Ucraina ar prefera invazie clasică

De George Scarlat | 30.08.2014

În mod paradoxal, Ucraina pare că şi-ar dori mai degrabă o invazie convenţională a armatei ruse, din exasperare faţă de ambiguitatea conflictului actual. Ucraina ar vrea ca agresiunea rusă ce durează de jumătate de an să fie, în sfârşit, definită de către Occident ca invazie, cu toate consecinţele ce decurg de aici. Pentru a atinge acest obiectiv – cât se poate de legitim – Ucraina, în disperare de cauză, recurge inclusiv la instrumentele războiului informaţional, ceea ce nu face decât să-i ştirbească credibilitatea şi să ofere muniţie propagandei ruse implicată într-o masivă campanie internaţională de discreditare a Ucrainei.

Deocamdată, ofiţerii activi ai armatei ruse şi ai serviciului militar de informaţii GRU care luptă împotriva forţelor ucrainene sunt numiţi de occidentali „separatişti”, „forţe pro-ruse”, „insurgenţi”, oricum numai ruşi nu, sau forţe de invazie. Această semantică permite sugestia că în Ucraina ar putea fi de fapt un conflict intern, că şi „separatiştii” ar avea temerile lor justificate faţă de Kiev. Cât despre Rusia, se menţine confuzia că nu ar fi invadat Ucraina, ci doar „i-ar sprijini” pe „insurgenţi”. Aşadar, dacă Rusia nu este percepută ca parte o problemei, oare ce ar împiedica-o să devină parte a soluţiei, care să dicteze Ucrainei termenii păcii în interesul Kremlinului? În plus, nici Occidentul nu ar mai avea în acest caz motive serioase să aibă o implicare semnificativă. Doar e un conflict intern, nu-i aşa? desigur că alimentat şi din exterior, dar cauza nu este atât agresiunea Rusiei, cât complicate probleme etnice, de drepturi ale minorităţilor sau gradul de descentralizare administrativă a Ucrainei. Vestul a depăşit nivelul simbolic al sancţiunilor aplicate Rusiei doar din cauza doborârii avionului malezian de pasageri, eveniment al cărui impact devastator asupra opiniei publice occidentale nu putea fi ignorat de politicieni.

Între timp, contraofensiva separaştilor a luat amploare, pentru că Putin vrea să-i dovedească lui Poroşenko că Ucraina nu poate câştiga războiul. Dacă Poroșenko înţelege mesajul, ar trebui să accepte condiţiile Rusiei: îngheţarea conflictului, acceptarea mercenarilor Moscovei ca parte legitimă la negocieri, federalizarea ţării şi acordarea dreptului de veto regiunii pro-ruse Donbass în politica externă şi de securitate ucrainană, renunţarea la integrarea euro-atlantică a Ucrainei.  Putin vs Porosenko

Disperată, Ucraina încearcă cu orice preţ să convingă Occidentul să-i acorde ajutor. Atât pe 15 august cât şi pe 27 august, Kievul a lansat ştiri neverificate, conform cărora coloane de tancuri ruseşti ar fi trecut graniţa, invadându-i teritoriul. Kievul speră că, încercând să convingă că este vorba despre o invazie de tip clasic din partea armatei ruse, va lăsa Occidentul fără scuza tacită că în Donbass ar fi un conflict oarecum intern, şi că intervenţia indirectă a Rusiei nu este de asemenea natură încât să necesite o ripostă hotărâtă. După cum se spune, speranţa moare ultima. În mod vădit ucrainenii încep să rămână fără opţiuni. Dacă nu reuşesc să lichideaze enclava separatistă, ucrainenii ar putea fi nevoiţi să-i accepte la negocieri pe rebeli ca parte în conflict, după scenariul transnistrean, consecinţa finală fiind transformarea Ucrainei în protectorat al Rusiei.

Prima alarmă falsă de invazie a tancurilor ruseşti

În luna august 2014 ucrainenii au anunţat de două ori faptul că sunt invadaţi, că trupe regulate ale Federaţiei Ruse ar fi trecut frontiera în Ucraina. Prima dată corespondenţii din Ucraina ai publicaţiilor britanice „The Guardian” şi „The Telegraph” şi BBC au relatat că au văzut cu ochii lor o coloană de blindate care se deplasa în regiunea de frontieră rusească Rostov pe Don şi care, la un moment dat, a părăsit şoseaua  şi a trecut graniţa în Ucraina printr-o gaură din gardul de sârmă ghimpată. Lîsenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, anunţă la un briefing că o coloană rusească a pătruns în Ucraina. La scurt timp după difuzarea ştirilor de către corespondenţii englezi, preşedintele ucrainean  Petro Poroşenko îi dă un telefon premierului britanic David Cameron şi îi confirmă ştirea. Cameron îl convoacă pe ambasadorul rus la Londra care neagă existenţa unei invazii. Departamentul de Stat al SUA a declarat însă că ştirea nu se confirmă dar va verifica în continuare. Într-o manieră diplomatică, Washingtonul şi-a arătat scepticismul faţă de presupusa invazie a tancurilor ruseşti.

Alarma s-a fâsâit în 24 ore. Ucrainenii au explicat că tancurile ruseşti au dispărut între timp, pentru că ar fi fost nimicite de artileria ucraineană.poza 2Dacă vineri, 15 august 2014, ştirea privind intrarea coloanei de tancuri a stârnit emoţie în redacţiile presei internaţionale şi cancelariile ocidentale, sâmbătă, 16 august 2014 deja toată lumea îşi punea semne de întrebare asupra existenţei coloanei de blindate.Duminică, 17 august, o uitare plină de jenă deja se aşternuse asupra acestui subiect.

Ceva tot a fost însă, dar nu o coloană de blindate ruseşti care ar fi trecut frontiera ruso-ucraineană, ci un convoi care ducea provizii din Rusia pentru separatişti, un transport devenit deja rutină. Chiar şi aşa ceva însemna o agresiune, conform dreptului internaţional, numai că oamenii, fie ei şi politicieni, nu prea mai au reacţii faţă de chestiuni intrate în rutina zilnică. Or, ştirea despre invazia tancurilor ruseşti poate că ar fi reuşit să determine Occidentul să reacţioneze cumva.

Ucrainenii anunţă a doua oară invazia tancurilor ruseşti

După eşecul discuţiilor de la Minsk de pe 26 august dintre preşedinţii rus şi ucrainean asistaţi de reprezentanţii Franţei şi Germaniei, forţele separatiste ruse, aflate până în acel moment în defensivă, au trecut la contraofensivă şi au ocupat oraşul ucrainean de frontieră Novoazovsk, situat pe litoralul Mării Azov.

Tensiunile interne legate de incapacitatea guvernului de la Kiev de a lichida enclava rusă separatistă răbufnesc şi câteva sute de protestari din Piaţa Maidan iau cu asalt Ministerul Apărării de la Kiev, cerând demiterea ministrului Apărării, Valerii Gheletei înlocuirea acestuia cu unul dintre liderii Maidanului. În acest context, nu întâmplător, apare ştirea că înfrângerea forţelor ucrainene la Novoazovsk s-ar datora unei invazii militare ruse.

În noaptea de 27 august bloggerii ucraineni au răspândit ştirea pe Twitter, apoi un comandant ucrainean al forţelor de securitate a fost primul oficial care a anunţat invazia rusă la TV. El a menţionat două coloane de tancuri ruseşti care ar fi atacat Novoazovsk. A urmat Consiliul de Securitate Ucrainean pe Twitter şi Ministerul de Externe de la Kiev tot pe Twiter. În fine, preşedintele Petro Poroşenko anunţă că îşi amână vizita planificată în Turcia din cauză că Rusia a invadat Ucraina. Numai că nici de data aceasta ucrainenii nu au putut aduce dovezi privind coloanele de tancuri ruseşti. Premierul ucrainean Iaţeniuk a făcut o declaraţie de-a dreptul apocaliptică, anunţând că „Rusia a dezlănţuit războiul în Europa”.

Reacţiile internaţionale la a doua presupusă invazie a tancurilor ruseşti

După cum era de aşteptat, Rusia a dezminţit ştirea despre invazie. Lituania a solicitat convocarea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU. Cu această ocazie, ambasadorul american la ONU, Samantha Power, a declarat că „Rusia trebuie sa înceteze minciunile și alimentarea conflictului din estul Ucrainei”. Power nu a spus însă nimic despe invazia unei coloane de tancuri ruseşti.

karta

 

 În România, Titus Corlăţean, ministrul de Externe i-a sugerat preşedintelui Băsescu convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. La rândul său, Traian Băsescu a replicat că „nu se impune convocarea CSAT şi nu apreciază evenimentele din Ucraina ca fiind o invazie. Ucraina ca fiind o invazie. Este o escaladare semnificativă a sprijinului pe care Federaţia Rusă îl acordă separatiştilor”.

 Cea mai interesantă poziţie a fost exprimată de David Cameron, premierul britanic, care a   declarat că Rusia a invadat Ucraina. Reamintim că David Cameron a fost singurul şef de stat occidental care i-a girat pe ucraineni şi pe 15 august, când aceştia au incriminat intrarea în Ucraina a unei coloane blindate ruseşti. De altfel ştirea respectivă fusese lansată de trei corespondenţi britanici de presă aflaţi în Ucraina. Marea Britanie face un joc demn de urmărit.

Ipoteză: Invazia pe scară largă în Ucraina cu scopul schimbării regimului.

Nu se va întâmpla aşa ceva, cel puţin în viitorul apropiat. Nu va fi ceva ca în Ungaria, Cehoslovacia, Afganistan. În aceste state armata sovietică a intervenit la cererea „popoarelor” respective, adică ale unor facţiuni din conducere, Janos Kadar în Ungaria, Vasil Bilak în Cehoslovacia. În Afganistan invazia sovietică l-a înlocuit pe Hafizullah Amin, el însuşi pro-sovietic şi care cerea – fără succes – intrarea trupelor sovietice de mai bine de un an cu fostul său adjunct, Babrak Karmal. La Kiev nu există încă o facţiune, cel puţin în actuala configuraţie a puterii, care să poată solicita intrarea truplor ruse în Ucraina. Pe plan internaţional, izolarea Rusiei ar fi aproape completă în cazul invadării Ucrainei cu scopul instalării unui regim marionetă. Niciunul dintre avocaţii săi nu i-ar mai putea lua apărarea.

De altfel nici Federaţia Rusă nu a mai invadat o ţară pentru a-i schimb regimul politic. În Georgia în 2008 armata rusă s-a oprit la graniţa teritoriilor disputate, Abhazia şi Osetia. În 1992, în R. Moldova, ruşii s-au oprit pe Nistru.

Ipoteză: Invazia clasică în Estul Ucrainei cu scopul sprijinirii rebelilor.

Nu este cazul, din motive politice (înăsprirea sancţiunilor împotriva Rusiei etc.) şi nici raţiunile militare nu impun. Oricum trupele ruse au trecut frontiera încă din martie. Doar că aceste trupe nu au însemnele armatei ruse iar Kremlinul neagă prezenţa acestora în Ucraina.. Multă lumea se face că îi crede pe ruşi. În caz contrar, dacă vestul ar recunoaşte că e invazie ar trebui să ia şi o atitudine.

Rebelii sunt în realitate ofiţeri de carieră din armata rusă sau GRU. Ei sunt însăşi armata de invazie. Doar că propaganda rusă numeşte această armata de invazie „opolcenie”, adică miliţia, în sensul de miliţii populare, revoluţionare, ridicate la luptă împotriva unui agresor, ca în timpul revoluţiei franceze. Ofiţerii GRU şi subordonaţii lor  sunt denumiţi de televiziunile ruse  „opolcenţî”, adică miliţiieni, dar nu în sensul de sinonim pentru poliţişti, ci membri ai miliţiei populare, cărora li se adresa la 1789 cântecul mobilizator „La Marseillese”: Allez aux armes, citoyennes!

Din moment ce militari ruşi fără semne de identificare oricum au invadat Ucraina de luni de zile şi luptă împotriva guvernului legitim, ce sens are ca Putin să recunoască această subversiune împotriva unui stat suveran, să oficializeze invazia, starea de război cu Ucraina? La ce bun să iasă Putin în public şi să spună „Ostaşi, vă ordon treceţi Donul? Ostaşii lui oricum au trecut Donul de luni de zile şi li s-a ordonat asta de către Putin, bineînţeles, dar nu la radio, ci pe lanţul militar de comandă.

Cel mai bun exemplu în acest sens este intervenţia RP Chineze în Coreea, 1950-1953, soldată cu înfrângerea americanilor, adică împingerea lor la paralelea 38 şi RPD Coreeană  până în zilele noastre. Când generalul amerian MacArthura ajuns la râul Yaloo, adică frontiera sino-coreeană, China  a intervenit în război, dar nu direct, ci prin trecerea în Coreea a „voluntarilor” chinezi, asemănători „opolcenţilor” lui Putin. Astfel, RP Chineză nu s-a aflat în război cu SUA.

Deocamdată ruşii nu au nevoie de tancuri şi aviaţie în Donbass.

Vesticii au reprezentarea despre o invazie ca fiind un atac la vedere, cu mulţi soldaţi şi mai ales cu tancuri şi aviaţie, totul transmis la CNN, ca să fie lucrurile clare. Nu se va întâmpla o invazie de tip clasic nici pe plan local, în Donbass, din raţiuni militare: Ruşii dacă au nevoie de mai mulţi oameni în Donbass nu au decât să trimită clandestin câţi doresc, fără semne de identificare, prin punctele de frontieră controlate de ei. De ce ar trece soldaţii ruşi la vedere, în coloane de camioane şi blindate, ca să se transmită la CNN că a început invazia?. În ce priveşte intrarea blindatelor şi aviaţiei ruse în Ucraina, de care diplomaţia ocidentală ar avea nevoie ca să poată defini ca  „invazie” ceea ce se petrece acolo, acestea nu sunt necesare. Pe teatrul de război din Donbass nu e nevoie de tancuri. Tancurile sunt o armă îndeobşte ofensivă. Rebelii însă, cel puţin deocamată, sunt pepoziţii defensive. Ei sunt baricadaţi în oraşe şi nu au încă nevoie de tancuri. Tancurile ar mai avea o funcţie defensivă în cadrul rezistenţei împotriva unei ofensive blindate inamice. Dar ucrainenii nu par să folosească tancuri în cursul „operaţiunii antiteroriste”. Poate că ştiu că în luptele de stradă din oraşe nu se folosesc de obicei tancuri. Sau poate că pur şi simplu nu dispun de tancuri în stare de funcţionare. În ce priveşte aviaţia, aceasta are mai multe funcţii în război. Una dintre acestea este funcţia de recunoaştere aeriană, de care rebelii nu au mare nevoie. Ei pot primi informaţii despre mişcărle ucrainenilor fie de la sateliţii ruşi, fie de la reţeaua de agenţi GRU (spionajul militar rus) aflată pe teren. Aviaţia mai poate împiedica inamicul să deţină supremaţia aeriană. Dar nu e cazul în Ucraina. Puţinele aparate de zbor ucrainene care s-au mai aventurat în spaţiul aerian controlat de rebeli au fost doborâte imediat. Rebelii dispun de cea mai performantă tehnică rusească antiaeriană. Dacă antiaeriana rebelilor a anihilat supremaţia aeriană a ucrainenilor, atunci nu este nevoie nici de aviaţia militară a Federaţiei Ruse. Aviaţia mai este folosită şi ca armă antitanc, dar până acum nu s-au înregistrat atacuri masive cu blindate ale ucrainenilor împotriva separatiştilor.poza 4 art Cui foloseşte mitul  „invaziei clasice” a Rusiei în Ucraina?

Rusiei îi este de folos existenţa mitului deşi neagă vehement că a recurs sau va recurge la invadarea Ucrainei cu forţele sale armate regulate. Rusia are nevoie de ţinerea sub presiune a Ucrainei şi chiar şi a Occidentului cu spectrul unei invazii pe scară largă a armatelor ruseşti în Ucraina.

Ucraina deja a anunţat a doua oară, ca în povestea cu Petrică şi lupul, că este invadată de Federaţia Rusă. Ucraina vrea definirea conflictului armat din Donbass ca invazie rusească, sperând că astfel va primi din Occident un sprijin politico-diplomatic şi militar sporit.

Occidentul respinge ideea de invazie clasică a Rusiei în Ucraina. Totuşi, eventualitatea unei  invazii sugerează că actualul conflict armat ar fi e fapt o fază intermediară, de intensitate mai redusă. Ideea este că invazia clasică, de genul coloanelor de camioane şi tancuri pe deasupra cărora zboară avioane, totul eventual anticipat de vreo declaraţie de război al lui Putin şi filmat la CNN ar fi o linie roşie, peste care Rusia nu ar putea trece fără riposta hotărâtă a Occidentului. Aşadar, din moment ce Rusia nu va trece presupusa linie roşie, se cheamă că nici Occidentul nu se va simţi dator să intervină cumva. Cancelariile occidentale pot sta liniştite însă, nu va exista o „D Day” rusească în Ucraina, adică o deplasare masivă de trupe în Ziua Z şi ora H, la fel ca în Normandia în 1944 sau în Irak în 1991 şi 2002.

George Scarlat este absolvent al Masterului Studii de Securitate al Universității din București (Facultatea de Sociologie) și specializat in analiza războaielor informaționale. A lucrat ca senior editor la ziarul Ziua, consilier al primul ministru Radu Vasile și consilier de ministru. A servit ca diplomat în spațiul estic (2010-2014).