Prima Enciclopedie de relații internaționale publicată în România

Radu Cupcea | FUMN | 21.02.2016

Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române publică des și util atât pentru experți cât și pentru publicul larg interesat de lucrări ce furnizează expertiză de calitate în domeniul studiilor de securitate. Acest proces are loc în urma unui demers prin care nucleul institutului vrea să surprindă, întodeauna plăcut, cu lucrări pe teme actuale, la studiul cărora muncesc echipe mari și mici, cu mai multă sau mai puțină experiență, dar care reușesc să livreze instrumente civilizaționale atât de necesare culturii noastre.

Un astfel de instrument este primul volum al Enciclopediei Relațiilor Internaționale, cu subtitlul Teorii, doctrine, instituții. O carte foarte frumoasă, bine îngrijită și extrem de utilă pentru cei care vor să înțeleagă termenii de referință din teoria și practica relațiilor internaționale. Este, așa cum spune coordonatorul ei, Profesorul Dan Dungaciu, „un instrument unic în patrimoniul academic românesc”, fiind prima enciclopedie de acest profil scrisă de cercetătorii din România.

 Volumul cuprinde 200 de intrări ordonate alfabetic, scrise de 18 autori, cercetători ai ISPRI și colaboratori externi. Intrările conțin termeni de referință din teoria și practica relațiilor internaționale: teorii clasice, paradigme, perspective, instituții, doctrine de securitate, organizații regionale și globale. O caracteristică aparte a lucrării este că oglindește conceptele și evoluțiile specifice spațiului răsăritean pe care, după cum semnalează coordonatorul, „volume de acest tip publicate în spațiul occidental tind, din rațiuni ușor de înțeles, să le ignore aproape cu desăvârșire”.

Cartea nu asigură doar diversitate de stiluri a cotizanților, ci explicații concise, pertinente și actuale privind teme de referință din teoria și practica relațiilor internaționale, completate cu bibliografie generală și un indice al numelor de persoane.Este o lectură răsplătitoare pentru oricare cititor preocupat de istorie și evoluțiile politicii externe.

Enciclopedia   Relațiilor Internaționale poate fi achiziționată pe Librăria ISPRI sau la sediul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I.C. Brătianu, situat pe Bulevardul Iuliu Maniu 1-3, Corp A, et. 7, Sector 6, București,  Tel/Fax: +40 21 316 96 61.

Coperta-Enciclopedia-Relatiilor-Internationale