Modul în care a fost adoptat bugetul Republicii Moldova este total nedemocratic, Petrișor Peiu expertul economic al FUMN

TVR Moldova | 15.04.2015

În cadrul emisiunii „Orizont european” de la postul de televiziune „TVR-Moldova”, expertul economic al Fundației Universitare a Mării Negre, Petrișor Peiu, a explicat motivele ultimilor acțiuni ale Guvernului de la Chișinău.

„La Chișinău Guvernul Gaburici a fost investit destul de târziu, a fost o perioadă după alegerile din 30 noiembrie în care s-a simulat negocierea unei formule de guvernare foarte mult timp, iar apoi se pare că Guvernul Gaburici a testat în discuții informale părerea celor de la Fondul Monetar Internațional și de la Banca Mondială privind modul în care să arate viitorul buget, pentru că principala acțiune care va fi demarată de guvern pentru perioada următoare va fi declanșarea negocierilor cu FMI pentru un nou acord de finanțare vital pentru Republica Moldova”, a explicat expertul.

Domnul Peiu, și-a exprimat îngrijorarea și față de modul cum a fost adoptat acest buget. „Trebuie să remarcam că nu există state membre ale Uniunii Europene, care să fi apelat la un asemenea procedeu extrem. Pentru că este fără îndoială o abordare absolut nedemocratică să treci cea mai importantă lege cu care un guvern se duce anual prin parlament, prin procedura asumării răspunderii. Așa ceva este de neacceptat și sunt sigur că responsabilii europeni nu au fost încântați să vadă că fostul elev favorit al Parteneriatului Estic a recurs la un astfel de derapaj”, a spus expertul FUMN.

Puteți urmări emisiunea integral AICI