Mesajul de condoleanțe al Preafericitului părinte Daniel, Patriarhul BOR, la înmormântarea Președintelui fondator al FUMN, Mircea Malița

Sorin Ionițe | Basilica.ro | 25.05.2018

Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a domnului academician Mircea Malița, joi, 24 mai 2018, Cimitirul Bellu din Bucureşti:

Am primit cu multă tristețe vestea trecerii din această viaţă a distinsului academician Mircea Malița, matematician, eseist, diplomat, care, prin întreaga sa activitate, a adus o contribuție semnificativă deopotrivă în domeniul cercetării științifice, a educației şi pedagogiei, cât şi în domeniul diplomatic şi social, cu recunoaștere în plan naţional şi internaţional.

Membru al multor instituții academice din țară şi străinătate, cu o impresionantă activitate diplomatică, cu lucrări ştiinţifice publicate în edituri naţionale şi internaţionale de prestigiu, distins cu numeroase premii, ordine, medalii şi titluri academice, regretatul academician Mircea Maliţa va rămâne un model inspirator pentru generaţia tânără, prin onestitatea sa academică, prin tenacitatea sa şi prin noblețea sa sufletească.

Competența sa științifică, vocația diplomatică și spiritualitatea sa creștină au făcut din el un promotor al cercetării ştiinţifice, al culturii şi diplomației româneşti, un erudit intelectual iubitor de Biserică și Neam.

Cu profunde sentimente de compasiune pentru membrii familiei sale şi față de prietenii săi, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel ce este Învierea şi Viaţa, să odihnească sufletul academicianului Mircea Malița împreună cu cei drepți, în lumina şi pacea iubirii Sale veșnice.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române