Dungaciu: Mingea se află în teritoriul Washingtonului

De Cristian Câmpeanu şi Gabriela Anghel | Articol apărut în România liberă | 16.04.2014

Potrivit lui Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, „Pe masă la viitoarele negocieri de la Geneva (care au loc astăzi) – chiar și neoficial -, în perspectiva prezidențialelor din 25 mai din Ucraina, este chestiunea federalizării Ucrainei, soluție acceptabilă pentru „vechea Europă” (în special Germania), inacceptabilă pentru „noua Europă”, deci America va fi cea care va înclina balanța. Primii care vor dori aşa ceva vor fi cei din zonele din Estul republicii, mai bogate, şi relativ sponsori ai regiunilor pro-europene din vestul ţării. Rusia va fi mulţumită, «federalismul» este o soluţie «europeană», iar într-o asemenea construcţie Moscova va avea pârghii serioase de influenţă prin intermediul sud-estului Ucrainei. O soluţie pe care ambele părţi, atât Vestul, cât şi Estul, o pot «vinde» relativ bine publicului lor“.

În al doilea rând, Ucraina și RM sunt acum la pachet și tot ce se petrece intr-o regiune oglindește, păstrând proporțiile și specificul, ce se petrece în cealaltă. În al treilea rând, „o soluție federalistă pentru Ucraina va muta, ulterior, „soluția” federalistă și în R. Moldova, demult dorită de Moscova. Despre federalism a discutat, chiar cu proiecte concrete pe masă, și OSCE, care propunea la începutul anilor 2000 o asemenea „soluție”, iar ambasadori americani sau oficiali germani au cochetat periculos cu ideea. Însă la Chișinău există amintirea „Memorandumului Kozak”, din 2003, atunci când Chișinăul a respins „oferta” rusă de federalizare. Președinte era atunci Vladimir Voronin, iar lumea era în stradă, protestând și respingând proiectul. Dacă s-a putut atunci, se va putea și acum, pentru că la Chișinău este limpede că orice soluție federalistă înseamnă sfârșitul proiectului european al republicii. Dar dacă se va forța federalizarea, indiferent în ce formă, chiar și sub forma unei „autonomii” extinse pentru Transnistria, riposta publică nu se va putea evita. Rezultatul final ar putea fi separarea nu doar de facto, dar și – temporar – de jure de regiunea transnistreană și evadarea teritoriului controlat de Chișinău, prin orice mijloace, spre spațiul euroatlantic.

Mingea în acest moment se află la Washington, consideră Dungaciu. Decizia lui va fi determinantă pentru acest spațiu. Negocierea SUA cu Rusia este însă amplă, include și Orientul Mijlociu, și Siria, și Iranul și alte spații de importanță strategică.

Al cincilea element care trebuie luat în considerare este că Transnistria – dar și Găgăuzia! – se pot oricând radicaliza, ceea ce va pune Chişinăul într-o situaţie imposibilă. Nu va avea pur şi simplu ce să facă. Puterea de negociere sau de ripostă a Chişinăului este incomparabil mai mică decât cea a Kievului, la fel şi relevanţa globală a unui posibil conflict.

În al șaselea rând, este clar că R. Moldova va trebui să îşi gândească, cel puţin implicit, viitorul european fără Transnistria, pentru că e greu de imaginat că trupele ruseşti se vor (mai) retrage vreodată de acolo, iar o soluţionare a conflictului s-ar putea produce în interesul R. Moldova. Nistrul este perceput de Moscova ca frontieră de război şi va rămâne aşa de aici încolo.

În sfârșit, susține Dungaciu, „în cazul în care se va reinstala un al doilea Război Rece, întrebarea este una singură, respectiv dacă viitorul «Zid al Berlinului» va fi pe Prut sau pe Nistru”.

Citeşte mai mult pe România liberă.