Lansare de carte şi masă rotundă: „Vulnerabilităţi şi atuuri geopolitice pentru România”

Magda Bulugean | Cuvântul Libertății | 10.05.2016

Joi, 12 mai, ora 11.00, la Hotelul Ramada Plaza din Craiova va avea loc dezbaterea cu tema „Vulnerabilităţi şi atuuri geopolitice pentru România”, avându-l ca moderator de Dan Dungaciu, preşedintele Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN). În acest cadru, organizatorii vor pune în discuţie rolul, atuurile şi vulnerabilităţii României în context geoeconomic regional, în perspectiva Summitului NATO de la Varşovia, a evoluţiilor şi a alegerilor electorale din acest an (România, Rusia, Republica Moldova şi aşa numita Republică Moldovenească Nistreană). Demersul se axează pe o abordare integrată Est-Sud a problematicii din regiunea Mării Negre şi a spaţiului balcanic. Cheia acestei perspective constă într-o abordarea integrată a celor două spaţii, Balcanii şi Marea Neagră, încercând astfel să se substanţializeze profilul României la nivel UE şi NATO, ca ţară aflată la intersecţia celor două plăci tectonice geopolitice într-o Europă tot mai contorsionată. Cu acest prilej va fi lansat la Craiova şi volumul Fondul Moldova – podul de investiţii peste Prut, autori Dan Dungaciu şi Petrişor Peiu (Editura Cartier, 2016). Vor lua cuvântul : Dan Dungaciu – preşedinte FUMN, Director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române; Petrişor Peiulector universitar, director Departamentul de Studii Economice, FUMN; George Scarlatdirector Departamentul de Studii Estice, FUMN; Alexandru Grumazgeneral, analist militar şi de securitate şi nu în ultimul rând,  Darie Cristea– conferenţiar universitar, director INSCOP Bucureşti, director de programe, FUMN.