România ar putea crea un fond de investiţii pentru Republica Moldova (Video)

Iulia Dubceac | trm.md | 16.01.2016
Un fond de investiţii pentru Republica Moldova, gestionat de statul român, ar putea fi creat peste Prut. Autorii proiectului explică iniţiativa prin faptul că, de la căderea comunismului, decalajul dintre venitul pe cap de locuitor dintre cele două ţări a crescut permanent în defavoarea cetăţenilor Republicii Moldova. Subiectul a fost discutat în cadrul unui forum economic, desfăşurat ieri, la Cluj, relatează Moldova 1.

Ideea de constituire a Fondului Moldova este promovată de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” şi de Fundaţia Universitară a Mării Negre (FUMN). Investiţiile ar urma să fie direcţionate spre reducerea decalajelor dintre cele două state.

„Atunci când am plecat, şi România, şi Republica Moldova după căderea comunismului eram la fel de săraci. Pe drumul ăsta cetățeanul din Republica Moldova a ajuns să fie de șase ori mai sărac decât cel din România”, a spus preşedintele FUMN, Dan Dungaciu.

„Republica Moldova este un stat cu o structură economică care o condamnă la dispariţie”, a spus directorul Departamentului de Analize Economice al FUMN, Petrişor Peiu.

Reţelele de alimentare cu apă sau calea ferată sunt domenii în care se poate investi în Republica Moldova. Iniţiatorii proiectului sunt convinşi că banii nu sunt o problemă.

Autorii iniţiativei spun că proiectul este unul pe termen lung şi nu trebuie să depindă de tulburările de pe scena politică şi că, în acest fel, investitorii care doresc să facă afaceri în Republica Moldova vor beneficia de mai mult sprijin.

Conform iniţiatorilor proiectului Fondul Molodova, actualmente, în băncile româneşti există 80 de miliarde de euro, bani ai companiilor şi ale persoanelor private. Un singur procent din această sumă, investit în Fond, ar asigura un bun început pentru acesta.