RETROSPECTIVA ANULUI 2014: Arhitectura relațiilor bilaterale între Rusia și statele din Asia de Sud-Est

De Nicolae Țîbrigan | FUMN | 21.12.2014

Datorită exportului de gaze naturale și petrol, Rusia a dispus de profituri în valoare de miliarde de dolari. Asta până la „aventura ucraineană” a Moscovei și a sancțiunilor occidentale impuse. Până în anul 2014, autoritățile ruse erau puțin preocupate să-și diversifice piața energetică, însă, începând cu a doua jumătate a acestui an, acestea au încercat să reorienteze fluxul energetic rusesc spre zona Asia-Pacific: China, Japonia, Coreea de Sud etc. Succesul a fost, în cel mai bun caz, unul modest, iar acum Rusia a devenit din ce în ce mai vulnerabilă în urma devalorizării rublei rusești (cu 40%) în raport cu dolarul american. Continuitatea acestei politici a fost reconfirmată în cadrul discursului anual susținut de președintele rus, Vladimir Putin, în fața Adunării Federale a Rusiei (Camerele reunite ale Parlamentului): „Vedem cât de mult se dezvoltă în ultimele decenii regiunea Asia-Pacific,. Rusia, ca și putere pacifică, va profita din plin de acest uriaș potențial”.

Pentru Rusia, deteriorarea relațiilor sale cu blocul occidental a scos în evidență necesitatea aprofundării relațiilor cu noii aliați din tabăra statelor emergente. Fapt semnalat și de Ministrul Comerțului din India: „începând cu criza din Ucraina și deteriorarea relațiilor cu SUA și UE, Rusia dorește să-și recalibreze investițiile externe către noii prieteni, printre care se numără și India”.

 Rusia-China

1410412144_60686059d455945101264daa0887b171Evident că, cel mai important eveniment s-a referit la semnarea, în iunie 2014, a unui acord comercial, prin care Federaţia Rusă va livra Chinei în următorii 30 de ani gaz natural în valoare de 400 miliarde USD, la un preţ mediu de 350 USD/ 1000 mc. Potrivit expertului economic al Fundației Universitară a Mării Negre, 400 miliarde USD în 30 ani înseamnă cam 13,3 miliarde USD anual, ceea ce, la un preţ mediu de 350 USD/1000 mc înseamnă cam 38 miliarde mc/anual. Totuși, această cantitate nu a permis Rusiei să trateze mai dur cu Uniunea Europeană în ansamblu deoarece nu poți șantaja un client de 161,5 miliarde mc (Uniunea Europeană) printr-un contract de 38 miliarde mc semnat cu China. Aici expertul Petrișor Peiu a enunțat câteva concluzii:

  1. Contractul semnat de către Rusia și China a fost mai degrabă un gest de imagine;
  2. Costul politic al contractului este unul mare;
  3. Rusia și-a creat o nouă problemă și anume cea a prețului, cel puțin în relația cu Germania;
  4. Livrările din acest contract sunt ipotetice, ele depinzând de capacitatea (îndoielnică, cel puțin) industriei rusești de a crea rapid o infrastructură de transport. Astfel, gazoductul „Altai”, ce urmează a fi construit ca și extensie a magistralei „Puterea Siberiei” (Сила Сибири – rus.), va fi dat în exploatare abia în 2019.

Dacă  în trecut China se alinia adesea Rusiei în Consiliul ONU, în special la deciziile cu privire la Siria, în cazul „anexării Crimeei”, China s-a abținut de la vot. Liderii chinezi au fost mai degrabă „stânjeniți” de situație, iar abținerea vine din evitarea creării unui precedent violent în relația cu Taiwanul.

În primul trimestru al anului 2014, comerțul dintre Rusia și China era de 29 055, 29 miliarde de dolari (cu o creștere de 3,4%). Exporturile Rusiei către China ajung la valoarea de 14 494,07 miliarde de dolari (+2,8%), iar importurile din China la 14 561,91 miliarde de dolari (+4,0%). Rusia e clasată abia pe locul al 9-lea în topul partenerilor comerciali ai Chinei.

Vizita de curând a Ministrului Apărării rus în Beijing a adus Chinei un „statut special” de partener strategic, oferindu-i accesul la achiziționarea de tehnologii militare rusești – un statut râvnit și de alte state. Drept rezultat, China va explora și copia prototipuri de armament rusesc, printre care amintim de sistemul de rachete sol-aer S-400, avioane de vânătoare Suhoi – 35, sisteme de rachete „Onyx”, sumbarine 885M, sisteme balistice „Iscander M” și MLRS „Tornado-G”. Experții consideră că aceste livrări ar putea provoca o cursă a înarmării în zona Asiei de Sud-Est. Japonia, Taiwan, Filipine și Vietnam privesc deja cu îngrijorare cursa înarmării demarată de Republica Populară Chineză. Totodată, aceste livrări ar putea provoca, pe termen lung, și dezechilibre de forțe între cele două puteri.

 5-11b

Potrivit sondajelor realizate de „Levada-Center” în 2014 în Rusia, China a ajuns, la nivelul opiniei publice, în clasamentul „statelor-prietene”, deși anterior acestui an nu se bucura de acest statut, fiind considerată drept principala amenințare la adresa Extremului Orient (Siberia). Evident că această percepție vine din retorica tot mai anti-occidentală a Kremlinului, iar China (datorită statutului său în BRICS și Organizația de Cooperare de la Shanghai – OCS) se bucură de imaginea unui „avanpost” împotriva hegemoniei americane în Asia. De asemenea, aici putem vorbi și despre existența unei agende comune de securitate. Potențiala aderare în cadrul organizației a unor țări cu statut de observator automat va extinde teritoriul securitizat. În cazul acestui scenariu, Beijing-ul ar putea juca un rol și mai important ca „putere furnizoare de securitate regională”, declasând Rusia.

Rusia înțelege că, de acum încolo, va trebui să conviețuiească cu o Chină mai mare, mai dinamică, mai puternică și, în multe domenii, mult mai avansată. Evident, Moscova are nevoie și de o Chină prietenoasă și anume de aceea a fost singurul stat față de care a recurs la cedări teritoriale pe parcursul ultimului deceniu.

Rusia-Vietnam

2013-11-12T124723Z_986749175_GM1E9BC1LM801_RTRMADP_3_VIETNAM-RUSSIAPolitica Rusiei dusă în raport cu alte state din zona Asiei de Sud-Est seamănă mai degrabă cu un multivectorialism, având, totodată, scopul de a evita escaladarea oricăror tensiuni regionale. Dacă relațiile ruso-chineze urmăresc o contrapondere în raport cu influența americană în regiune, celelalte relații bilaterale ale Kremlinului în această regiune trădează o strategie de minimalizare a riscurilor în raport cu China. Pe 25 noiembrie 2014, guvernele Federației Ruse și Vietnamului au semnat o serie de acorduri privind cooperarea în domeniul comunicării și tehnologiei informaționale, parteneriatul strategic în domeniul educației, științei și tehnologiei, precum și în domeniul navigației. Astfel, compania rusească Gazprom și grupul petrolier de stat PetroVietnam semnase și un acord-cadru pentru exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze din Dolghinskoe, Severo-Purovskii și Nagumanovskii.

În cadrul întrevederii avute cu Vladimir Putin în noiembrie a. c., liderul Partidului Comunist din Vietnam, Nguyễn Phú Trọng declarase „Ne-am propus să creștem volumul comerțului bilateral dintre Rusia și Vietnam la 10 miliarde de dolari” – un deziderat mult prea optimist în condițiile în care, potrivit Serviciului Federal Vamal al Federației Ruse, comerțul dintre cele două state în 2013 atinsese valoarea de doar 3,971 miliarde de dolari. Potrivit statisticii vietnameze, ponderea importurilor și exporturilor rusești în această țară este una nesemnificativă (0,65%) și respectiv (1,44%). Însă Acordul privind instituirea zonei de comerț liber dintre Uniunea Vamală (Uniunea Economică Eurasiatică) și Rusia, ce urmează a fi pregătit la începutul anului 2015, reprezintă o măsură de doping a acestui comerț.

54772c0f9d5db_1417096207Interesul Rusiei față de Vietnam are și logica sa militară, mai ales după ce la Soci, în noiembrie, a fost semnat acordul privind staționarea flotei ruse în fostul port sovietic Cam Rahn (Vietnam) – ultima bază militară a URSS în Asia de Sud-Est. De acum încolo, navele militare și submarinele rusești vor trebui doar să trimită o simplă notificare privind staționarea temporară în port pentru aprovizionare sau reparații. Nu este surprinzător că astfel de tendințe provoacă o serie de suspiciuni printre oficialii de la Beijing, și acestea pot fi considerate (împreună cu o încercare de apropiere de Japonia) drept o replică la adresa doctrinei Xi Jinping ce urmărește creșterea rolului Chinei în „asigurarea securității și stabilității în regiunea Asia-Pacific” – restabilirea unei Pax Sinica.

South-China-Sea.6

Totodată, principalul rival al Vietnamului rămâne a fi în continuare Republica Populară Chineză din cauza delimitării teritoriale din Marea Chinei de Sud, devenită un soi de „mare internă” în urma preluării controlului asupra insulelor Paracel. Tot în această mare, Gazprom executase în trecut câteva explorări privind identificarea unor rezerve de gaze naturale estimate la 50 miliarde mc, precum și 25 tone de gaz în stare de condens. Într-un final, reacția Beijing-ului a fost una negativă, solicitând Moscovei să părăsească imediat regiunea. Contrareacția Moscovei a constat în sprijinirea Vietnamului în exploatările sale din Marea Chinei de Sud, și, ceea ce e cel mai frustrant pentru China, a continuat să vândă armament și să încheie acorduri privind apărarea. Acesta a devenit cel mai important cumpărător de arme rusești, în special de submarine și avioane.

Rusia – Coreea de Nord

minvostokrazvitia.ru-03Anul 2014 a fost marcat de o creștere bruscă a relațiilor bilaterale dintre Federația Rusă și Coreea de Nord. În martie și aprilie, liderul de la Phenian a fost gazda președintelui Republicii Tatarstan (Federația Rusă), Rustam Minnikhanov, ministrului rus de Dezvoltare a Orientului Îndepărtat, Alexandr Galușka și a vice-premierului Iurii Trutnev. În urma acestei vizite s-a stabilit ca, începând cu luna iunie 2014, companiile rusești din Coreea de Nord, sau cele care doresc să investească în această zonă, să beneficieze de o serie de privilegii cum ar fi: folosirea nerestricționată a internetului, simplificarea procedurii de eliberare a vizelor. De asemenea, părțile au convenit ca tranzacțiile comerciale să nu se mai facă în dolari, ci în ruble rusești.

Toate aceste mișcări indică faptul că Moscova dorește să revină în zonă, după ce în 1990 pierduse orice influență asupra acestei regiuni. Pe de altă parte, liderii nord-coreeni nu mai doresc „să pună toate ouăle în același coș”, diversificându-și propriile resurse economice. Coreea de Nord datorează, în primul rând, Chinei faptul că încă se menține pe arena globală, iar extinderea cooperării economice cu Rusia ar reprezenta un salt enorm spre reducerea dependenței Phenianului de Beijing.

 o_1501230_900[1]

După „înghețul” relațiilor bilaterale dintre Elțîn și regimul Kim din 1990, anul 2000 a reprezentat prima etapă a „dezghețului” deoarece Vladimir Putin a fost singurul șef de stat al Rusiei care a vizitat Phenianul (nici măcar în perioada comunistă secretarii generali ai URSS nu se aventurau într-o astfel de călătorie).

Cu toate acestea, schimburile comerciale dintre cele două state se mențin sub nivelul așteptărilor, nereușind să depășească 100 milioane de dolari (importuri+exporturi). Pe de altă parte, pentru furnizarea de arme militare rusești, Coreea de Nord datorează Rusiei 8,8 miliarde de dolari. Negocierea de returnare a datoriei oferă părții ruse un instrument util de influență asupra programului nuclear al Phenianului și politicii sale externe per ansamblu.

Nici în demararea construcției celor două proiecte strategice: gazoductul trans-coreean (cu o lungime estimată la 1100 km, acesta urmează să traverseze întreaga peninsulă furnizând Coreei de Sud 10 milioane mc anual) și interconectarea celor două Corei printr-o cale ferată cu ecartament larg, nu s-a ajuns prea departe. Motivul este evident: investițiile sunt mult prea mari și direct proporționale cu riscurile politice provocate de instabilitatea regimului nord-coreean.

Rusia-Coreea de Sud

Park_Geun-hye_and_Vladimir_PutinAnul 2014 a marcat relațiile ruso-sud-coreene prin liberalizarea regimului de vize dintre cele două state. Decizia a fost adoptată în urma summit-ului din noiembrie 2013 desfășurat la Seul.

Lipsa resurselor naturale, orientarea spre export a economiei sud-coreene precum și concurența tot mai accentuată a produselor chineze pe piețele din Sud-Estul Asiei, Uniunea Europeană și SUA, determină companiile coreene să intre și pe piața rusească. După China și Japonia, Coreea de Sud este clasată pe locul al treilea în regiune în ceea ce privește comerțul cu Rusia – 11,5 miliarde de dolari (volumul importurilor din Coreea de Sud pe 2013). De asemenea, există și un dezechilibru structural în relațiile comerciale: în exporturile Federației Ruse către statul sud-coreean, predomină hidrocarburile (petrol) și mineralele radioactive pentru centralele nucleare (77,2%). 9,4% îl reprezintă exportul de metale feroase, iar produsele agricole au o pondere de 8,3%, aici incluzând exportul de pește și fructe de mare.

Activitatea Trilateralei Coreea de Sud-Coreea de Nord-Rusia a fost obstrucționată de poziția Seulului față de Rezoluția Adunării Generale a ONU 68/262 privind „integritatea teritorială a Ucrainei” (27 martie 2014), votând „pentru” adoptarea documentului.

Odată cu stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două state în 1990, nivelul investițiilor sud-coreene în economia rusească se află sub așteptări (doar 63,4 milioane de dolari în 2013). Acestea se concentrează doar în partea europeană a statului rus, cum ar fi, de exemplu, uzina de automobile Hyundai din St. Petersburg. În Extremul Orient, singura investiție sud-coreeană de anvergură se află în Primorsskii Krai – uzina navală Daewoo.

Rusia – Japonia

1411532762_1Dacă anul 2013 a fost caracterizat printr-o încălzire a relațiilor ruso-japoneze prin realuarea dialogului bilaterale în format „2+2” dintre miniștrii apărării și afacerilor externe din cele două state în ceea ce privește „disputa insulelor Kurile” (Iturup, Kunashir, Habomai, Shikotan), criza din Ucraina și anexarea Crimeei de către Federația Rusă a dus la o reacție negativă a statelor din G7 sub formă de sancțiuni economice la adresa Moscovei, la care s-a aliniat și Japonia.

Totuși, Japonia a avut un moment de ezitare, mai ales că Ucraina nu face parte din sfera intereselor directe ale statului nipon, iar prezența Chinei în zona insulelelor Senkaku a provocat la nivelul leadership-ului de la Tokyo un sentiment de incertitudine în ceea ce privește alianța strategică cu SUA, care nu pot intra într-o dispută directă cu Beijing-ul. Într-un final, Japonia se aliniase sancțiunilor, iar ministrul de externe ceruse, înr-o formă mai degrabă formală, anularea hotărârii privind integrarea peninsulei Crimeea în componența Fed. Ruse, fără a solicita retragerea trupelor militare. De asemenea, este blocat și dialogul bilateral privind liberalizarea regimului de vize dintre cele două state.

A treia putere industrială la nivel global – Japonia – este aproape în întregime dependentă de resursele energetice importate, 90% din necesarul de petrol fiind asigurat de Golful Persic. Centralele nucleare acoperă o treime din necesarul energiei electrice, însă după explozia de la Fukushima, provocată de tsunami în anul 2011, Tokyo încearcă să-și revizuiască politica energetică, mai ales că opinia publică niponă a devenit mult mai sensibilă în problema poluării mediului. Drept consecință, Japonia a crescut cantitatea importurilor de petrol și gaz lichefiat.

În contextul „aventurii din Ucraina”, Rusia a ratat ocazia de a-și crește debușeul energetic în Asia de Est. Mai ales că investitorii japonezi manifestă un anumit grad de neîncredere față de partenerii ruși după ce în 2006 și-au pierdut activele în cadrul proiectului de construcție a gazoductului „Sakhalin-2”. În contextul în care piața internă a Rusiei este destul de impredictibilă, regimul Putin poate oricând recurge la „naționalizări ale activelor strategice”, așa cum s-a întâmplat și în ultimele două decenii.

Pe termen scurt, ne așteptăm la o scădere a comerțului ruso-nipon, care înainte de „criza ucraineană” (anul 2013), ajungea la 34,8 miliarde de dolari (export + import).

Totuși, Moscova speră că relațiile ruso-nipone nu vor fi afectate pe termen lung, lăsând deschisă perspectiva cooperării din domeniul energiei  – fundamentul acestor relații.

Mai mult decât atât, Rusia mizează pe populația Ainu din nordul Japoniei (insula Hokkaido) în vederea menținerii dinamicii pozitive a procesului de negociere cu Moscova.

Rusia – India

Vizita preşedintelui rus Vladimir Putin în India din 11 decembrie a. c. a dus la semnarea a peste 20 de acorduri bilaterale în valoare de câteva miliarde de dolari.

 389760_Russia-India

Potrivit înţelegerii, Rusia va construi în India, în următorii ani, 12 reactoare nucleare, iar Rosnefti va livra anual 10 milioane de tone de ţiţei în următorii 10 ani. Este binecunoscut faptul că statutul de membru-BRICS al Indiei este consolidat de piața sa internă relativ stabilă, iar această ultimă mișcare strategică a Rusiei în zonă urmărește diversificarea exporturilor energetice și crearea unui prestigiu regional, în contrapondere cu influența americană în Pakistan (rivalul regional al Indiei). În 2013, India s-a situat pe locul al patrulea în topul celor mai mari consumatori și importatori de petrol după SUA, China, Japonia și Coreea de Sud. Principala sursă de aprovizionare este Orientul Mijlociu (71% din importurile de petrol), iar Rusia nu va reuși pe termen lung nici măcar să egaleze această pondere. Nu în ultimul rând, Moscova s-a angajat să construiască și să vândă Indiei cele mai avansate modele de elicoptere de luptă Mi-17 și Ka-226.

Aici trebuie să menționez că OCS oferă Rusiei și Indiei o platformă și mai eficientă în ceea ce privește cooperarea economică. India caută resurse energetice mult mai diversificate, ieftine și sigure, în timp ce Rusia se află în căutarea noilor piețe de desfacere a propriilor resurse. Spre exemplu, în luna octombrie a acestui an, compania petrolieră Rosneft a oferit multionaționalei indiene ONGC Videsh Limited o participare de 10% în al doilea cel mai mare proiect de exploatare a petrolului din țară – câmpul petrolifer Vankor. Acordul încă se află în etapa de negociere, mai ales că Beijing-ul a manifestat un interes deosebit față de proiect. Cu toate acestea, experții sunt sceptici în ceea ce privește materializarea proiectului de extindere a gazoductului ruso-chinez „Altai” spre India.

India este una dintre ţările care n-a condamnat anexarea Crimeei şi nici n-a susţinut sancţiunile contra Moscovei. De altfel, liderul penisnulei anexate a făcut parte din delegaţia oficială care l-a însoţit pe Vladimir Putin în India.

Concluzii: Până în acest an, Rusia mima jocul de „observator pasiv” al evoluțiilor din zona Asia-Pacific. Însă lucrurile au început să se schimbe odată cu declanșarea crizei ucrainene – creșterea sentimentelor anti-occidentale în Rusia dublate de efectele negative asupra economiei naționale provocate de sancțiunile impuse de Occident. În aceste condiții, guvernul rus a avut sarcina să susțină la nivel global diferite regimuri anti-occidentale. Scopul constă în crearea unor forțe anti-hegemonice americane și promovarea multipolarității în domeniul relațiilor internaționale. În afara motivelor ideologice, există și o logică geopolitică prin care SUA ar putea fi determinate să-și devieze resursele de politică externă către alte crize din zona Asiei, oferind astfel Moscovei un avantaj strategic în negocierile cu Washingtonul.

Schimbarea vectorului geopolitic al Rusiei spre zona Asia de Est vine, în primul rând, din șansa băncilor rusești de a obține împrumuturile necesare după blocarea accesului la împrumuturile occidentale. Exporturile de energie vot continua să fie atuul Rusiei în consolidarea propriei influențe economice în regiune, dar aceasta nu e decât „o sabie a lui Damocles”, unde se ascunde acel pericol iminent al dependenței excesive de hidrocarburi. De acum în colo, eforturile Moscovei se vor canaliza spre reducerea acestei dependențe strategice pentru a preveni efectul de „Black Swan”.

——————————————————————————————————————————————————————-

Nicolae Țibrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală de Sociologie și cercetător în cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române. Are experienţă în domeniul realizării proiectelor europene, participând la numeroase iniţiative de voluntariat atât în Republica Moldova cât şi România. Începând cu 2013 este colaborator al revistei Foreign Policy România.