Stafia reformei Uniunii Europene

Petrișor Peiu | Ziare.com | 20.03.2017

De la o vreme incoace, presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, se plimba de mana prin toata lumea cu o stafie. Oriunde se duce, Jean Claude Juncker poarta dupa sine, mandru si sfidator, stafia reformei Uniunii Europene.

Traind intr-o cultura laica, departe de estul cel mistic, Jean Claude Juncker nu stie foarte multe despre istoria unei mari puteri culturale, economice si politice, Imperiul Bizantin si, mai ales, nu stie nimic despre incredibila disparitie a unuia dintre cele mai influente si mai marete state care au existat vreodata.

Ei bine, Imperiul Bizantin a stralucit si a reprezentat civilizatia europeana, crestina exact in perioada in care lumea in care traieste domnul Juncker se forma. Stramosii domnului Juncker numeau acea perioada „evul intunecat”.

Este tarziu si probabil inutil sa ii predam o lectie de istorie politicianului frust si lipsit de nuante, dar putem sa-i comunicam concluziile: Imperiul Bizantin a disparut definitiv la 1453 din cauza inadecvarii liderilor sai, a deselor si inexplicabilelor schimbari de paradigma pe care conducatorii politici si religiosi le-au produs.

Un colos economic si politic precum Imperiul Bizantin (avand in centrul sau cel mai mare si sclipitor oras al acelor vremuri), s-a prabusit macinat de atacurile viguroase ale unei natiuni puternice militar, dar nesofisticata, din cauza lipsei de realism si intelepciune a liderilor sai.

Uniunea Europeana traieste acum ceea ce poate fi apogeul unui vis, iar liderii sai si, in mod vizibil, Jean Claude Juncker sufera de inadecvare, comportamentul si filosofia lor sunt adresate unor alte timpuri si unor alte realitati.

Pana in urma cu doar cativa ani, Uniunea Europeana era o stea stralucitoare, o constructie impozanta, care defila impecabil spre prosperitate si spre desavarsire.

Economia Uniunii era cea mai mare din lume, unificarea politica a continentului atinsese maximul (28 de state cu peste 500 milioane de oameni), moneda euro tindea sa inlocuiasca dolarul in tranzactiile internationale, totul era un succes deplin. Si evident ca popoarele statelor membre erau atinse de un euro-fanatism fervent.

In plus, Occidentul democratiilor liberale era pe cale sa creeze un spatiu comun prin semnarea unui tratat transatlantic de comert si investitii, care ar fi dat sens economic unui parteneriat militar verificat in timp.

„Furtuna perfecta”

Din senin, „furtuna perfecta” a aparut pe pamant, iar noul Imperiu Bizantin s-a trezit sub conducerea celor mai neinspirati si egoisti lideri pe care ii putea avea.

Criza economica declansata in 2008 a adus dupa sine polarizarea dramatica a uniunii, institutiile imperfect stapanite au cedat si au reaparut saracia, anarhia, ura publica a celor saraciti peste noapte; Sudul a inceput sa urasca Nordul si Centrul, iar acestea s-au inchis in fortarete inexpugnabile.

A urmat inabilitatea „politicii externe” a Bruxelles-ului si intrarea in logica unui razboi real cu Imperiul eminamente militar din Est, razboi cel putin ciudat: o putere politica si economica se confrunta doar cu armele politice si economice cu o putere pur militara, fara un orizont de asteptare si fara niciun plan de iesire din conflict.

Intrarea intr-un razboi al carui final nu ti-l imaginezi este o greseala pe care nu poti s-o faci decat o data!

A treia lovitura data unei realitati imperfecte a fost generalizarea razboiului din Orientul Mijlociu si aprinderea focului terorismului in mijlocul caminului european.

Torta iluminismului dusa in lumea musulmana a aruncat inapoi spre europeni ura, teroare si, mai ales, un lung si eterogen sir de refugiati din toata lumea care au declansat cel mai mare asalt civil asupra unei fortarete politice din istorie.

Ei bine, liderii Uniunii Europene, Jose Manuel Baroso, Jean Claude Juncker si duetul franco-german, au pacatuit prin inadecvare si continua sa o faca: crizei economice i-au raspuns cu intarziere si incomplet, crizei politice cu Moscova nici nu prea stiu sa-i raspunda, gestionarea crizei migrantilor a adus dupa sine o prabusire a increderii europenilor in uniune, iar acum vin sa dinamiteze fundatia punand la lucru stafia reformei Uniunii Europene.

Inadecvarea liderilor Uniunii Europene vine in primul rand de la neintelegerea contextului global in care ne aflam: lumea occidentala in sens larg, lumea transatlantica este pe cale sa isi piarda rolul determinant; relevanta democratiilor liberale se pierde treptat: un stat care nu respecta regulile competitiei devine prima putere economica a globului, influenta politica americana este contestata chiar de aliatii europeni, influenta culturala a lumii europene se retrage lasand loc influentelor lumii extra-atlantice.

Intr-un cuvant, lumea noastra (a valorilor crestine si democratice) se restrange, cedand asaltului unor valori straine, care ne schimba modul de viata.

Neintelegand ca singura solutie de readucere a paradigmei europene la rolul global determinant pe care il avea odinioara este intarirea parteneriatului transatlantic prin formarea unei piete unice transatlantice care ar fi concentrat jumatate din economia globala, liderii europeni au dinamitat finalizarea tratatului transatlantic si au fortat America sa se intoarca spre ea insasi.

Principiul care a stat la baza fondarii si mai ales largirii uniunii dupa 1990 a fost unificarea politica si economica a continentului; instrumentele unificarii erau reducerea decalajelor de dezvoltare si participarea politica egala.

Ei bine, criza de dupa 2008 a determinat cresterea decalajelor economice dintre Sud si Nord si concentrarea bogatiei in centrul Uniunii Europene. Trei state au saracit (Grecia, Cipru si Portugalia) in sens propriu, a treia economie continentala (Italia) a intrat intr-o stagnare pe termen lung, iar statele centrale (in primul rand Germania) s-au imbogatit tot in sens propriu.

Pentru a intelege cine sunt castigatorii crizei si cine sunt perdantii sa privim cifrele: dintre cele 42 de regiuni care depasesc pragul de supra-performanta (125% din media UE), 14 sunt germane, cate cinci olandeze si austriece, patru in Belgia, trei in Italia, doua in Finalanda si cate una in Cehia, Danemarca, Irlanda, Franta, Luxemburg, Romania, Slovacia, Spania si Suedia.

Pe de alta parte, dintre cele 76 de regiuni aflate sub pragul de sub-performanta (75% din media UE), 14 sunt poloneze, 11 in Grecia, 7 in Romania, cate sase in Ungaria si Italia, cate cinci in Bulgaria, Portugalia si Spania, cate patru in Cehia si Franta, trei in Slovacia, doua in Croatia si cate una in Slovenia si Letonia.

Incalcarea contractului

Proba majora a coeziunii Uniunii Europene au fost, dintotdeauna, deciziile luate prin consens, care nu induceau resentimente si frustrari; ei bine, in ultimii ani, uniunea a luat doua decizii majore care au „spart” unitatea politica: prima a fost alegerea lui Jean Claude Juncker presedinte al Comisiei Europene (in pofida opozitiei Ungariei si Marii Britanii) si a doua realegerea lui Donald Tusk presedinte al Consiliului European (in pofida opozitiei Poloniei).

Impunerea lui Juncker a provocat reactia lui David Cameron de a declansa un referendum pentru Brexit….

Propunerea franco-germana, exprimata prin limbajul brutal al nesofisticatului Juncker de a crea o Europa cu mai multe viteze, va conduce pana la urma la o Europa cu 27 de viteze (a 28-a viteza s-a dovedit a fi „stop”).

Institutionalizarea unor diferente de integrare este un eufemism pentru institutionalizarea unor diferente de dezvoltare. Propunerea lui Juncker este de fapt proba extrema a inadecvarii liderilor europeni: ei raspund problemei decalajelor de dezvoltare prin transformarea lor in decalaje de putere politica.

Contractul social pe care Juncker se pregateste sa-l incalce era urmatorul: unele state (Germania, de exemplu, al treilea mare exportator global) vor castiga economic din formarea pietei unice cu moneda unica, alte state vor pierde industria proprie (Romania sau Grecia, de exemplu), dar vor fi ajutate sa isi dezvolte infrastructura pentru a recrea o alta economie; pentru a fi siguri de respectarea contractului, toate deciziile (chiar si angajarea femeii de serviciu) le luam cu toata lumea la masa.

Ceea ce spune Juncker acum este cam asa: cei care s-au ingrasat datorita pietei unice au dreptul sa stea la masa, langa semineu, iar ceilalti sa stea deocamdata afara sa mai sparga niste lemne…

In vremea acesta, armata cuceritoare se afla la portile Constantinopolelui…