Petrișor Peiu, prelegere la Chișinău: Analiza scenariilor posibile de viitor pentru Republica Moldova

Info Prut | 11.03.2016

Expertul în economie Petrișor Peiu va ține o prelegere la Chișinău despre scenariile posibile de viitor pentru Republica Moldova. Evenimentul organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012, în parteneriat cu organizația non-guvernamentală „Radio DATINA”, va avea loc sâmbătă, 12 martie a.c., începând cu ora 11:00, în Sala Mică a Academiei de Științe a Moldovei.

Organizatorii anunță că la prelegere vor participa invitați din domeniul educației (din Chișinău și raioanele din jurul orașului) și mediul academic.

Prelegerea este parte a seriei de evenimente desfășurate sub genericul „Mai bine pentru tine. Mai bine pentru Republica Moldova”, ținute de specialiști din România în mai multe localități din stânga Prutului, destinate cadrelor didactice, directorilor și inspectorilor școlari, dar și tuturor celor interesați de soluții pentru asigurarea unui viitor mai bun, comun pentru cele două state românești.

Petrişor Peiu este doctor al Universităţii Politehnica din Bucureşti (1996), şef de lucrări la aceeaşi instituţie; a fost consilier al Primului Ministru Radu Vasile (1998-1999) şi al Primului Ministru Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) şi vicepreşedinte al Agenţiei pentru Investiţii Străine (2003-2004); preşedinte al Sidex Galaţi (1999-2000) şi administrator al Romtelecom (1997-2000), Omniasig (1999-2001) şi Electroputere (2004-2005). În prezent este consultant în afaceri pentru mai multe companii străine și expert economic al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).