Arcadie Gherasim: Despre “Go for Moldova”

Arcadie Gherasim | Vocea Basarabiei | 05.08.2015

Recent, în paginile ziarului  “Adevărul” de la Bucureşti,  sociologul şi geopoliticianul român Dan Dungaciu şi expertul economic român Petrişor Peiu  publică un proiect integraţionist intitulat “Go for Moldova”,  pe care autorii îl mai detaliază şi ca “proiect pentru salvarea Republicii Moldova”.

Ideea principală a acestui colac de salvare pentru noi, fraţii de peste Prut, constă în a aşeza, în sfârşit, relaţiile politice dintre Chuşinău şi Bucureşti pe suportul unor relaţii economice substanţiale, având de realizat următoarele “direcţii strategice”:

– Orientarea comerţului şi investiţiilor româneşti spre Republica Moldova ca o componentă strategică a politicii externe şi de securitate a României euroatlantice;

– Suplinirea lipsei de finanţare de la Chişinău prin investitii româneşti din fonduri publice şi private, iar ca linii de acţiune, proiectul presupune înfiinţarea a două entităţi strategice:

    • Agenţia de asistenţă internatională a României, ca instrument de politică publică inexistent în acest moment;

    • Un fond de investiţii numit Fondul Moldova, care să atragă participaţii ale companiilor publice şi private din Romania, precum şi ale investitorilor privaţi, menit să gestioneze o politică de investiţii în infrastructura şi în obligaţiuni ale statului R. Moldova şi să administreze aceste investiţii.

În opinia autorilor, “statul român trebuie să asigure, prin prezenţa sa în acest fond, publicul şi companiile de buna credinţă a administrării sale şi de supunerea operaţiunilor respective rigorilor fondurilor publice. În România sunt peste 32 miliarde euro depozite ale populaţiei şi încă 20 miliarde euro depozite ale companiilor. Cu 10% din ele se poate realiza un fond de 5 miliarde euro care poate finanţa un proiect închegat în Republica Moldova şi poate aduce profituri şi dividende substanţiale investitorilor. Fondul Moldova poate fi lansat şi listat pe Bursa de Valori Bucureşti, similar Fondului Proprietatea, în sensul în care Ministerul Finanţelor poate vinde acţiuni ale Fondului investitorilor instituţionali şi individuali; cu banii subscrişi se pot finanţa lucrări de infrastructură majore: căi ferate cu ecartament normal (Iaşi-Chişinău şi Galaţi-Chişinău), autostrada Bucureşti-Chişinău, alimentarea cu apă şi canalizare a localităţilor din stânga Prutului etc. În plus, Fondul Moldova poate cumpăra obligaţiuni emise de Guvernul Republicii Moldova, finanţând astfel deficitele de la Chişinău şi devenind principalul creditor al statului vecin. O administrare eficientă supusă guvernanţei corporatiste va genera profituri consistente ale acţionarilor, precum şi dividende pe măsură. În plus, Republica Moldova se va „europeniza” masiv şi ireversibil în sens economic.”

Trecând peste titulatura cam neromânească a proiectului, ţinem să menţionăm, în primul rand, actualitatea şi stringenaţa formulei investiţionale propuse de cei doi autori, mai ales că  debandada din sistemul bancar moldovenesc, acaparat de structuri obscure, inclusiv, străine şi politica panicardă a BNM de a salva situaţii pe seama majorării ratei de refinanţare, impun identificarea unei alternative la îndemână pentru antreprenoriatul autohton. În plus, Planul Dungaciu-Peiu şi motivaţiile lui se pliază întocmai pe ceea ce meţiona şi subsemnatul într-un comentariu din luna ianuarie curent, intitulat “Proiect-pilot pentru Confederația Economică Asociativă dintre Republica Moldova și România”: “Evoluțiile imprevizibile de pe piețele financiare și energetice ale lumii, prognozele economice pesimiste pentru anul 2015, elaborate de Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, criza politică, economică și socială care mistuie Federația Rusă, precum și parcursul emergent al exporturilor moldovenești de pe piața estică, ermetizată de interese imperiale, spre alte piețe de desfacere, mai liberale, mai pretențioase însă mai prietenoase, perspectivele incerte privind atragerea în economia moldovenească a unor investiții necondiționate politic, indisciplina fiscală și corupția instituționalizată, caracteristice unui stat captiv – toate acestea, raportate la  incapacitatea Chișinăului de a face față insecurității de orice gen într-o perspectivă medie,  devin  premize foarte serioase pentru o reformare cardinală a strategiei de dezvoltare a Republicii Moldova… O strategie economică de durată ar urma să vizeze racordarea economiei moldovenești la un areal de relativă stabilitate financiară, garanție a pieței de desfacere și a investițiilor, previzibilitate în asigurarea securității energetice. O astfel de racordare se poate face doar prin valorificarea și consolidarea primei etape de realizare a ceea ce poate oferi în perspectivă Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, prevăzută ca și obiectiv în Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Această primă etapă, în formulă de proiect-pilot intermediar, ar putea s-o constituie crearea unei zone economice comune între Republica Moldova și România. Dacă doriți, am putea să o numim Confederația Economică Asociativă pentru că, oricum, anume pe aceste principii se bazează mecanismul economic solidar al Uniunii Europene. Crearea acestei comunități economice regionale și foarte specifice, dat fiind caracterul specific al relațiilor dintre cele două maluri ale Prutului, ar putea alimenta o durabilitate reală în dezvoltarea Republicii Moldova și ar accelera implementarea Obiectivelor propuse în Acordul de Asociere cu UE.”

Dat fiind faptul că necesitatea “comuniunii”, vorba prşedintelui Kaus Iohannis, în cazul nostru – una economică, devine o oportunitate de importanţă vitală, am dori să completăm cu nişte precizări, poate mai mult ziaristice, planul celor doi cercetători români.

În primul rând Bucureştiul, abordând relaţia cu Chişinăul, ar urma să ţină cont de următoarele nuanţe care, odată ignorate, amplifică moftul moldovenesc şi orgoliul identitar de sorginte ideologică sovietică:

     1. Motivaţiile din ofertele de colaborare să nu conţină în ele analize panicarde ale situaţiei din Republica Moldova. Ofertele trebuie să intervină firesc, într-o stare de lucruri care este deja percepută ca şi catastrofală de analiştii locali. Nu este cazul să se încerce reanimarea noţiunii de “frate mai mare”, or mişcarea de eliberare naţională din stânga Prutului a fost orientată anume împotriva unei astfel de sintagme.

     2. Sunt de acord cu dnii Dungaciu şi Peiu când spun că statul român trebuie să asigure, prin prezenţa sa în Fondul Moldova, publicul şi companiile de buna credinţă a administrării sale. Siguranţa pentru companiile şi publicul românesc nu va fi însă deplin garantată în cazul în care banii publici sau privaţi oferiţi din dreapta Prutului, datorită gradului înalt de corupţie din RM, nu-şi vor găsi destinatarii pe care contează Bucureştiul în vederea unei perspective de lungă durată. Cu alte cuvinte, investiţiile româneşti ar putea ajunge pe mâinile celor care vor construi din ele punţi ruseşti. De fapt, aceasta este o problemă mai veche a celui dintâi stat românesc în raport cu cel de-al doilea: s-au irosit sute de milioane de RONi numai datorită faprului că, spre deosebire de Moscova, Bucureştiul a mizat în foarte multe cazuri pe şperţari obraznici, pe dări de seamă măsluite despre fondurile cheltuite sau pe potlogari mieroşi cu tricolor la gât. Ruşii lucrează în RM punctual şi eu nu cred că ei nu vor încerca, prin interpuşi, să cumpere acţiuni ale Fondului Moldova pentru a le irosi sau compromite în mod ordinar. Azi în RM îşi pun pe picioare afaceri sute de tineri antreprenori, foarte mulţi dintre ei acumulând resursele necesare aflaţi la muncă în statele UE. Anume aceştia, dar în genere tinerii, ar trebui să reprezinte publicul ţintă al Fondului Modlova, asa cum sugerează şi autorii proiectului.

     3. În relaţia cu guvernul de la Chişinău, Bucureştiul ar urma să aplice tactica proiectelor la termen sau cu termen de implementare concret. Trebuie ţinut cont de faptul că absolut toate guvernările moldoveneşti au fost românofobe în esenţă, au tras de timp în relaţia cu România, sperând că factorul rusesc le va ajuta să estompeze factorul românesc pentru ca acesta niciodată să nu devină o alternativă pentru moldoveni. “Băgaţi de seama ca nu cumva să fie români printre ei” –  acesta era avertismentul premierului moldovean pentru subalternii săi atunci când, mai mulţi ani în urmă, se încerca identificarea unui investitor pentru “Moldtelecom”. “Băgaţi de seama ca nu cumva să fie români printre ei” a fost şi deviza guvernărilor care au urmat. Proiectul Dungaciu-Peiu ar trebui să stimuleze spiritul integraţionist ci nu pe cel de profitor, aici, în RM. Cu alte cuvinte, identificarea oamenilor oneşti şi patrioţi este o condiţie de maximă importanţă.

     4. Vor dori oare cei de la Chişinău să acceseze Fondul Moldova pe care ar putea să-l propună România? Iată o întrebare la care ar urma să fie găsit un răspuns foarte bine calculat. Şi foarte bine propagat, aş adăuga. Ori, de acest răspuns depinde reuşita ecuaţiei; ce se întâmplă, de exemplu, dacă în RM învinge mediatic propaganda antiromânească şi cetăţenilor li se inoculează ideea că România vrea să transforme RM în a doua Grecie? Se va lua oare în calcul o rezervă care să presupună stimularea de către Bucureşti a investiţiilor româneşti directe punctuale cu impact social în RM – locuri de muncă bine plătite şi exporturi de materii prime româneşti în regim preferenţial spre RM etc.?

Acestea sunt doar câteva puncte de vedere ale subsemnatului pe marginea proiectului  “Go for Moldova”, propus de sociologul român Dan Dungaciu şi expertul economic român Petrişor Peiu. Cred că o dezbatere publică a acestui document ar contribui la identificarea celor mai eficiente soluţii de realizare a lui.

Pentru “Vocea Basarabiei”, Arcadie Gherasim