Unirea pragmatică

Petrișor Peiu | 21.01.2016

Entuziasmele anilor 90 au lăsat impresia că , foarte curând, într-un moment de renaștere națională se poate face reunirea națiunii române într-un singur stat. Trecerea timpului fără ca măcar vreun pas concret să se facă în această direcție a generat sentimentul opus al fatalității neîmplinirii: toată lumea „bună” , elita de pe cele două maluri ale Prutului a dezvoltat o teamă nefirească de a aborda subiectul unionist; cuvântul cu „U” a devenit de nerostit , a fost scos din vocabularul curent al estblishmentului din cele două state românești. Dar, pentru că nu poți pur și simplu să te faci că nu vezi realitățile naționale s-au inventat surogate de Unire precum  celebra „Ne vom reîntâlni în Uniunea Europeană”, expresia neputinței unei generații politice și a lipsei de înțelegere a sensului în care curge istoria.

Ce s-a întâmplat din anii 90 până acum: România s-a integrat în lumea transatlantică (NATO și UE) iar Republica Moldova a plutit într-o zonă de mari incertitudini, cochetând cu ideea neutralității, a balansului între CSI și UE, păstrându-și statutul de membru CSI dar semnând și un tratat de liber schimb cu UE.

Practic, cele două state românești au luat-o în direcții opuse: România a optat ferm pentru apartenența la lumea occidentală pe când Republica Moldova a încercat să păcălească viața și proprii parteneri. Numai că viața s-a răzbunat : dacă în 1990 performanțele  economice ale României și a Republicii Moldova erau comparabile , în raport de 1,5 la 1, astăzi raportul este de 4 ori mai mare : România are un PIB/capita de 10 000 USD în termeni nominali și de 20 000 USD în termeni PPP în vreme ce Republica Moldova are un PIB/capita de aprox. 1600 USD în termeni nominali și de 3300 USD în termeni PPP. Cu alte cuvinte, România este de 6 ori mai performantă decât Republica Moldova.

În tot acest răstimp, România a devenit a 45-a economie a lumii, cu un PIB de 400 miliarde USD în metodologie PPP pe când Republica Moldova a devenit o cenusie a 141-a economie mondială cu puțin peste 15 miliarde USD în metodologie PPP. Pentru ușurința calculelor și a comparațiilor să reținem faptul că demografic și teritorial, Republica Moldova reprezintă a șasea parte din România.

Vorbind despre perspective, România va atinge până în anul 2025 poziția de a 40-a economie a lumii pe când Republica Moldova nu va depași nici în 25 de ani locul 140 în lume. Mai semnificativ este faptul că diferența globală de dezvoltare dintre cele două state românești va crește și raportul între cele două performanțe va fi de 10 la 1 în 25 de ani.

Totul se petrece în contextul în care Republica Moldova nu are nici o perspectivă de integrare europeană, va rămâne în afara NATO (fiind un stat neutru cu o treime din teritoriu ocupat de Federația Rusă), nu va putea primi de la UE nici măcar fonduri de preaderare dar nici Federația Rusă nu se află în poziția de a sprijini financiar acest stat . Mai mult, economia Republicii Moldova este structural dezechilibrată cu o pondere a industriei în PIB de 2 ori mai mică decât media europeană (12procente față de 25)  și cu o pondere a agriculturii de 5 ori mai mare decât media europeană (15 procente față de 3); Republica Moldova nu are resurse minerale, nu are ieșire la mare sau surse importante de apă, nu se află pe rute comerciale importante și și-a pierdut probabil , de facto, o treime din populație care a plecat de acasă la muncă. Mult timp, remiterile celor plecași la muncă au reprezentat un colac de salvare, aducând prin aceste transferuri cam un sfert din PIB ; acest lucru nu mai este posibil pe fondul crizei adânci și de durată care macină și va măcina mult timp Federația Rusă, destinația favorită a celor plecați la muncă în străinătate.

Nimeni din Vest sau din Est nu este determinat sau interesat să ofere o suluție problematicii aspre care deteriorează zilnic statul Republica Moldova.

Singura țară care poate oferi o soluție pentru viitorul populației Republicii Moldova este România, care nu se poate face că nu vede realitatea:

-80% din cetățenii Republicii Moldova vorbesc limba română;

– aproximativ o treime din cetățenii Republicii Moldova au și cetățenie română;

– cele două state au trăit separat mai puțin de 10% din timpul istoric (mai puțin de 200 ani din cei 2000 de existență).

Renunțând la entuziasmul identitar al anilor 1990 peste care s-a așternut răceala cu care Republica Moldova tratează astăzi România, totuși România nu poate ignora „ problema moldovenească” și are datoria și puterea să ofere o soluție și această soluție nu poate fi decât una definitivă: Unirea !

Trebuie spus de la început că această soluție este tipul de soluție care poate determina o „ușurare” a misiunii Occidentului care poate bifa o problemă grea rezolvată fără a mai consuma din resursele de răbdare și implicare ale unei Uniuni Europene obosită înainte de vreme.

De ce ar propune România Unirea?

Pentru că ar devni mai mare și mai atractivă pentru investiții, pentru că deși pare primitiv argumentul dimensiunii pieței este totuși important;

Pentru că Republica Moldova are o suprafață agricolă considerabilă și poate contribui la consolidarea poziției României de putere agricolă. Să nu uităm că peste 60 de miliarde Euro din bugetul de 150 miliarde Euro al Ue merg către subvențiile directe din agricultură și pescuit;

Pentru că , împreună cu Republica Moldova, putem spera să atingem pragul de 25 milioane de locuitori care ar plasa România pe altă treaptă de interes investițional pentru companiile globale;

Pentru că firmele românești ar avea un câmp de expansiune naturală care ar consolida capitalismul autohton și ar determina urgentarea apariției unor companii naționale competitive la nivel continental;

Pentru că țara comună rezultat al Unirii ar fi o țară omogenă din punct de vedere geografic și identitar care ar putea să „profite” mai mult de fondurile structurale ale UE și să consolideze statutul de putere regională a României;

Pentru că toate companiile din energetică din România care au crescut puternic în ultimii ani ar avea o piață nouă care să absoarbă producția de energie .

De ce ar accepta Republica Moldova Unirea?

Pentru că , în actuala conjunctură, ignorat de Occident și nedorit de Federația Rusă, micul stat nu mai are viitor și și-a consumat toate resursele de speranță;

Pentru că deja o treime din cetățenii săi sunt și cetățeni români;

Pentru că numai astfel s-ar produce brusc o repunere a acestui teritoriu pe harta economică a lumii și numai astfel s-ar putea conecta la economia globală;

Pentru că salariile și pensiile din Republica Moldova ar crește de câteva ori pentru a ajunge la nivelul din România;

Pentru că dintr-o dată lupta anti-corupție ar căpăta o direcție împrumutând modelul de succes DNA;

Pentru că nu poți să valorizezi ceva specific decât în contextul unei piețe mari, dornică să comsume produse pe care le cunoaaște și le așteaptă;

Pentru că altfel nu se va opri hemoragia de populație și va apărea prosperitatea;

Pentru că astfel minoritățile neliniștite vor putea fi apărate de scutul uneia dintre cele mai permisive și protectoare legislații europene pentru drepturile minorităților;

Nu în ultimul rând, pentru că numai astfel va dispărea puterea copleșitoare a oligarhilor locali, care vor deveni brusc irelevanți la nivelul întregii Românii.

Iată suficiente argumente pentru a justifica o proiecție unionistă fermă din partea Bucureștiului și o acceptare a acesteia din partea Chișinăului.

*Opiniile exprimate în acest articol sunt responsabilitatea autorului și nu reprezintă neapărat poziția oficială a Fundației Universitare a Mării Negre sau a Academiei Române