Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă.
Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:

Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă.
Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Marți, 6 februarie 2024, a avut loc o întrevedere între domnul profesor Dan Dungaciu, președintele Fundației Universitare a Mării Negre, dr. Ioana Constantin-Bercean, cadru didactic la Universitatea din București și domnul Mustafa Yildiz, directorul Yunus Emre Enstitüsü din București.
Cu acest prilej au avut loc schimburi ample de opinii cu privire la cooperarea bilaterală, inclusiv acțiuni comune care să prezinte publicului român complexitatea evoluției relațiilor româno-turce.

„Republica Moldova nu a fost o miză mare pentru politica externă a Federației Ruse. Acest fenomen s-a petrecut în momentul în care s-a pus problema federalizării Republicii Moldova, în special în anul 2003. Acela a fost fenomenul-cheie care nu s-a petrecut din cauza Chișinăului, ci pentru că, în anul 2002, s-a luat decizia extinderii NATO”.
„În privința evenimentelor care se petrec în Transnistria zilelor noastre, nu trebuie uitat că această regiune a semănat cu geamantanul fără mâner. E ca și când ai avea un geamantan, dar pe care nu-l poți duce, chiar dacă există cineva care îți recomandă să-l muți din drum. Același lucru s-a întâmplat și cu Republica Moldova, care, timp de 30 de ani, a stat lângă geamantan. Practic, nu a putut pleca mai departe fără regiunea transnistreană, dar nici nu a dorit să abandoneze geamantanul, pentru că este al său”, prof. Dan Dungaciu.
Întregul interviu il puteți citi aici: https://www.fanatik.ro/maia-sandu-si-moldova-in-fata-mitingurilor-de-la-tiraspol-care-sunt-interesele-lui-putin-in-transnistria-20598891
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu Mihail Neamțu.
Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre în dialog cu jurnalistul Marius Tucă.
Întreaga intervenție a o puteți urmări aici:
Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre despre cele mai importante evenimente de securitate europene, despre deciziile pe care Uniunea Europeană ar trebui sa le ia în contextul internațional dar și despre Donald Trump și relația trans-atlantică.
Întreaga emisiune o puteți urmări aici:
Primul volum al operelor diplomatice și de relații internaționale, „Între război și pace”, al reputatului cărturar și diplomat Mircea Malița, s-a lansat la Libraria Carturesti Verona. Fundaţia Universitară a Mării Negre multumește vorbitorilor, numeroșilor participanți, Editura RAO și Băncii Naționale a României pentru acest eveniment. Cu mulțumiri speciale doamnelor Mihaela Malita și Maria Scarlat Malita!
Puteți urmări evenimentul lansării aici:
Stimați membrii și prieteni ai Fundației Universitare a Mării Negre „Mircea Malița”, avem deosebita plăcere și onoare de a vă transmite o invitație la un eveniment de suflet al fundației noastre.
Luni, 15 ianuarie, ora 19.00, la Cărturești (str. Verona 13-15), de Ziua Culturii Naționale, va fi lansat volumul excepțional „Între război și pace”, primul din seria de opere diplomatice și de relații internaționale ale Președintelui Fondator al FUMN, regretatul Mircea Malița.
Dincolo de prezentarea lucrării, vor fi și evocări ale reputatului diplomat și cărturar, făcute de participanții la dezbatere.
Cu cele mai bune gânduri,
FUMN



Prof. Dan Dungaciu, președintele FUMN – Fundația Universitară a Mării Negre, împreună cu fostul prim ministru domnul Victor Ponta, în dialog cu jurnalistul Marius Tucă.
Întreaga intervenție a o puteți urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=EKJtVYHb-JQ