Spălătoria de bani şi cetăţenii de la frontiera UE şi NATO

Dan Dungaciu | Larics.ro | 27.08.2018

Acum o lună, la Chişinău a fost votată o lege a amnistiei fiscale extrem de criticată de societatea civilă şi opoziţie.

Fondul Monetar, Banca Mondială, ambasadele SUA şi UE s-au declarat şi ele dezamăgite de votarea acestei legi. Iată cum a replicat prompt Washington-ul: „Această lege contravine angajamentelor pe care Guvernul Republicii Moldova şi le-a a sumat şi această părere este împărtăşită de partenerii internaţionali de dezvoltare ai Moldovei. Cetăţenii Moldovei au suferit deja consecinţele infracţiunilor financiare majore. Infractorii ar trebui pedepsiţi, nu răsplătiţi“.

Nu se putea imagina ceva mai eficient care să spargă şi ultimele cioburi ale imaginii R. Moldova decât legea amnistiei fiscale. Practic e fără precedent ca un stat în care s-au spălat 22 de miliarde dolari, bani ruseşti, şi din care a dispărut cel puţin un miliard, să vină cu asemenea măsuri.

O bombă la frontiera strategică a UE şi NATO

După neverosimila invalidare a alegerilor de la Chişinău, despre care am mai scris pe blogul LARICS, R. Moldova mai vine, iată, cu un record în spaţiul ex-sovietic. Înainte de a identifica culpabilii pentru furtul miliardului şi mecanismele prin care aceste lucruri au fost posibile, atenţie: doar cinci ani se ţin în arhivă urmele electronice ale tranzacţiilor financiare, autorităţile trec deja la acoperirea vinovaţilor (la premierea lor, căci acum îi invită să spele ce au furat!) şi la camuflarea acestor mecanisme ale fraudei de stat care a avut loc în Republica Moldova.

Nu e de mirare că SUA, UE sau FMI au ieşit public aşa de violent. În special SUA, pentru care deschiderea unor mecanisme de stat de spălare de bani este ca şi cum ai detona o bombă în biroul Departamentului de Stat care se ocupă de R. Moldova. Căci asta este, o veritabilă bombă. La frontiera UE şi NATO, deci la frontiera strategică a SUA, Chişinăul deschide cutia Pandorei a spălării banilor!

Pentru cine se pregăteşte Chişinăul?

Să luăm un singur exemplu. Este vorba despre un caz petrecut cu ceva ani în urmă şi pentru mulţi inexplicabil. La 15 martie 2015, în drum spre oraşul rusesc St. Petersburg, unde urma să se întâlnească cu preşedintele rus Putin, preşedintele kârgâz Almazbek Atambaev a efectuat o scurtă vizită la Chişinău. Ocolul, geografic vorbind, este mare, nu existau raţiuni de transport. Deşi a stat patru ore la Chişinău, nu s-a întâlnit cu omologul său de atunci, preşedintele Timofti, ci cu Vladimir Plahotniuc, pe atunci fără funcţie oficială, şi, probabil pentru salvarea aparenţelor, şi cu preşedintele Parlamentului R. Moldovei, Adrian Candu. Nu au dat nicio explicaţie credibilă pentru ocol şi întâlnire. Dar după asta, opoziţia kârgâză a început să vorbească public despre spălare de bani, adică despre faptul că preşedintele kârgâz ar fi venit la Chişinău ca să înălbească nişte bani sau să fie ajutat în acest sens.

Pentru cei care nu sunt foarte familiarizaţi cu situaţia din Kârgâstan, lucrurile stau cam aşa. Fostul stat sovietic are aur, de care depinde, practic, tot exportul său. Controlul statului îl exercită cel care numeşte oamenii în acest domeniu, statul mai are circa 30% din acţiuni acolo. Şi aurul, se ştie asta, uneori se mai pierde pe drum, mai cade un lingou, mai cade altul… Şi, speculând mai deprte, dacă se adună mai multe lingouri ce faci cu el? Îl vinzi. Şi dacă îl vinzi, ce faci cu banii? Unde te duci?… Fără să putem afirma cu certitudine că opoziţia kârghâză ar avea dreptate, putem spune că fostul spaţiu sovietic este un spaţiu în care, spre deosebire de spaţiul euroatlantic, se umblă cu bani în geantă. Cu mulţi bani. Şi dacă lucrurile stau aşa, devine limpede că cel mai lucrativ business ar fi cel prin care ai putea să speli aceşti bani. Adică de la Vladivostok până la Tiraspol sau Chişinău, cine poate spăla aceşti bani devine un actor crucial.

Acesta este, de fapt, motivul pentru care şi FMI, şi UE, şi SUA, mai ales, au reacţionat aşa de dur. Pentru ei este de neconceput. În locurile de unde vin ei dacă te duci cu 10.000 de dolari cash la bancă imediat apare cineva în costum ca să te întrebe de unde îi ai…

Cu 3 milioane speli 100 de milioane!

Dacă o asemenea morişcă de spălare a banilor se pune pe picioare în R. Moldova, un asemenea mecanism ar deveni atât de important, iar cine l-ar controla atât de puternic, încât am putea vorbi despre logica „narco-statelor“. „Narco-statele“ sunt cele în care toate instituţiile politice şi economice sunt, practic, sub controlul celor care se ocupă de traficul ilegal de droguri. Bolivia sau Venezuela au fost numite aşa, dar cazul de manual e Guinea-Bissau.

Deci asta e logica care sperie. A unui mecanism sau instrument nepolitic şi ilicit care controlează statul. Dacă R. Moldova pune în mişcare un asemenea mecanism, nu de trafic ilegal de droguri, evident, ci de spălare de bani, sumele care vor fi vehiculate vor fi enorme, iar cei care controlează fenomenul vor controla statul. Nu mai poţi lupta cu ei din interior. Acest mecanism de albire nu îl foloseşti permanent, îl deschizi din când în când, la intervale de tine alese, lumea e pregătită, cei care trebuie sunt înştiinţaţi, şi când „se dă drumul la albire“, vin şi acţionează.

În articolele din presa de specialitate se vorbeşte că spălarea de bani costă uneori mai mult decât 40% din suma spălată. După legea amnistiei fiscale în R. Moldova ajunge să coste, oficial, 3%. Vine cineva care îndeplineşte condiţiile legii, depune o cerere la bancă, indică contul, vine cu banii, îi depune la ghişeu, plăteşte taxa şi gata, banii sunt spălaţi.

Suspiciunile devin şi mai mari mai ales că amnistia fiscală este asociată cu acordarea cetăţeniei R. Moldova pe bani investiţi. Guvernul Republicii Moldova a aprobat, pe 27 septembrie 2017, Proiectul Hotărârii cu privire la dobândirea cetăţeniei prin investiţie, care spune că se acordă cetăţenia R. Moldova celor care „vor contribui în mod nerambursabil cu o sumă de minim 100.000 de euro în dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova şi cel puţin 250.000 de euro în dezvoltarea strategică a republicii“.

Teoretic, cineva vrea să spele bani. Investeşte 100.000 de euro plus 250.000 de euro, devine cetăţean, pe urmă depune, să zicem, 10 milioane, plăteşte 300.000 de euro, adică 1/3 solicitată de lege, banii sunt în regulă şi curaţi ca lacrima. Dacă vrei să speli 100 milioane de euro, te costă, practic, cam 3.300.000 euro. Şi ai 96 milioane numai bune de cheltuit oriunde în lume! Şi din care îţi rămân o mulţime de bani şi pentru a plăti un comision „neoficial“, dacă ar exista aşa ceva, evident, şi celor care au făcut posibilă morişca… Alte state adoptă Legea Magniţki, R. Moldova nu doar că nu o adoptă, transmiţând chiar recent un mesaj clar americanilor să-şi pună pofta în cui, dar încearcă să îi anuleze efectele prin legalizarea capitalurilor dubioase.

Suntem într-o situaţie extrem de complicată pe care o putem complica şi mai tare. Şi aici e vorba în special despre UE şi NATO şi despre România.

România trebuie să se teamă
România va fi afectată. Şi ca membru UE şi ca membru NATO şi ca stat de frontieră. Ce va face Bucureştiul, şi nu doar el, dacă aceşti noi cetăţeni ai R. Moldova, cu banii spălaţi, se gândesc acum să intre cu afaceri sau mai ştiu eu ce alte interese în spaţiul UE şi NATO? Să zicem că le trece prin minte că acum, albiţi fiind, nu le-ar strica o cetăţenie europeană. Şi profitând de corupţia din fostul spaţiu URSS, pot găsi, să zicem, pur teoretic, funcţionari din arhive sau notari care, pentru preţul corect, să le întocmesc un dosar „beton“ de cetăţenie. Să zicem, românească. Dacă începi să faci o morişcă şi din punctul acesta de vedere, cu acte traduse/legalizate de prin R. Moldova, Ucraina, Georgia sau cine ştie de pe unde, situaţia devine explozivă de-a dreptul. Ia încercaţi să identificaţi cu acurateţe numele sau prenumele originale ale rudelor unora care nu mai sunt de mult în R. Moldova, ci prin fostul spaţiu sovietic, dar care îşi „găsesc“ rudele necesare „acasă“ şi le trec prin câteva mâini de traduceri ruse/ucrainene/georgiene… Cum te mai descurci? Foarte greu. Presiunea pe statele care acordă cetăţenii europene devine enormă, pe alocuri insuportabilă.

Prin legislaţia cetăţeniei din 2017 şi cea a amnistiei fiscale din 2018, suntem în situaţia ca îngrijorările partenerilor R. Moldova, ale UE, SUA, FMI, dar chiar ale României, să fie perfect justificate şi perfect pertinente.

Toată lumea e fericită! Moscova tace, Dodon tace

Moscova a tăcut şi tace aşa cum a tăcut şi în ceea ce priveşte invalidarea alegerilor de la Chişinău. Face asta pentru că ce se întâmplă acum la Chişinău îi convine din trei perspective.

Prima este, speculez iarăşi, posibilitatea ca pe lista potenţialii beneficiari ai legii amnistiei fiscale să fie şi o serie de personaje acreditate sau sprijinite de Moscova. E clar că pot exista interese financiar-politice şi pe această direcţie.

A doua este că pachetul pachet legislativ întăreşte Binomul Plahotniuc-Dodon, de care Moscova are nevoie pentru a implementa în R. Moldova un nou plan Kozak, în varianta „revăzută şi adaptată“, fără „federalizare“, dar cu „statut special“, ceea ce este acelaşi lucru. De aceea preşedintele Igor Dodon, cel care promitea lupta cu guvernul PDM, tace curajos şi girează tot ce face guvernarea? Va beneficia şi el, într-un fel sau altul, de ultimele evoluţii, adică de morişca amnistiei?… E o speculaţie, dar putem constata că e surprinzător pentru că Igor Dodon afirmă că el stătea, chipurile, ca ministru al economiei, la baza amnistiei fiscale din 2007. Despre ea, analiştii au arătat clar că nu a adus nici pe departe avantajele explicite promise. Cel puţin cele care au intrat în contul şi economia statului! Graba asta de a călca pe aceeaşi greblă de două ori este cel puţin suspectă. Căci acum preşedintele Dodon ar fi trebuit să fie mai precaut cu o nouă amnistie. Iar politică, să o desfiinţeze. Dar el tace, ca de obicei, devenind cea de-a doua roată, roata pasivă, la căruţa puterii din RM.

În al treilea rând, este evident să mecanismul amnistiei fiscale este unul perfect pentru oligarhii care conduc regiunea transnistreană, şi care, acum, au un mecanism redutabil de a se proteja şi financiar şi juridic. Exista o teamă că în perspectiva unei „reintegrări“, Chişinău ar putea să acţioneze juridic împotriva oligarhilor de acolo. Acum e limpede că li s-a oferit şi lor un mecanism de protecţie, o legalizare a veniturilor care îi acoperă faţă de justiţia, ce-o mai fi rămas din ea, de la Chişinău. Dacă e să fim nostalgici şi să ne aducem aminte de legea „celor 3 D“ din 2005, aceasta avea trei precondiţii pentru soluţionarea conflictului îngheţat: demilitarizare, decriminalizare şi democratizare. Astăzi constatăm că, dacă Rezoluţia ONU din 13 iunie 2018, despre care noi am mai vorbit aici, a „rezolvat“ şi a scos de pe agendă problema „demilitarizării“, căci a legalizat prezenţa rusă, acest pachet de amnistie fiscală a scos de pe agendă problema „decriminalizării“, căci i-a albit pe toţi cei din Transnistria care ar fi avut de dat explicaţii cum şi-au făcut banii. Rămâne acum doar chestiunea „democratizării“, care se va rezolva uşor, după ce coaliţia „patriotică“ a Binomului Plahotniuc-Dodon va veni la putere în mod oficial. Acum e neoficial.

Ce (mai) este de făcut? Germania dă cel mai puternic semnal de până acum

Maria Flachsbarth, secretar de stat în ministerul federal pentru cooperare economică şi dezvoltare al Germaniei, Chişinău 02.08.2018. Sursa: IDIS Viitorul.

Dincolo de reacţiile Ambasadorului EU, au fost şi reacţii individuale la adoptarea legislaţiei care face obiectul acestui articol. Germania a dat recent un semnal extrem de dur către guvernarea de la Chişinău. Conferinţa organizată pe 2 august la Chişinău, în comun, de două fundaţii germane, una a creştin-democraţilor – Konrad Adenauer (KAS) – şi Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate – a liberalilor, sub egida IDIS Viitorul, a dat mesajul corect şi de mult aşteptat ca tonalitate.

În primul rând, un mesaj intern. Dacă nemţii s-au unit pentru a organiza conferinţa, adică două fundaţii germane care joacă individual de obicei, şi Opoziţia din RM trebuie să se unească, pentru a da electoratului un mesaj de forţă, de unitate, de vot util şi nu risipit. Prezenţa ca vorbitori a lui Andrei Năstase şi a liberalului Valeriu Munteanu – ar fi fost logică şi prezenţa acolo a Maiei Sandu – a fost elocventă. E nevoie de un Bloc care să strângă toate energiile anti-Binom, de la dreapta spre stânga, inclusiv unioniştii. Dacă cei din urmă nu se vor ralia acestui Bloc, într-un fel sau altul, adică Coaliţiei anti-Binom, vor deveni masă de manevră pentru ceea ce am numit cu alt prilej unionismul plahotnicist. Scopul Binomul este să rupă unionismul de coaliţia anti-Binom nu pentru a-l introduce în Parlament, că asta nu se va putea, ci ca să slăbească Opoziţia. Scopul este să risipească voturile unioniste prin crearea unei iluzorii şi diversioniste „tabere unioniste“. Asta e tot, simplu ca bună ziua. Nemţii au înţeles asta şi de aici şi prezenţa unui reprezentant liberal şi unionist la masă.

Mesajul extern, în sensul de poziţionare faţă de Chişinău, este şi el foarte relevant. E cel mai dur pe care germanii l-au dat până acum. Vorbitoarea principală a conferinţei, Maria Flachsbarth, care este secretar de stat în ministerul federal pentru cooperare economică şi dezvoltare al Germaniei, adică se ocupă şi de fonduri, a spus explicit că nu a vrut în niciun fel să gireze puterea de la Chişinău şi că puterea este practic indezirabilă. Este, repet, un mesaj fără precedent. Deci a fost la Chişinău, nu s-a văzut şi nici nu s-a fotografiat cu cei care conduc republica. A venit până la Chişinău ca să îi critice. Fără precedent!

Deci, politic vorbind, este nevoie de o Coaliţie largă şi eficace, pe de-o parte. Iar pe de alta, cetăţenii vor trebuie informaţi, ca să ştie şi să înţeleagă că UE poate să retragă, fie şi tacit, ceea ce a oferit până acum. Libertatea de mişcare este unul dintre aceste lucruri. Deja cetăţenii care pleacă cu paşapoarte biometrice moldoveneşti simt pe pielea lor că la frontiera UE controlul a devenit mult mai dur. Şi într-acolo se va merge. Iar cu noile pachete legislative adoptate la Chişinău, există riscul ca lumea să privească mult mai atent la R. Moldova inclusiv în termeni de potenţiale ameninţări. La Chişinău s-a pus în mişcare o spălătorie de bani pentru fostul URSS, dar care, l-a nevoie, se poate transforma şi într-un mecanism ilicit care să încerce să introducă în UE şi NATO, fraudulos, prin intermediul cetăţeniei, pe cei care financiar s-au „albit“ deja.

A sesiza asta la nivelul întregului spaţiu comunitar şi a întreprinde măsuri concrete este doar o chestiune de timp.