Prezența economică americană în bazinul Mării Negre – oportunități pentru România

Petrișor Peiu | Raport FUMN | iunie 2015

›Statele riverane Mării Negre sunt: ›Turcia (membru NATO), ›România (membru NATO), Bulgaria (membru NATO), ›Ucraina (aflată în stare de armistițiu cu regiunile separatiste Donețk și Lugansk și cu Crimeea pierdută de facto), ›Georgia (statut incert, cu trei regiuni separatiste) și ›Federația Rusă.

Tabel 1

România este a șaptea cea mai popula țară din Uniunea Europeană, a treia cea mai mare economie din bazinul Mării Negre; țara cu cel de-al doilea ritm de creștere din zonă în ultimele decenii, după Turcia; Este singura țară total occidentalizată din zonă: are stabilitatea politică și culturală cea mai sigură, aliat sincer și neechivoc cu SUA;

Orientarea pro-americană cea mai netă din zonă, cu sprijin masiv din partea populației;

Economia cea mai echilibrată din zonă, având resurse energetice importante și structură de tip european a PIB;

Potențialul de creștere pe termen lung cel mai important din regiune.

Cea mai mare economie din bazinul Mării Negre este Federația Rusă, a șasea cea mai mare economie a lumii, cea mai întinsă țară de pe glob și, probabil, cea mai bogată în resurse minerale; Federația Rusă este, însă prinsă în capcana unei cvasiconfruntări cu blocul transatlantic după agresiuninea militară la adresa Ucrainei, ceea ce a generat o perioadă de regres economic sever; Rusia s-a definit în ultimul veac ca un competitor global al SUA pe tărâm cultural, militar și economic;

A doua cea mai mare economie din zonă este Turcia, a 17-a economie a lumii, o țară cu un ritm robust de creștere în ultima decadă; partener tradițional, cultural, militar și economic cu SUA, acum în relații mai nuanțate decât în mod tradițional;

Ucraina, măcinată de un conflict intern foarte sângeros și aflată în relații înghețate cu Federația Rusă cunoaște ritmuri foarte rapide de descreștere economică, afectată de pierderi teritoriale importante (Crimeea și bazinul Donbas); economie mediocră și puternic regresivă;

Bulgaria, cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, sfâșiată cultural între Rusia și Germania, este departe de a fi un model de stabilitate și creștere chiar și după aderarea la UE și NATO;

Georgia este cea mai mică și mai săracă țară din bazinul Mării Negre, având două regiuni separatiste protejate de Federația Rusă (Osetia de Sud și Abhazia), în pofida ritmului agresiv de reforme de inspirație occidentală rămâne cu o performanța mediocră pe tărâm economic.

Schimburile comerciale ale SUA cu Federația Rusă – www.census.gov

Tabel 2

Schimburile comerciale ale SUA cu Turcia – www.census.gov

Tabel 3

Schimburile comerciale ale SUA cu România – www.census.gov

Tabel 4.

Schimburile comerciale ale SUA cu Bulgaria – www.census.gov

Tabel 5.

Schimburile comerciale ale SUA cu Ucraina – www.census.gov

Tabel 6.

Schimburile comerciale ale SUA cu Georgia – www.census.gov

Tabel 7.

Investițiile directe din SUA în statele din bazinul Mării Negre- Federația Rusă

La începutul anului 2013, stocul de investiții directe ale companiilor americane în Federația Rusă era de 14.1 miliarde USD (dintr-un total de 122 miliarde USD), îndreptate cu predilecție în industria auto, cea bancară și cea minieră;

În 2012, investitorii americani au investit în 29 de proiecte greenfield, generând peste 1000 locuri de muncă, ceea ce plasează SUA pe locul I la număr de proiecte și pe 3 la număr de locuri de muncă create, generând cam 8% din investițiile străine din Federație;

Trebuie totuși menționat că SUA nu se află în primii 5 investitori străini din Rusia, în condițiile în care primii investitori străini sunt Cipru, Olanda, Marea Britanie, Luxemburg și Elveția.

Investițiile directe din SUA în statele din bazinul Mării Negre – Turcia

Investițiile americane directe în Turcia se cifrează la aprox. 10 miliarde USD, dintr-un total de 140 miliarde USD, în perioada 2002-2014;

Peste 1000 de companii americane au investit în Turcia, multe dintre ele realizând acolo un hub regional;

În 2014, SUA se aflau pe locul 8 între investitorii străini din Turcia cu 4% din sumele investite și 28% din proiectele greenfield.

Investițiile directe din SUA în statele din bazinul Mării Negre – România

›Conform datelor statistice publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la 31 decembrie 2014, investiţiile americane în România se cifrau la 1,355  miliarde dolari (SUA – locul al 11-lea, după Olanda, Austria, Germania, Cipru, Franţa, Grecia, Italia, Spania, Luxemburg și Marea Britanie), reprezentând 2,42% din totalul investiţiilor străine directe;

›Numărul firmelor cu capital american era de 6940, respectiv 3,56% din totalul societăţilor mixte înregistrate;

›Volumul investiţiilor directe în România ale firmelor americane realizate prin intermediul unor companii sau sucursale din state terţe (Olanda, Malta, Cipru etc.) este substanţial mai mare.

Investițiile directe din SUA în statele din bazinul Mării Negre – Bulgaria, Ucraina, Georgia

›Investițiile directe americane în Bulgaria se ridică la aprox. 1 miliarde USD, SUA fiind pe locul 10 printre investitorii străini;

›Investițiile directe americane în Ucraina se ridică la aprox. 1.1 miliarde USD, SUA deținând 2% din stocul de investiții străine;

›Investițiile directe americane în Georgia sunt aprox. 550 milioane USD, reprezentând 8,4% din total.

Bazinul Mării Negre în ansamblul comerțului exterior al SUA

›Exporturile totale ale SUA către țările riverane au însumat în 2014 25.63 miliarde USD, dintr-un total de 2345 miliarde USD, adică puțin peste 1%,  iar importurile 35.2 miliarde USD dintr-un total de 2850 miliarde USD, adică 1,23%;

›Nicio țară din acest bazin nu se află în top 15 parteneri comerciali pentru SUA, nici la import, nici la export și nici pe total;

›Principalii parteneri de export ai SUA sunt: Canada (aprox. 20%), Mexic (aprox. 15%) și China (7.6%)…. Australia (locul 15 cu 1.6%);

›Principalii parteneri de import ai SUA sunt: China (20%), Canada (aprox.15%), Mexic (12,5%)….Vietnam (locul 15 cu 1.3%).

În perioada 2000-2013, stocul de investiții străine directe din SUA și-a crescut valoarea de la 1320 miliarde USD la 4660 miliarde USD, principalele destinații fiind, în 2013: Olanda (723 miliarde USD), Marea Britanie (571 miliarde USD), Luxemburg (416 miliarde USD), Canada (368 miliarde USD), Bermude (287 miliarde USD), Irlanda (240 miliarde USD), Australia (160 miliarde USD), … Germania (locul 11- 118 miliarde USD), … Franța (locul 14- 78 miliarde USD).

Regiunea Mării Negre are un stoc total de sub 30 miliarde USD realizat în perioada 2002-2013;

Pe anul 2013, totalul investițiilor directe din SUA în regiunea Mării Negre nu a depășit 4 miliarde USD, adică 0.8‰!!!

Comparație între climatul investițional din țările riverane Mării Negre – World Bank doing Business

Tabel 8.

Performanțele unor companii americane importante în regiune – Coca Cola Hellenic

Federația Rusă: vânzări de peste 1.5 miliarde USD anual;

Turcia: vânzări anuale de peste 1.5 miliarde USD;

România: vânzări anuale de peste 600 milioane USD;

Bulgaria: vânzări anuale de aprox. 300  milioane USD;

Ucraina: vânzări anuale de aprox. 250 milioane USD;

Georgia: vânzări anuale de sub 100 milioane USD.

Companii americane importante în Federația Rusă

PepsiCo, primul investitor american din Rusia (1974) a creat peste 30 000 slujbe și a investit până acum aprox. 3 miliarde USD;

Mars a investit peste 1 miliarde USD din 1991;

ExxonMobil a investit în ultimii 15 ani aprox. 10 miliarde USD;

Între 2992 și 2009, Boeing a investit în Federația Rusă aprox. 5 miliarde USD;

P&G a investit peste 300 milioane USD și are 2300 angajați în 3 fabrici locale;

În 2015, GM a închis o fabrică de 300 milioane USD în St. Petersburg (1500 angajați), dar va produce în continuare Lada Niva în joint-venture-ul cu Avtovaz de la Nijni Novgorod;

Caterpillar a investit peste 30 milioane USD într-o fabrică de echipamente de construcții la Sankt Petrsburg;

HP și IBM au vândut anul trecut în Rusia în valoare de peste 5 miliarde USD.

Companii americane importante în Turcia

ExxonMobil deține în Turcia o fabrică de uleiuri și lubrifianți precum și carburant pentru aviație și marină și are două proiecte de explorare și extracție împreună cu TPAO (Turkiye Petrolleri Anonim Ortakl) în Marea Neagră, precum și unul în regiunea autonomă Kurdistan din Irak;

GE deține 6 unități de producție cu peste 600 de angajați;

3M deține o fabrică la Cerchezkoy cu aprox. 600 angajați;

Citibank operează 16% din plățile de pe piața locală și se află printre primele 5 bănci din sistem;

Ford Otosan este liderul industriei auto din Turcia și are peste 10000 angajați;

Pfizer are două unități de producție cu peste 1000 de angajați unde produce 72% din produsele;

Chevron are, de asemenea, un perimetru de explorări în Marea Neagră și un proiect pentru Kurdistan împreună cu TPAO.

Companii americane importante în România – exemple

Cel mai mare investitor american în România este New Century Holdings (NCH), un fond de investiții care administrează în țară prin compania Broadhurst Investment peste 20 de companii din industrii diferite (alimentară, bunuri de consum, retail etc.) și care a investit peste 1 miliard USD (dar este considerat investitor cipriot);

Ford a investit peste 400 milioane USD în fabrica de autoturisme de la Craiova cu peste 2000 angajați;

GE a investit în producția de componente pentru motoare de aviație la Turbomecanica;

Delphi are câteva fabrici în industria auto în care lucrează peste 5000 oameni și în care s-au investit peste 250 milioane USD;

Cameron deține două fabrici, una la Câmpina și alta la Ploiești în care a investit peste 100 milioane USD și care deține o cifră de afaceri de peste 200 milioane USD/anual;

Timken deține la Ploiești o fabrică de rulmenți cu vânzări anuale de peste 100 milioane USD;

Coca Cola și PepsiCo au investit împreună în România peste 500 milioane USD;

Oracle are în România aprox. 3000 angajați și o cifră de afaceri de peste 130 milioane USD;

CHS a investit în ultimii 4 ani peste 70 milioane USD în logistica și infrastructura agricolă, deținând cel mai mare siloz modern din bazinul Mării Negre, Silotrans Constanța.

Companii americane importante în Bulgaria

În 2010, SUA au fost cel mai mare investitor străin din Bulgaria, cu un număr de 218 proiecte;

Gort Securities, o firmă anglo-americană a investit în hoteluri de 5 stele cu o capacitate de 3000 paturi situate pe litoralul Mării Negre;

Cea mai mare companie de asigurări, Alico este deținută de către MetLife;

Kraft Foods deține la Svoge o fabrică cu 600 de salariați;

Hilton International și McDonalds sunt alți investitori  majori în Bulgaria;

În domeniul IT se poate menționa Tumbleweed.

Companii americane importante în Ucraina

NCH Capital deține cea mai mare suprafață de teren agricol din țară: 400 000 ha;

În 2013, Cargill a cumpărat cu 200 milioane USD acțiuni la compania UkrLandfarming, al 8-lea cultivator de teren din lume și cel de-al doilea producător de ouă din lume;

Coca Cola a investit, începând cu 1992, o sumă de peste 300 milioane USD;

ExxonMobil are semnat un contract pentru explorare/exploatare în Marea Neagră, pentru blocul Skifska;

În 2012, OPIC a finanțat cu 50 milioane USD fondul de investiții SygmaBleyzer, un investitor de peste 500 milioane USD în Ucraina, deținând Volia Limited (companie de comunicații pe cablu), Elandia Holdings (rețea de farmacii) și Harmelia Investments (investiții în agricultură).

Companii americane importante în Georgia

Magti, o companie de telefonie celulară care deține aprox. 39% din abonați este cea mai mare investiție americană în țară;

Magti este și lider național în servicii de internet;

HP are înființat un service center la Tbilisi;

Aproape toate hotelurile de rețea sunt deținute de către companii americane;

Porțiunea georgiană de conductă  Baku-Supsa este construită de către BP-US.

Există  interes din partea companiilor americane pentru regiunea Mării Negre? – abordarea administrației

Politica SUA s-a concentrat, la începutul secolului XXI spre  Asia de Sud-Est și Orientul Mijlociu și lumea arabă din nordul Africii; a continuat să rămână semnificativ interesul acordat vecinătății imediate, adică Americii Latine;

Europa nu a mai constituit o miză pentru mult timp și SUA au încercat să „paseze” aliaților europeni o parte din responsabilități în „Noua Europă”, inclusiv unele din sfera militară;

Agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei (anexarea Crimeei și secesiunea Donbas-ului) a readus în atentia Washington-ului zona Maării Negre, atenție accentuată de evoluții interesante din zona de vecinătate: negocierile cu Iranul și degradarea situației în Siria și Irak;

Bazinul Mării Negre a redevenit vital pentru SUA din perspectiva europeană, în primul rând; contextul este complicat de ascensiunea factorului fundamentalist islamic în Turcia, principalul și cel mai vechi aliat american în regiune;

Conducerea politică a SUA a reevaluat importanța strategică a regiunii și își caută noi aliați importanți și „de cursă lungă”; astfel România a devenit un subiect important pentru administrația americană!

Există  interes din partea companiilor americane pentru regiunea Mării Negre? – modul de abordare american: percepția asupra lumii

Companiile americane sunt atente la „mișcările strategice” ale guvernului federal, dar nu își construiesc afacerile doar în baza acestui factor;

Afacerile americane sunt cele mai internaționalizate și  globalizate din lume; în vreme ce multe corporații ne-americane (europene, japoneze) văd lumea în mod policentric (dezvoltata în jurul piețelor de interes) sau etnocentric (companiile chinezești), corporațiile americane văd lumea ca pe o piață globală;

Companiile americane dezvoltă afacerile internaționale în mod global, după criterii și strategii unitare, nu punctual precum companiile europene sau chinezești;

Decizia unei deschideri de piață (în cazul american) nu se ia după analize ale contextului local, ci ale contextului global; decizia se aplică regional și are în vedere piața regională și, uneori, cea continentală;

Există  interes din partea companiilor americane pentru regiunea Mării Negre? – modul de abordare american: sensibilități

Corporațiile americane sunt sensibile la cultura de afaceri locală: se extind cu predilecție în zone cu atmosferă liberală de gândire: aria anglo-saxonă (Marea Britanie, Australia, Canada), Singapore, etc;

Americanii contemporani sunt o națiune eminamente maritimă: companiile lor preferă națiunile maritime, precum Olanda, Japonia;

Americanii sunt orientați spre profit: companiile lor preferă zone cu profituri mari: Asia, țările arabe, etc.

Americanii gândesc mare (think big): companiile lor preferă piețele mari: China, India, Brazilia, etc.

Americanii apreciază dezvoltarea tehnologică și piețele adânci: companiile lor fac afaceri importante în Republica Coreea, Germania, Franța, Italia,etc.

Americanii nu-și uită originile naționale individuale: companiile lor sunt foarte prezente în Europa și în Israel; prezența în Polonia sau Ungaria este în parte explicată de emigrația evreiască de aici.

Există  interes din partea companiilor americane pentru regiunea Mării Negre? – modul de abordare american: industrii de interes

Principalul domeniu globalizat și unde excelează americanii este industria resurselor energetice, a hidrocarburilor în primul rând;

Al doilea domeniu prioritar pentru afacerile americane este industria auto;

Al treilea punct de interes american este industria FMCG;

A patra țintă de afaceri americane este industria farmaceutică;

A cincea piață dominată de americani este cea financiară, incluzând investițiile financiare;

A șasea, dar nu cea din urmă, temă importantă pentru americani este agricultura fermelor mari.

Rezerve de hidrocarburi în centrul Mării Negre

Imaginea 3

Explorări de hidrocarburi în zona economica exclusivă a României

Imaginea 4.

Explorarea rezervelor de hidrocarburi in vestul Marii Negre

Imaginea 5

Zonele economice exclusive inainte de anexarea Crimeei-prezentare ECG (Energy Consulting Group)

imaginea 6

Situația dinainte de anexarea Crimeei –prezentare ECG (Energy Consulting Group)

Imaginea 7

Situația reală pe teren după anexarea Crimeei – prezentare ECG (Energy Consulting Group)

imaginea 8

Există interes din partea companiilor americane pentru regiunea Mării Negre?

Bazinul Mării Negre este dominat de două economii mari Federația Rusă și Turcia (a 6-a și a 17-a în ierarhia mondială), ambele în ascensiune ca poziție relativă;

În zonă mai este România, o economie de talie medie (între primele 50 din lume) și ea în creștere;

Ucraina este o țară mare, dar cu o economie medie și în descreștere accentuată;

Bulgaria și Georgia sunt țări mici, cu performanțe modeste, interesante doar punctual și în context regional;

Există  interes din partea companiilor americane pentru regiunea Marii Negre?

Marea Neagră este încărcată” de hidrocarburi, țările riverane dețin rezerve importante, exploatările de noi zăcăminte sunt încă la început- această situație generează un mare interes din partea marilor corporații americane;

Bazinul Mării Negre este imposibil de ocolit de către orice rută majoră de transport de resurse energetice, iar aceste rute încă se plănuiesc: alt semnal de atenție pentru companiile americane;

Multe state din regiune, deși recent devenite economii de piață dezvoltă un mediu de afaceri eminamente liberal: Federația Rusă, România, Georgia, Bulgaria și chiar Turcia;

Nu există în regiune nici o națiune maritimă de tradiție;

Nivelul de dezvoltare tehnologică generală este modest, dar există componente puternice în domeniul IT în Federația Rusă, România și Bulgaria;

Politicul are o influență mult prea mare în economia regiunii, iar corupția este înca un fenomen de proporții în țări importante: Federația Rusă, Ucraina, Bulgaria.

Punctele tari ale  României

România prezintă un mix de particularități care o face interesantă pentru interesele de afaceri americane:

A fost și poate redeveni o națiune maritimă semnificativă;

Deține rezerve energetice (hidrocarburi, în primul rând) de neneglijat;

Are o democrație consolidată într-un timp relativ scurt, fiind țara cea mai puțin vulnerabilă politic din regiune;

Construcția mediului de afaceri are puternice accente liberale; reglementarea nu este excesivă și sufocantă;

Corupția nu mai este un fenomen major;

Piața este mijlocie ca mărime și poate deveni un pol regional;

Dezvoltarea tehnologică în domeniul IT&C este peste media zonei Europei Centrale și de Est;

Potențialul  agricol și al industriei alimentare aflat în stadiul incipient de dezvoltare.

Punctele slabe ale României

Economia este destul de puțin sofisticată, cu o pondere prea mică a industriei în PIB (sub media europeană);

Imaturitatea și lipsa de semnificație ale pieței de capital;

„Monopolizarea” rezervelor de hidrocarburi on-shore de către compania OMV pe termen nedeterminat;

Lipsa unei politici publice clare de refacere a semnificației navale a țării;

Insuficienta dezvoltare a infrastructurii de transport și energetice;

Lipsa unei strategii naționale de penetrare a piețelor vecine mai mici și mai puțin dezvoltate;

Performanță economică, in general, mediocră pe termen mediu;

Fărămițarea excesivă a terenurilor agricole;

Lipsa de expertiză la nivelul administrației în ceea ce privește dezvoltarea unui mediu de afaceri propice investițiilor americane.

Oportunități pentru România

Căderea economică și insecuritatea politică ale Ucrainei, o țară de două ori mai mare decât România, aflată în aceeași regiune;

Reizbucnirea unui antagonism uitat între lumea transatlantică și Federația Rusă;

Reapariția Mării Negre pe agenda politică internațională majoră;

Complicarea raportării Turciei la Occident;

Izbucnirea unor conflicte de mare intensitate și de lungă durată în Orientul Apropiat și vulnerabilizarea Egiptului;

Posibila reîntoarcere a Iranului pe piețele internaționale;

Creșterea economică a României mai rapidă decât media UE;

Planul Junker de investiții în infrastructură;

Eșecul Republicii Moldova creează premisele unei orientări a acestui stat spre România (inclusiv prin posibilitatea reala a reunificării);

Concluzionarea negocierilor pentru semnarea TTIP.

Riscuri pentru România

Generalizarea pe termen lung a conflictului armat dintre Rusia și Ucraina;

Evoluții necontrolate în Turcia, ca urmare a contaminării din Siria și Irak;

Lipsa de înțelepciune și lipsa de proiect în raportarea la evoluțiile din Republica Moldova;

Inhibarea creșterii economice ca urmare a blocării investițiilor publice;

Apariția unei provocări militare reale pentru România;

Pași greșiți în raport cu așteptările companiilor americane, inclusiv renunțarea la liberalismul economic;

Nereformarea învățămantului în sensul menținerii subproducției de cadre tehnice în domeniile prioritare.

Concluzii

Indiscutabil ne aflăm la un apogeu al interesului politic manifestat de administrația americană pentru România;

Stabilitatea parteneriatului dintre SUA și România este suficient de probată în timp;

România deține un cumul unic de ingrediente care o face interesantă pentru companiile americane;

Dar investițiile nu vor veni de la sine, ele trebuie provocate și protejate;

Schimburile comerciale vor crește organic, odată cu maturizarea economiei românești și cu creșterea investițiilor americane;

Cele două oportunități majore care nu trebuie ratate sunt: semnarea TTIP și expansiunea investițională și/sau comercială din România spre Republica Moldova.

*Conținutul acestui raport nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Academiei Române. Opiniile exprimate nu implică automat poziția tuturor experților FUMN sau a altor instituții și organizații partenere FUMN.