BURSE
Realizat în parteneriat cu Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI), programul de „Burse Mircea Malița” este deschis pentru cercetători cu potențial de excepție în domeniul relațiilor internaționale și al afacerilor strategice.
În cadrul programului se oferă o serie de burse de cercetare unor tineri care pot crea plus valoare în cercetarea și analiza de specialitate dedicată regiunilor/statelor de interes strategic pentru România.
Selecția tinerilor cercetători va fi făcută de membrii Colegiului Director al FUMN, iar bursele vor fi oferite în cadrul ISPRI pentru o perioadă de un an de zile

China la zi. Lansarea Centrului de studii chino-ruse. Episodul 1.
Înainte de pandemie, proiectul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române era lansarea unui Centru de studii ruse, în cadrul institutului. Pandemia ne-a schimbat planul. Fără să inventeze neapărat ceva nou, pandemia a scos la iveală și a exacerbat trendurile vechi – printre ele, ascensiunea Chinei, accelerată de pandemie într-un ritm care a încurcat nu doar Occidentul, ci și Beijing-ul.
Un Centru dedicat strict Rusiei devenise o chestiune (aproape) inadecvată, alăturea de trendurile mari care sugerau că viitoarea ordine mondială avea să se deseneze în jurul dubletului SUA-China, lăsând în urmă și ordinea Războiului Rece și pe cea a hegemoniei americane.
Pandemia ne-a arătat cu claritate că intrăm într-o nouă eră a relațiilor internaționale.
Prin urmare, proiectul s-a transformat într-un Centru de studii sino-ruse, în cadrul ISPRI și sub egida Academiei Române. Îl lansăm acum și în paginile Adevărul, prin unul dintre proiectele sale constante, respectiv „China la zi – revista presei de limbă chineză”

- Afișează tot
- China la zi
- Comunicat
Cea mai mare miză pentru Bruxelles este China. Poate deveni UE jucător global? China la zi.
În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm o analiză a vizitei oficiale efectuate de ministrul chinez de externe, Wang Yi, în Europa, în perioada 30 iunie – 6 […]
Iran vs. Israel: Escaladarea care poate aprinde întregul Orient Mijlociu. Ce spune China și cum reacționează Trump? China la zi
În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea din limba chineză a trei articole de presă, care analizează escaladarea recentă a conflictului dintre Iran și Israel, dintr-o perspectivă chineză. Aceste […]
China își promovează „reziliența” în urma acordurilor cu America. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea din limba chineză a unui articol publicat de Global Times, care analizează reconsolidarea încrederii actorilor financiari globali în potențialul economiei chineze. Textul reunește perspectivele […]
Tensiuni în Asia: China propune, SUA acuză, iar ASEAN nu vrea să aleagă taberele. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea din limba chineză a două articole care reflectă viziunea Beijingului asupra dinamicii geopolitice din Asia. Primul text este semnat de Zhang Qun […]
Beijingul vorbește cu Franța, Olanda și Europa Centrală și de Est. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea din limba chineză a câtorva articole realizate de publicația The Paper, cu scopul de a portretiza relațiile externe ale Chinei din ultima perioadă. The […]
China pariează pe UE! China la zi
În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea din limba chineză a unui articol realizat de publicația The Paper, în care este analizată situația relațiilor diplomatice dintre China și Uniunea Europeană, […]
Xi Jinping la Moscova: strategie, memorie și reașezare geopolitică. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm o scurtă analiză și traducerea din limba chineză a unui interviu realizat de publicația The Paper cu doi experți din China și Rusia, privind vizita de stat efectuată […]
Cum vede Beijing-ul apropierea Americii de India. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea unui articol publicat de The Paper, una dintre cele mai influente platforme media din China, cunoscută pentru abordarea sa analitică și […]
Adio, globalizare! Bun venit, haos economic? Ce spun experții de la Beijing despre schimbarea regulilor jocului mondial. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea integrală din limba chineză a unui interviu acordat publicației The Paper de către Chen Zhiwu (陈志武), economist chinez de prestigiu […]
Trump apasă pe trăgaciul economic: Tarifele de reciprocitate zdruncină piețele și provoacă furia Chinei. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea integrală din limba chineză a două articole publicate pe site-ul oficial al Comitetului Provincial Zhejiang al Consiliului Chinez pentru Promovarea Comerțului […]
Ce pregătesc China și Rusia în spatele ușilor închise? Vizita premierului Wang Yi la Moscova. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea unui articol publicat de The Paper, una dintre cele mai influente platforme media chineze, recunoscută pentru analiza sa detaliată a relațiilor […]
„Partajarea nucleară” a Americii în atenția Beijing-ului. China la zi
Recent, „partajarea nucleară” a devenit obiectul unor discuții aprinse pe scena securității internaționale, odată cu rivalitatea dintre marile puteri provocată de Statele Unite și prelungirea conflictului ruso-ucrainean. În materialul de […]
Europa pe marginea prăpastiei? Orbán avertizează, UE se divizează, iar Beijing-ul privește atent. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea a două articole publicate de The Paper, una dintre cele mai influente platforme media chineze, recunoscută pentru analiza sa detaliată a […]
Marea Britanie, pion în jocul lui Trump? Londra și securitatea europeană. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea unui articol publicat de The Paper, una dintre cele mai influente platforme media chineze, recunoscută pentru analiza sa detaliată a relațiilor […]
„Statele Unite și Rusia se opun” și „China, Statele Unite și Rusia au votat pentru…”… Ce s-a întâmplat la cea mai recentă votare din cadrul Adunării Generale și Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite pe tema Ucrainei? China la zi
În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea unui articol publicat de The Paper, intitulat „Statele Unite și Rusia se opun” și „China, Statele Unite și Rusia au votat pentru…” Ce s-a […]
Beijingul cercetează ideea „lumii cu opt poli”. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea unui articol publicat de The Paper, una dintre cele mai influente platforme media din China, cunoscută pentru acoperirea extinsă a […]
„Diplomația navetiștilor”: cine sunt „trimișii speciali” ai Chinei și ce rol joacă în politica externă? China la zi
În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea unui articol publicat de The Paper, una dintre cele mai influente platforme media chineze, recunoscută pentru analiza sa detaliată a relațiilor […]
China flutură steagul „energiei verzi” și cheamă la luptă împotriva Americii. China la zi
Pe 20 ianuarie 2025, Președintele Donald Trump a semnat ordinul de retragere din Acordul de la Paris privind clima, inclusiv o scrisoare către ONU în care explică decizia. El a anunțat, de […]
Cum îl vede Beijingul pe Donald Trump? O provocare și o oportunitate pentru relația China-UE! China la zi
În materialul de astăzi din proiectul „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a articolului intitulat „Trump 2.0” reprezintă atât o provocare cât și o oportunitate pentru relațiile economice și comerciale dintre China și Uniunea Europeană,care reprezintă o analiză detaliată a relațiilor […]
Cum va influența întâlnirea Xi-Biden relațiile chino-americane după întoarcerea lui Trump? China la zi
În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea comunicatului oficial din limba chineză, referitor la întâlnirea dintre președintele Xi Jinping și președintele SUA, Joe Biden, desfășurată în marja Summitului APEC de […]
Beijing-ului îi e mai bine cu Trump? Ce spun chinezii despre noul președinte american. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a unei analize referitoare la rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA, publicată recent. Acest material este deosebit de relevant, întrucât explorează potențialele […]
Cât de important este acest „Mare BRICS” pentru lume? China la zi
„China la zi” vă aduce în atenție, în materialul de astăzi, traducerea din limba chineză a unui articol despre cel de-al XVI-lea summit al liderilor BRICS, desfășurat în perioada 22-24 octombrie 2024 […]
Polonia, Ungaria, Serbia. La câte capete au voie să joace statele Europei Centrale și de Est? China la zi
În materialul de astăzi din proiectul „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a articolului intitulat „Pot țările din Europa Centrală și de Est să urmeze trei rute strategice?”, care îl are ca […]
„Cele trei contradicții” ale cooperării China – UE. China la zi
În materialul de astăzi din proiectul „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a articolului intitulat „Cele trei contradicții” din spatele cooperării șovăielnice a Europei cu China”, care îl are ca autor pe Dong Yue 董越, […]
Inițiativa Xiong’an: Un nou model de dezvoltare urbană în China. China la zi
În materialul de astăzi din proiectul „China la zi”, vă prezentăm traducerea din limba chineză a unui discuții dintre domnul Tian Dewen (田德文), director adjunct al Institutului de Studii despre Rusia, Europa […]
China despre cum poate India să mențină o poziție de neutralitate între Rusia și Ucraina? China la zi
În materialul de astăzi din proiectul „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a articolului intitulat „După vizitele succesive ale lui Modi în Rusia și Ucraina, Indiei îi va fi dificil să mențină […]
Cum vede Beijing-ul formatul BRICS? China la zi
În materialul de astăzi din proiectul „China la zi”, vă prezentăm traducerea din limba chineză a unei analize publicate în numărul 15 al revistei academice „Cunoștințe despre lume” (世界知识, Shìjiè zhīshì), care […]
Deglobalizarea și „competiția marilor puteri” în versiunea chineză. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a unui articol relevant în legătură cu competiția dintre marile puteri și opiniile unui expert de la Universitatea Tsinghua cu privire […]
China și Rusia, din nou de mână. Summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS). China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea unui articol publicat de Institutul de Studii Internaționale și Strategice al Universității Peking (*北京大学国际战略研究院, Běijīng dàxué guójì zhànlüè yánjiùyuàn), cu privire la Summitul Organizației de […]
Cum se uită Beijing-ul la vizita președintelui Putin în Coreea de Nord. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea unui articol publicat de Fengmian News (封面新闻, Fēngmiàn Xīnwén)pe data de 21 iunie, cu privire la vizita oficială a lui Vladimir Putin în Coreea de […]
Beijingul consideră G7 un instrument al dominației americane. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea unui articol publicat de Global Times pe data de 15 iunie 2024, cu privire la summit-ul G7 organizat în regiunea Puglia, Italia, în perioada […]
Marea Chinei de Sud nu trebuie să fie „o piesă de șah americană”. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a unui articol relevant în legătură cu situația Mării Chinei de sud și discuțiile purtate de statele membre ASEAN legate de […]
China și India: Quo Vadis? China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a unui articol publicat pe data de 1 iunie 2024, pe oplatformă de discuție și cooperare între China și India, intitulată […]
Planul „Prisma”. Confruntarea sino-americană se mută sub apă. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a unui articol publicat de The Beijing News cu privire la problemele de securitate națională legate de cablurile optice submarine. Beijing News este […]
Putin la Beijing: „Mă simt ca acasă în China”. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a unui articol publicat de China Newsweek cu privire la vizita de două zile a lui Vladimir Putin în China, efectuată […]
Cum s-a văzut, din China, turneul European al Președintelui Xi. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea unui articol publicat de CCTV13, care relevă opiniile experților chinezi cu privire la turneul european efectuat de președintele chinez Xi Jinping în perioada 5-10 […]
Aflat la a doua vizită în China, Secretarul Trezoreriei anunță că SUA nu vor „decuplare”. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a două articole relevante în înțelegerea perspectivei chineze cu privire la vizita Secretarului Trezoreriei SUA, Janet Yellen, în China, efectuată în […]
China ridică tonul, Filipine întărește prezența americană și japoneză în Marea Chinei de Sud. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a unui articol publicat recent în numărul 7 al revistei academice „Cunoștințe despre lume” (世界知识, Shìjiè zhīshì), relevant în înțelegerea perspectivei chineze cu privire […]
SUA, Japonia și Filipine contra Beijing-ului? China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a unui articol publicat recent de Global Times, cu privire la summitul liderilor SUA, Japoniei și Filipinelor din 11 aprilie. După […]
Adio, dar rămân cu tine? După 7 ani, Ministrul de externe chinez merge în Australia. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a două articole publicate recent de Global Times, cu privire la vizita oficială a lui Wang Yi, cel mai înalt oficial […]
Marea Chinei de Sud – viitorul punct de fierbere ale planetei? China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a două articole publicate recent de Global Times, cu privire la intensificarea tensiunilor în ceea ce privește disputa Mării Chinei de […]
Conferința internațională “China-CEE Cooperation: Prospects and Paths”
Președintele Fundaţia Universitară a Mării Negre, prof. Dan Dungaciu, a participat în luna martie la conferința internațională “China-CEE Cooperation: Prospects and Paths” organizată de China-CEE Institute, la Budapesta, Hilton Budapest, […]
Și totuși, Asia… Patru anotimpuri cât o viață
Ultima carte semnată de domnul Viorel Isticioaia-Budura, ,,Anotimpuri în Asia”, lansată la Târgul de carte Gaudeamus 2023, editura Cartea Românească Educațional, continuă să se bucure de frumoase aprecieri din partea […]
Cum vede China acordurile de securitate bilaterale cu Ucraina. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” am selectat pentru dumneavoastră un material extrem de relevant în ceea ce privește atitudinea Beijing-ului față de strategia Vestului de a semna acorduri de securitate […]
Geopolitica mineralelor esențiale din perspectiva Beijingului. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea din limba chineză a unui articol publicat în numărul 4 al Revistei „世界知识” (Shìjiè zhīshì, în traducere „Cunoștințe despre lume”), relevant în înțelegerea perspectivei chineze cu privire la competiția […]
Cum vrea să cucerească Beijingul lumea? „Singura speranță a lumii este legată de China”. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea (din limba chineză) a unui articol publicat de Global Times din presa chineză, cu privire la a doua temă abordată în cadrul Conferinței anuale 2024 […]
Crește tensiunea între SUA și China? Faza pe spioni și „atacuri cibernetice”. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm traducerea (din limba chineză) a două articole din presă chineză, care ilustrează reacția și răspunsul părții chineze cu privire la aceste reacții ale oficialilor […]
„Independența Taiwanului înseamnă război, iar accelerarea independenței Taiwanului înseamnă accelerarea reunificării”. China la zi
În materialul de astăzi „China la zi” vă prezentăm mai multe articole traduse (*din limba chineză) din presa chineză care denotă atât poziția oficială a Chinei, cât și opiniile experților […]
China la zi. Episodul al doilea.
POATE CHINA SĂ CONDUCĂ ASIA? Dezbatere moderată de jurnalistul Claudiu Lucaci, avându-i drept invitați pe domnii 𝐕𝐢𝐨𝐫𝐞𝐥 𝐈𝐬𝐭𝐢𝐜𝐢𝐨𝐚𝐢𝐚-𝐁𝐮𝐝𝐮𝐫𝐚 (Ambasador) și 𝐃𝐚𝐧 𝐃𝐮𝐧𝐠𝐚𝐜𝐢𝐮 (Prof. Univ. Dr.) 𝐋𝐢𝐧𝐤: https://youtu.be/BPNnwVgVIUk
Ambasadorul desemnat al SUA în China critică politica Beijingului, iar președintele Vladimir Putin spune că „China poate obține unificarea cu Taiwanul!”. China la zi
Citește mai mult: https://ispri.ro/ambasadorul-desemnat-al-sua-in-china-critica-politica-beijingului-iar-presedintele-vladimir-putin-spune-ca-china-poate-obtine-unificarea-cu-taiwanul-china-la-zi/
Întâlnirea dintre Yang Jiechi şi Jake Sullivan, Taiwan-ul şi Rezoluţia 2758 a Adunării Generale a ONU. China la zi (1 – 15 octombrie 2021)
Declaraţiile oficiale ale purtătorilor de cuvânt ai Ministerului chinez al Afacerilor Externe din perioada 8 – 15 Octombrie 2021. Citeste mai mult: adev.ro/r1ocn4 Foto: Întâlnirea de la Zurich (Elveția) dintre Jake […]
Alegerile din Rusia, între metehne vechi şi semnale noi. Analiză realizată de Cristina Melnic.
Adevarul.ro Campania electorală din Federaţia Rusă şi alegerile parlamentare s-au desfăşurat în aceeaşi notă gri cu care ne obişnuiserăm şi până acum, iar rezultatele au fost pe măsură să confirme […]
Lansarea Centrului de studii sino-ruse. China la zi (1 – 16 septembrie 2021)
China la zi 1-16 septembrie 2021Descarcă
China la zi (august 2021)
Demarăm China la zi, un proiect FUMN realizat în cadrul Bursele Mircea Malița. China la zi este un proiect săptămânal de revista presei în limba chineză.
CONFERINTE
În cadrul Conferințelor internaționale Mircea Malița, specialiști în diplomație, politica externa și relații publice internaționale abordează teme de actualitate interna și externa.
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Trump și-a asumat o sarcină fără precedent pe baza unui plan care nu există„
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu. Strategia Trump: arta negocierii păcii
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
INTERVIU Timpul Prezent RRC – Dr. Ioana Constantin-Bercean. Războiul s-a terminat. Ce urmează pentru Fâșia Gaza.
Dr. Ioana Constantin-Bercean a fost invitata Adelei Greceanu și a lui Matei Martin la emisiunea Timpul Prezent, la Radio România Cultural, pentru a analiza summitul pentru pace în Gaza din Egipt, unde […]
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu. Haos politic în Franța. Sfârșitul macronismului și renașterea conservatoare

Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Trump s-a SPĂLAT PE MÂINI de războiul din Ucraina!”

PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu. Război în Europa: Moldova și Ucraina între UE și Rusia

PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu. Despre revoluția MAGA și America după Kirk.

INTERVIU Timpul Prezent RRC – Dr. Ioana Constantin-Bercean despre recunoașterea statului palestinian: O victorie diplomatică sau un cadou pentru Hamas?
Dr. Ioana Constantin-Bercean a fost invitata Adelei Greceanu și a lui Matei Martin la emisiunea Timpul Prezent, la Radio România Cultural, pentru a analiza decizia celor cinci state (Australia, Canada, Franța, Marea […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Suntem în epoca doamnei Mița Baston”

Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „România a ales o tabără în această CONFRUNTARE globală”

PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu. RĂZBOI TOTAL. Ucraina în defensivă. Emergența BRICS!

Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu despre viitorul lui Zelenski
„Inițiativa și deznodământul conflictului ruso-ucrainean sunt strict în mâna lui Trump și Putin. Europenii nu au niciun cuvânt de spus. Ei sunt în siajul acestor dezvoltări, negocieri, încercând să apară […]
Gândul.ro – Prof. Dan Dungaciu: De la Declarația de Suveranitate la tentativa „caraghioasă” a PAS de a deveni partid suveranist
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre Dan Dungaciu spune, într-un interviu pentru Gândul, “că noutatea în scrutinul parlamentar, din septembrie, este apariția curentului suveranist. Profesorul atrage atenția că […]
Economic Forum dezbatere „Who Will Win the Race to Control the World?
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre a participat la Economic Forum în Polonia, între 2 și 4 septembrie, 2025, la Karpacz, la dezbaterea despre „Who Will Win […]
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu. Europa și Turnul Babel. Despre naționalism și multiculturalism

Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu. Cu ce va rămâne România după încheierea războiului din Ucraina.
„România cred că va rămâne cu foarte multe lucruri de învățat. În primul rând, un eșec major de politică externă – proiectul de securitate al României a fost mutat exclusiv […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: ”Doar un șoc strategic din afară mai poate schimba România”

PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu. Drama Ucrainei. Recesiunea Europei și războiul total.

Realitatea.net – Prof. Dan Dungaciu: “Resetarea americano-rusă este grila de înțelegere a evoluțiilor din Ucraina – și nu invers.”
„Ce nu a înțeles Bucureștiul? Resetarea americano-rusă este grila de înțelegere a evoluțiilor din Ucraina – și nu invers. Nu Ucraina decide viitorul relației, ci resetarea relației influențează politica Washingtonului […]
Cursurile Universităţii de Vară „Nicolae Iorga”
Duminică, 10 august, la ora 11.30, Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a vorbit la Vălenii de Munte, în deschiderea Cursurilor Universității de vară „Nicolae Iorga”. Conferință: […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “În raport cu America și cu UE noi am mizat și mizăm pe partea europeană, nu are semnificație”

PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: Începutul sfârșitului: ce vor discuta Putin și Zelenski?

Marius Tucă Show – Ediție Specială – Prof. Dan Dungaciu despre întâlnirea din Alaska

PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: De ce ALASKA ne privește pe toți?

Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Trump vrea să redeschidă relația cu Federația Rusă”

Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Niciun lider suveranist n-a scăpat de ȘTAMPILA pro-rusă”

PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: RussiaGate, criza democrației și tragedia Ucrainei

PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: Despre Tragedia Europei

Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “NATO nu a cumpărat NICIODATĂ arme”

PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: Trump versus Putin (războiul e tatăl tuturor)

PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: Ucraina sfâșiată — cum se distruge o țară?

Ziua.md – Prof. Dan Dungaciu: “Zona care e pro-europeană, în sensul că nu iubește Rusia, nu iubește neapărat nici UE, dar ar merge cu UE, dacă ar fi o variantă soft și un lider credibil.”
“Mai poate PAS, singur, să ducă opțiunea pro-europeană mai departe? Asta e întrebarea. Multă lume, pe bună dreptate, e îngrijorată, și se întreabă cum și de ce s-a ajuns aici? […]
“Romania. Un possibile polo per la ricostruzione dell’Ucraina” în Notizie Geopolitiche
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundației Universitare a Mării Negre, a făcut o analiză pentru Notizie Geopolitiche. Analiza o puteți citi integral aici: https://www.notiziegeopolitiche.net/romania-un-possibile-polo-per-la-ricostruzione-dellucraina/
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Reforma românească a statului”

RFI România, Călătorii geopolitice, cu Cristian Gava – Dr. Ioana Constantin-Bercean: Orientul Mijlociu, încotro?
Dr. Ioana Constantin-Bercean, Director Executiv Anna Lindh Foundation Romania din cadrul Fundaţiei Universitare a Mării Negre, deslușește Orientul Mijlociu la RFI Romania. Intervenția a o puteți urmări aici:
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: Dilemele lui Trump

“Obiectiv EuroAtlantic”, Defense Romania – dr. Ioana Constantin-Bercean: SUA atacă Iranul. „Endless war” blestemul Americii?
Directorul Executiv al Anna Lindh Foundation Romania, dr. Ioana Constantin-Bercean, în dialog cu jurnalistul Tudor Curtifan în cadrul emisiunii Obiectiv EuroAtlantic de la Defense Romania. Întregul interviu îl puteti viziona […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Iranienii au închis povestea după ce au lovit bazele SUA”

PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: NATO, Trump și pacea din Orientul Mijlociu

„Resilience, Culture and Countering Disinformation in the Black Sea” în cadrul Forumului Anna Lindh Foundation de la Tirana
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre și Directorul Anna Lindh Foundation România, Ioana Constantin-Bercean, au organizat un panel special dedicat Mării Negre – „Resilience, Culture and Countering […]
“Romania, Mar Nero e la nuove sfide alla sicurezza” în Giornale Diplomatico
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundației Universitare a Mării Negre, a făcut o analiză pentru Giornale Diplomatico. “Regiunea extinsă a Mării Negre este foarte importantă pentru securitatea europeană și […]
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: Rusia, scenariul nuclear și falimentul liberalismului

B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre conflictul dintre Israel și Iran
Duminică, 15.06.2025, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu si domnul Bobby Păunescu despre conflictul dintre Israel și Iran. […]
DEFENSE ROMANIA SECURITY DIALOGUE 2025 – FIRST EDITION
Experta Ioana Constantin-Bercean, Director executiv la Fundaţia Universitară a Mării Negre, a participat la DEFENSE ROMANIA SECURITY DIALOGUE 2025 – FIRST EDITION – DC Media Group a organizat prima ediție […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “„Lumea românească” trebuie să fie instrumentul de politică externă care se opune „lumii ruse” (Russkii mir) atât în Ucraina cât și în R. Moldova”

PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: Pax Atomica (SUA vs Rusia). Invitați: Prof. Mihaela Malița
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu într-o evocare a prof. Mircea Malița, alături de doamna profesoară Mihaela Malița, fiica savantului și universitar american. […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Politica externă a României s-a mutat la Bruxelles”

PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: revanșa Poloniei și victoria conservatorului Nawrocki

Conferința internațională „Europe in Turmoil: Freedom, Security and Prosperity”
Profesorul Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a participat la conferința internațională „Europe in Turmoil: Freedom, Security and Prosperity”, cu participare din România, R. Moldova și Ucraina, organizată […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Democrația nu mai funcționează”

OFF/ON THE RECORD – Prof. Dan Dungaciu în dialog cu jurnalista Sorina Matei
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Sorina Matei la Aleph News. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Cinema1TV – Prof. Dan Dungaciu: „Rezultatul alegerilor parlamentare din toamnă depind nemijlocit de situația frontului din Ucraina”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Rodica Cravcenco de la Cinema1TV din R. Moldova. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
„Puterea a patra”, N4TV – Prof. Dan Dungaciu despre alegerile din România și consecințele strategice
Profesorul Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a participat la ediția specială a emisiunii „Puterea a patra”, dedicată alegerilor din România, la televiziunea N4 din Republica Moldova. Întreaga […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Ruperea relației cu SUA pune probleme de securitate și de politică externă României”

Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: „Nu se discută argumente raționale, ci doar etichete și interdicții”
„Anatema – nu se discută argumente raționale, ci doar etichete și interdicții. Despre asta este vorba. Noi am ajuns în situația în care sistemul devine sacrosanct, în condițiile în care […]
Ziua.md – Prof. Dan Dungaciu: “Între partidul doamnei Maia Sandu și Dodon nu e nicio diferență majoră. Ei se revendică din același proiect identitar”
„Doamna Maia Sandu a guvernat cu domnul Dodon, când a venit domnul Kozak și i-a pus împreună. Și n-a crâcnit nimeni că e Rusia, că așa a trebuit. Deci, ei […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “România trebuie să facă ceva fără să fie împinsă de la spate”

Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu despre agendele celor doi candidați: „Nu există o pace între SUA și UE, ci o confruntare”
„Din păcate, există în acest moment un candidat ‘pro-american’ și altul ‘pro-european’. Singura problemă este în cazul candidatului ‘pro-european’ – nu este clar în ce măsură este America, cu el. […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „ROMÂNIA – Puterea celor fără de putere”

Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Ce se întâmplă în SUA nu ține doar de Trump și Musk”

Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: „Federație să fie, dar să știm și noi! Nu poți pretinde că ești o democrație, dar să impui o federației europeană de sus în jos!”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre: “Ipoteza de la care am putea să plecăm, pentru a înțelege comportamentul Uniunii Europene, este că de fapt, insistența, susținerea și […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Nici UE nici președintele Zelenschi ne poate garanta că prelungirea războiului nu va însemna ceva mai rău pentru Ucraina decât planul american”

Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Dacă ești prea apropiat de America, deja ești considerat putinist”

Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Trump a spus că GLOBALIZAREA a fost finanțată de SUA”

Conferința „Rebuilding Ukraine in the New Transatlantic Paradigm”
Profesorul Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre și inițiator al platformei “Dialog pentru Romania“, a participat la conferința „Rebuilding Ukraine in the New Transatlantic Paradigm”.
BZI – Cum trebuie regândit dialogul cu Statele Unite?
BZI LIVE miercuri, 2 aprilie 2025, analiză geopolitică și geostrategică alături prof. univ. dr. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre. Problemele analizate vor fi: 1. Momentul în care […]
“Ai aflat!” cu Ionuț Cristache – Prof. Dan Dungaciu: “Noi suntem în relație cu America, în perioada lui Ion Iliescu după mineriade”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Ionuț Cristache. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Ziua.md – Prof. Dan Dungaciu: “Ideea Unirii trebuie să intre în Parlamentul de la Chișinău”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, care a fost la Chișinău, zilele trecute, unde a participat la acțiunile dedicate inaugurării monumentului Reginei Maria, a sesizat un fenomen […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Europenii au nevoie ca RĂZBOIUL din Ucraina să continue!”

Simpozionul Internațional „Regina Maria – Regina Marii Uniri”
Profesorul Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a participat pe 28 martie 2025 la Simpozionului Internațional: „Regina Maria – Regina Marii Uniri”, din Aula Regina Maria din cadrul […]
Conferință dedicată Zilei Unirii Basarabiei cu Țara Mamă
Profesorul Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a participat pe 27 martie, la Chișinău, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, la conferința profesorilor de limba română și […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Noi am răspuns la negocierile SUA-Rusia printr-o reacție anti-americană”

Gândul.ro – Prof. Dan Dungaciu despre negocierile dintre SUA și Federația Rusă: “Nu se referă la război, ci la o foaie de parcurs pentru dezescaladare”
Negocierile dintre Statele Unite și Federația Rusă, desfășurate la Riad, Arabia Saudită, nu vizează o soluție militară pentru războiul din Ucraina, ci mai degrabă stabilirea unui cadru pentru dezescaladarea conflictului […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre provocările și oportunitățile României, strategiile de dezvoltare a României
Duminică, 23.03.2025, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu, alături de Valentin Preda (Bursa Română de Afaceri) și Sorin […]
PODCAST – Prof. Dan Dungaciu: “Proiectul nostru de țară a fost să facem din România nătărăul clasei europene, că întreaga politică externă a României a stat sub egida chelnerului.”
Președintele FUMN – Fundaţia Universitară a Mării Negre, prof. Dan Dungaciu, în dialog cu avocatul Florentin Țucă despre despre criza sistemului democratic în lume și în România, despre situația geopolitică actuală, dar […]
BZI – Analiza recentelor evenimente geopolitice
Miercuri, 19 martie 2025, am fost alături de prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre. Vor fi analizate următoarele subiecte: 1. Cum poate diplomația României să comunice cu […]
Lumea care nu mai vrea să aleagă – lansare de carte și dezbatere
Ieri, 20 martie 2025 la ora 16:00, a avut loc lansarea volumului colectiv “Lumea care nu mai vrea să aleagă”, coordonat de CS Dr. Ioana Constantin-Bercean, Drd. Maria Căimeanu, ACS […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “În zona noastră geografică, cu ruşii în coastă, avem nevoie de americani!”

Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: „UE este cea mai deranjată”
Rezultatul alegerilor întărește planul lui Donald Trump, potrivit căruia Groenlanda va ajunge în siajul Statelor Unite ale Americii. Practic, este vorba despre un nou semnal important, în contextul mișcărilor geopolitice, […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „SINDROMUL Georgescu rămâne!”

BZI – Marile provocări ale Europei
Miercuri, 5 martie 2025, ora 13.30 (via Zoom) alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre. Despre „ruptura” dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, marile […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Presiunile de la Kiev și retragerea sprijinului de la Washington vor decide soarta președintelui Zelenschi. Timpul nu mai are răbdare”

Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Ignorarea Washingtonului și îmbrățișarea completă a tandemului Bruxelles/Londra e o iresponsabilitate strategică pentru România.”

Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: „Nu a fost înțelept. Să faci așa ceva este iresponsabil!”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre a realizat, pentru Ziare.com, o analiză cuprinzătoare a disputei de la Casa Albă. Eșecul diplomatic se poate explica din mai multe […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „America știe ce vrea în lumea asta. Europa nu are niciun plan pe termen scurt și mediu, doar o isterie neputincioasă”

Adevărul.ro – Prof. Dan Dungaciu: “E vremea deciziilor, nu a lașității strategice”
Nu poți vedea elefantul cu microscopul. Dacă nu ai perspectiva bună, ratezi anvergura fenomenului. Despre asta e vorba în America lui Donald Trump. Suntem prea aproape de fenomen pentru a-l […]
AGERPRES – Prof. Dan Dungaciu: “România riscă să rămână în sfera de influență a propriei indecizii”
În contextul ‘competiției marilor puteri’, Ucraina este doar un dosar printre cele pe care Donald Trump trebuie să le rezolve pașnic, afirmă profesorul universitar Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația […]
PS News – Prof. Dan Dungaciu: “Dacă Trump este omul rău și Biden era omul bun, de ce n-a intrat Ucraina în NATO până acum?”
Sfârșitul războiului din Ucraina trebuie să aibă loc, spunea Donald Trump în campania electorală, iar acesta nu are nicio intenție de a o duce în NATO, a afirmat prof. Dan […]
Financial Intelligence – Interviu prof. Dan Dungaciu: “Avem o problemă de securitate, cea mai mare de după căderea comunismului, pe care trebuie să o discutăm cu toată responsabilitatea, pentru că, altfel, vom cădea de pe hartă”
Reporter: Cum trebuie să îşi regândească flancul estic problematica de securitate şi relaţia cu estul? Prof. Dan Dungaciu: În acest moment, despre flancul estic nici măcar nu se mai discută. Flancul […]
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: „Avem de-a face cu un anti-americanism instituționalizat. Elitele politice au postura activiștilor politici din 1989”
„Discursul domnului JD Vance nu a făcut decât să confirme poziția de negare pe care elitele politice europene o au în acest moment, față de Administrația Trump. Deci suntem, încă, […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „SUA nu vor abandona România”

Gândul.ro – Prof. Dan Dungaciu: “România n-a înțeles nimic din MESAJ. Dacă nu ești ca America, nu poți să fii cu America”
„Trebuie să fim foarte atenți și să înțelegem că, în raport cu partenerul american, suntem într-o poziție secundă. De ce? În America, distribuția de putere este următoarea: președintele își asumă […]
Observator, Antena 1 – Prof. Dan Dungaciu: „Suntem paralizați în fața celei mai mari provocări de securitate de la căderea comunismului!”
“În timpul mandatului lui Donald Trump, 4 ani, e foarte puţin probabil că ruşii să atace din nou, cel puţin cât discută Trump cu Putin. România trebuie să-şi gândească viitorul […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Este IMPERIOS să deschizi o relație cu America”

Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: „Iohannis, o specie de politician care nu mai are ce căuta în lumea nouă”
Cum este privită România, de SUA, după ce Klaus Iohannis și-a dat demisia din funcția de președinte? Care vor fi efectele în plan extern? Când ar putea veni președintele Donald […]
A fost lansată inițiativa ”Dialog pentru România”, sub egida programului „Citizen Diplomacy”
”Dialog pentru România” este o inițiativă lansată sub egida programului „Citizen Diplomacy”, derulat de Diplomacy360, asociație non-guvernamentală al cărei președinte este Valentin Preda, fondator al Bursei Române de Afaceri și fost președinte […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Instituțiile de tip USAID au în fișa postului propaganda”

B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre suveranism vs patriotism
Sâmbătă, 01.02.2025, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre suveranism versus patriotism, cum ne apărăm adevaratele valori. Întreaga […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Relația SUA – Rusia este la nivel de tatonare!”

Fundația Titulescu. Decalogul de la Helsinki: Între principii, obiective și sfidări actuale.
Profesorul Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a participat la dezbaterea găzduită de Fundația Titulescu: Decalogul de la Helsinki: Între principii, obiective și sfidări actuale. 50 de ani […]
„Puterea a patra”, N4TV – Prof. Dan Dungaciu, inaugurarea lui Donald Trump. Care sunt așteptările? Ce semnifică pentru UE, Republica Moldova și restul?
Profesorul Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a participat la ediția specială a emisiunii „Puterea a patra”, dedicată alegerii lui Donald Trump, la televiziunea N4 din Republica Moldova. […]
COMUNICAT – Academicianul Prof. Mircea Malița nu a fost nici colaborator al fostei securități și nici spion
Calomnia pornește ca o scăpare iresponsabilă, o minciună deliberată. Ea pride pentru că se amestecă cu incultura, se rostogolește împreună cu incompetența și impostura și se împletește cu altă calomnie. […]
Agerpres – Prof. Dan Dungaciu: “Cea mai mare provocare pentru România – găsirea unei poziționări strategice pe relația Washington-Bruxelles”
“Cea mai mare provocare pentru România, pe termen scurt, este găsirea unei poziționări strategice pe relația Washington-Bruxelles. Ce s-a întâmplat în Statele Unite nu e o schimbare de președinte, e […]
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu despre ultimul discurs al președintelui Joe Biden
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a analizat discursul lui Joe Biden. Potrivit acestuia, declarațiile seniorului din politica americană au reflectat declinul inevitabil al acestuia. „Inclusiv după […]
Observator News – Dr. Ioana Constantin-Bercean, de ce s-au hotârăt acum Israel şi Hamas să facă pace
Dr. Ioana Constantin-Bercean, Director FUMN, despre evoluțiile recente din Orientul Mijlociu la emisiunea Observator, alături de jurnalistul Marius Pancu. Intervenția o puteți urmări integral aici: https://observatornews.ro/interviurile-lui-marius-pancu/de-ce-sau-hotarat-acum-israel-si-hamas-sa-faca-pace-bilant-dramatic-in-gaza-zeci-de-mii-de-copii-femei-si-varstnici-morti-606687.html
“The End of (Nuclear) History Revisited: Could Russia Break the Nuclear Taboo?”, în volumul Medical Response Strategy in Case of Radiation Emergency Caused by the War in Ukraine, Editura Springer, SUA
Profesorii din cadrul Programului de Master Studii de Securitate , Universitatea din București, Prof. Dan Dungaciu și dr. Ioana Constantin-Bercean au contribuit cu lucrarea „The End of (Nuclear) History Revisited: […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: ”Asistăm la nou Război Rece. Nu cu Rusia, ci cu China”

Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu despre cazul Groenlandei, Canadei și a Canalului Panama: „America nu cucerește militar, ci face oferte pe care nu le poți refuza”
La început de 2025, înainte de a prelua mandatul de președinte al SUA, Donald Trump a vorbit public despre „securitatea economică” a Americii, strâns legată de preluarea controlului asupra Groenlandei […]
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu despre eliminarea cenzurii de pe Facebook: “Doar vârful icebergului”
Donald Trump va fi reînvestit, pe 20 ianuarie, în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii. Adversarii politici și ideologici ai lui Trump și ai republicanilor au început deja […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre Budapesta și Ungaria Mare și întâlnirea Fico – Putin
Sâmbătă, 04.01.2025, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre aducerea în discuție a Ungariei mari de către Budapesta […]
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: “Din păcate, UE va fi unul dintre perdanții principali”
Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă va aduce schimbări majore la nivel mondial. Statele membre al Uniunii Europene vor trebui să se adapteze la noile politici care vor fi […]
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: “Fenomenul acestor partide, de protest, ne scapă”
În ultimii ani, războaiele purtate de partidele politice din Europa au adus în spațiul public eticheta de „extremism”, lipită în general de formațiunile contestate, aflate la guvernare. Despre acest fenomen, […]
Adevărul.ro – Prof. Dan Dungaciu: De ce Iliescu din 1990 nu a fost Brătianu din 1866?
Acest articol este bazat pe o lungă, intermitentă, dar mereu amicală dispută cu regretatul academician Răzvan Theodorescu, despre posibilitatea reinstaurării monarhiei în România după căderea regimului comunist. Replica distinsului academician […]
Lansare „The Geopolitical Black Sea Encyclopedia”, la Cambridge Scholars Publishing
Pe 13 decembrie 2024, s-a publicat ediția paperback a volumului colectiv „The Geopolitical Black Sea Encyclopedia”, la Cambridge Scholars Publishing. Felicitări tuturor celor implicați în acest proiect! S-ar cuveni o […]
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: “Budapesta are 2-0 în raport cu Bucureștiul”
La începutul acestei săptămâni, Viktor Orban a făcut o deplasare în Florida, unde s-a întâlnit cu Donald Trump și cu Elon Musk, afaceristul implicat activ în campania președintelui ales al […]
Omagiu preotului Vasile Chirilă – Viața unui ctitor curmată de barbarie
În anii 1936-1939 s-a construit în satul Tilecuș, comuna Tileagd, Bihor, o nouă Biserică ortodoxă, o adevărată bijuterie de artă, fără concurență pe Valea și terasele Crișului Repede. Ctitorul bisericii […]
„Subiectul săptămânii” cu Radu Dobrițoiu – Prof. Dan Dungaciu: “Miza principală a administrației Trump nu este pentru a continua războaiele, ci pentru a le opri„
Invitatul lui Radu Dobrițoiu la „Subiectul săptămânii” este profesorul universitar Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, aflat la Zagreb, unde a participat la o conferință dedicată schimbărilor strategice în […]
TVR Cultural, emisiunea Omul și timpul – Prof. Dan Dungaciu despre noua eră a politicii americane sub Donald Trump
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, în dialog cu Rafael Udriste, pentru TVR Cultural, emisiunea „Omul și Timpul”.
„Conference on Security Challenges for Europe – Strategic Shifts”, Zagreb, Croatia
Prof. Dan Dungaciu participă, la invitația RACVIAC-Centre for Security Cooperation, la „Conference on Security Challenges for Europe – Strategic Shifts”, Zagreb, Croatia.
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Americanii trebuie să ne apere de Rusia. Nu ne va apăra Europa”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici: Citește mai mult
Vocea Basarabiei Radio/TV, emisiunea “Realitatea românească” – Prof. Dan Dungaciu: “Moldova riscă să transmită un semnal prost Occidentului dacă nu construiește o majoritate proeuropeană”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Nelly Sambris în cadrul emisiunii “Realitatea românească”. “Nu cred că e așa de simplu. În 2001, când PCRM […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Războiul dintre Rusia și Ucraina e doar terenul de antrenament”

Prânz de lucru cu delegația KIDA – Korea Institute for Defense Analyses
Un prânz de lucru și o discuție plină de miez cu delegația KIDA – Korea Institute for Defense Analyses, condusă de Președintele KIDA, LTG (Ret.) Kim Jung Soo, despre „epoca […]
Vocea Basarabiei Radio/TV, emisiunea “Realitatea românească” – Prof. Dan Dungaciu: “Spațiul politic trebuie reconfigurat la Chișinău”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Nelly Sambris în cadrul emisiunii “Realitatea românească”. “Spațiul politic trebuie reconfigurat la Chișinău, în interiorul PAS a început […]

Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Sorina Matei. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Adevărul.ro – Dr. Ioana Constantin-Bercean despre ce schimbă Trump și cum va influența România: “Același lucru l-ar fi făcut și democrații”
„Și în primul mandat al lui Trump am văzut o abordare foarte aspră față de China. A și spus și în timpul campaniei electorale că își va îndrepta atenția spre […]
Impact Internațional cu Cristi Gava – Prof. Dan Dungaciu: „În 2016 s-a crezut că Trump e un accident istoric. În 2024 este limpede că Trump e un trend istoric”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Cristian Gava în cadrul emisiunii Impact Internațional de la Prima News. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Schimbările încep cu Statele Unite ale Americii”

Gândul.ro – Prof. Dan Dungaciu despre revenirea lui Donald Trump: “Schimbarea prezidențială înseamnă schimbare de regim”
Alegerile prezidențiale din 2024 sunt considerate de mulți o bătălie politică fără precedent, care va decide cine va conduce cea mai puternică democrație a lumii în următorii patru ani. Alegerea […]
PODCAST – Prof. Dan Dungaciu: “Atât timp cât nu va apărea ceva care să substituie funcțiile existențiale ale identității naționale, aceasta nu va dispărea”
Președintele FUMN – Fundaţia Universitară a Mării Negre la Chișinău, prof. Dan Dungaciu, în dialog cu avocatul Florentin Țucă despre despre ciocnirea dintre identitatea națională și identitatea europeană: când și cum s-au […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre alegerile din Rep. Moldova și miza alegerilor din Georgia
Sâmbătă, 26.10.2024, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre alegerile din Rep. Moldova dar și mizele alegerilor din […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Ideea de referendum a fost una GREȘITĂ în Rep. Moldova”

INTERVIU Timpul Prezent RRC – Dr. Ioana Constantin-Bercean despre rivalitatea geopolitică și de influență din Orientul Mijlociu dintre Iran și Israel
Dr. Ioana Constantin-Bercean a fost invitata Adelei Greceanu și a lui Matei Martin la emisiunea Timpul Prezent, la Radio România Cultural, pentru a analiza strategia Israelului pe termen mediu și lung, premisele […]
BURSELE JTI PENTRU JURNALIȘTI – Stagiul național de training
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundaţia Universitară a Mării Negre, a participat la proiectul BURSELE JTI PENTRU JURNALIȘTI – Stagiul național de training. Cursul a fost despre „Război cald și rece […]
La Final cu Ionuț Cristache – prof. Dan Dungaciu despre rezultatele referendumului de la Chișinău
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Ionuț Cristache în cadrul emisiunii La Final. Întreaga emisiune o puteți urmări aici:
Ziare.com – Problemele pe care trebuie să le rezolve Republica Moldova pentru integrarea în Uniunea Europeană
„Întrebarea este: va face Europa un model cipriot pentru Republica Moldova, dacă nu se va rezolva chestiunea transnistreană până la integrarea completă a Republicii Moldova? Dacă nu va accepta un […]
Radio România Actualități, emisiunea “Euroatlantica” – Spectrul nuclear deasupra Europei
Președintele FUMN – Fundaţia Universitară a Mării Negre la Chișinău, prof. Dan Dungaciu, la emisiunea Euroatlantica de la Radio România Actualități în dialog cu jurnalistul Radu Dobrițoiu. Întreaga intervenție a o puteți […]
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: “Nu știm cum se va termina războiul din Ucraina” Scenariul în care România s-ar putea reuni cu Republica Moldova.
„Oamenii își dau seama că acum nu e momentul. Dacă întrebi la Chișinău ‘v-ați uni cu România dacă pensia ar crește de trei ori mai mult?’ sau dacă salariul ar […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Rușii ar negocia pacea și cu Zelenski ca și președinte”

Conferința „De ce aveam nevoie de un Rege în 1990? Sau de ce republicanul Ion Iliescu nu a fost republicanul Ion Brătianu”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a prezentat conferința „De ce aveam nevoie de un Rege în 1990? Sau de ce republicanul Ion Iliescu nu […]
Mihail Neamțu – Prof. Dan Dungaciu despre Fenomenul Trump: ofensiva woke și rezistența conservatoare

PS News – Prof. Dan Dungaciu: “Va fi o luptă extrem de strânsă și controversată în alegerile din SUA”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, la PS News despre alegerile din SUA: „Poți să fii de acord sau nu cu el, dar JD Vance, […]
CESRAN 2024 – Dr. Ioana Constantin-Bercean: “Revisiting Oppenheimer’s Legacy: Nuclear Deviance in the 21st Century”
Dr. Ioana-nelia Bercean, Director Fundaţia Universitară a Mării Negre, a participat în perioada 1-3 octombrie la ediția a 11-a a conferinței anuale de studii internaționale CESRAN, găzduită de Dipartimento di […]
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: “Este o bătălie între Est și Vest, care se desfășoară în Republica Moldova”
„Proiectul Republicii Moldova a fost gândit strategic, ca un loc în care Estul și Vestul să se întâlnească, nu să se confrunte. Practic, un loc de influență a Vestului, dar […]

BZI – Lumea, crizele și războiul. Noile provocări mondiale.
Luni, 30 septembrie 2024 (via Zoom) de la ora 14.00 o nouă producție de marcă BZI LIVE alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre. […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Americanii nu vor război în Orientul Mijlociu”

Ziarul Lumina – Prof. Dan Dungaciu: “De ce e greu să fii Patriarh în vremurile acestea?”
Chestiunea este aceasta: așa cum „agenda” națională poate intra în coliziune cu „agenda” Bisericii, tot așa se poate întâmpla și cu „agenda” geopolitică. De aceea, nu trebuie forțate lucrurile. Unei […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Trump a schimbat paradigma, după 15 ani de la 11 septembrie”

Adevarul.ro – Prof. Dan Dungaciu – De ce îl iubim pe Avram Iancu?
Dintre toate personalitățile istoriei românilor, Avram Iancu este personajul care ne emoționează cel mai mult. Există nume remarcabile, prestigioase și prodigioase în Istoria noastră. Dar nici unul dintre aceaste nume nu ne […]
B1TV Pe Bune! cu Răzvan Zamfir – prof. Dan Dungaciu despre războiul din Gaza și alegerile din SUA
Duminică, 08.09.2024, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat în cadrul emisiunii Pe bune! cu jurnalistul Răzvan Zamfir despre războiul din Gaza și alegerile din SUA […]
Jurnalul “Dialogue and Universalism” – Dr. Ioana Constantin-Bercean: “(De)constructing the “Otherness:” A Debate on Edward Said’s Legacy”
Dr. Ioana Constantin-Bercean a contribuit cu articolul “(De)constructing the “Otherness:” A Debate on Edward Said’s Legacy” la numărul 2/2024 al jurnalului Dialogue and Universalism. Mai jos redăm Abstractul articolului: “The […]
Adevarul.ro – Prof. Dan Dungaciu – Geopolitica limbii sau de ce trebuie să povestim mai des americanilor despre limba română din Basarabia
În Republica Moldova, rareori ce se vede este și adevărat. E o caracteristică inerentă a spațiului ex-URSS, al duplicităților inerente, de supraviețuire, a identităților răsucite și a obișnuinței sovietice de […]
BZI – De la Alegerile pentru Casa Albă, provocările pentru UE, Orientul-Mijlociu la Rusia și China
Luni, 26 august 2024, ora 14.00 (via Zoom) o nouă producție media BZI LIVE specială alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu. Președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre va discuta […]
Canal33 – Dr. Ioana Constantin-Bercean: “În acest moment, extinderea conflictului Iran-Israel avantajează un singur actor: premierul Netanyahu”
Dr. Ioana Constantin-Bercean în dialog cu jurnalistul Andrei Stoian la Canal33 în cadrul emisiunii “Sfere de interes”. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “NATO înseamnă SUA”

Vocea Basarabiei Radio/TV, emisiunea “Realitatea românească” – prof. Dan Dungaciu: “Nu i se va da Chișinăului, moral vorbind, mai mult decât i se va da Kievului”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Nelly Sambris în cadrul emisiunii “Realitatea românească”: „S-au aranjat lucrurile că Republica Moldova a căpătat acest statut politic […]
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – Prof. Dan Dungaciu despre criza din Orientul Mijlociu
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Radu Dobrițoiu în cadrul emisiunii “Agenda globala”: “Indiscutabil că un război în Orientul Mijlociu este aproape un pericol […]
Cursurile de Vară ale Universității Nicolae Iorga de la Vălenii de Munte
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, invitat la Cursurile de Vară ale Universității Nicolae Iorga de la Vălenii de Munte. Va conferenția în prima zi a manifestărilor, […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre schimbul istoric de prizonieri dintre Rusia și SUA
Sâmbătă, 03.08.2024, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre schimbul istoric de prizonieri dintre Rusia și SUA. Întreaga […]
“Marea Neagră este precum buzunarul cel mic de la blugi. Nu este necesar.”
Un număr “Limes, rivista italiana di geopolitica” dedicat Ucrainei (luglio, 7/2024) și o discuție amplă dintre prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre și Mirko Mussetti dedicată Mării […]
BZI – Donald Trump, asasinat și noile doctrine mondiale
Marți, 30 iulie 2024, ora 14.30 (via Zoom), o nouă ediție BZI LIVE alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu. Președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre va discuta despre: 1. […]
DCNews.ro – Prof. Dan Dungaciu:”America se va comporta la fel, indiferent de cine va fi președinte, chiar dacă retorica va fi diferită”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundației Universitare a Mării Negre, a făcut o analiză, în exclusivitate pentru DC News, a viitorului mondial în contextul conflictelor din Ucraina și Israel, […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Lovitură de stat la Casa Albă. Obama l-a sabotat DIN NOU pe Biden”

La Final cu Ionuț Cristache – prof. Dan Dungaciu despre tentativa de asasinat a domnului Donald Trump

B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre amenințările lui Medvedev către NATO și Ucraina
Sâmbătă, 13.07.2024, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre jocurile politice de la Kremlin și amenințările domnului Medvedev […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Ucraina va rămâne liberă și democratică”

Aleph News, OFF/ON THE RECORD, Prof. Dan Dungaciu în dialog cu jurnalista Sorina Matei

Radio România Actualități, emisiunea “Euroatlantica” – „Spre faza finală a războiului din Gaza?”
Președintele FUMN – Fundaţia Universitară a Mării Negre la Chișinău, prof. Dan Dungaciu, la emisiunea Euroatlantica de la Radio România Actualități în dialog cu jurnalistul Radu Dobrițoiu. Întreaga intervenție a […]
Secretele Puterii la JurnalTV.md – Prof. Dan Dungaciu despre vizita lui Vladimir Putin la Phenian
Aflat la Chișinău, președintele FUMN – Fundaţia Universitară a Mării Negre, prof. Dan Dungaciu, a fost invitatul emisiunii Secretele Puterii de la JurnalTV.md, moderată de Alexandru Cozer. Întreaga intervenție a […]
Puterea a Patra la N4 TV – Prof. Dan Dungaciu despre referendumul din Rep. Moldova
Președintele FUMN – Fundaţia Universitară a Mării Negre la Chișinău, prof. Dan Dungaciu, la emisiunea Puterea a Patra de la televiziunea N4, moderată de Gheorghe Gonța. Întreaga intervenție a o […]
BZI – Pericolele extremismului și războiului
Luni, 17 iunie 2024, ora 15.00 (via Zoom) o nouă ediție specială BZI LIVE alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog și geopoitician – Universitatea București președintele FUMN – Fundația Universitară […]
Conferința internațională „Black Sea and Balkans Security Forum”
O discuție provocatoare sub titlul „Putin’s Attitude Towards the War: Imperial Myth or Collapse of the Country?”, moderată de Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, […]
INTERVIU Timpul Prezent RRC – Dr. Ioana Constantin-Bercean despre perspectivele de pace în Gaza
Dr. Ioana Constantin-Bercean a fost invitata Adelei Greceanu și a lui Matei Martin la emisiunea Timpul Prezent, la Radio România Cultural, pentru a analiza ultimele evoluții ale conflictului din Fâșia […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Dacă războiul se oprește, UE se duce în cap”

Canal 33, Sfere de interes cu Andrei Stoian – Dr. Ioana Constantin-Bercean despre Iranul post-Raisi
Dr. Ioana Constantin-Bercean a fost invitata lui Andrei Stoian, la emisiunea Sfere de Interes, la Canal 33. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre Putin și jocurile de la Kremlin
Sâmbătă, 01.06.2024, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre jocurile politice de la Kremlin și problemele cu justiția […]
Observator Antena 1 – Prof. Dan Dungaciu despre românul care spiona pentru ruși
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre pentru Observator Antena 1: „Ca să facă aşa ceva în vreme de război, vorbim de diplomaţi ai Federaţie Ruse care evident […]
Lansarea volumului „Leadership și securitate la Marea Neagră”
Președintele FUMN – Fundaţia Universitară a Mării Negre, prof. Dan Dungaciu, a fost onorat să vorbească la lansarea volumului „Leadership și securitate la Marea Neagră” al Viceamiralului Mihai Panait, Șef […]
PS News – Prof. Dan Dungaciu: “Trump crește în sondaje, inclusiv în rândul categoriilor care nu l-au susținut până acum”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Marilena Angheluș la emisiunea “Puterea Știrilor”. „Prima declarație a domnului Trump, în 2016 când a ajuns la […]
B1TV Bună, România! cu Radu Buzăianu – prof. Dan Dungaciu despre China, Rusia și noua ordine mondială
Vineri, 24.05.2024, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Bună, România! cu jurnalistul Radu Buzăianu China, Rusia și noua ordine mondială. Întreaga intervenție a o puteți […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Israelul va continua să fie furibund”

Adevarul.ro – Dr. Olga R. Chiriac despre cum ar putea interveni europenii eficient în Ucraina
Dr. Olga R. Chiriac, Directorul executiv al FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre filiala Constanța, a acordat un interviu pentru ziarul “Adevărul” pe tema războiului din Ucraina. „Este un […]
Conferința științifică internațională “30 YEARS OF IRANIAN STUDIES IN BULGARIA”
C. S. Dr. Ioana Constantin-Bercean a participat la conferința științifică internațională “30 YEARS OF IRANIAN STUDIES IN BULGARIA”, găzduită de Universitatea “ST. KLIMENT OHRIDSKI” din Sofia. Dr. Constantin-Bercean a susținut […]
Aniversarea a 85 de ani de la intrarea în serviciu a Navei Școală „Mircea”
O delegație a Fundaţia Universitară a Mării Negre, condusă de Președintele FUMN prof. Dan Dungaciu și Directorul executiv al FUMN Constanța, prof. Olga Raluca Chiriac, a participat la Constanța la […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre alegerile din America și legătura lor cu cele europene, sistemele Patriot pentru Ucraina, atentatul din Slovacia
Sâmbătă, 18.05.2024, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre alegerile din America și legătura lor cu cele europene, […]
BZI – Klaus Iohannis și analiza vizitei în SUA
Miercuri, 15 mai 2024, ora 14.30 (via Zoom) o nouă ediție BZI LIVE alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre. Sociologul a discutat despre: […]
Conferința “Annual Convention of the Association for the Study of Nationalities”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre va participa la cea de-a 28 ediție a Annual Convention of the Association for the Study of Nationalities, desfășurată la Columbia […]
Canal 33, “E adevarat?” cu Ionuț Cristache – prof. Dan Dungaciu despre mizele ascunse ale vizitei în SUA a președintelui Klaus Iohannis și războaiele care schimbă lumea
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Ionuț Cristache în cadrul emisiunii “E adevărat?” de la Canal 33. Întreaga emisiune o puteți urmări aici:
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Resursele NATO încep să fie mutate în Pacific”

Deschide.md – Prof. Dan Dungaciu, despre alegerile din R.Moldova: “Dacă Rusia va câștiga politic, o va face pe greșeala Chișinăului, nu pe atuurile ei”
Republica Moldova ar trebui să continue și amplifice relația cu România, în sensul în care integrarea europeană să fie pregătită printr-o compatibilizare a sistemelor dintre cele două state, România și […]
Newsweek România – Prof. Dan Dungaciu despre războiul din Ucraina și renegocierea poziţiei Rusiei în Europa dar și despre un al doilea mandat al lui Trump
Una dintre marile dispute geopolitice ale momentului, potențată de conflictul din Ucraina, este aceea dintre reprezentanții așa numitei școli realiste, al cărei cel mai cunoscut exponent este profesorul american John […]
La Final cu Ionuț Cristache – prof. Dan Dungaciu despre deblocarea ajutorului american oferit Ucrainei
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Ionuț Cristache în cadrul emisiunii La Final. Întreaga emisiune o puteți urmări aici: https://www.facebook.com/100089618589529/videos/366295752426813/
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Iranul e o putere de care trebuie să ții cont”

B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre tensiunile politice de la Budapesta si reacția președintelui Putin în legătură cu conferința de pace din Elveția
Duminică, 14.04.2024, prof. Dan Dungaciu a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre despre tensiunile politice de la Budapesta si reacția președintelui Putin în legătură cu conferința de […]
Gandul.ro – prof. Dan Dungaciu: “Unul dintre câștigători e Netanyahu, care-și vede legitimitatea întărită”
“Evident că unul dintre câștigătorii, dacă vreți, dacă pot spune asa, și de aici și surprinderea mea, cel puțin că Iranul a lovit chiar în interiorul Israelului este premierul Netanyahu, […]
TVR Info “Radar Geopolitic” – prof. Dan Dungaciu: “Domnul Netanyahu a intrat într-o aventură politico-militară pe care nu a soluționat-o”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Loara Ștefănescu, la emisiunea Radar Geopolitic de la TVR INFO. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Prima News, “Impact internațional” cu Cristian Gava – Prof. Dan Dungaciu: “Fundamentele securității României sunt două, parteneriatul strategic cu SUA și apartenența la NATO”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Cristian Gava în cadrul emisiunii “Impact internațional” alături de fostul ambasador al SUA în România, Adrian Zukerman și […]
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – Prof. Dan Dungaciu: “Rusia pune presiune, Ucraina rezistă”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Radu Dobrițoiu în cadrul emisiunii “Euroatlantica”: “Astăzi suntem într-un moment în care Rusia are inițiativa și problema nu […]
AGERPRES – A fost lansat volumul “Secolul XXI sub lupa expertelor”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre a participat la lansarea volumului colectiv 𝐒𝐞𝐜𝐨𝐥𝐮𝐥 𝐗𝐗𝐈 𝐬𝐮𝐛 𝐥𝐮𝐩𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫. 𝐃𝐢𝐩𝐥𝐨𝐦𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐏𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚̆ 𝐄𝐱𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚̆, 𝐒𝐞𝐜𝐮𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐒𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐚̆ 𝐯𝐬. 𝐃𝐞𝐳𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞, 𝐅𝐞𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐦, […]
AGERPRES – România-NATO-20 de ani. Prof. Dan Dungaciu: “după 1989, busola strategică a românilor a funcţionat mai bine decât cea a politicienilor”
“NATO nu a fost doar o chestiune de securitate pentru noi, ci şi locul unde trebuia să mergem ca să nu cădem de pe hartă, să nu rămânem afară, să […]
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu, după atacul terorist de la Moscova: ”Lumea s-a împărțit!”

BZI – De la alegerile din Rusia, trupe NATO în Ucraina la genocidul din Fâșia Gaza
Miercuri, 20 martie 2024, ora 14.30 (via Zoom), o nouă ediție BZI LIVE alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu – Universitatea București. Apreciatul și cunoscutul sociolog român va discuta […]
TVR INFO, emisiunea “Context” – Alegeri în Federația Rusă, prof. Dan Dungaciu: “Mingea e în continuare în spațiul Occidental”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Monica Ghiurco în cadrul emisiunii “Context” de pe TVR Info, despre alegerile din Federația Rusă. Întreaga intervenție a […]
Vocea Basarbiei – Șase din zece moldoveni vor să-l vadă pe capul Bisericii Ortodoxe Române într-o vizită peste Prut
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, este așteptat în Republica Moldova. În cadrul unei întrebări puse în premieră într-un sondaj realizat de CBS-Axa, aproximativ 64 la sută dintre cetățenii R. […]
CreativePedia – Filmul “Patimi și sfinți”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre onorat de a fi parte a acestui proiect CreativePedia. Filmul “Patimi și sfinți”, un film despre două state, o limbă, un popor […]
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: “Spațiul Baltic nu îl sprijină pe Iohannis pentru șefia NATO”

Fanatik.ro – Prof. Dan Dungaciu: Se pregătește România de victoria lui Donald Trump? „Marea Neagră, primul obiectiv strategic”
Victoria lui Donald Trump în alegerile primare republicane îl reapropie pe fostul președinte al SUA de Casa Albă. La nivel internațional se fac o mulțime de calcule, însă pe noi […]
AGERPRES – Prof. Dan Dungaciu: “Alegerea unui nou secretar general ar putea fi decisă de evoluțiile de pe frontul din Ucraina”
“Asemenea candidaturi se negociază, înainte de a fi anunţate. Deci, probabil (în cazul preşedintelui Klaus Iohannis – n.r.) că a fost o negociere, pentru că altminteri nu are rost să […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre cum este primită Biserica Ortodoxă în Ucraina, geopolitica ortodoxiei dar și despre Barometrul Republicii Moldova
Sâmbătă, 09.03.2024, prof. Dan Dungaciu a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre despre cum este primită Biserica Ortodoxă în Ucraina, despre cum românii din Ucraina vor putea […]
DCNews.ro – Prof. Dan Dungaciu despre Super Marțea în America: “Dacă Trump vine a doua oară nu mai e vorba de un accident, e vorba de un trend care poate să devină istoric”
Prof. Dan Dungaciu, președintele Fundației Universitare a Mării Negre, a abordat tema Super Tuesday la Antena 3 CNN, dar și a procesului care i-a oferit lui Donald Trump dreptul de […]
Cotidianul.ro – Prof. Dan Dungaciu. ”În R. Moldova, cel mai așteptat ”politician” român e Patriarhul”
Dan Dungaciu, analist de politică externă, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a fost curios să afle, printre altele, și ce se întâmplă […]
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: “Am făcut o investigație despre cum arată cu adevărat Republica Moldova”

AGERPRES – Prof. Dan Dungaciu: “Războiul influenţează politica în Republica Moldova; opţiunea europeană a scăzut la 54%”
Opţiunea europeană a cetăţenilor din Republica Moldova este influenţată de războiul din Ucraina, procentul celor care s-au exprimat în acest sens scăzând la 54% de la 62%, cât se înregistra […]
Lansarea Barometrului Republicii Moldova – între România, Ucraina și Rusia (Transnistria) – februarie 2024
Fundația Universitară a Mării Negre împreună cu IDIS Viitorul si CBS AXA au lansat astăzi, joi 6 martie, Barometrul Republicii Moldova – între România, Ucraina și Rusia (Transnistria) – februarie […]
AGERPRES – Prof. univ. dr. Dan Dungaciu: “riscul unei confruntări directe Rusia – NATO, pe termen scurt, este inexistent”
România trebuie să devină un actor major la Marea Neagră, iar Constanţa – un hub informaţional, un hub de expertiză la Marea Neagră pe care să îl acceseze toţi, a […]
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: “Curajul lui Navalnîi a fost unul nebun!”

BZI – SUA versus Vladimir Putin, China și restul lumii
Miercuri, 14 februarie 2024, ora 14.30 (via Zoom), o nouă ediție BZI LIVE alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu. Sociologul român va discuta despre: 1. Analiza, concluzii, comentarii (post-eveniment) […]
La Final cu Ionuț Cristache – prof. Dan Dungaciu face analiza interviului dat de Vladimir Putin lui Tucker Carlson

RFI România, Călătorii geopolitice, cu Cristian Gava – Dr. Ioana Constantin-Bercean
Expertul LARICS – Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional, dr. Ioana Constantin-Bercean, discută evoluțiile din Orientul Mijlociu în lumina evenimentelor din ultimele luni alături de Cristian Gava, col. (r) Ion Petrescu și […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre interviul lui Tucker Carlson cu președintele Federației Ruse Vladimir Putin
Sâmbătă, 12.02.2024, prof. Dan Dungaciu a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre ultimul interviu al președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, acordat jurnalistului Tucker Carlson. Intervenția a o […]
Marius Tucă Show – EDIȚIE SPECIALĂ despre interviul Tucker Carlson & Vladimir Putin. Invitat Prof. Univ. dr. Dan Dungaciu: “Putin nu ar accepta ca Ucraina să intre în NATO”

Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: “Războiul nu poate fi oprit brusc!”

Întâlnire cu domnul Mustafa Yildiz, directorul Yunus Emre Enstitüsü
Marți, 6 februarie 2024, a avut loc o întrevedere între domnul profesor Dan Dungaciu, președintele Fundației Universitare a Mării Negre, dr. Ioana Constantin-Bercean, cadru didactic la Universitatea din București și […]
Fanatik.ro – Prof. Dan Dungaciu despre Maia Sandu și Moldova, în fața mitingurilor de la Tiraspol. Care sunt interesele lui Putin în Transnistria.
„Republica Moldova nu a fost o miză mare pentru politica externă a Federației Ruse. Acest fenomen s-a petrecut în momentul în care s-a pus problema federalizării Republicii Moldova, în special […]
Mihail Neamțu – Donald Trump: The Art of the Comeback (invitat: prof. Dan Dungaciu)

Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: ”Dacă Ucraina pierde războiul, pierdem și noi!”

TVR+ „Europa mea” – Europa emancipată? Europa irelevantă? Există un proiect european? Trump ca o provocare sau Trump ca o scuză? Ce se mai aude cu securitatea europeană?
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre despre cele mai importante evenimente de securitate europene, despre deciziile pe care Uniunea Europeană ar trebui sa le ia în contextul internațional […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre Taiwan, Ungaria, Yemen
Sâmbătă, 13.01.2024, prof. Dan Dungaciu a discutat la Check Media, B1TV alegerile din Taiwan, posibila șefie a lui Viktor Orban la Consiliul European și despre ultimele atacuri din Yemen. Intervenția […]
S-a lansat volumul „Între război și pace”, al reputatului cărturar și diplomat Mircea Malița
Primul volum al operelor diplomatice și de relații internaționale, „Între război și pace”, al reputatului cărturar și diplomat Mircea Malița, s-a lansat la Libraria Carturesti Verona. Fundaţia Universitară a Mării […]
Lansare de carte – „Între război și pace” de Mircea Malița
Stimați membrii și prieteni ai Fundației Universitare a Mării Negre „Mircea Malița”, avem deosebita plăcere și onoare de a vă transmite o invitație la un eveniment de suflet al fundației […]
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: ”În Europa este o mare criză a politicului”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, împreună cu fostul prim ministru domnul Victor Ponta, în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici: […]
Puterea știrilor cu Marinela Angheluș – Prof. Dan Dungaciu: “Ce este Donald Trump? Un accident de parcurs sau expresia unui trend mai profund în societățile occidentale?”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Marinela Angheluș în cadrul emisiunii “Puterea știrilor”, pe teme care privesc anul alegerilor în 80 de țări, lupta […]
MAS Talks – Retrospectivă şi previziuni cu analistul Dan Dungaciu: Cea mai mare ameninţare în 2024 este irelevanţa. România trebuie să înţeleagă că ne îndreptăm spre alte vremuri
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre despre cele mai importante evenimente de securitate din 2023 şi o serie de evenimente care ar putea avea loc în 2024 […]
MAS Talks – Retrospectivă şi previziuni despre Ucraina, cu analistul Dan Dungaciu: Să nu ajungem în situaţia în care războiul de uzură pe care-l vedem acum să fie aşa pentru că ruşii nu şi-au folosit toate avantajele

BZI – 2023, anul de tranziție către o nouă ordine mondială?
Ediție specială BZI LIVE alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, Universitatea din București! Alături de acesta vor fi abordate următoarele teme: 1. Românii, din ce în ce mai […]
MAS Talks – Retrospectivă şi previziuni despre dosarul Schengen, cu analistul Dan Dungaciu: România nu avea cărţi în mână când s-a jucat
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre despre cele mai importante evenimente de securitate din 2023 şi o serie de evenimente care ar putea avea loc în 2024 şi […]
MAS Talks – Retrospectivă şi previziuni cu analistul Dan Dungaciu: 2023 este anul de tranziţie către o nouă ordine globală
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre despre cele mai importante evenimente de securitate din 2023, care au avut un impact asupra securităţii regionale şi globale. Cum s-a raportat […]
DCNews.ro – Rusia, victorie zdrobitoare în Ucraina, scrie presa din UK. Prof. Dan Dungaciu: Cum se va vedea în Occident că toți împreună nu au reușit să învingă Federația Rusă?
În cadrul unei emisiuni la Antena 3 CNN, sociologul și geopoliticianul român Dan Dungaciu a făcut o analiză asupra celor mai recente articole din presa britanică, care ar susține că […]
Gala Premiilor Revistei Piața Financiară 2023
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre a vorbit despre „Economie și relații internaționale” în cadrul Galei Premiilor Revistei Piața Financiară 2023. Mulțumiri pentru invitație și mult succes echipei […]
La Final cu Ionuț Cristache – prof. Dan Dungaciu face analiza momentului
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Ionuț Cristache în cadrul emisiunii La Final. Întreaga emisiune o puteți urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=GF-rj9zfVMA
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: ”Trump are peste 60% în sondaje. Are toate șansele să câștige”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=nh27ZqZrlHs
EVZ.ro – prof. Dan Dungaciu: „Autocefalia” Mitropolia Moldovei ca expresie absolută a moldovenismului
Prof. Dan Dungaciu, analiză despre Mitropolia Moldovei. O analiză a unui subiect aprig disputat peste Prut, dar și în România, clarificat de cunoscutul sociolog și geopolitician. Întregul interviu il puteți […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre parcursul european al Moldovei și Ucrainei
Marți, 05.12.2023, la ora 18.00, prof. Dan Dungaciu a discutat la Check Media, B1TV despre parcursul european al Republicii Moldova și Ucrainei. Prof. Dan Dungaciu: “România trebuie să relaționeze cu […]
Europa 2024: creștinism, naționalism și multiculturalism. O dezbatere cu prof. Dan Dungaciu
Prof. Dan Dungaciu și Mihail Neamtu într-o dezbatere despre Europa, migrație, creștinism, identități, woke și… Donald Trump! Intervenția a o puteți urmări aici: https://www.youtube.com/live/ou3sLzRah6Q?si=NsH8Sa5kRDJaMh4t
INTERVIU prof. Dan Dungaciu: „Când trupele lui Putin au intrat în Ucraina, prima victimă a fost identitatea sovietică!”
Interviu cu Dan Dungaciu, profesor universitar la Catedra de Sociologie și coordonator al Masterului de Studii de Securitate și Analiza Informațiilor al Universității București, renumit sociolog, politolog și specialist în […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – Dr. Ioana Constantin-Bercean
Expertul LARICS – Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional, dr. Ioana Constantin-Bercean, discută evoluțiile din Israel și Gaza la B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu. Intervenția a o puteți urmări aici: […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre GEOPOLITICA ORTODOXIEI
Sâmbătă, 25.11.2023, la ora 18.00, prof. Dan Dungaciu a discutat la Check Media, B1TV, chestiunea GEOPOLITICII ORTODOXIEI, respectiv situația Mitropoliei Basarabiei în relație cu „Mitropolia Moldovei”, situația religioasă din Ucraina […]
Publicație – Routledge Handbook of Disinformation and National Security
Președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, prof. Dan Dungaciu, și coordonatorul LARICS – Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional, cercetător Lucian Dumitrescu, au publicat în prestigiosul Routledge Handbook of […]
Aniversare, 30 de ani de la înființarea Asociației Române pentru Clubul de la Roma
După aniversarea a 30 de ani de la înființarea Asociației Române pentru Clubul de la Roma, sărbătoriți astăzi 21 noiembrie 2023, coborând scările Băncii Naționale a României, prof. Dan Dungaciu […]
Prima News, Impact International cu Cristian Gava – prof. Dan Dungaciu alături de colonelul Ion Petrescu
Presedintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, prof. Dan Dungaciu, la emisiunea Impact International moderată de Cristian Gava, alături de colonelul Ion Petrescu, pe temele războiului din Ucraina, a […]
IrregularWarfare.org – The Weaponization of Language in Irregular Warfare: Moldova, a Case Study
[EN] by Olga Raluca Chiriac, Dan Dungaciu “Modern warfare will rely heavily on IW, which can be a cornerstone of effective integrated deterrence. Given that the European theater still relies heavily on […]
DCNews.ro – Prof. Dan Dungaciu: “Când ești lovit pentru ceea ce ești, există o singură soluție”.
“Întotdeauna când ai de-a face cu o astfel de confruntare, întrebarea este: De ce ne-au lovit? Pentru ceea ce suntem sau pentru ceea facem. Aceasta a fost marea discuție din SUA după 11 […]
Antena 3 CNN – “Dacă musulmanii sunniți și cei șiiți se coalizează, un singur lucru mai poate salva Israelul!” Prof. Dan Dungaciu explică situația imposibilă în care se află statul evreu
“E foarte greu să faci două lucruri contradictorii în același timp. Atunci când negociezi ca să eliberezi ostatici, trebuie să negociezi cu Hamas-ul. Ca să elimini Hamas, trebuie să-i ucizi […]
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: “Orientul Mijlociu stă pe tensiuni acumulate de o modernitate nedigerată și nerezolvată”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=oA7HPS2Lilk
Bucharest Security Conference, 20-21 octombrie, Grand Hotel Bucharest
Presedintele FUMN – Fundația Universitară a Mării, prof. Dan Dungaciu, a vorbit despre criza securității europene la cea de-a șaptea ediție a Bucharest Security Conference, 20-21 octombrie, Grand Hotel Bucharest. […]
Masă rotundă “Reforms in Kazakhstan with a focus on comprehensive partnership with Romania”
[EN] “FUMN – FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre president prof. Dan Dungaciu noted the successful transformation of Kazakhstan, aimed at political reboot and improving the welfare of the population […]
Fanatik.ro – Prof. Dan Dungaciu, „Ziua furiei” – care a debutat în această dimineață cu atentatul de la sinagoga din Berlin – a fost programat pentru a coagula lumea musulmană împotriva Occidentului.
„Ideea de furie și modul în care a fost instrumentată în acest conflict, ca urmare a atacului terorist al Hamas, devine interesantă. Înainte de 3 octombrie – practic cu patru […]
B1 TV Selectiv cu Dan Bucura – Prof. Dan Dungaciu analiză tăioasă pe conflictul momentului
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Dan Bucura pe tema conflictului din Fâșia Gaza. Intervenția a o puteți urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=cczRyliAyEY […]
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: “Hamas vrea să ridice lumea arabă împotriva Israelului și a Americii.”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=3iVach5JCbw
Aleph News – Dan Dungaciu în dialog cu jurnalista Sorina Matei
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Sorina Matei. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=FCqB9ZH43qk
BZI – Uniunea Europeană în fața provocărilor contemporane
Despre conflictul sângeros care zguduie, de câteva zile, întreaga lume, vizita lui V. Zelenski în România și alte subiecte fierbinți, alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog și geopolitician, […]
Antena 1 & Observator – Dan Dungaciu, despre războiul din Israel: “Asistăm doar la primul capitol”. Lumea va intra în criză dacă începe un conflict şi în Taiwan
Profesorul Dan Dungaciu, Directorul FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, intervenție la Antena1 și Observator: „Toate acordurile care s-au făcut până acum urmau să creeze o pace din regiune […]
CheckMedia – Israel, Ucraina, China și România
Președintele FUMN – Fundația Universitara a Mării Negre, prof. univ. Dan Dungaciu, la Emisiunea CheckMedia – Israel, Ucraina, China și România. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=ox612jsZZ-U
Simpozion „Teologia Canonică și Dreptul Bisericesc în Ortodoxie: contribuția pr. prof. univ. dr. Liviu Stan (1910-1973)”
Profesorul Dan Dungaciu, Directorul FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a participat miercuri, 20 septembrie, la Simpozionul omagial de la Palatul Patriarhiei Române dedicat ilustrului teolog Liviu Stat – […]
Întrevedere cu Ministru-consilier al Ambasadei Republicii Kazahstan
Miercuri, 13 septembrie 2023, a avut loc o întrevedere între Ministru-consilier al Ambasada Republicii Kazahstan, Domnul Kairat Karabayev și Directorul ISPRI – Academia Română, domnul profesor Dan Dungaciu. S-au discutat […]
30 de ani de Inițiative Democratice și Idei de Succes
Dan Dungaciu, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI) a participat la conferința dedicată a 30 de ani de activitate […]
„Cum poate România să piardă războiul din Ucraina de două ori”
„Înainte de invazia rusă, niciun vecin al României nu a fost mai ignorat de politicienii români și de opinia publică decât Ucraina”, scrie profesorul Dan Dungaciu, Directorul ISPRI – Academia […]
„Bisectoare şi tangente. România fără proiect de ţară” 2 şi 9 august 2023
(AUDIO) Emisiunea „Academica”, ediţiile din 2 şi 9 august 2023: Invitat : dl. prof. univ. dr. Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion C. Brătianu” […]
Geopolitica Ortodoxiei azi. Identitate națională și religioasă în relațiile internaționale
Directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române “Ion I. C. Brătianu” (ISPRI), prof. univ, dr. Dan Dungaciu, a susținut prelegerea “Geopolitica Ortodoxiei azi. Identitate națională și […]
Barometrul de Sănătate Publică 2023, a III-a ediție
Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI) și Centrul de Cercetări Sociologice LARICS (CCSL), în parteneriat cu Fundația Anna Lindh România și […]
Dezvelire a bustului diplomatului Mircea Malița
Fundația Universitară a Mării Negre (FUMN) are bucuria de a vă invita la ceremonia de dezvelire a bustului diplomatului Mircea Malița. Joi 21 septembrie 2023 ora 11 Evenimentul va avea […]
Turcia se întoarce spre America? De la pivotul economic la pivotul strategic
Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române Ion I. C. Brătianu (ISPRI), cu sprijinul BTF Engineering, au organizat astăzi, 21 iunie 2023, la Casa Oamenilor de Știință […]
Barometrul de Securitate a României- sesiune de prezentare și dezbateri online
https://us02web.zoom.us/meeting/register/tZwsc-qspjkuGdcPAceJ3ezElKNeqjKCcQqs
Dezbatere FUMN la Constanța: Marea Neagră – oportunitate sau blestem?
Fundația Universitară a Mării Negre, Universitatea „Ovidius” din Constanța și Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române„Ion I.C. Brătianu” vă invită la dezbaterea publică: Marea Neagră – oportunitate sau blestem? […]
Eveniment FUMN: Moscova nu crede în lacrimi. Dar nici America. Cum va arăta frontiera estică a României?
Fundația Universitară a Mării Negre vă invită la dezbaterea: Moscova nu crede în lacrimi […]
Dezbatere FUMN cu liderii opoziției pro-europene de la Chișinău (live)
Fundația Universitară a Mării Negre a invitat liderii opoziției pro-europene de la Chișinău pentru a scoate în evidențăultimele evenimente din Republica Moldova, perspectivele campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din februarie 2019, […]
OPERE COMPLETE
- Afișează tot
- 2013
- 2014
- 2015
- 2016
- 2017
- 2018
- 2019
- 2020
- 2021
Lansarea volumului „ÎNTRE RĂZBOI ȘI PACE” la Oradea – imagini
Mircea Malița acasă, la Oradea! Lansarea de carte a volumului „Între război și pace”, de la editura RAO, a avut loc în data de 27 iunie 2024 și a fost […]
Lansare a volumului „ÎNTRE RĂZBOI ȘI PACE” la Oradea
Fundația Universitară a Mării Negre „Mircea Malița” are deosebita plăcere și onoare de a vă transmite o invitație la evenimentul de lansare a volumului „ÎNTRE RĂZBOI ȘI PACE” la Oradea, […]
ANUNȚ eveniment Barometrul Republicii Moldova – Date la zi despre războiul care nu s-a încheiat niciodată
ANUNȚ IMPORTANT! Din motive obiective și tehnice, echipa de la Chișinău nu poate ajunge la București miercuri 12 iunie 2024 pentru prezentarea Barometrului dedicat realităților din R. Moldova. Prin […]
Și totuși, America! – Trump, alegeri, securitate și relații bilaterale –
Întâlnirea se va reprograma din cauza unei deplasări neprevăzute. Vă vom ține la curent în timp util cu reprogramarea acestuia. Vă mulțumim pentru înțelegere. Masterul de Studii de Securitate al […]
Barometrul Republicii Moldova – între România, Ucraina și Rusia (Transnistria) – februarie 2024
Prezintă și comentează Barometrul de opinie publică: Veaceslav Ioniță, expert IDIS Viitorul (R. Moldova) Ion Jigău, Director CBS AXA (R. Moldova) Olga R. Chiriac, IWI Project Europe Director (SUA) Andrei […]
Ce urmează în regiune?
Ce urmează în regiune? Dezbatere cu militari și experți din România și R. Moldova ISPRI – Academia Română LARICS – Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional și Master Studii de Securitate […]
Ce a fost și ce va fi pe frontul împotriva terorismului?
La 20 de ani de la 9/11, vă invităm la o dezbatere despre ce a fost și ce va fi pe frontul împotriva terorismului. Pentru participare este necesar să vă […]
Evenimentul organizat de Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Bratianu” intitulat: „Lansarea Enciclopediei Mării Negre – o premieră la nivel mondial”
Vezi înregistrarea video aici
Lansarea monografiei „Pandemia COVID-19 în România. Aspecte clinice și epidemiologice”
Vezi înregistrarea video aici
FUMN „Mircea Malița” organizează expoziția de fotografie: Tinerețea este o artă
FUMN | Evenimente | 04.03.2020 Fundația Universitară a Mării Negre „Mircea Malița” organizează expoziția de fotografie pe tema interculturalității: TINEREȚEA ESTE O ARTĂ de Maria Scarlat Malița Evenimentul va avea loc vineri, 06 Martie 2020, […]
Dezbatere și lansare Historia „Ionel Brătianu: o viață dedicată politicii și diplomației”
Historia | Evenimente | 18.02.2020 Joi, 20 februarie, ora 19.00, Historia vă dă întâlnire la librăria Humanitas de la Cişmigiu. Motivul: lansarea celui mai recent număr Historia Special, „Ionel Brătianu, maestrul absolut al […]
Președintele FUMN, Dan Dungaciu, a participat la o dezbatere privind viitorul R. Moldova
FUMN | Evenimente | 11.02.2020 Evoluțiile din Republica Moldova pot afecta interesele de securitate ale României, iar țara noastră nu poate rămâne indiferentă la ceea ce se întâmplă peste Prut. […]
ISPRI lansează 2 volume cu Discursurile lui Ion I.C. Brătianu. Premierul României, Ludovic Orban, onorează memoria marelui om de stat!
Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române vă invită, în cadrul celei de-a XXVI-a ediție a Târgului Internațional de Carte „Gaudeamus” – Carte de învățătură, […]
Vă invităm la evenimentul de lansare a volumului Enciclopedia pentru diplomație
FUMN | Eveniment | 19.11.2019 Editura RAO și Institutul de Știinte Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” vă invită la Târgul de Carte GAUDEAMUS, sâmbătă, 23 […]
Simpozionul „Căderea Zidului Berlinului și Revoluția română din decembrie 1989”
Vezi înregistrarea video aici
Festivitatea de amplasare în curtea Academiei Române a unei bucăți din Zidul Berlinului
Vezi înregistrarea video aici
Evenimentul anului la Academia Română – Zidul Berlinului în premieră la București (7 noiembrie 2019)
FUMN | Evenimente | 31.10.2019 Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române va […]
Dan Dungaciu: Academia Română aduce la București o bucată din Zidul Berlinului
Daniel Popescu, Mihai Simionescu, Gabriela Badea | Agerpres.ro | 24.10.2019 O bucată masivă din Zidul Berlinului va fi adusă la Bucureşti de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale ”Ion I. C. […]
Eveniment FUMN la Constanța (invitație)
FUMN | Eveniment | 15.10.2019 Fundația Universitară a Mării Negre (FUMN) și Universitatea „Ovidius” din Constanța vă invită la Prezentarea sondajului de opinie: Constanța – agenda socială, economică și strategică (realizat de INSCOP Research la comanda FUMN) […]
Sesiunea omagială organizată de FUMN „Mircea Malița 1927-2018. În Memoriam. O viață dedicată României”
Vezi înregistrarea video aici
Urmăriți sesiunea omagială: Mircea Malița 1927-2018. În Memoriam. O viață dedicată României
Fundația Universitară a Mării Negre a organizat miercuri, 12 iunie, ora 11:00, în Aula Academiei Române, sesiunea omagială: Mircea Malița 1927-2018. În Memoriam. O viață dedicată României Au luat cuvânt: • Victor […]
Fundația Universitare a Mării Negre (FUMN) la Berlin
FUMN | Evenimente | 01.06.2019 În perioada 28-29 mai 2019, la Berlin, președintele Fundaţia Universitară a Mării Negre, prof. Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al […]
Dezbatere organizată de Fundația Universitară a Mării Negre cu tema „Marea Neagră – oportunitate sau blestem?”
Vezi înregistrarea video aici
Dezbaterea organizată de Fundația Universitară a Mării Negre Negre, cu sprijinul The Black Sea Trust for Regional Cooperation, cu tema „Transnistria între Moscova și Chișinău – prima cercetare sociologică realizată dincolo de Nistru”
Vezi înregistrarea video aici
Conferința internațională „România și evenimentele istorice din perioada 1914-1920. Desăvârșirea Marii Uniri și Întregirea României”
Vezi înregistrarea video aici
Conferința de presă susținută de reprezentanți ai Academiei Române și ai Administrației Prezidențiale pe tema Centenarului
Vezi înregistrarea video aici
Lansarea primului Barometru al Culturii de Securitate din România
Vezi înregistrarea video aici
Dezbaterea organizată de Fundația Universitară a Mării Negre cu tema „Moscova nu crede în lacrimi. Dar nici America. Cum va arăta frontiera estică a României?”
Vezi înregistrarea video aici
Evenimentul „Românii de Pretutindeni. Realități și aspirații”, organizat de Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române și Fundația Universitară a Mării Negre
Vezi înregistrarea video aici
Lansarea Laboratorului de Sociologia și Geopolitica Religiilor cu tema „Dumnezeu își ia revanșa? Geopolitica religiilor azi”
Vezi înregistrarea video aici
Dezbaterea organizată de Fundația Universitară a Mării Negre cu tema „50 de ani de la restabilirea relațiilor diplomatice. România și Germania azi”
Vezi înregistrarea video aici
Conferința „ISRAEL: 69 de ani de independență”, organizată de Fundația Universitară a Mării Negre în parteneriat cu Ambasada Israelului în România
Vezi înregistrarea video aici
Conferința de lansare publică a Laboratorului pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică „Războiul informațional, sub lupă”
Vezi înregistrarea video aici
Conferința organizată de Fundația Universitară a Mării Negre cu tema „România și Ungaria: reconciliere franco-germană sau „război rece”
Vezi înregistrarea video aici
Dezbaterea organizată de Fundația Universitară a Mării Negre cu tema „Doctrine de Securitate și Război Informațional”
Vezi înregistrarea video aici
Dezbaterea organizată de Fundația Universitară a Mării Negre cu tema „Petrolul pe Drumul Mătăsii”
Vezi înregistrarea video aici
Conferința organizată de Fundația Universitară a Mării Negre cu tema „România după Trump”
Vezi înregistrarea video aici
Dezbaterea organizată de Fundația Universitară a Mării Negre cu tema „România – Pivotul Euroatlantic al regiunii”
Vezi înregistrarea video aici
Evenimentul „Ion I.C.Bratianu se întoarce în Academia Română”
Vezi înregistrarea video aici
Dezbaterea organizată de Fundația Universitară a Mării Negre cu tema „135 ani de relații româno-americane”
Vezi înregistrarea video aici
Dezbaterea organizată de Fundația Universitară a Mării Negre cu tema „Dimensiunea estică a politicii externe românești”
Vezi înregistrarea video aici
Dezbaterea organizată de Fundația Universitară a Mării Negre cu tema „Puntea Moscova-Budapesta peste Ucraina și România”
Vezi înregistrarea video aici
Lansarea volumului „Istoria prin ochii diplomatului”, de Mircea Malița în dialog cu Dan Dungaciu
Vezi înregistrarea video aici
Dezbaterea organizată de Fundația Universitară a Mării Negre cu tema „Ungaria între „Noua Europă” și axa Moscova-Budapesta?”
Vezi înregistrarea video aici
Dezbaterea organizată de Fundația Universitară a Mării Negre cu tema „Ucraina: al doilea conflict înghețat la frontierele României”
Vezi înregistrarea video aici
Dezbatere organizată de Fundația Universitară a Mării Negre cu tema “Percepții și realități în relațiile româno-maghiare”
Vezi înregistrarea video aici
- Afișează tot
- Apariții în presă
- Cărți FUMN
- Comunicat
- Dezbateri FUMN
- Dosare de presă
- Opere Complete
- Proiecte
- Rapoarte
- Revista presei
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Trump și-a asumat o sarcină fără precedent pe baza unui plan care nu există„
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu. Strategia Trump: arta negocierii păcii
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
INTERVIU Timpul Prezent RRC – Dr. Ioana Constantin-Bercean. Războiul s-a terminat. Ce urmează pentru Fâșia Gaza.
Dr. Ioana Constantin-Bercean a fost invitata Adelei Greceanu și a lui Matei Martin la emisiunea Timpul Prezent, la Radio România Cultural, pentru a analiza summitul pentru pace în Gaza din Egipt, unde […]
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu. Haos politic în Franța. Sfârșitul macronismului și renașterea conservatoare
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Trump s-a SPĂLAT PE MÂINI de războiul din Ucraina!”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu. Război în Europa: Moldova și Ucraina între UE și Rusia
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu. Despre revoluția MAGA și America după Kirk.
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
INTERVIU Timpul Prezent RRC – Dr. Ioana Constantin-Bercean despre recunoașterea statului palestinian: O victorie diplomatică sau un cadou pentru Hamas?
Dr. Ioana Constantin-Bercean a fost invitata Adelei Greceanu și a lui Matei Martin la emisiunea Timpul Prezent, la Radio România Cultural, pentru a analiza decizia celor cinci state (Australia, Canada, Franța, Marea […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Suntem în epoca doamnei Mița Baston”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „România a ales o tabără în această CONFRUNTARE globală”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu. RĂZBOI TOTAL. Ucraina în defensivă. Emergența BRICS!
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu despre viitorul lui Zelenski
„Inițiativa și deznodământul conflictului ruso-ucrainean sunt strict în mâna lui Trump și Putin. Europenii nu au niciun cuvânt de spus. Ei sunt în siajul acestor dezvoltări, negocieri, încercând să apară […]
Gândul.ro – Prof. Dan Dungaciu: De la Declarația de Suveranitate la tentativa „caraghioasă” a PAS de a deveni partid suveranist
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre Dan Dungaciu spune, într-un interviu pentru Gândul, “că noutatea în scrutinul parlamentar, din septembrie, este apariția curentului suveranist. Profesorul atrage atenția că […]
Economic Forum dezbatere „Who Will Win the Race to Control the World?
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre a participat la Economic Forum în Polonia, între 2 și 4 septembrie, 2025, la Karpacz, la dezbaterea despre „Who Will Win […]
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu. Europa și Turnul Babel. Despre naționalism și multiculturalism
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu. Cu ce va rămâne România după încheierea războiului din Ucraina.
„România cred că va rămâne cu foarte multe lucruri de învățat. În primul rând, un eșec major de politică externă – proiectul de securitate al României a fost mutat exclusiv […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: ”Doar un șoc strategic din afară mai poate schimba România”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu. Drama Ucrainei. Recesiunea Europei și războiul total.
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Realitatea.net – Prof. Dan Dungaciu: “Resetarea americano-rusă este grila de înțelegere a evoluțiilor din Ucraina – și nu invers.”
„Ce nu a înțeles Bucureștiul? Resetarea americano-rusă este grila de înțelegere a evoluțiilor din Ucraina – și nu invers. Nu Ucraina decide viitorul relației, ci resetarea relației influențează politica Washingtonului […]
Cursurile Universităţii de Vară „Nicolae Iorga”
Duminică, 10 august, la ora 11.30, Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a vorbit la Vălenii de Munte, în deschiderea Cursurilor Universității de vară „Nicolae Iorga”. Conferință: […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “În raport cu America și cu UE noi am mizat și mizăm pe partea europeană, nu are semnificație”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: Începutul sfârșitului: ce vor discuta Putin și Zelenski?
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Marius Tucă Show – Ediție Specială – Prof. Dan Dungaciu despre întâlnirea din Alaska
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: De ce ALASKA ne privește pe toți?
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Trump vrea să redeschidă relația cu Federația Rusă”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Cursurile Universităţii de Vară „Nicolae Iorga”
Duminică, 10 august, la ora 11.30, Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a vorbit la Vălenii de Munte, în deschiderea Cursurilor Universității de vară „Nicolae Iorga”. Conferință: […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Niciun lider suveranist n-a scăpat de ȘTAMPILA pro-rusă”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: RussiaGate, criza democrației și tragedia Ucrainei
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: Despre Tragedia Europei
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “NATO nu a cumpărat NICIODATĂ arme”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: Trump versus Putin (războiul e tatăl tuturor)
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: Ucraina sfâșiată — cum se distruge o țară?
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Ziua.md – Prof. Dan Dungaciu: “Zona care e pro-europeană, în sensul că nu iubește Rusia, nu iubește neapărat nici UE, dar ar merge cu UE, dacă ar fi o variantă soft și un lider credibil.”
“Mai poate PAS, singur, să ducă opțiunea pro-europeană mai departe? Asta e întrebarea. Multă lume, pe bună dreptate, e îngrijorată, și se întreabă cum și de ce s-a ajuns aici? […]
“Romania. Un possibile polo per la ricostruzione dell’Ucraina” în Notizie Geopolitiche
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundației Universitare a Mării Negre, a făcut o analiză pentru Notizie Geopolitiche. Analiza o puteți citi integral aici: https://www.notiziegeopolitiche.net/romania-un-possibile-polo-per-la-ricostruzione-dellucraina/
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Reforma românească a statului”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
RFI România, Călătorii geopolitice, cu Cristian Gava – Dr. Ioana Constantin-Bercean: Orientul Mijlociu, încotro?
Dr. Ioana Constantin-Bercean, Director Executiv Anna Lindh Foundation Romania din cadrul Fundaţiei Universitare a Mării Negre, deslușește Orientul Mijlociu la RFI Romania. Intervenția a o puteți urmări aici:
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: Dilemele lui Trump
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
“Obiectiv EuroAtlantic”, Defense Romania – dr. Ioana Constantin-Bercean: SUA atacă Iranul. „Endless war” blestemul Americii?
Directorul Executiv al Anna Lindh Foundation Romania, dr. Ioana Constantin-Bercean, în dialog cu jurnalistul Tudor Curtifan în cadrul emisiunii Obiectiv EuroAtlantic de la Defense Romania. Întregul interviu îl puteti viziona […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Iranienii au închis povestea după ce au lovit bazele SUA”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: NATO, Trump și pacea din Orientul Mijlociu
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
„Resilience, Culture and Countering Disinformation in the Black Sea” în cadrul Forumului Anna Lindh Foundation de la Tirana
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre și Directorul Anna Lindh Foundation România, Ioana Constantin-Bercean, au organizat un panel special dedicat Mării Negre – „Resilience, Culture and Countering […]
“Romania, Mar Nero e la nuove sfide alla sicurezza” în Giornale Diplomatico
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundației Universitare a Mării Negre, a făcut o analiză pentru Giornale Diplomatico. “Regiunea extinsă a Mării Negre este foarte importantă pentru securitatea europeană și […]
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: Rusia, scenariul nuclear și falimentul liberalismului
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre conflictul dintre Israel și Iran
Duminică, 15.06.2025, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu si domnul Bobby Păunescu despre conflictul dintre Israel și Iran. […]
DEFENSE ROMANIA SECURITY DIALOGUE 2025 – FIRST EDITION
Experta Ioana Constantin-Bercean, Director executiv la Fundaţia Universitară a Mării Negre, a participat la DEFENSE ROMANIA SECURITY DIALOGUE 2025 – FIRST EDITION – DC Media Group a organizat prima ediție […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “„Lumea românească” trebuie să fie instrumentul de politică externă care se opune „lumii ruse” (Russkii mir) atât în Ucraina cât și în R. Moldova”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: Pax Atomica (SUA vs Rusia). Invitați: Prof. Mihaela Malița
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu într-o evocare a prof. Mircea Malița, alături de doamna profesoară Mihaela Malița, fiica savantului și universitar american. […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Politica externă a României s-a mutat la Bruxelles”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
PODCAST Mihail Neamțu – Lumea lui Dungaciu: revanșa Poloniei și victoria conservatorului Nawrocki
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Conferința internațională „Europe in Turmoil: Freedom, Security and Prosperity”
Profesorul Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a participat la conferința internațională „Europe in Turmoil: Freedom, Security and Prosperity”, cu participare din România, R. Moldova și Ucraina, organizată […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Democrația nu mai funcționează”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
OFF/ON THE RECORD – Prof. Dan Dungaciu în dialog cu jurnalista Sorina Matei
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Sorina Matei la Aleph News. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Cinema1TV – Prof. Dan Dungaciu: „Rezultatul alegerilor parlamentare din toamnă depind nemijlocit de situația frontului din Ucraina”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Rodica Cravcenco de la Cinema1TV din R. Moldova. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
„Puterea a patra”, N4TV – Prof. Dan Dungaciu despre alegerile din România și consecințele strategice
Profesorul Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a participat la ediția specială a emisiunii „Puterea a patra”, dedicată alegerilor din România, la televiziunea N4 din Republica Moldova. Întreaga […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Ruperea relației cu SUA pune probleme de securitate și de politică externă României”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: „Nu se discută argumente raționale, ci doar etichete și interdicții”
„Anatema – nu se discută argumente raționale, ci doar etichete și interdicții. Despre asta este vorba. Noi am ajuns în situația în care sistemul devine sacrosanct, în condițiile în care […]
Ziua.md – Prof. Dan Dungaciu: “Între partidul doamnei Maia Sandu și Dodon nu e nicio diferență majoră. Ei se revendică din același proiect identitar”
„Doamna Maia Sandu a guvernat cu domnul Dodon, când a venit domnul Kozak și i-a pus împreună. Și n-a crâcnit nimeni că e Rusia, că așa a trebuit. Deci, ei […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “România trebuie să facă ceva fără să fie împinsă de la spate”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu despre agendele celor doi candidați: „Nu există o pace între SUA și UE, ci o confruntare”
„Din păcate, există în acest moment un candidat ‘pro-american’ și altul ‘pro-european’. Singura problemă este în cazul candidatului ‘pro-european’ – nu este clar în ce măsură este America, cu el. […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „ROMÂNIA – Puterea celor fără de putere”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Ce se întâmplă în SUA nu ține doar de Trump și Musk”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: „Federație să fie, dar să știm și noi! Nu poți pretinde că ești o democrație, dar să impui o federației europeană de sus în jos!”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre: “Ipoteza de la care am putea să plecăm, pentru a înțelege comportamentul Uniunii Europene, este că de fapt, insistența, susținerea și […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Nici UE nici președintele Zelenschi ne poate garanta că prelungirea războiului nu va însemna ceva mai rău pentru Ucraina decât planul american”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Dacă ești prea apropiat de America, deja ești considerat putinist”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Trump a spus că GLOBALIZAREA a fost finanțată de SUA”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Conferința „Rebuilding Ukraine in the New Transatlantic Paradigm”
Profesorul Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre și inițiator al platformei “Dialog pentru Romania“, a participat la conferința „Rebuilding Ukraine in the New Transatlantic Paradigm”.
BZI – Cum trebuie regândit dialogul cu Statele Unite?
BZI LIVE miercuri, 2 aprilie 2025, analiză geopolitică și geostrategică alături prof. univ. dr. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre. Problemele analizate vor fi: 1. Momentul în care […]
“Ai aflat!” cu Ionuț Cristache – Prof. Dan Dungaciu: “Noi suntem în relație cu America, în perioada lui Ion Iliescu după mineriade”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Ionuț Cristache. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Ziua.md – Prof. Dan Dungaciu: “Ideea Unirii trebuie să intre în Parlamentul de la Chișinău”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, care a fost la Chișinău, zilele trecute, unde a participat la acțiunile dedicate inaugurării monumentului Reginei Maria, a sesizat un fenomen […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Europenii au nevoie ca RĂZBOIUL din Ucraina să continue!”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Simpozionul Internațional „Regina Maria – Regina Marii Uniri”
Profesorul Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a participat pe 28 martie 2025 la Simpozionului Internațional: „Regina Maria – Regina Marii Uniri”, din Aula Regina Maria din cadrul […]
Conferință dedicată Zilei Unirii Basarabiei cu Țara Mamă
Profesorul Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a participat pe 27 martie, la Chișinău, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, la conferința profesorilor de limba română și […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Noi am răspuns la negocierile SUA-Rusia printr-o reacție anti-americană”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Gândul.ro – Prof. Dan Dungaciu despre negocierile dintre SUA și Federația Rusă: “Nu se referă la război, ci la o foaie de parcurs pentru dezescaladare”
Negocierile dintre Statele Unite și Federația Rusă, desfășurate la Riad, Arabia Saudită, nu vizează o soluție militară pentru războiul din Ucraina, ci mai degrabă stabilirea unui cadru pentru dezescaladarea conflictului […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre provocările și oportunitățile României, strategiile de dezvoltare a României
Duminică, 23.03.2025, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu, alături de Valentin Preda (Bursa Română de Afaceri) și Sorin […]
PODCAST – Prof. Dan Dungaciu: “Proiectul nostru de țară a fost să facem din România nătărăul clasei europene, că întreaga politică externă a României a stat sub egida chelnerului.”
Președintele FUMN – Fundaţia Universitară a Mării Negre, prof. Dan Dungaciu, în dialog cu avocatul Florentin Țucă despre despre criza sistemului democratic în lume și în România, despre situația geopolitică actuală, dar […]
BZI – Analiza recentelor evenimente geopolitice
Miercuri, 19 martie 2025, am fost alături de prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre. Vor fi analizate următoarele subiecte: 1. Cum poate diplomația României să comunice cu […]
Lumea care nu mai vrea să aleagă – lansare de carte și dezbatere
Ieri, 20 martie 2025 la ora 16:00, a avut loc lansarea volumului colectiv “Lumea care nu mai vrea să aleagă”, coordonat de CS Dr. Ioana Constantin-Bercean, Drd. Maria Căimeanu, ACS […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “În zona noastră geografică, cu ruşii în coastă, avem nevoie de americani!”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: „UE este cea mai deranjată”
Rezultatul alegerilor întărește planul lui Donald Trump, potrivit căruia Groenlanda va ajunge în siajul Statelor Unite ale Americii. Practic, este vorba despre un nou semnal important, în contextul mișcărilor geopolitice, […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „SINDROMUL Georgescu rămâne!”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
BZI – Marile provocări ale Europei
Miercuri, 5 martie 2025, ora 13.30 (via Zoom) alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre. Despre „ruptura” dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, marile […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Presiunile de la Kiev și retragerea sprijinului de la Washington vor decide soarta președintelui Zelenschi. Timpul nu mai are răbdare”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Ignorarea Washingtonului și îmbrățișarea completă a tandemului Bruxelles/Londra e o iresponsabilitate strategică pentru România.”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: „Nu a fost înțelept. Să faci așa ceva este iresponsabil!”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre a realizat, pentru Ziare.com, o analiză cuprinzătoare a disputei de la Casa Albă. Eșecul diplomatic se poate explica din mai multe […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „America știe ce vrea în lumea asta. Europa nu are niciun plan pe termen scurt și mediu, doar o isterie neputincioasă”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Adevărul.ro – Prof. Dan Dungaciu: “E vremea deciziilor, nu a lașității strategice”
Nu poți vedea elefantul cu microscopul. Dacă nu ai perspectiva bună, ratezi anvergura fenomenului. Despre asta e vorba în America lui Donald Trump. Suntem prea aproape de fenomen pentru a-l […]
AGERPRES – Prof. Dan Dungaciu: “România riscă să rămână în sfera de influență a propriei indecizii”
În contextul ‘competiției marilor puteri’, Ucraina este doar un dosar printre cele pe care Donald Trump trebuie să le rezolve pașnic, afirmă profesorul universitar Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația […]
PS News – Prof. Dan Dungaciu: “Dacă Trump este omul rău și Biden era omul bun, de ce n-a intrat Ucraina în NATO până acum?”
Sfârșitul războiului din Ucraina trebuie să aibă loc, spunea Donald Trump în campania electorală, iar acesta nu are nicio intenție de a o duce în NATO, a afirmat prof. Dan […]
Financial Intelligence – Interviu prof. Dan Dungaciu: “Avem o problemă de securitate, cea mai mare de după căderea comunismului, pe care trebuie să o discutăm cu toată responsabilitatea, pentru că, altfel, vom cădea de pe hartă”
Reporter: Cum trebuie să îşi regândească flancul estic problematica de securitate şi relaţia cu estul? Prof. Dan Dungaciu: În acest moment, despre flancul estic nici măcar nu se mai discută. Flancul […]
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: „Avem de-a face cu un anti-americanism instituționalizat. Elitele politice au postura activiștilor politici din 1989”
„Discursul domnului JD Vance nu a făcut decât să confirme poziția de negare pe care elitele politice europene o au în acest moment, față de Administrația Trump. Deci suntem, încă, […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „SUA nu vor abandona România”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Gândul.ro – Prof. Dan Dungaciu: “România n-a înțeles nimic din MESAJ. Dacă nu ești ca America, nu poți să fii cu America”
„Trebuie să fim foarte atenți și să înțelegem că, în raport cu partenerul american, suntem într-o poziție secundă. De ce? În America, distribuția de putere este următoarea: președintele își asumă […]
Observator, Antena 1 – Prof. Dan Dungaciu: „Suntem paralizați în fața celei mai mari provocări de securitate de la căderea comunismului!”
“În timpul mandatului lui Donald Trump, 4 ani, e foarte puţin probabil că ruşii să atace din nou, cel puţin cât discută Trump cu Putin. România trebuie să-şi gândească viitorul […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Este IMPERIOS să deschizi o relație cu America”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: „Iohannis, o specie de politician care nu mai are ce căuta în lumea nouă”
Cum este privită România, de SUA, după ce Klaus Iohannis și-a dat demisia din funcția de președinte? Care vor fi efectele în plan extern? Când ar putea veni președintele Donald […]
A fost lansată inițiativa ”Dialog pentru România”, sub egida programului „Citizen Diplomacy”
”Dialog pentru România” este o inițiativă lansată sub egida programului „Citizen Diplomacy”, derulat de Diplomacy360, asociație non-guvernamentală al cărei președinte este Valentin Preda, fondator al Bursei Române de Afaceri și fost președinte […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Instituțiile de tip USAID au în fișa postului propaganda”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre suveranism vs patriotism
Sâmbătă, 01.02.2025, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre suveranism versus patriotism, cum ne apărăm adevaratele valori. Întreaga […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: „Relația SUA – Rusia este la nivel de tatonare!”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Fundația Titulescu. Decalogul de la Helsinki: Între principii, obiective și sfidări actuale.
Profesorul Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a participat la dezbaterea găzduită de Fundația Titulescu: Decalogul de la Helsinki: Între principii, obiective și sfidări actuale. 50 de ani […]
„Puterea a patra”, N4TV – Prof. Dan Dungaciu, inaugurarea lui Donald Trump. Care sunt așteptările? Ce semnifică pentru UE, Republica Moldova și restul?
Profesorul Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a participat la ediția specială a emisiunii „Puterea a patra”, dedicată alegerii lui Donald Trump, la televiziunea N4 din Republica Moldova. […]
COMUNICAT – Academicianul Prof. Mircea Malița nu a fost nici colaborator al fostei securități și nici spion
Calomnia pornește ca o scăpare iresponsabilă, o minciună deliberată. Ea pride pentru că se amestecă cu incultura, se rostogolește împreună cu incompetența și impostura și se împletește cu altă calomnie. […]
Agerpres – Prof. Dan Dungaciu: “Cea mai mare provocare pentru România – găsirea unei poziționări strategice pe relația Washington-Bruxelles”
“Cea mai mare provocare pentru România, pe termen scurt, este găsirea unei poziționări strategice pe relația Washington-Bruxelles. Ce s-a întâmplat în Statele Unite nu e o schimbare de președinte, e […]
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu despre ultimul discurs al președintelui Joe Biden
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a analizat discursul lui Joe Biden. Potrivit acestuia, declarațiile seniorului din politica americană au reflectat declinul inevitabil al acestuia. „Inclusiv după […]
Observator News – Dr. Ioana Constantin-Bercean, de ce s-au hotârăt acum Israel şi Hamas să facă pace
Dr. Ioana Constantin-Bercean, Director FUMN, despre evoluțiile recente din Orientul Mijlociu la emisiunea Observator, alături de jurnalistul Marius Pancu. Intervenția o puteți urmări integral aici: https://observatornews.ro/interviurile-lui-marius-pancu/de-ce-sau-hotarat-acum-israel-si-hamas-sa-faca-pace-bilant-dramatic-in-gaza-zeci-de-mii-de-copii-femei-si-varstnici-morti-606687.html
“The End of (Nuclear) History Revisited: Could Russia Break the Nuclear Taboo?”, în volumul Medical Response Strategy in Case of Radiation Emergency Caused by the War in Ukraine, Editura Springer, SUA
Profesorii din cadrul Programului de Master Studii de Securitate , Universitatea din București, Prof. Dan Dungaciu și dr. Ioana Constantin-Bercean au contribuit cu lucrarea „The End of (Nuclear) History Revisited: […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: ”Asistăm la nou Război Rece. Nu cu Rusia, ci cu China”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu despre cazul Groenlandei, Canadei și a Canalului Panama: „America nu cucerește militar, ci face oferte pe care nu le poți refuza”
La început de 2025, înainte de a prelua mandatul de președinte al SUA, Donald Trump a vorbit public despre „securitatea economică” a Americii, strâns legată de preluarea controlului asupra Groenlandei […]
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu despre eliminarea cenzurii de pe Facebook: “Doar vârful icebergului”
Donald Trump va fi reînvestit, pe 20 ianuarie, în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii. Adversarii politici și ideologici ai lui Trump și ai republicanilor au început deja […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre Budapesta și Ungaria Mare și întâlnirea Fico – Putin
Sâmbătă, 04.01.2025, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre aducerea în discuție a Ungariei mari de către Budapesta […]
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: “Din păcate, UE va fi unul dintre perdanții principali”
Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă va aduce schimbări majore la nivel mondial. Statele membre al Uniunii Europene vor trebui să se adapteze la noile politici care vor fi […]
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: “Fenomenul acestor partide, de protest, ne scapă”
În ultimii ani, războaiele purtate de partidele politice din Europa au adus în spațiul public eticheta de „extremism”, lipită în general de formațiunile contestate, aflate la guvernare. Despre acest fenomen, […]
Adevărul.ro – Prof. Dan Dungaciu: De ce Iliescu din 1990 nu a fost Brătianu din 1866?
Acest articol este bazat pe o lungă, intermitentă, dar mereu amicală dispută cu regretatul academician Răzvan Theodorescu, despre posibilitatea reinstaurării monarhiei în România după căderea regimului comunist. Replica distinsului academician […]
Lansare „The Geopolitical Black Sea Encyclopedia”, la Cambridge Scholars Publishing
Pe 13 decembrie 2024, s-a publicat ediția paperback a volumului colectiv „The Geopolitical Black Sea Encyclopedia”, la Cambridge Scholars Publishing. Felicitări tuturor celor implicați în acest proiect! S-ar cuveni o […]
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: “Budapesta are 2-0 în raport cu Bucureștiul”
La începutul acestei săptămâni, Viktor Orban a făcut o deplasare în Florida, unde s-a întâlnit cu Donald Trump și cu Elon Musk, afaceristul implicat activ în campania președintelui ales al […]
Omagiu preotului Vasile Chirilă – Viața unui ctitor curmată de barbarie
În anii 1936-1939 s-a construit în satul Tilecuș, comuna Tileagd, Bihor, o nouă Biserică ortodoxă, o adevărată bijuterie de artă, fără concurență pe Valea și terasele Crișului Repede. Ctitorul bisericii […]
„Subiectul săptămânii” cu Radu Dobrițoiu – Prof. Dan Dungaciu: “Miza principală a administrației Trump nu este pentru a continua războaiele, ci pentru a le opri„
Invitatul lui Radu Dobrițoiu la „Subiectul săptămânii” este profesorul universitar Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, aflat la Zagreb, unde a participat la o conferință dedicată schimbărilor strategice în […]
TVR Cultural, emisiunea Omul și timpul – Prof. Dan Dungaciu despre noua eră a politicii americane sub Donald Trump
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, în dialog cu Rafael Udriste, pentru TVR Cultural, emisiunea „Omul și Timpul”.
„Conference on Security Challenges for Europe – Strategic Shifts”, Zagreb, Croatia
Prof. Dan Dungaciu participă, la invitația RACVIAC-Centre for Security Cooperation, la „Conference on Security Challenges for Europe – Strategic Shifts”, Zagreb, Croatia.
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Americanii trebuie să ne apere de Rusia. Nu ne va apăra Europa”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici: Citește mai mult
Vocea Basarabiei Radio/TV, emisiunea “Realitatea românească” – Prof. Dan Dungaciu: “Moldova riscă să transmită un semnal prost Occidentului dacă nu construiește o majoritate proeuropeană”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Nelly Sambris în cadrul emisiunii “Realitatea românească”. “Nu cred că e așa de simplu. În 2001, când PCRM […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Războiul dintre Rusia și Ucraina e doar terenul de antrenament”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Prânz de lucru cu delegația KIDA – Korea Institute for Defense Analyses
Un prânz de lucru și o discuție plină de miez cu delegația KIDA – Korea Institute for Defense Analyses, condusă de Președintele KIDA, LTG (Ret.) Kim Jung Soo, despre „epoca […]
Vocea Basarabiei Radio/TV, emisiunea “Realitatea românească” – Prof. Dan Dungaciu: “Spațiul politic trebuie reconfigurat la Chișinău”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Nelly Sambris în cadrul emisiunii “Realitatea românească”. “Spațiul politic trebuie reconfigurat la Chișinău, în interiorul PAS a început […]
OFF/ON THE RECORD – Prof. Dan Dungaciu în dialog cu jurnalista Sorina Matei
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Sorina Matei. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Adevărul.ro – Dr. Ioana Constantin-Bercean despre ce schimbă Trump și cum va influența România: “Același lucru l-ar fi făcut și democrații”
„Și în primul mandat al lui Trump am văzut o abordare foarte aspră față de China. A și spus și în timpul campaniei electorale că își va îndrepta atenția spre […]
Impact Internațional cu Cristi Gava – Prof. Dan Dungaciu: „În 2016 s-a crezut că Trump e un accident istoric. În 2024 este limpede că Trump e un trend istoric”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Cristian Gava în cadrul emisiunii Impact Internațional de la Prima News. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Schimbările încep cu Statele Unite ale Americii”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Gândul.ro – Prof. Dan Dungaciu despre revenirea lui Donald Trump: “Schimbarea prezidențială înseamnă schimbare de regim”
Alegerile prezidențiale din 2024 sunt considerate de mulți o bătălie politică fără precedent, care va decide cine va conduce cea mai puternică democrație a lumii în următorii patru ani. Alegerea […]
PODCAST – Prof. Dan Dungaciu: “Atât timp cât nu va apărea ceva care să substituie funcțiile existențiale ale identității naționale, aceasta nu va dispărea”
Președintele FUMN – Fundaţia Universitară a Mării Negre la Chișinău, prof. Dan Dungaciu, în dialog cu avocatul Florentin Țucă despre despre ciocnirea dintre identitatea națională și identitatea europeană: când și cum s-au […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre alegerile din Rep. Moldova și miza alegerilor din Georgia
Sâmbătă, 26.10.2024, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre alegerile din Rep. Moldova dar și mizele alegerilor din […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Ideea de referendum a fost una GREȘITĂ în Rep. Moldova”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
INTERVIU Timpul Prezent RRC – Dr. Ioana Constantin-Bercean despre rivalitatea geopolitică și de influență din Orientul Mijlociu dintre Iran și Israel
Dr. Ioana Constantin-Bercean a fost invitata Adelei Greceanu și a lui Matei Martin la emisiunea Timpul Prezent, la Radio România Cultural, pentru a analiza strategia Israelului pe termen mediu și lung, premisele […]
BURSELE JTI PENTRU JURNALIȘTI – Stagiul național de training
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundaţia Universitară a Mării Negre, a participat la proiectul BURSELE JTI PENTRU JURNALIȘTI – Stagiul național de training. Cursul a fost despre „Război cald și rece […]
La Final cu Ionuț Cristache – prof. Dan Dungaciu despre rezultatele referendumului de la Chișinău
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Ionuț Cristache în cadrul emisiunii La Final. Întreaga emisiune o puteți urmări aici:
Ziare.com – Problemele pe care trebuie să le rezolve Republica Moldova pentru integrarea în Uniunea Europeană
„Întrebarea este: va face Europa un model cipriot pentru Republica Moldova, dacă nu se va rezolva chestiunea transnistreană până la integrarea completă a Republicii Moldova? Dacă nu va accepta un […]
Radio România Actualități, emisiunea “Euroatlantica” – Spectrul nuclear deasupra Europei
Președintele FUMN – Fundaţia Universitară a Mării Negre la Chișinău, prof. Dan Dungaciu, la emisiunea Euroatlantica de la Radio România Actualități în dialog cu jurnalistul Radu Dobrițoiu. Întreaga intervenție a o puteți […]
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: “Nu știm cum se va termina războiul din Ucraina” Scenariul în care România s-ar putea reuni cu Republica Moldova.
„Oamenii își dau seama că acum nu e momentul. Dacă întrebi la Chișinău ‘v-ați uni cu România dacă pensia ar crește de trei ori mai mult?’ sau dacă salariul ar […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Rușii ar negocia pacea și cu Zelenski ca și președinte”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Conferința „De ce aveam nevoie de un Rege în 1990? Sau de ce republicanul Ion Iliescu nu a fost republicanul Ion Brătianu”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a prezentat conferința „De ce aveam nevoie de un Rege în 1990? Sau de ce republicanul Ion Iliescu nu […]
Mihail Neamțu – Prof. Dan Dungaciu despre Fenomenul Trump: ofensiva woke și rezistența conservatoare
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
PS News – Prof. Dan Dungaciu: “Va fi o luptă extrem de strânsă și controversată în alegerile din SUA”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, la PS News despre alegerile din SUA: „Poți să fii de acord sau nu cu el, dar JD Vance, […]
CESRAN 2024 – Dr. Ioana Constantin-Bercean: “Revisiting Oppenheimer’s Legacy: Nuclear Deviance in the 21st Century”
Dr. Ioana-nelia Bercean, Director Fundaţia Universitară a Mării Negre, a participat în perioada 1-3 octombrie la ediția a 11-a a conferinței anuale de studii internaționale CESRAN, găzduită de Dipartimento di […]
Ziare.com – Prof. Dan Dungaciu: “Este o bătălie între Est și Vest, care se desfășoară în Republica Moldova”
„Proiectul Republicii Moldova a fost gândit strategic, ca un loc în care Estul și Vestul să se întâlnească, nu să se confrunte. Practic, un loc de influență a Vestului, dar […]
OFF/ON THE RECORD – Prof. Dan Dungaciu în dialog cu jurnalista Sorina Matei
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Sorina Matei. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
BZI – Lumea, crizele și războiul. Noile provocări mondiale.
Luni, 30 septembrie 2024 (via Zoom) de la ora 14.00 o nouă producție de marcă BZI LIVE alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre. […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Americanii nu vor război în Orientul Mijlociu”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Ziarul Lumina – Prof. Dan Dungaciu: “De ce e greu să fii Patriarh în vremurile acestea?”
Chestiunea este aceasta: așa cum „agenda” națională poate intra în coliziune cu „agenda” Bisericii, tot așa se poate întâmpla și cu „agenda” geopolitică. De aceea, nu trebuie forțate lucrurile. Unei […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Trump a schimbat paradigma, după 15 ani de la 11 septembrie”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Adevarul.ro – Prof. Dan Dungaciu – De ce îl iubim pe Avram Iancu?
Dintre toate personalitățile istoriei românilor, Avram Iancu este personajul care ne emoționează cel mai mult. Există nume remarcabile, prestigioase și prodigioase în Istoria noastră. Dar nici unul dintre aceaste nume nu ne […]
B1TV Pe Bune! cu Răzvan Zamfir – prof. Dan Dungaciu despre războiul din Gaza și alegerile din SUA
Duminică, 08.09.2024, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat în cadrul emisiunii Pe bune! cu jurnalistul Răzvan Zamfir despre războiul din Gaza și alegerile din SUA […]
Jurnalul “Dialogue and Universalism” – Dr. Ioana Constantin-Bercean: “(De)constructing the “Otherness:” A Debate on Edward Said’s Legacy”
Dr. Ioana Constantin-Bercean a contribuit cu articolul “(De)constructing the “Otherness:” A Debate on Edward Said’s Legacy” la numărul 2/2024 al jurnalului Dialogue and Universalism. Mai jos redăm Abstractul articolului: “The […]
Adevarul.ro – Prof. Dan Dungaciu – Geopolitica limbii sau de ce trebuie să povestim mai des americanilor despre limba română din Basarabia
În Republica Moldova, rareori ce se vede este și adevărat. E o caracteristică inerentă a spațiului ex-URSS, al duplicităților inerente, de supraviețuire, a identităților răsucite și a obișnuinței sovietice de […]
BZI – De la Alegerile pentru Casa Albă, provocările pentru UE, Orientul-Mijlociu la Rusia și China
Luni, 26 august 2024, ora 14.00 (via Zoom) o nouă producție media BZI LIVE specială alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu. Președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre va discuta […]
Canal33 – Dr. Ioana Constantin-Bercean: “În acest moment, extinderea conflictului Iran-Israel avantajează un singur actor: premierul Netanyahu”
Dr. Ioana Constantin-Bercean în dialog cu jurnalistul Andrei Stoian la Canal33 în cadrul emisiunii “Sfere de interes”. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “NATO înseamnă SUA”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
OFF/ON THE RECORD – Prof. Dan Dungaciu în dialog cu jurnalista Sorina Matei
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Sorina Matei. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Vocea Basarabiei Radio/TV, emisiunea “Realitatea românească” – prof. Dan Dungaciu: “Nu i se va da Chișinăului, moral vorbind, mai mult decât i se va da Kievului”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Nelly Sambris în cadrul emisiunii “Realitatea românească”: „S-au aranjat lucrurile că Republica Moldova a căpătat acest statut politic […]
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – Prof. Dan Dungaciu despre criza din Orientul Mijlociu
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Radu Dobrițoiu în cadrul emisiunii “Agenda globala”: “Indiscutabil că un război în Orientul Mijlociu este aproape un pericol […]
Cursurile de Vară ale Universității Nicolae Iorga de la Vălenii de Munte
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, invitat la Cursurile de Vară ale Universității Nicolae Iorga de la Vălenii de Munte. Va conferenția în prima zi a manifestărilor, […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre schimbul istoric de prizonieri dintre Rusia și SUA
Sâmbătă, 03.08.2024, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre schimbul istoric de prizonieri dintre Rusia și SUA. Întreaga […]
“Marea Neagră este precum buzunarul cel mic de la blugi. Nu este necesar.”
Un număr “Limes, rivista italiana di geopolitica” dedicat Ucrainei (luglio, 7/2024) și o discuție amplă dintre prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre și Mirko Mussetti dedicată Mării […]
BZI – Donald Trump, asasinat și noile doctrine mondiale
Marți, 30 iulie 2024, ora 14.30 (via Zoom), o nouă ediție BZI LIVE alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu. Președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre va discuta despre: 1. […]
DCNews.ro – Prof. Dan Dungaciu:”America se va comporta la fel, indiferent de cine va fi președinte, chiar dacă retorica va fi diferită”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundației Universitare a Mării Negre, a făcut o analiză, în exclusivitate pentru DC News, a viitorului mondial în contextul conflictelor din Ucraina și Israel, […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Lovitură de stat la Casa Albă. Obama l-a sabotat DIN NOU pe Biden”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
La Final cu Ionuț Cristache – prof. Dan Dungaciu despre tentativa de asasinat a domnului Donald Trump
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Ionuț Cristache în cadrul emisiunii La Final. Întreaga emisiune o puteți urmări aici:
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre amenințările lui Medvedev către NATO și Ucraina
Sâmbătă, 13.07.2024, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre jocurile politice de la Kremlin și amenințările domnului Medvedev […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Ucraina va rămâne liberă și democratică”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Aleph News, OFF/ON THE RECORD, Prof. Dan Dungaciu în dialog cu jurnalista Sorina Matei
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Sorina Matei. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Radio România Actualități, emisiunea “Euroatlantica” – „Spre faza finală a războiului din Gaza?”
Președintele FUMN – Fundaţia Universitară a Mării Negre la Chișinău, prof. Dan Dungaciu, la emisiunea Euroatlantica de la Radio România Actualități în dialog cu jurnalistul Radu Dobrițoiu. Întreaga intervenție a […]
Secretele Puterii la JurnalTV.md – Prof. Dan Dungaciu despre vizita lui Vladimir Putin la Phenian
Aflat la Chișinău, președintele FUMN – Fundaţia Universitară a Mării Negre, prof. Dan Dungaciu, a fost invitatul emisiunii Secretele Puterii de la JurnalTV.md, moderată de Alexandru Cozer. Întreaga intervenție a […]
Puterea a Patra la N4 TV – Prof. Dan Dungaciu despre referendumul din Rep. Moldova
Președintele FUMN – Fundaţia Universitară a Mării Negre la Chișinău, prof. Dan Dungaciu, la emisiunea Puterea a Patra de la televiziunea N4, moderată de Gheorghe Gonța. Întreaga intervenție a o […]
BZI – Pericolele extremismului și războiului
Luni, 17 iunie 2024, ora 15.00 (via Zoom) o nouă ediție specială BZI LIVE alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog și geopoitician – Universitatea București președintele FUMN – Fundația Universitară […]
Conferința internațională „Black Sea and Balkans Security Forum”
O discuție provocatoare sub titlul „Putin’s Attitude Towards the War: Imperial Myth or Collapse of the Country?”, moderată de Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, […]
INTERVIU Timpul Prezent RRC – Dr. Ioana Constantin-Bercean despre perspectivele de pace în Gaza
Dr. Ioana Constantin-Bercean a fost invitata Adelei Greceanu și a lui Matei Martin la emisiunea Timpul Prezent, la Radio România Cultural, pentru a analiza ultimele evoluții ale conflictului din Fâșia […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Dacă războiul se oprește, UE se duce în cap”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Canal 33, Sfere de interes cu Andrei Stoian – Dr. Ioana Constantin-Bercean despre Iranul post-Raisi
Dr. Ioana Constantin-Bercean a fost invitata lui Andrei Stoian, la emisiunea Sfere de Interes, la Canal 33. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre Putin și jocurile de la Kremlin
Sâmbătă, 01.06.2024, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre jocurile politice de la Kremlin și problemele cu justiția […]
Observator Antena 1 – Prof. Dan Dungaciu despre românul care spiona pentru ruși
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre pentru Observator Antena 1: „Ca să facă aşa ceva în vreme de război, vorbim de diplomaţi ai Federaţie Ruse care evident […]
Lansarea volumului „Leadership și securitate la Marea Neagră”
Președintele FUMN – Fundaţia Universitară a Mării Negre, prof. Dan Dungaciu, a fost onorat să vorbească la lansarea volumului „Leadership și securitate la Marea Neagră” al Viceamiralului Mihai Panait, Șef […]
PS News – Prof. Dan Dungaciu: “Trump crește în sondaje, inclusiv în rândul categoriilor care nu l-au susținut până acum”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Marilena Angheluș la emisiunea “Puterea Știrilor”. „Prima declarație a domnului Trump, în 2016 când a ajuns la […]
B1TV Bună, România! cu Radu Buzăianu – prof. Dan Dungaciu despre China, Rusia și noua ordine mondială
Vineri, 24.05.2024, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Bună, România! cu jurnalistul Radu Buzăianu China, Rusia și noua ordine mondială. Întreaga intervenție a o puteți […]
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Israelul va continua să fie furibund”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Adevarul.ro – Dr. Olga R. Chiriac despre cum ar putea interveni europenii eficient în Ucraina
Dr. Olga R. Chiriac, Directorul executiv al FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre filiala Constanța, a acordat un interviu pentru ziarul “Adevărul” pe tema războiului din Ucraina. „Este un […]
Conferința științifică internațională “30 YEARS OF IRANIAN STUDIES IN BULGARIA”
C. S. Dr. Ioana Constantin-Bercean a participat la conferința științifică internațională “30 YEARS OF IRANIAN STUDIES IN BULGARIA”, găzduită de Universitatea “ST. KLIMENT OHRIDSKI” din Sofia. Dr. Constantin-Bercean a susținut […]
Aniversarea a 85 de ani de la intrarea în serviciu a Navei Școală „Mircea”
O delegație a Fundaţia Universitară a Mării Negre, condusă de Președintele FUMN prof. Dan Dungaciu și Directorul executiv al FUMN Constanța, prof. Olga Raluca Chiriac, a participat la Constanța la […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre alegerile din America și legătura lor cu cele europene, sistemele Patriot pentru Ucraina, atentatul din Slovacia
Sâmbătă, 18.05.2024, prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre alegerile din America și legătura lor cu cele europene, […]
BZI – Klaus Iohannis și analiza vizitei în SUA
Miercuri, 15 mai 2024, ora 14.30 (via Zoom) o nouă ediție BZI LIVE alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre. Sociologul a discutat despre: […]
Conferința “Annual Convention of the Association for the Study of Nationalities”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre va participa la cea de-a 28 ediție a Annual Convention of the Association for the Study of Nationalities, desfășurată la Columbia […]
Canal 33, “E adevarat?” cu Ionuț Cristache – prof. Dan Dungaciu despre mizele ascunse ale vizitei în SUA a președintelui Klaus Iohannis și războaiele care schimbă lumea
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Ionuț Cristache în cadrul emisiunii “E adevărat?” de la Canal 33. Întreaga emisiune o puteți urmări aici:
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Resursele NATO încep să fie mutate în Pacific”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Deschide.md – Prof. Dan Dungaciu, despre alegerile din R.Moldova: “Dacă Rusia va câștiga politic, o va face pe greșeala Chișinăului, nu pe atuurile ei”
Republica Moldova ar trebui să continue și amplifice relația cu România, în sensul în care integrarea europeană să fie pregătită printr-o compatibilizare a sistemelor dintre cele două state, România și […]
Newsweek România – Prof. Dan Dungaciu despre războiul din Ucraina și renegocierea poziţiei Rusiei în Europa dar și despre un al doilea mandat al lui Trump
Una dintre marile dispute geopolitice ale momentului, potențată de conflictul din Ucraina, este aceea dintre reprezentanții așa numitei școli realiste, al cărei cel mai cunoscut exponent este profesorul american John […]
La Final cu Ionuț Cristache – prof. Dan Dungaciu despre deblocarea ajutorului american oferit Ucrainei
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Ionuț Cristache în cadrul emisiunii La Final. Întreaga emisiune o puteți urmări aici: https://www.facebook.com/100089618589529/videos/366295752426813/
Marius Tucă Show – Prof. Dan Dungaciu: “Iranul e o putere de care trebuie să ții cont”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre tensiunile politice de la Budapesta si reacția președintelui Putin în legătură cu conferința de pace din Elveția
Duminică, 14.04.2024, prof. Dan Dungaciu a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre despre tensiunile politice de la Budapesta si reacția președintelui Putin în legătură cu conferința de […]
Gandul.ro – prof. Dan Dungaciu: “Unul dintre câștigători e Netanyahu, care-și vede legitimitatea întărită”
“Evident că unul dintre câștigătorii, dacă vreți, dacă pot spune asa, și de aici și surprinderea mea, cel puțin că Iranul a lovit chiar în interiorul Israelului este premierul Netanyahu, […]
TVR Info “Radar Geopolitic” – prof. Dan Dungaciu: “Domnul Netanyahu a intrat într-o aventură politico-militară pe care nu a soluționat-o”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Loara Ștefănescu, la emisiunea Radar Geopolitic de la TVR INFO. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Prima News, “Impact internațional” cu Cristian Gava – Prof. Dan Dungaciu: “Fundamentele securității României sunt două, parteneriatul strategic cu SUA și apartenența la NATO”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Cristian Gava în cadrul emisiunii “Impact internațional” alături de fostul ambasador al SUA în România, Adrian Zukerman și […]
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – Prof. Dan Dungaciu: “Rusia pune presiune, Ucraina rezistă”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Radu Dobrițoiu în cadrul emisiunii “Euroatlantica”: “Astăzi suntem într-un moment în care Rusia are inițiativa și problema nu […]
AGERPRES – A fost lansat volumul “Secolul XXI sub lupa expertelor”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre a participat la lansarea volumului colectiv 𝐒𝐞𝐜𝐨𝐥𝐮𝐥 𝐗𝐗𝐈 𝐬𝐮𝐛 𝐥𝐮𝐩𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫. 𝐃𝐢𝐩𝐥𝐨𝐦𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐏𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚̆ 𝐄𝐱𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚̆, 𝐒𝐞𝐜𝐮𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐒𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐚̆ 𝐯𝐬. 𝐃𝐞𝐳𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞, 𝐅𝐞𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐦, […]
AGERPRES – România-NATO-20 de ani. Prof. Dan Dungaciu: “după 1989, busola strategică a românilor a funcţionat mai bine decât cea a politicienilor”
“NATO nu a fost doar o chestiune de securitate pentru noi, ci şi locul unde trebuia să mergem ca să nu cădem de pe hartă, să nu rămânem afară, să […]
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu, după atacul terorist de la Moscova: ”Lumea s-a împărțit!”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
BZI – De la alegerile din Rusia, trupe NATO în Ucraina la genocidul din Fâșia Gaza
Miercuri, 20 martie 2024, ora 14.30 (via Zoom), o nouă ediție BZI LIVE alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu – Universitatea București. Apreciatul și cunoscutul sociolog român va discuta […]
TVR INFO, emisiunea “Context” – Alegeri în Federația Rusă, prof. Dan Dungaciu: “Mingea e în continuare în spațiul Occidental”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Monica Ghiurco în cadrul emisiunii “Context” de pe TVR Info, despre alegerile din Federația Rusă. Întreaga intervenție a […]
Vocea Basarbiei – Șase din zece moldoveni vor să-l vadă pe capul Bisericii Ortodoxe Române într-o vizită peste Prut
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, este așteptat în Republica Moldova. În cadrul unei întrebări puse în premieră într-un sondaj realizat de CBS-Axa, aproximativ 64 la sută dintre cetățenii R. […]
CreativePedia – Filmul “Patimi și sfinți”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre onorat de a fi parte a acestui proiect CreativePedia. Filmul “Patimi și sfinți”, un film despre două state, o limbă, un popor […]
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: “Spațiul Baltic nu îl sprijină pe Iohannis pentru șefia NATO”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Fanatik.ro – Prof. Dan Dungaciu: Se pregătește România de victoria lui Donald Trump? „Marea Neagră, primul obiectiv strategic”
Victoria lui Donald Trump în alegerile primare republicane îl reapropie pe fostul președinte al SUA de Casa Albă. La nivel internațional se fac o mulțime de calcule, însă pe noi […]
AGERPRES – Prof. Dan Dungaciu: “Alegerea unui nou secretar general ar putea fi decisă de evoluțiile de pe frontul din Ucraina”
“Asemenea candidaturi se negociază, înainte de a fi anunţate. Deci, probabil (în cazul preşedintelui Klaus Iohannis – n.r.) că a fost o negociere, pentru că altminteri nu are rost să […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre cum este primită Biserica Ortodoxă în Ucraina, geopolitica ortodoxiei dar și despre Barometrul Republicii Moldova
Sâmbătă, 09.03.2024, prof. Dan Dungaciu a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre despre cum este primită Biserica Ortodoxă în Ucraina, despre cum românii din Ucraina vor putea […]
DCNews.ro – Prof. Dan Dungaciu despre Super Marțea în America: “Dacă Trump vine a doua oară nu mai e vorba de un accident, e vorba de un trend care poate să devină istoric”
Prof. Dan Dungaciu, președintele Fundației Universitare a Mării Negre, a abordat tema Super Tuesday la Antena 3 CNN, dar și a procesului care i-a oferit lui Donald Trump dreptul de […]
Cotidianul.ro – Prof. Dan Dungaciu. ”În R. Moldova, cel mai așteptat ”politician” român e Patriarhul”
Dan Dungaciu, analist de politică externă, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a fost curios să afle, printre altele, și ce se întâmplă […]
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: “Am făcut o investigație despre cum arată cu adevărat Republica Moldova”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
AGERPRES – Prof. Dan Dungaciu: “Războiul influenţează politica în Republica Moldova; opţiunea europeană a scăzut la 54%”
Opţiunea europeană a cetăţenilor din Republica Moldova este influenţată de războiul din Ucraina, procentul celor care s-au exprimat în acest sens scăzând la 54% de la 62%, cât se înregistra […]
Lansarea Barometrului Republicii Moldova – între România, Ucraina și Rusia (Transnistria) – februarie 2024
Fundația Universitară a Mării Negre împreună cu IDIS Viitorul si CBS AXA au lansat astăzi, joi 6 martie, Barometrul Republicii Moldova – între România, Ucraina și Rusia (Transnistria) – februarie […]
AGERPRES – Prof. univ. dr. Dan Dungaciu: “riscul unei confruntări directe Rusia – NATO, pe termen scurt, este inexistent”
România trebuie să devină un actor major la Marea Neagră, iar Constanţa – un hub informaţional, un hub de expertiză la Marea Neagră pe care să îl acceseze toţi, a […]
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: “Curajul lui Navalnîi a fost unul nebun!”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
BZI – SUA versus Vladimir Putin, China și restul lumii
Miercuri, 14 februarie 2024, ora 14.30 (via Zoom), o nouă ediție BZI LIVE alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu. Sociologul român va discuta despre: 1. Analiza, concluzii, comentarii (post-eveniment) […]
La Final cu Ionuț Cristache – prof. Dan Dungaciu face analiza interviului dat de Vladimir Putin lui Tucker Carlson
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Ionuț Cristache în cadrul emisiunii La Final. Întreaga emisiune o puteți urmări aici:
RFI România, Călătorii geopolitice, cu Cristian Gava – Dr. Ioana Constantin-Bercean
Expertul LARICS – Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional, dr. Ioana Constantin-Bercean, discută evoluțiile din Orientul Mijlociu în lumina evenimentelor din ultimele luni alături de Cristian Gava, col. (r) Ion Petrescu și […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre interviul lui Tucker Carlson cu președintele Federației Ruse Vladimir Putin
Sâmbătă, 12.02.2024, prof. Dan Dungaciu a discutat la Check Media cu jurnalistul Răzvan Munteanu despre ultimul interviu al președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, acordat jurnalistului Tucker Carlson. Intervenția a o […]
DCNews.ro – Proces crucial pentru Trump, decisiv privind candidatura la prezidențiale. Dan Dungaciu: Acest proces poate duce la război civil. Cea mai mare amenințare în SUA
Curtea Supremă hotărăște dacă Donald Trump poate candida pentru un nou mandat de președinte. Două state, Colorado și Maine, au decis să-l scoată pe Trump de pe buletinele de vot, […]
Marius Tucă Show – EDIȚIE SPECIALĂ despre interviul Tucker Carlson & Vladimir Putin. Invitat Prof. Univ. dr. Dan Dungaciu: “Putin nu ar accepta ca Ucraina să intre în NATO”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: “Războiul nu poate fi oprit brusc!”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Întâlnire cu domnul Mustafa Yildiz, directorul Yunus Emre Enstitüsü
Marți, 6 februarie 2024, a avut loc o întrevedere între domnul profesor Dan Dungaciu, președintele Fundației Universitare a Mării Negre, dr. Ioana Constantin-Bercean, cadru didactic la Universitatea din București și […]
Fanatik.ro – Prof. Dan Dungaciu despre Maia Sandu și Moldova, în fața mitingurilor de la Tiraspol. Care sunt interesele lui Putin în Transnistria.
„Republica Moldova nu a fost o miză mare pentru politica externă a Federației Ruse. Acest fenomen s-a petrecut în momentul în care s-a pus problema federalizării Republicii Moldova, în special […]
Mihail Neamțu – Donald Trump: The Art of the Comeback (invitat: prof. Dan Dungaciu)
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: ”Dacă Ucraina pierde războiul, pierdem și noi!”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
TVR+ „Europa mea” – Europa emancipată? Europa irelevantă? Există un proiect european? Trump ca o provocare sau Trump ca o scuză? Ce se mai aude cu securitatea europeană?
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre despre cele mai importante evenimente de securitate europene, despre deciziile pe care Uniunea Europeană ar trebui sa le ia în contextul internațional […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre Taiwan, Ungaria, Yemen
Sâmbătă, 13.01.2024, prof. Dan Dungaciu a discutat la Check Media, B1TV alegerile din Taiwan, posibila șefie a lui Viktor Orban la Consiliul European și despre ultimele atacuri din Yemen. Intervenția […]
S-a lansat volumul „Între război și pace”, al reputatului cărturar și diplomat Mircea Malița
Primul volum al operelor diplomatice și de relații internaționale, „Între război și pace”, al reputatului cărturar și diplomat Mircea Malița, s-a lansat la Libraria Carturesti Verona. Fundaţia Universitară a Mării […]
Lansare de carte – „Între război și pace” de Mircea Malița
Stimați membrii și prieteni ai Fundației Universitare a Mării Negre „Mircea Malița”, avem deosebita plăcere și onoare de a vă transmite o invitație la un eveniment de suflet al fundației […]
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: ”În Europa este o mare criză a politicului”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, împreună cu fostul prim ministru domnul Victor Ponta, în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici: […]
Puterea știrilor cu Marinela Angheluș – Prof. Dan Dungaciu: “Ce este Donald Trump? Un accident de parcurs sau expresia unui trend mai profund în societățile occidentale?”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Marinela Angheluș în cadrul emisiunii “Puterea știrilor”, pe teme care privesc anul alegerilor în 80 de țări, lupta […]
MAS Talks – Retrospectivă şi previziuni cu analistul Dan Dungaciu: Cea mai mare ameninţare în 2024 este irelevanţa. România trebuie să înţeleagă că ne îndreptăm spre alte vremuri
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre despre cele mai importante evenimente de securitate din 2023 şi o serie de evenimente care ar putea avea loc în 2024 […]
MAS Talks – Retrospectivă şi previziuni despre Ucraina, cu analistul Dan Dungaciu: Să nu ajungem în situaţia în care războiul de uzură pe care-l vedem acum să fie aşa pentru că ruşii nu şi-au folosit toate avantajele
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre despre cele mai importante evenimente de securitate din 2023 şi o serie de evenimente care ar putea avea loc în 2024 […]
BZI – 2023, anul de tranziție către o nouă ordine mondială?
Ediție specială BZI LIVE alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, Universitatea din București! Alături de acesta vor fi abordate următoarele teme: 1. Românii, din ce în ce mai […]
MAS Talks – Retrospectivă şi previziuni despre dosarul Schengen, cu analistul Dan Dungaciu: România nu avea cărţi în mână când s-a jucat
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre despre cele mai importante evenimente de securitate din 2023 şi o serie de evenimente care ar putea avea loc în 2024 şi […]
MAS Talks – Retrospectivă şi previziuni cu analistul Dan Dungaciu: 2023 este anul de tranziţie către o nouă ordine globală
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre despre cele mai importante evenimente de securitate din 2023, care au avut un impact asupra securităţii regionale şi globale. Cum s-a raportat […]
DCNews.ro – Rusia, victorie zdrobitoare în Ucraina, scrie presa din UK. Prof. Dan Dungaciu: Cum se va vedea în Occident că toți împreună nu au reușit să învingă Federația Rusă?
În cadrul unei emisiuni la Antena 3 CNN, sociologul și geopoliticianul român Dan Dungaciu a făcut o analiză asupra celor mai recente articole din presa britanică, care ar susține că […]
Gala Premiilor Revistei Piața Financiară 2023
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre a vorbit despre „Economie și relații internaționale” în cadrul Galei Premiilor Revistei Piața Financiară 2023. Mulțumiri pentru invitație și mult succes echipei […]
La Final cu Ionuț Cristache – prof. Dan Dungaciu face analiza momentului
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Ionuț Cristache în cadrul emisiunii La Final. Întreaga emisiune o puteți urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=GF-rj9zfVMA
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: ”Trump are peste 60% în sondaje. Are toate șansele să câștige”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=nh27ZqZrlHs
EVZ.ro – prof. Dan Dungaciu: „Autocefalia” Mitropolia Moldovei ca expresie absolută a moldovenismului
Prof. Dan Dungaciu, analiză despre Mitropolia Moldovei. O analiză a unui subiect aprig disputat peste Prut, dar și în România, clarificat de cunoscutul sociolog și geopolitician. Întregul interviu il puteți […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre parcursul european al Moldovei și Ucrainei
Marți, 05.12.2023, la ora 18.00, prof. Dan Dungaciu a discutat la Check Media, B1TV despre parcursul european al Republicii Moldova și Ucrainei. Prof. Dan Dungaciu: “România trebuie să relaționeze cu […]
Europa 2024: creștinism, naționalism și multiculturalism. O dezbatere cu prof. Dan Dungaciu
Prof. Dan Dungaciu și Mihail Neamtu într-o dezbatere despre Europa, migrație, creștinism, identități, woke și… Donald Trump! Intervenția a o puteți urmări aici: https://www.youtube.com/live/ou3sLzRah6Q?si=NsH8Sa5kRDJaMh4t
INTERVIU prof. Dan Dungaciu: „Când trupele lui Putin au intrat în Ucraina, prima victimă a fost identitatea sovietică!”
Interviu cu Dan Dungaciu, profesor universitar la Catedra de Sociologie și coordonator al Masterului de Studii de Securitate și Analiza Informațiilor al Universității București, renumit sociolog, politolog și specialist în […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – Dr. Ioana Constantin-Bercean
Expertul LARICS – Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional, dr. Ioana Constantin-Bercean, discută evoluțiile din Israel și Gaza la B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu. Intervenția a o puteți urmări aici: […]
B1TV Check Media cu Răzvan Munteanu – prof. Dan Dungaciu despre GEOPOLITICA ORTODOXIEI
Sâmbătă, 25.11.2023, la ora 18.00, prof. Dan Dungaciu a discutat la Check Media, B1TV, chestiunea GEOPOLITICII ORTODOXIEI, respectiv situația Mitropoliei Basarabiei în relație cu „Mitropolia Moldovei”, situația religioasă din Ucraina […]
Publicație – Routledge Handbook of Disinformation and National Security
Președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, prof. Dan Dungaciu, și coordonatorul LARICS – Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional, cercetător Lucian Dumitrescu, au publicat în prestigiosul Routledge Handbook of […]
Aniversare, 30 de ani de la înființarea Asociației Române pentru Clubul de la Roma
După aniversarea a 30 de ani de la înființarea Asociației Române pentru Clubul de la Roma, sărbătoriți astăzi 21 noiembrie 2023, coborând scările Băncii Naționale a României, prof. Dan Dungaciu […]
Prima News, Impact International cu Cristian Gava – prof. Dan Dungaciu alături de colonelul Ion Petrescu
Presedintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, prof. Dan Dungaciu, la emisiunea Impact International moderată de Cristian Gava, alături de colonelul Ion Petrescu, pe temele războiului din Ucraina, a […]
IrregularWarfare.org – The Weaponization of Language in Irregular Warfare: Moldova, a Case Study
[EN] by Olga Raluca Chiriac, Dan Dungaciu “Modern warfare will rely heavily on IW, which can be a cornerstone of effective integrated deterrence. Given that the European theater still relies heavily on […]
DCNews.ro – Prof. Dan Dungaciu: “Când ești lovit pentru ceea ce ești, există o singură soluție”.
“Întotdeauna când ai de-a face cu o astfel de confruntare, întrebarea este: De ce ne-au lovit? Pentru ceea ce suntem sau pentru ceea facem. Aceasta a fost marea discuție din SUA după 11 […]
Antena 3 CNN – “Dacă musulmanii sunniți și cei șiiți se coalizează, un singur lucru mai poate salva Israelul!” Prof. Dan Dungaciu explică situația imposibilă în care se află statul evreu
“E foarte greu să faci două lucruri contradictorii în același timp. Atunci când negociezi ca să eliberezi ostatici, trebuie să negociezi cu Hamas-ul. Ca să elimini Hamas, trebuie să-i ucizi […]
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: “Orientul Mijlociu stă pe tensiuni acumulate de o modernitate nedigerată și nerezolvată”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=oA7HPS2Lilk
Bucharest Security Conference, 20-21 octombrie, Grand Hotel Bucharest
Presedintele FUMN – Fundația Universitară a Mării, prof. Dan Dungaciu, a vorbit despre criza securității europene la cea de-a șaptea ediție a Bucharest Security Conference, 20-21 octombrie, Grand Hotel Bucharest. […]
Masă rotundă “Reforms in Kazakhstan with a focus on comprehensive partnership with Romania”
[EN] “FUMN – FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre president prof. Dan Dungaciu noted the successful transformation of Kazakhstan, aimed at political reboot and improving the welfare of the population […]
Fanatik.ro – Prof. Dan Dungaciu, „Ziua furiei” – care a debutat în această dimineață cu atentatul de la sinagoga din Berlin – a fost programat pentru a coagula lumea musulmană împotriva Occidentului.
„Ideea de furie și modul în care a fost instrumentată în acest conflict, ca urmare a atacului terorist al Hamas, devine interesantă. Înainte de 3 octombrie – practic cu patru […]
B1 TV Selectiv cu Dan Bucura – Prof. Dan Dungaciu analiză tăioasă pe conflictul momentului
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Dan Bucura pe tema conflictului din Fâșia Gaza. Intervenția a o puteți urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=cczRyliAyEY […]
Marius Tucă Show – Dan Dungaciu: “Hamas vrea să ridice lumea arabă împotriva Israelului și a Americii.”
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=3iVach5JCbw
Aleph News – Dan Dungaciu în dialog cu jurnalista Sorina Matei
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalista Sorina Matei. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=FCqB9ZH43qk
BZI – Uniunea Europeană în fața provocărilor contemporane
Despre conflictul sângeros care zguduie, de câteva zile, întreaga lume, vizita lui V. Zelenski în România și alte subiecte fierbinți, alături de prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog și geopolitician, […]
Antena 1 & Observator – Dan Dungaciu, despre războiul din Israel: “Asistăm doar la primul capitol”. Lumea va intra în criză dacă începe un conflict şi în Taiwan
Profesorul Dan Dungaciu, Directorul FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, intervenție la Antena1 și Observator: „Toate acordurile care s-au făcut până acum urmau să creeze o pace din regiune […]
CheckMedia – Israel, Ucraina, China și România
Președintele FUMN – Fundația Universitara a Mării Negre, prof. univ. Dan Dungaciu, la Emisiunea CheckMedia – Israel, Ucraina, China și România. Întreaga intervenție a o puteți urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=ox612jsZZ-U
Simpozion „Teologia Canonică și Dreptul Bisericesc în Ortodoxie: contribuția pr. prof. univ. dr. Liviu Stan (1910-1973)”
Profesorul Dan Dungaciu, Directorul FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, a participat miercuri, 20 septembrie, la Simpozionul omagial de la Palatul Patriarhiei Române dedicat ilustrului teolog Liviu Stat – […]
Întrevedere cu Ministru-consilier al Ambasadei Republicii Kazahstan
Miercuri, 13 septembrie 2023, a avut loc o întrevedere între Ministru-consilier al Ambasada Republicii Kazahstan, Domnul Kairat Karabayev și Directorul ISPRI – Academia Română, domnul profesor Dan Dungaciu. S-au discutat […]
30 de ani de Inițiative Democratice și Idei de Succes
Dan Dungaciu, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI) a participat la conferința dedicată a 30 de ani de activitate […]
„Cum poate România să piardă războiul din Ucraina de două ori”
„Înainte de invazia rusă, niciun vecin al României nu a fost mai ignorat de politicienii români și de opinia publică decât Ucraina”, scrie profesorul Dan Dungaciu, Directorul ISPRI – Academia […]
„Bisectoare şi tangente. România fără proiect de ţară” 2 şi 9 august 2023
(AUDIO) Emisiunea „Academica”, ediţiile din 2 şi 9 august 2023: Invitat : dl. prof. univ. dr. Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion C. Brătianu” […]
Geopolitica Ortodoxiei azi. Identitate națională și religioasă în relațiile internaționale
Directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române “Ion I. C. Brătianu” (ISPRI), prof. univ, dr. Dan Dungaciu, a susținut prelegerea “Geopolitica Ortodoxiei azi. Identitate națională și […]
Barometrul de Sănătate Publică 2023, a III-a ediție
Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI) și Centrul de Cercetări Sociologice LARICS (CCSL), în parteneriat cu Fundația Anna Lindh România și […]
Dezvelire a bustului diplomatului Mircea Malița
Fundația Universitară a Mării Negre (FUMN) are bucuria de a vă invita la ceremonia de dezvelire a bustului diplomatului Mircea Malița. Joi 21 septembrie 2023 ora 11 Evenimentul va avea […]
Turcia se întoarce spre America? De la pivotul economic la pivotul strategic
Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române Ion I. C. Brătianu (ISPRI), cu sprijinul BTF Engineering, au organizat astăzi, 21 iunie 2023, la Casa Oamenilor de Știință […]
Sondaje Romania si Moldova
ROMÂNII ÎN CENTENAR Prima cercetare comparativă pe regiunile istorice Transilvania, Moldova, Muntenia și Basarabia (R. Moldova)
Percepții, atitudini și valori ale populației din stânga Nistrului
Percepții, atitudini și valori ale populației din stânga NistruluiDescarcă
Barometrul de Securitate a României- sesiune de prezentare și dezbateri online
https://us02web.zoom.us/meeting/register/tZwsc-qspjkuGdcPAceJ3ezElKNeqjKCcQqs
Dan Dungaciu: În Ținutul Secuiesc au loc confruntări hibride. Asistăm la „desuveranizarea” României
Universul.netȚinutul Secuiesc nu doar că se află pe orbita Ungariei, dar în zonă are loc și o „desuveranizare” a României, crede analistul Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și […]
Directorul FUMN, Cosmin Dugan, a publicat o nouă lucrare de specialitate
Cartea “Neuroaugmentarea în epoca cognitizării” reprezintă prima abordare structurată și documentată din România despre optimizarea cognitivă și neuroaugmentare, alături de alte teme înrudite, precum etica neuroaugmentării, neuroștiințele operaționale, neurodiversitatea, aplicații […]
România – țara celor trei deficite
Autor: Petrișor Peiu Policy Memo nr. 36, 11 februarie 2020
Revista presei din Transnistria. Cele mai importante știri dedicate conflictului transnistrean (01-07 aprilie 2019)
Andrei Tănase, Robert Vîrban, Cristian Iordachi, Camelia Matache Fundația Universitară a Mării Negre, cu sprijinul The Black Sea Trust for Regional Cooperation, în cadrul proiectului A Demystified Transnistria. Giving the Public […]
Dezbatere FUMN la Constanța: Marea Neagră – oportunitate sau blestem?
Fundația Universitară a Mării Negre, Universitatea „Ovidius” din Constanța și Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române„Ion I.C. Brătianu” vă invită la dezbaterea publică: Marea Neagră – oportunitate sau blestem? […]
Dan Dungaciu, scrisoare deschisă către ambasadorul Rep. Moldova la Bucureşti: „Dacă moldovenismul sovietic e legitim, atunci este legitim şi cel transnistrean“
Adevarul.ro Dan Dungaciu, preşedintele Fundaţiei Universitare a Mării Negre, îi răspunde printr-o scrisoare deschisă ambasadorului Republicii Moldova la Bucureşti, Mihai Gribincea, în legătură cu intervenţiile Excelenţei Sale la evenimentul „Transnistria […]
Regiunea transnistreană: un singur prieten și mulți dușmani (VIDEO)
moldova.europalibera.org Un sondaj de opinie în care au fost intervievați 499 de oameni și s-au organizat focus-grupuri cu 49 de persoane, dintre care 14 experți. Citește mai mult aici.
„Transnistria între Moscova și Chișinău” (27 martie 2019) – Dosar de presă –
Raport de monitorizare presă.
Eveniment FUMN: Moscova nu crede în lacrimi. Dar nici America. Cum va arăta frontiera estică a României?
Fundația Universitară a Mării Negre vă invită la dezbaterea: Moscova nu crede în lacrimi […]
Dezbatere FUMN cu liderii opoziției pro-europene de la Chișinău (live)
Fundația Universitară a Mării Negre a invitat liderii opoziției pro-europene de la Chișinău pentru a scoate în evidențăultimele evenimente din Republica Moldova, perspectivele campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din februarie 2019, […]

În calitatea sa de Coordonator al Reţelei (CaR) Fundaţia Anna Lindh România din anul 2007, FUMN lucrează pentru şi împreună cu societatea civilă pentru a încuraja dialogul intercultural în regiune, mobilizând ONG-urile ce au ca principală preocupare dialogul dintre culturi, aspecte educaţionale, precum şi aspecte ce vizează dezvoltarea, oferind sprijin şi asistenţă ONG-urilor în dezvoltarea lor, perioade de formare şi ghidare de-a lungul procesului, încurajând membrii să organizeze întâlniri cu alte instituţii pe plan naţional şi internaţional sau cu ONG-uri, pentru a dezvolta proiecte comune şi pentru a consolida parteneriate în zona euro-mediteraneană, pentru a împărtăşi şi a face schimb de experienţă şi de modalităţi de punere în practică a diverselor aspecte privitoare la domeniul dialogului intercultural şi la diversitatea din zona euromediteraneană (dezvoltare, coordonare proiecte, strângere de fonduri, dezvoltarea de proiecte comune etc.).
SPONSORII NOȘTRI

PARTENERI PRINCIPALI