Unionismul din R. Moldova și România: sondaje și evoluții

Nicolae Țîbrigan | Q Magazine | 01.06.2016

Ideea realizării studiului Sondajele de opinie din R. Moldova și România despre Unire, disponibil pe site-ul Fundației Universitare a Mării Negre (www.fumn.eu), a venit din dorința de a coagula toate studiile sociologice (mai mult sau mai puțin tendențioase) efectuate atât în R. Moldova, cât și în România. Pe tot parcursul celor 25 ani, în România s-a discutat despre pacturi sau înțelegeri transpartinice, consumate sau dezirabile, pentru intrarea în NATO, pentru intrarea în UE, pentru educație, pentru sănătate, reducerea sărăciei, dezvoltarea infrastructurii etc.

România are o problemă nemijlocită cu R. Moldova și regiunea sa necontrolată din est (Transnistria) care se impune gestionată ca urmare a apartenenței statului român la NATO și UE. Rolul României în acest triunghi este vital, din perspectiva mizei de securitate și a interesului național strategic, dar secundar din cea a ponderii reale.

(Re)unirea cu R. Moldova (Basarabia) nu a ocupat niciodată primul loc în ierarhia temelor dezbătute în spațiul public din România după 1990. A existat un curent puternic și prielnic de unificare imediat după destrămarea Uniunii Sovietice, așa cum l-au calificat chiar protagoniștii din acea perioadă, dar a fost ratat, iar mai târziu, în timpul celor 24 de ani de suveranitate ai R. Moldova, în relațiile dintre cele două state au existat și perioade extrem de tensionate.

Cu toate acestea, ideea a rezistat. Unionismul a fost prezent în mentalul colectiv românesc necontenit datorită elementelor istorice legate de perioada interbelică (idealizată la nivelul întregii societăți), când provincia Basarabia era parte integrată a României Mari, dar și datorită legăturilor lingvistice și culturale cu fosta provincie românească.

Dezbaterile inițiate de Fundația Universitară a Mării Negre în spațiul public a implicat în discuție și decidenții politici, iar mesajul imediat transmis de la cel mai înalt nivel de președintele Traian Băsescu a fost un semnal că problema unificării cu R. Moldova se poate tranforma într-un deziderat asumat de București.

Un ultim sondaj care tratează subiectul unei eventuale uniri pe un eșantion de 1063 persoane, reprezentativ pentru populația majoră a României, a fost cel realizat de INSCOP Research în perioada 21-28 martie 2016. Studiul este legat de avantajele sau dezavantajele adărării la UE ale României, iar afirmația „Unirea României cu Republica Moldova ar aduce mai multe avantaje României” a fost confirmată de către 39,7% față de cei 28,5% care susțin varianta „ar aduce mai multe dezavantaje României” sau 26.5% NȘ/NR. Aici observăm că datele se modifică semnificativ atunci când respondenții sunt puși în situația de a anticipa riscurile de orice natură. Totuși, doi din cinci respondenți sunt de acord cu avantajele unirii, aceștia reprezentând categoria unioniștilor optimiști – o majoritate semnificativă din populația României.

Potrivit raportului, am constatat că momentan nu putem ști cu exactitate care este ponderea reală a populației pro-unioniste din R. Moldova deoarece astfel de măsurători NU S-AU EFECTUAT din 2011 încoace. Ultimele sondaje au măsurat doar participarea publică în cadrul unui referendum pe tema unirii, FĂRĂ A MĂSURA procentul populației pro-unioniste din R. Moldova. Așadar, acei 21-23% din populația R. Moldova care ar vota „Da” în cadrul unui referendum nu reprezintă populația pro-unionistă în ansamblul său! De ce? Din punct de vedere sociologic, fenomenul unionist în stânga Prutului este unul complex și răspândit la nivelul mentalului colectiv sub forma unei latențe. Astfel, am identificat mai multe tipologii de unioniști, non-unioniști și anti-unioniști. Pe lângă categoria unioniștilor fermi (potrivit estimărilor din sondajee precedente, numărul lor ar cuprinde 15-18% din populație), identificăm și unioniștii nedeclarați (sau europeniști) care urmează logica discursului „regăsirii celor două state românești în cadrul UE”, nefiind radicali pe planul discursului proromânesc, recunoscând, în același timp, că nu se împotrivesc unui astfel de proiect dacă ar fi pus pe masa dezbaterilor, și asta pentru a nu fi acuzați de reprezentarea unor interese anti-naționale, străine.

Din păcate, deocamdată nu există o asumare la scară oficială a unui proiect național pe tema unirii, iar rezultatele sondajelor efectuate pe cele două maluri ale Prutului riscă să se desincronizeze sub umbra unor așteptări neîmplinite, deoarece proiectul unionist nu se va afla nici pe agenda generației de astăzi, nici pe agenda celei de mâine, fără a exclude faptul că unirea ar putea fi prioritară pentru generația de poimâine.

 

***Nicolae Țibrigan este expert al Fundației Universitare a Mării Negre și licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. Începând cu 2013 este colaborator al revistei Foreign Policy România şi asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române.