Conferinţa „Cercetare şi analiză în domeniul relaţiilor internaţionale şi studiilor europene”

Fundaţia Universitară a Mării Negre, Institutul European din România, Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române şi Institutul pentru Studii Internaţionale din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, au organizat în data 17 noiembrie 2011, conferinţa cu tema Cercetare şi analiză în domeniul relaţiilor internaţionale şi studiilor europene. Au fost invitaţi să susţină alocuţiuni domnul Academician Dan Berindei, Vicepreşedinte al Academiei Române, domnul Iulian Chifu, Consilier prezidenţial pentru afaceri strategice, securitate şi politică externă, domnul Iulian Fota, Consilier prezidenţial pentru securitate naţională, domnul Teodor Baconschi, Ministrul Afacerilor Externe, domnul Leonard Orban, Ministrul Afacerilor Europene, domnul Gabriel Oprea, Ministrul Apărării Naţionale. Au mai fost prezenţi, de asemenea, reprezentanţi ai instituţiilor organizatoare, oficiali din cadrul ministerelor şi instituţiilor publice, precum şi reprezentanţi ai institutelor de cercetare cu atribuţii în domeniul relaţiilor internaţionale şi afacerilor europene. Conferinţa şi-a propus să fie un prim pas în organizarea unei reţele a institutelor de cercetare şi analiză în domeniul relaţiilor internaţionale şi studiilor europene, prin dezvoltarea cooperării între acestea, în vederea folosirii judicioase a resurselor materiale şi umane, evitării paralelismului şi duplicării eforturilor de cercetare şi constituirii unei baze de date privind cercetarea în România în domeniul respectiv. Toate acestea au avut ca obiectiv final creşterea impactului cercetării asupra politicii şi acţiunilor României pe plan extern.

Link: IER, IDR

DSC02524

DSC02432 DSC06186

DSC06201

DSC06288