Sondaje și identităţi geopolitice. Cetățenii R. Moldova între Uniunea Vamală, UE și NATO

De Nicolae Țîbrigan | 09.08.2014

În R. Moldova înregistrăm un fenomen paradoxal de aderare la oricare dintre formațiunile inter-statale de moment (opțiuni geopolitice) ca surse de prestiugiu și securitate. Evoluția tendinței privind intenția de a vota la referendum pentru aderarea R. Moldova fie la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan (UV RBK), fie la Uniunea Europeană (UE) sau NATO, ne poate oferi detalii importante pentru estimarea suportului general al cetățenilor față de aceste opțiuni de politică externă (identitate geopolitică), mai ales dacă întrebarea este formulată în contrapondere cu celălalt proiect geopolitic, aflat în opoziție: „Dacă totuși ar trebui de ales în cadrul unui referendum între aderararea Rep. Moldova la Uniunea Europeană și aderarea la Uniunea Vamală Dvs. ce ați opta?”.

Lumina nu mai vine de la Răsărit

În Figura 1 sunt prezentate rezultatele barometrelor de opinie realizate de către Institutul de Politici Publice (IPP), care înregistrează evoluția opțiunii strategice a cetățenilor faţă de UV RBK şi UE pe perioada 2011-2014:

Aici observăm că opțiunea pro-UV RBK scade progresiv pe perioada noiembrie 2011 – aprilie 2013, spre deosebire de opţiunea europeană a respondeţilor, care înregistrează o ascensiune. De asemenea, vedem că momentul de cotitură îl reprezintă Barometrul din noiembrie 2013, în preajma Summit-ului de la Vilnius, când înregistrăm o creştere a frecvenţelor ambelor opţiuni (43% – UV RBK şi 44,70% – UE), iar vectorul pro-european se menţine peste cel eurasiatic. O tendinţă explicată prin discuţiile aprinse din spaţiul public faţă de orientarea externă a republicii, astfel ambele opțiuni sunt puse pe agenda publică. Totuşi, criza ucraineană şi-a lăsat amprenta pe ultimele date ale Barometrului, generând un trend descrescător faţă de cei doi vectori de politică externă. Cel mai probabil că aceştia încep a fi percepuţi ca surse de conflict intern în republică, mai ales că în ultimul timp populaţia a fost expusă unui „război mediatic” destul de accentuat. Am putea spune că Euromaidanul şi protestele pro-ruse din estul Ucrainei au reuşit să reamplaseze aproape proporţional opţiunile moldovenilor faţă de proiectele integraţioniste (29% pro-UE şi 22% pro-UV RBK).

uniunea-vamala-580x300O altă curiozitate constă în faptul că un segment semnificativ de cetățeni ar vota la referendum ambele opțiuni, în funcție de conjunctură, numai pentru a oferi o șansă de dezvoltare R. Moldova în cadrul unei structuri geopolitice mai mari. Totuși, cele două preferințe, UV RBK şi UE, joacă un tandem „cu sumă nulă” pentru a câştiga încrederea şi inimile moldovenilor indecişi (33%).

Ultimele date din barometrele de opinie publică arată o corelație strânsă între preferința integrării europene a R. Moldova și interesele predominant pecuniare ale cetățenilor moldoveni. Adevărat sau nu, dar euroscepticismul moldovenilor este strâns legat de contextul amplificării crizei ucrainene ca manifestare a ingerinţei directe a UE (amplu mediatizată de mass-media de limbă rusă din R. Moldova), precum și de lipsa de încredere faţă de actuala guvernare care practică un comportament ambivalent (se declară pentru integrarea în Uniunea Europeană şi, în acelaşi timp, vinde Aeroportul şi Banca de Economii ruşilor). Moldovenii încep să creadă că UE nu va fi în stare să le satisfacă așteptările de a găsi un loc de muncă bine plătit, și în general, de a beneficia din punct de vedere economic de pe urma integrării europene. Aceste atitudini sunt alimentate de partidele din opoziție și unele din cele extra-parlamentare, care consideră că R. Moldova trebuie să renunțe la actualul vector european și să adere la proiectul eurasiatic în diferitele sale forme: Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, Uniunea Economică Eurasiatică, Eurasia etc.

Aşadar, de acum încolo parcursul european al Chişinăului va fi strict legat de succesul coaliției pro-europene până și după următoarele alegeri parlamentare, iar pulsul eurasiatic va fi resimţit ori de câte ori moldovenii se vor confrunta cu corupţia, creşterea preţurilor sau amânarea „perspectivei europene” pentru o perioadă nedeterminată.

Figura 1. Dacă totuşi ar trebui de ales în cadrul unui referendum între aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană sau Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Dvs. pentru ce aţi opta?

Uniunea Vamala vs. Uniunea Europeana in R. Moldova (2011-2014)

Sursa: Barometrul Opiniei Publice, IPP, R. Moldova (noiembrie 2011 – aprilie 2014)

Două decenii de PfP și sincope strategice

Anul acesta s-au împlinit douăzeci de ani de la aderarea R. Moldova la Programul Parteneriatului pentru Pace al NATO (Partnership for Peace – PfP), deşi Chişinăul stabilisi primele relaţii cu Alianţa Nord-Atlantică încă din 1992, când se afla în plin conflict intern cu raioanele separatiste din est.

Lansat la iniţiativa SUA cu ocazia summit-ului NATO de la Bruxelles (1994), Programul a permis Statelor partenere construirea unei relaţii individuale cu NATO în cadrul căreia cooperarea practică se realizează în funcţie de necesităţile fiecărui Stat-partener. În ciuda faptului că obiectivul strategic al membrilor PfP este integrarea în NATO, guvernele moldovenești ce s-au perindat din 1991 încoace nu au reuşit să avanseze pe vector nord-atlantic decât până la Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului (IPAP), concentrându-se mai mult pe reforme interne – politică, securitate și apărare. Blocajul ține de așa-numita „neutralitate” prevăzută de Constituție, care nu și-a dovedit în niciun fel utilitatea: „Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său” (Art. 11), fără a se oferi prea multe detalii cu privire la obligațiile, drepturile sau alte criterii care reies din acest statut de „no man’s land”. Din acest punct de vedere, situația de peste Prut devine paradoxală în condițiile în care circa 11% din teritoriul republicii nu se află sub controlul guvernului de la Chișinău, iar în stânga Nistrului avem dislocate trupe militare ale unui stat străin – Grupul Operativ al Forțelor Armate ruse din Transnistria. Dincolo de asta, nici măcar Strategia securității naționale (SSN) adoptată în 2011 nu clarifică parametrii concreți ai colaborării cu structurile nord-atlantice, accentul fiind pus mai mult pe „intensificarea cooperării cu UE pe linia PESC (CFSP) și PSAC (CSDP)”. Ce ne demonstrează asta? În primul rând, vedem că elita politică de la Chișinău este lipsită de o viziune strategică pe termen lung, deoarece nici retorica pro-europeană a Kievului și nici instituțiile europene din Bruxelles nu au reușit să-i oprească pe soldații ruși să calce cu bocancii peste suveranitatea Ucrainei. Efectele strategiei lui Kucima „vițelul cuminte care suge de la două vaci” lovesc acum în ceea ce a mai rămas din statul ucrainean unitar. Neliniștea este resimțită și în R. Moldova, atât la nivelul populației, cât și cel al liderilor politici. Iar ceea ce trebuie să evite cu orice preț actuala sau următoarea coaliție de guvernare de la Chișinău este repetarea scenariului ucrainean vis à vis de NATO: o societate civilă lipsită de exercițiul dezbaterii despre subiect în combinație cu o elită politică fără o motivație electorală să transforme dezbaterea nord-atlantică într-o miză națională. În condițiile actuale, când nu putem vorbi de o depășire a pragului de percepții la nivel instituțional și uman, care ar putea înclina balanța spre un vector atlantist, integrarea R. Moldova în NATO este imposibilă, însă nu pe termen lung. Capcana neutralității întinsă abil de Rusia – în speranța deșartă să rezolve conflictul transnistrian și să blocheze extinderea frontierei euro-atlantice spre est – ar putea să nu mai funcționeze în condițiile în care Rusia dezavuează orice acorduri bilaterale încheiate cu Kievul, iar miza nord-atlatică dispune de oportunitatea unei dezbateri mai consistente în sfera publică moldovenească. Evident că decizia trebuie fundamentată în contextul a ceea ce se întâmplă în Ucraina, iar momentul decisiv va fi summit-ul NATO din Marea Britanie programat la începutul lunii septembrie a acestui an și unde a fost invitată și R. Moldova. Astfel, mass-media, societatea civilă și decidenții politici trebuie să deschidă dialogul pe chestiunea opțiunilor de securitate ale R. Moldova, mai ales pe tema legată de o posibilă creare a Comisiei NATO-Moldova (modelul georgian) pentru a intensifica consultările politice și cooperarea practică, depășind astfel „blocajul” constituțional față de Organizația Atlanticului de Nord. Desigur că s-ar ivi și contraargumentele clasice: NATO irită Rusia, garantarea statutului permanent de neutralitate, organizarea unui referendum național, reacții negative din partea Transnistriei și Găgăuziei etc., dar toate acestea nu valorează nimic atunci când ești pus în situația unui „stat consumator de securitate”. Ce variantă ar mai avea Chișinăul la îndemână? Greu de răspuns. Se va culege ce se va semăna.

Stamp_of_Moldova_302Cu atât mai greu de înțeles devin și declarațiile premierului român după întâlnirea avută cu secretarul general al NATO, prin care susținea menținerea statutului de neutralitate al R. Moldova, în condițiile în care nici România și nici Alianța nu-i pot garanta integritatea teritorială. Pur și simplu, fără un document semnat nimeni nu devine obligat nici față de Ucraina, nici față de R. Moldova.

Pe de altă parte, ştirea potrivit căreia R. Moldova ar putea obţine un statut de aliat non-NATO a provocat mai degrabă o undă de şoc în presă, iar zvonul s-a răspândit rapid fără a se înregistra reacţii de protest la nivelul societăţii civile moldoveneşti. Vorbim despre proiectul de lege „Russian Aggression Prevention Act  2014” lansat pe 1 mai a.c. şi care nu a trecut nici măcar prin Comitetul de relaţii externe al Senatului american. Proiectul, iniţiat de republicani, îndrumă preşedintele SUA, Barack Obama, să sporească interacţiunile Forţelor Armate ale SUA cu forţele armate ale Ucrainei, Georgiei, R. Moldova, Azerbaidjanului, Bosniei şi Herţegovinei, Kosovo, Macedoniei, Muntenegrului şi Serbiei; şi să sporească asistenţa de securitate a SUA şi NATO către aceste state. Obiectivul republicanilor era de a incrimina administrația Obama pentru că nu se implică suficient de mult în sprijinirea statelor sus-menționate în relația cu Rusia, iar presa locală nu a făcut altceva decât să cadă în „capcana răfuielii” dintre cele două tabere politice – a Republicanilor și Democraților – din SUA.

Cert e că, în piața Marii Adunări Naționale, protestele nu s-ar declanșa nici în condițiile în care elita guvernamentală de la Chișinău ar hotărî, la un moment dat, ca opțiunea NATO să fie cel puțin discutată. În această situație, circa 20-25% din populație ar obține automat o reprezentare în dezbaterea publică. Judecând după cifrele furnizate de Barometrul de opinie publică (BOP), vedem că atitudinea populației față de această organizație este încă favorabilă (Figura 2), în condițiile în care numărul celor indeciși rămâne tot 25%. Dacă am evalua strict datele acestei cercetări, ar rezulta o creștere ușoară a elanului pro-NATO, însoțită, în același timp, și de o ascensiune a ponderii celor ce s-au pronunțat împotrivă (~50%). Cifra nu ar trebui să ne surprindă deoarece, pe tot parcursul crizei ucrainene, media din Rusia a expus negativ imaginea Alianței, iar neliniștea populației a influențat datele Barometrului. Însă, una este să declari în fața respondentului că votezi împotrivă (ca să eviți la nivel psihologic evenimentele din Ucraina), și altceva e să te prezinți la secția de votare și să aplici ștampila pentru a avea siguranța că „omuleții verzi” nu vor trece Nistrul. Viziunile sau strategiile de securitate ar trebui, de acum încolo, ajustate și după această stare de spirit, cu toate consecințele care decurg de aici.

În ceea ce privește soluțiile pentru asigurarea securității R. Moldova, 14% din populație (minus Transnistria) consideră că aceasta poate fi garantată prin aderarea la NATO. În aceste condiții, lipsa totală a interesului pentru problemă din partea decidenților, și relativa conștientizare a importanței securizării prin intermediul acestei organizații internaționale de către cetățeni se poate explica prin instituirea unui fenomen de „spirala tăcerii”. Fenomenul se exprimă prin faptul că spațiul public din R. Moldova nu este permisibil față de alte opțiuni de securizare care ar putea afecta într-un mod statutul de „neutralitate”, considerate a fi mai degrabă „periculoase”. Dezinteresul manifestat de actuala guvernare se află în contradicție cu relativa conștientizare a publicului, care, din păcate, nu dispune nici de un spațiu deschis al dezbaterii, și nici de experiența necesară. Important e ca în primă etapă, despre Organizația Atlanticului de Nord, să se discute măcar într-un mod mult mai serios.

Figura 2. Răspunsuri la întrebarea: „Dacă duminica viitoare va avea loc un referendum cu privire la aderarea R. Moldova la NATO, Dvs. ați vota pentru sau contra?

NATO in R. Moldova (2010-2014)

Sursa: În baza datelor furnizate de Barometrul Opiniei Publice noiembrie 2010 – aprilie 2014 (Institutul de Politici Publice)

Nicolae Ţîbrigan este cercetător în cadrul Fundaţiei Universitare a Mării Negre şi asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române.