Fundația Universitară a Mării Negre își exprimă tristețea nemărginită pentru trecerea fulgerătoare la cele veșnice a unuia dintre cei mai mari iubitori și promotori de limbă română ai neamului românesc.
Vlad Pohilă a fost acea spiță de basarabean care a ținut pe umerii săi, cu modestie fantastică, proiectul românismului dincolo de Prut. Când îl cunoșteai, nu puteai decât să te îndrăgostești încă odată de limba română, și să admiri spiritul basarabean care a putut să plămădească asemenea personaje.
Exista ceva juvenil în entuziasmul său, ca în orice proiect de anvergură, deborda uneori de un entuziasm unic, greu accesibil și imposibil de livrat unei judecăți reci, exclusiv-raționalistă, un entuziasm și o fervoare ce-ți proiectează gândul la generozitatea jertfelnică a ziditorilor-întemeietori. Un „mesianic pozitiv”, cum ar fi spus George Călinescu, Vlad Pohilă a fost mereu animat de dorința de a face, a construi, a educa, a promova, a româniza: a scris cărți, a tradus, a predat, a vorbit, a construit publicații.
Când l-am întâlnit prima dată, gândul mi-a fugit la românii care, animați de aceeași fervoare, au trecut Prutul în Basarabia după Marea Unire de la 1918, mânați de dorința de a duce geniul latinității și al limbii române unei populații care a fost privată, prea mult, de accesul la ele.
Mii și mii de basarabeni au învățat alfabetul latin de a Vlad Pohilă, alte zeci de mii l-au citit, ascultat, urmărit la emisiuni. A fost neobosit, mereu la datorie, mereu prezent, mereu cu umărul pregătit să susțină temelia limbii române și a românismului dincolo de Prut. Ceea ce el și generația lui au început cu memorabilul ziar Glasul nu s-a încheiat așa cum mulți dintre ei sperau. Treptat, optimismul de la începuturi a făcut loc unei dezamăgiri înfuriate. Limba română nu a ajuns stăpână în Basarabia așa cum oameni ca el și-ar fi dorit….
Ceea ce rămâne de la Vlad Pohilă nu este un proiect împlinit, ci un șantier nefinalizat, mereu în lucrare. Oameni ca el au făcut posibil miracolul basarabean. Oameni ca el au ținut flacăra românismului sus, chiar dacă nu au fost, de fiecare dată, în prim-plan. E rândul generațiilor pe care le-au educat, învățat și îndrumat, direct sau indirect, să ducă mai departe ce a început el, Domnul Limbii Române, și generația pe care a ilustrat-o.
Nu îl poți omagia mai bine pe Vlad Pohilă decât să îi duci mai departe proiectul său, neclintit, de minte și de suflet.
Dumnezeu să te odihnească, Domnule Vlad Pohilă!
București, 16 mai 2020
Dan Dungaciu
Președinte FUMN
