RM, la răscruce între România şi Rusia; „Moldova a eşuat, iluziile s-au sfârşit, iar UE nu mai vrea să fie generoasă”

Jurnal.md | 01.05.2015

Republica Moldova se confruntă cu o profundă criză politică, economică şi socială, iar dacă până nu demult o mare parte din societate mai credea într-un viitor luminos, numit integrare europeană, acum au fost împrăştiate şi ultimele rămăşiţe de iluzii. Dincolo de toate acestea, Rusia încearcă să-şi legitimeze trupele armate pe întreg teritoriul RM, Uniunea Europeană a obosit să mai fie generoasă, Transnistria este ghiuleaua de la piciorul Moldovei, iar ţara noastră riscă să cadă într-o zonă a opţiunilor radicale. 

Opiniile au fost lansate în cadrul unei dezbateri organizate de Fundaţia Universitară a Mării Negre (FUMN), la care au fost prezente nume cu greutate de la Bucureşti, dar şi de la Chişinău. La eveniment au participat: Dan Dungaciu, sociolog şi geopolitician român, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, preşedinte FUMN; Cristian Diaconescu, fost ministru al Afacerilor Externe al României; Val Butnaru, scriitor, jurnalist, moderatorul emisiunii „Cabinetul din Umbră” la Jurnal TV;  Petrişor Peiu, Director Departamentul de Analize Economice al FUMN; Valeriu Munteanu, deputat în Parlamentul RM; Adrian Cioroianu, decan al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti; Iulian Chifu, directorul Centrului pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning, fost consilier prezidenţial; George Scarlat, expert în spaţiul estic (FUMN). Mai jos vedeţi discursurile vorbitorilor la dezbaterea FUMN.

„Republica Moldova riscă să ajungă într-o zonă a opţiunilor radicale”

Dan Dungaciu:  „Sfârşitul iluziilor – Republica Moldova între România şi Rusia”. Am optat pentru acest titlu, recunoaştem cu toţii, provocator, din trei motive. În primul rând, din cauza evoluţiilor din RM, care ni s-au părut că, la un moment dat, riscă să aşeze RM într-o zonă a opţiunilor radicale. Evoluţii care nu au fost percepute bine nici de populaţia RM, nici de partenerii europeni ai RM, nici de către România. În al doilea rând, sondajele de opinie, care arată că, pentru prima dată în RM, opţiunea pro-europeană a căzut într-o zonă complet dezechilibrată, faţă de opţiunea estică. E pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva, după ani buni. Această discrepanţă trebuie să ne îngrijoreze. Fără să dramatizăm neapărat, dar îngrijoraţi trebuie să fim.

În al treilea rând, vă reamintesc, cu ocazia lansării filialei FUMN la Chişinău invitat special a fost fondatorul Stratfor, George Friedman. Întrebat de presă despre declaraţiile pe care le-a făcut cu ocazia primei sale vizite la Chişinău, precum că RM este un stat fără naţiune, că RM a fost în URSS, a fost în România, acum vrea în UE, URSS nu mai există, UE e departe şi România ar fi una dintre cele mai puţin rele opţiuni pentru RM… întrebat despre toate acestea, Friedman a răspuns aşa: „RM, până în prezent, n-a luat decizii. Au luat alţii decizii pentru RM. S-a scuzat de fiecare dată când a fost vorba să pună punctul pe „i”. Criza însă va veni. Nu este deocamdată criză în RM, dar ea va veni. Şi în acel moment, RM va constata că are de ales între două lucruri: între România şi Rusia. Altă opţiune nu va avea.” Or, titlul acestui seminar este o parafrază a celor spuse de dl Friedman.

Există în RM, ca urmare a evoluţiilor politice de acolo, trei mesaje, trei tipuri de discurs, care merită comentate. Primul ţine de integrarea europeană a RM. Unul dintre discursuri ţine de continuarea procesului de integrare europeană. „RM continuă… RM urmează parcursul european” – este un discurs inclus într-un soi de corectitudine politică, diplomatică, şi care, din păcate, nu mai are acreditarea publică pe care obişnuia să o aibă. Acest tip de discurs, indiferent cât de bine poate să sune, ajunge să fie tot mai puţin credibil în ochii populaţiei şi nu doar.

Al doilea tip de discurs pe care îl auzim la Chişinău ţine de insistenţa cu care se vorbeşte sau se sugerează că dacă RM ratează integrarea în UE ar trebui să se orienteze spre alt tip de proiect, cel al reintegrării regiunii transnistrene. Altminteri spus, o schimbare de priorităţi. Dacă înainte credeam că integrarea europeană va duce după sine soluţionarea conflictului transnistrean, astăzi plecăm de la ipoteza că până la integrarea europeană să rezolvăm conflictul transnistrean.

Al treilea tip de discurs s-a văzut printr-un manifest în Scuarul Operei, discurs ţinut de o voce acreditată la Chişinău din multe puncte de vedere. Este vorba despre Val Butnaru. Dintre toate discursurile care au fost lansate atunci, cel al dlui Butnaru a fost cel mai aplaudat. Cei 4 mii de oameni care se aflau acolo au izbucnit şi au început să aplaude. Ce a spus dl Butnaru? A lansat un concept numit de domnia sa „Unire inteligentă”. Asupra acestor trei tipuri de discursuri ar merita să stăruim.

„Nu va exista nicio integrare europeană; RM are de ales – fie gubernie rusească, fie provincie românească”

Val Butnaru: Dacă e sfârşitul iluziilor, înseamnă că ele au existat undeva, cândva. Trebuie să recunosc că în Basarabia a existat lume care credea că această frumoasă poveste de integrare a RM în UE poate să se întâmple. Nimeni nu putea argumenta, spune exact cum acest miracol se poate întâmpla, dar lumea spera, lumea era hrănită cu aceste iluzii. Ei bine, astăzi trăim zile în care ar trebui cu toţii să fim oneşti şi să le spunem oamenilor adevărul aşa cum este: nu va exista nicio integrare în Uniunea Europeană. Şi în general, nu va urma nimic. Cauze sunt mai multe. Acest lucru nu s-a întâmplat brusc.

O să vă amintesc doar trei mari scandaluri care au zguduit societatea din RM şi au compromis parcursul european. Primul scandal este cel numit Pădurea Domnească – o vânătoare de tip mafiot, în timpul căreia a fost împuşcat un om. Nimeni n-a fost găsit vinovat. Al doilea scandal a fost spălarea a 20 de miliarde de dolari prin băncile din RM, prin hotărâri judecătoreşti. La fel, nimeni nu a fost găsit vinovat. Şi, în sfârşit, furtul unui miliard de dolari din trei bănci din RM. Nimeni n-a fost găsit vinovat. Apelurile trimişilor europeni de a soluţiona aceste cazuri au rămas fără răspuns.

De cealaltă parte, noua conducere a UE a făcut câteva lucruri extrem de clare. Comisarul pentru extindere şi politici de vecinătate (acest post a fost desfiinţat şi numit acum altfel – politici de vecinătate şi negocieri de extindere) a spus, într-o manieră explicită, că în următorii 10 ani nu va exista nicio extindere a UE. Acolo unde diplomaţii europeni vorbesc despre un termen de 10 ani, cred că putem uşor să-l triplăm. Un alt adevăr pe care trebuie să-l spune basarabenilor este că există doar două căi – fie Basarabie devine o gubernie rusească, fie se uneşte cu România şi devine provincie românească.

Astăzi s-a creat o situaţie care ne aduce aminte de ceea ce s-a întâmplat în 1918. Tot mai multă lume conştientizează că singura salvare de hoardele bolşevice este reunificarea. Pe de altă parte, aceeaşi situaţie de astăzi ne aduce aminte de 1940. Ultimatumul stă să vină. Ce va face România? Se va retrage încă o dată din Basarabia? Mă tem că de data asta definitiv. Pericole şi obstacole sunt multiple – tancuri ruseşti la Tiraspol, Rusia devine extrem de agresivă şi posesivă în raport cu fostele colonii, problema transnistreană nu este rezolvată, găgăuzii manifestă atitudine ostilă faţă de această idee. Dar să nu uităm că Coreea de Sud, bunăoară, întâmpină mai multe obstacole şi totuşi acolo există un minister al reunificării, chiar dacă în nordul ţării guvernează cea mai acerbă dictatură din Europa şi poate din lume.

Este adevărat, eu pledez pentru un termen pe care l-am lansat – Unirea inteligentă. Politicienii de la Chişinău şi de la Bucureşti păstrează o tăcere enigmatică în raport cu această temă extrem de importantă şi stringentă. Încerc să înţeleg, dar nu pot, de ce se tem ei să vorbească deschis despre reunificare. Şi atunci eu zic să-i lăsăm un pic în pace şi să mizăm pe elitele din oraşele româneşti şi cele din RM. Unirea inteligentă înseamnă mai multe răspunsuri decât întrebări, mai multe idei decât lozinci. Este adevărat că, în ultimii 20 de ani, noi am scandat unirea şi nu am gândit-o. Cred că acum a venit momentul să procedăm invers, să creăm platforme de discuţii, fundaţii care ar finanţa acţiunile, să elaborăm scenarii plauzibile ale viitoarei reunificări, să lansăm cât mai multe emisiuni la televiziuni şi pe internet. Ideea este ca despre ideea reunificării să vorbim în fiecare zi, nu doar la 27 martie sau 1 decembrie.

În final, daţi-mi voie să vă spun o parabolă. Povestea este despre o soră şi un frate de undeva din nordul Basarabiei, care au venit la Bucureşti. Sora, care nu ştia bine româneşte, a reuşit până la urmă să se adapteze, să se integreze, a învăţat limba, a întâlnit un băiat, s-a căsătorit, are familie, casă. Cu fratele s-a întâmplat însă altceva, ceva nu a mers, nu s-a integrat, nu şi-a găsit loc de muncă. Şi atunci el pleacă la Moscova, îşi găseşte loc de muncă, găseşte o fată, se căsătoreşte, are casă, familie, este cetăţean al Rusiei. Ce este asta? O telenovelă sau o dramă autentică. De felul în care vom răspunde noi la această întrebare depinde viitorul Basarabiei.

„Republica Moldova NU este un stat suveran; Transnistria – ghiuleaua de la piciorul RM”

Adrian Cioroianu: Consensul politic la Chişinău este penibil, dacă se va axa pe ideea neutralităţii, dacă va aduce în discuţii astfel de fantasme. În zona aceasta neutralitatea este o fantasmă. Nu poţi să fii între şi între. Istoria ne-a condamnat să fim într-o zonă în care, în situaţii de criză, pur şi simplu nu poţi să fii neutru. Nu cer ca mâine RM să declare că vrea să intre în NATO, dar nici să pună în Constituţie sau în Parlament neutralitatea. Ca să fii neutru trebuie să fii Elveţia. În momentul de faţă, cine susţine neutralitatea la Chişinău pe trei pătrimi face jocul Rusiei.

Transnistria, din punctul meu de vedere, face parte din sistemul de securitate al Rusiei. Imaginaţi-vă harta, vedeţi Kaliningradul, vedeţi Transnistria, vedeţi Sevastopolul. Este un arc de cerc. Nu vor renunţa vreodată la arcul lor de cerc. Transnistria nu va fi lăsată din mâna Rusiei în viitorul previzibil. Ce valoare are ea acum în RM? Una pur teoretică. Doar lipsa curajului politic face ca la Chişinău sau, eventual, în România, să nege o dezbatere pe această temă.

Transnistria este ghiuleaua de piciorul Republicii Moldova, în  orice încercare de a se apropia de UE sau de România. Vă imaginaţi o posibilă unire a RM cu România în condiţiile în care Transnistria este parte a RM? Vă imaginaţi o ţară în NATO sau UE pe al cărei teritoriu se află armata rusă? Cel mai mare cadou pe care îl poate face UE Republicii Moldova este să menţină presiunile. Dacă UE nu menţine presiunile, eşecul va fi total.

Ce poate să facă România? Trebuie să hotărâm pe ce mizăm. Mergem pe cartea idealistă sau pe cea realistă. Eu sunt partizanul realismului. Am toată înţelegerea şi simpatia pentru cei care văd în termeni idealişti. Ca profesor de istorie ştiu foarte bine ce înseamnă o provincie la care noi am renunţat fără luptă. Că puteam lupta sau nu, asta e altceva, dar am renunţat fără luptă. Avem o datorie morală faţă de cei care se simt acolo români. Doar că nu toţi cetăţenii RM se simt români, nu doar românii votează în RM. Haideţi să privim lucrurile măcar pe jumătate realist, să discutăm onest. Este RM un stat suveran astăzi?

​Permiteţi-mi să vă spun, nu în calitate de fost ministru, nu în calitate de decan, este opinia mea ca om care citeşte cărţi de istorie: Un stat care nu-şi controlează teritoriul de la est la vest şi de la nord la sud nu este un stat suveran. România este un stat suveran, RM nu e suverană în momentul de faţă. Transnistria este o cauză. Mai bine să se sfârşească iluziile. Haideţi să vedem ce se poate face pentru RM în hotarele pe care le poate controla.

„Republica Moldova a eşuat; UE nu poate să accepte un asemenea stat”

Petrişor Peiu: Am spus în repetate rânduri că în RM se formează un cocteil exploziv, care poate să conducă la o criză economică, sistemică, care, la rândul ei, poate genera o criză socială. RM nu a reuşit să-şi construiască o economie compatibilă cu cele din UE. Din acest punct de vedere este un eşec. Mă refer, în primul rând, la structura economică. În afară de aceasta, o altă premiză a actualei crize sistemice constă în vulnerabilităţile deosebite, dictate de anumiţi factori.

Primul este ponderea uriaşă a deficitului comercial. RM este un stat cu un deficit comercial între 40-50% din PIB. Asemenea cote nu se mai întâlnesc decât în state din fosta Asie centrală sovietică. Pentru comparaţie, în România această cifră e de 3% din PIB şi România nici nu este o ţară fruntaşă din acest punct de vedere. Al doilea factor este proporţia uriaşă a remiterilor în PIB. Anul trecut, banii trimişi de cetăţenii care lucrează în străinătate au fost de 1,6 miliarde de dolari. Pentru a accentua această vulnerabilitate trebuie să spunem că 68 la sută din aceste remiteri au venit din Federaţia Rusă, de unde şi nenorocirea actuală, pentru că aceste remiteri au scăzut foarte mult pe fondul crizei economice din Rusia.

Al treilea element care face RM să reprezinte un stat care a eşuat în încercarea de a deveni un stat european este reprezentat de lipsa unui sistem bancar viabil. Principala bancă a ţării, Banca de Economii, are o gaură, o acumulare de deficite toxice, de un miliard de dolari. Este celebrul miliard despre care se vorbeşte. Chiar şi aşa, acest sistem bancar a reuşit într-un an de zile să spele o sumă cuprinsă între 250 de miliarde, cifra Băncii Naţionale a Moldovei, şi 1.000 de miliarde de lei, cifra Centrului Naţional Anticorupţie.

Pentru a înţelege ce înseamnă 1.000 de miliarde de lei în Republica Moldova, PIB-ul a fost 111 miliarde anul trecut. Deci vorbim despre o cifră de zece ori mai mare. Pentru a înţelege şi mai acut cum se manifestă această criză în RM, trebuie să citim mai în profunzime statisticile şi prognozele, pentru că acestea vorbesc în anul 2015 de o recesiune de la – 1% (varianta Ministerului Economiei) până la – 2% (varianta Băncii Mondiale). Trebuie să înţelegem că în aceste prognoze sunt incluse nişte valori medii.

Populaţia resimte mult mai dureros această recesiune, care e o criză sistemică, de fapt, pentru că populaţia nu resimte valori medii, ci pe cele punctuale, de zi cu zi. De exemplu, cursul de schimb la care s-a făcut bugetul de stat al RM pe 2015 este 19,31 lei la dolarul american. Dar acest curs a plecat de la 15 lei pe dolar la 1 ianuarie, s-a dus spre 21 de lei pe dolar, s-a întors la 16, a urcat la 19, iar acum este iar pe la 18 ş ceva. Această evoluţie creează panică şi goleşte buzunare. Din acest punct de vedere, populaţia resimte nu valorile medii, ci valorile punctuale, care fac viaţa îngrozitoare la Chişinău.

Încercând să trag o concluzie, aş vrea să spun că ceea ce se întâmplă acum este manifestarea unei crize sistemice, criză care s-a instalat şi va dura foarte mult. Ea e potenţiată de criza politică, de lipsa unui guvern stabil. Şi atunci UE nu poate să accepte a primi în rândurile sale şi a începe discuţiile cu un stat care, din punct de vedere economic, a eşuat în a arăta precum tiparul european. UE nu crede că există un început al oricăror discuţii atât timp cât nu se îndeplineşte criteriul Copenhaga şi criteriul economiei funcţionale de piaţă.

„UE nu mai are pornirea de a fi generoasă”

Iulian Chifu: Nu putem decupa Republica Moldova. E aici, la frontiera noastră, îşi are vecinii pe care îi are şi istoria pe care am trăit-o împreună. Din acest punct de vedere cred că trebuie să contemplăm şi lucrurile care au loc dincolo de RM, în Ucraina. Apariţia agresiunii militare din estul Ucrainei a schimbat complet regulile. După un asemenea eveniment nu ne putem raporta decât la o perspectivă a unei frontiere întărite între Est şi Vest, o frontieră întărită a UE, care nu ştim unde va fi. UE a obosit. De data aceasta în sens cronic.

Suntem într-o întoarcere după criza economică către sine, către propriile probleme. Dacă nu exista conflictul din estul Ucrainei, probabil zona contiguă a frontierei estice era la coada priorităţilor de astăzi ale UE. La momentul actual, UE nu mai are pornirea de a fi nici generoasă, nici de a face reparaţii faţă de scindarea unui continent. UE trebuie astăzi convinsă de state că se fac reforme, că există voinţă politică.

Un alt punct la care vreau să mă refer e că UE nu se va extinde. Am auzit aici despre un comisar, care mai are vreo patru ani de mandat, şi care a spus că UE nu se va extinde în următorii 10 ani. Daţi-mi voie să pun aici un mare semn de întrebare pe calificarea persoanei care face o asemenea afirmaţie. Ce facem mai departe, dacă acceptăm faptul că UE nu se va extinde? Închidem Republica Moldova? Sau ne adaptăm la realitatea care ne este astăzi oferită? Iluziile ţin şi de ceea ce am vrut noi să vedem în RM şi ceea ce este cu adevărat RM, cu componenta sa politică, economică, identitară, în formula aceasta de mozaic. Şi va trebui să ne uităm cu atenţie şi să construim cu atenţie varianta care ne lipseşte astăzi, prin această formulă de guvern minoritar cu susţinere comunistă, care vrea să facă reforme proeuropene, un guvern de administraţie, în cel mai bun caz, şi cu mari semne de întrebare privind voinţa de reforme.

Cu certitudine, nu avem cum face paşi înainte dacă nu reclădim speranţa, dacă n-o renaştem, dacă nu spunem foarte clar un lucru: că RM are nevoie de aceste reforme ca să fie aproape de momentul în care să poată emite acea scrisoare de începere a negocierilor cu şanse şi nu să o lăsăm în spate, să o lăsăm să nu facă reforme, să pierdem unul dintre instrumentele cele mai importante de atractivitate şi de perspectivă. Dacă mâine UE abandonează, înseamnă că putem închide RM.

„S-au risipit şi ultimele rămăşiţe de iluzii că Republica Moldova se îndreaptă spre UE”

Valeriu Munteanu: Lucrurile încep în septembrie 2009, atunci când după 8 ani foarte complicaţi de guvernare comunistă, mai ales ultimii doi ani ai generalului Voronin, la putere ajung patru partide proeuropene şi unele, aparent, chiar pro-româneşti, se încropeşte o coaliţie de guvernare. Incapacitatea de a alege preşedintele RM a dus la aceea că în noiembrie 2010 să fie organizate din nou alegeri parlamentare, câştigate de aceleaşi partide. Speranţele oamenilor privind integrarea europeană au permis acestor partide să meargă înainte. Am văzut susţinere fără precedent din partea partenerilor europeni.

Următoarea etapă, 2010-2013, din punctul meu de vedere e cea mai prolifică. Au fost adoptate cele mai multe legi pentru armonizarea legislaţiei. Atunci se muncea asiduu şi simţeam şi speram că rezultatele sunt aproape. Cotitura despre care vreau să vorbesc s-a produs în februarie 2013, atunci când absolut subit, fără niciun argument, preşedintele celui mai mare partid din coaliţia de guvernare, Vladimir Filat, a decis subit să destrame coaliţia de guvernare. De aici pornesc manevre politice foarte importante, care în aprilie 2013 duc la excluderea de la guvernare a Partidului Liberal.

Din mai 2013 până în noiembrie 2014 avem o perioadă foarte complicată, dar în care iluziile încă nu fuseseră împrăştiate cu totul. Din păcate, din acest moment au loc lucruri reprobabile pentru RM, guvernarea cedează Banca de Economii şi Aeroportul Internaţional Chişinău agenţilor economici din Federaţia Rusă. Acolo a fost punctul de pornire, în mai 2013, iar deznodământul încă nu l-am văzut, suntem în proces. Se vorbea despre integrare europeană, se primeau fonduri şi alocaţii consistente, în acelaşi timp obiective importante fiind cedate Rusiei.

Alegerile din noiembrie 2014 au fost o farsă, una foarte veritabilă pentru realităţile din RM, atunci când cei care militau încă pentru integrarea europeană, au minţit propriul electorat, spunând că nu vor face coaliţie cu comuniştii sub nicio formă, lucru pe care l-au făcut imediat după alegeri. Asta ne demonstrează că jocurile au fost făcute înainte de alegeri. Ultima perioadă la care vreau să mă opresc e cea de după formarea actualei coaliţii de guvernare, când PL iarăşi a fost exclus. E perioada care a risipit şi ultimele rămăşiţe de iluzii care au mai rămas că RM se îndreaptă spre UE.

„RM a avut toate oportunităţile, la un moment dat”

Cristian Diaconescu: Toţi, şi RM, au propriul destin pe care şi-l fac singuri. La îndemâna oricărui stat, precum şi la îndemâna RM, au stat toate oportunităţile posibile, la un moment dat. Sigur că unele dintre ele nu se mai repetă, sigur că unele dintre ele sunt ratate, sigur că de unele se profită şi ţara merge înainte pe direcţia pe care şi-o doreşte, dar din punct de vedere aspiraţional, variantele sunt întotdeauna pe masă.

Indiferent de parcursul pe care şi-l va alege RM, consider că această ţară are nevoie de stabilitate şi de pace. Din acest punct de vedere ar fi câteva decizii de luat. În primul rând, rezolvarea fără niciun fel de bare a situaţiei din Transnistria. Niciun pas politic în afara regiunii nu se va putea face trenând această problemă nerezolvată, prin care o parte a suveranităţii RM a fost exclusă. Tergiversarea negocierilor 5+2, interesul de la Est şi dezinteresul de la Vest în legătură cu finalizarea acestor negocieri a reprezentat o mare teroare politică.

În al doilea rând, vine un moment când jocul la două capete nu mai e eficient. Sigur, întotdeauna vor fi scuze, dar nimeni nu-ţi va rezolva din exterior o problemă, decât prin prisma intereselor respectivului. Prin această scuză a neputinţei am trecut şi noi şi uneori mai trecem şi astăzi. V-aş ruga să nu fiţi atât de sceptici în privinţa parcursului european. Aveţi răbdare, vedeţi-vă consecvent de ţara pe care vreţi s-o creaţi, sau răbdaţi o ţară a compromisurilor, în care se fură un miliard din bănci.

„Planul Voronin – noul Memorandum Kozak”

George Scarlat: Este grav ce se întâmplă în Parlamentul RM. La 21 ianuarie, Partidul Comuniştilor a depus un proiect privind consolidarea neutralităţii RM, ceea ce este absurd. Dacă deja ai o Constituţie care prevede acest lucru, cum poţi să dai o lege care să fie mai tare decât Constituţia? Legea să consolideze Constituţia. În realitate nu pot să-i spun decât planul Voronin, care este noul Memorandul Kozak. În 2003 Memorandumul Kozak a fost respins, acum planul Voronin ar veni ca şi cum din partea moldovenilor. Acest proiect de lege prevede că „RM nu va participa la programele de cooperare militară îndreptate spre implementarea standardelor de securitate ale statelor participante la uniuni militare”.

Ce vrea să spună asta? Ca toate ţările din regiune, în 1994 RM a semnat Parteneriatul pentru Pace, lucru care nu este deloc incompatibil cu neutralitatea sa. Ruşii s-au temut că prin aceste participări armata RM devine în timp compatibilă cu forţele NATO. În mod evident, nu-şi doresc să fie pregătită după standardele NATO o armată, fie şi mică, dar care le-ar opune vreodată rezistenţă. În acelaşi sens, pentru a împiedica activităţile de compatibilizare a forţelor armate ale RM cu cele ale NATO, mai este un articol în lege, asistenţă internaţională îi spune. Prevede că la misiunile internaţionale pentru pace RM să participe doar cu personal tehnico-medical. Acest lucru înseamnă că militarii RM, care acum sunt implicaţi în misiuni de apărare a păcii în Afganistan, în Kosovo şi exact pe teren, pe câmpul de luptă devin compatibili cu forţele NATO să nu mai facă asta.

Mie mi se pare, în mod evident, o lege îndreptată împotriva suveranităţii RM, pentru că un stat are dreptul să aibă mijloace de a se apăra. Unul dintre cele mai grave articole este art. 8 din lege, care încalcă Constituţia. Aici spune aşa: RM, ca stat neutru, îşi rezervă dreptul la demilitarizare totală sau parţială. Deci prin adoptarea acestei legi dânşii vor renunţa la armată, că nu le mai trebuie, în opinia lui Voronin sau oricine i-a dictat legea. Dacă te uiţi în Constituţia RM, este un capitol despre forţele armate. Deci avem un prin element de neconstituţionalitate în acest articol.

Comuniştii au zis că acest proiect de lege este strict legat de regiunea transnistreană. Şi spuneau, în mediul diplomatic, pentru a-şi promova acest proiect de lege, că au şi acordul Moscovei. Deci dacă se adoptă aşa ceva, reglementarea transnistreană este ca şi rezolvată. Acum vine încă un articol care violează art. 11 din Constituţia RM – acţiuni umanitare. Citez din lege: „În scopul menţinerii păcii pe teritoriul RM şi asigurării acţiunilor cu caracter umanitar, RM poate încheia acorduri multilaterale şi bilaterale cu privire la statutul forţelor militare şi civile pentru menţinerea păcii”. În primul rând asta înseamnă că vor să legalizeze statutul forţelor militare ruse aflate în Transnistria. Asta încalcă Constituţia, care nu prevede excepţii.

Şi în proiect scrie „pe teritoriul RM”, iar teritoriul RM se întinde până la Prut. Deci aici domnii tovarăşi comunişti spun că vor să încheie acorduri pentru ca trupele de menţinere a păcii, adică cele ruse, să-şi reglementeze statutul pe teritoriul RM, care se întinde până la Prut. După părerea mea, se pregăteşte o reglementare a conflictului în sensul Kozak 2003, RM să cedeze din suveranitate, mult, după părerea mea, şi să păstreze trupele ruse pe teritoriul său şi, de ce nu, până la Prut.