
Acest articol este bazat pe o lungă, intermitentă, dar mereu amicală dispută cu regretatul academician Răzvan Theodorescu, despre posibilitatea reinstaurării monarhiei în România după căderea regimului comunist. Replica distinsului academician a fost, invariabil, că „eu sunt republican” și – continua argumentul – așa era și generația care ajunsese la putere în acele vremuri. Prin urmare, proiectul nici nu a intrat, realist, în discuție. Nu avea cum.
Punctul nostru de vedere și, implicit, al acestul text este diferit, și a mai fost expus, inconsistent, însă, în spațiul public.
1. Reinstaurarea monarhiei în România ar fi avut o indiscutabilă valoare strategică pentru țara noastră, în special pentru că avea posibilitatea să furnizeze ceea ce România nu avea atunci, respectiv o geografie simbolică menită să o conecteze, la nivel perceptiv, și nu numai, cu Occidentul spre care aspiram.
2. Monarhia în România nu a avut niciodată nimic de-a face cu opțiunea politică privată a promotorilor acestui proiect. În esență, aparent paradoxal, proiectul monarhist în România a fost implementat în secolul al XIX-lea de cea mai ne-monarhistă – dacă nu chiar anti! – generație a modernității românești, respectiv generația pașoptistă condusă de Ion C. Brătianu.
E locul aici să încercăm să dăm un contur mai clar acestui punct de vedere.
Articolul integral îl puteți citi aici: https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/dan-dungaciu-de-ce-iliescu-din-1990-nu-a-fost-2410508.html