R. Moldova: The show must go on (I)

De Nicolae Țîbrigan | FUMN | 26.11.2015

Titlul acestui material a fost inspirat dintr-un video de promovare a fructelor din R. Moldova. În centrul negocierilor de la Chișinău privind constituirea unei noi alianțe parlamentare care să formeze un nou guvern. Până acum, doar Partidul Democrat, Partidul Liberal şi grupul condus de fostul premier Iurie Leancă s-au întâlnit pentru negocieri privind un viitor acord de guvernare. Reprezentanţii formaţiunilor s-au înţeles să lucreze fiecare în parte la un text de acord, după care, până la finele acestei săptămâni, să propună unul comun. Urmează o săptămână decisivă pentru viitorul republicii, deoarece următorul guvern trebuie să implementeze cât mai urgent reforme pentru a redeschide negocierile cu instituțiile finanțatoare, cum ar fi UE și FMI, și a primi prima tranșă din împrumutul acordat de statul român (150 milioane de euro) fără de care Chișinăul nu poate susține fondul de pensii și cheltuielile bugetare. Referitor la ultimul aspect, aici trebuie să subliniez că împrumutul este condiționat de existența acordului R. Moldova cu FMI (exceptând prima tranșă, unde partea moldovenească trebuie să informeze Bucureștiul cu privire la stadiul negocierilor cu FMI). În urma vizitei echipei tehnice a FMI s-a înțeles că abia după ianuarie 2016, R. Moldova ar putea avea un program cu Fondul, și asta în condițiile în care se vor lua măsuri urgente de îmbunătățire a domeniului legislativ, sistemului financiar-bancar, precum și numirea unui nou guvernator al Băncii Naționale, după demisia fostei conduceri a instituției la 21 septembrie a.c.

 

România pune capăt politicii de „ajutor necondiționat”

Acum o săptămână în urmă, președintele României, Klaus Iohannis, trimisese Parlamentului spre reexaminare a Legii pentru ratificarea Acordului privind asistența financiară rambursabilă (150 milioane de euro) între România și Republica Moldova, semnat la Chișinău, la 7 octombrie 2015, semnat de foștii premieri Streleț și Ponta. Gestul fusese interpretat de presa locală ca și „reacție de duritate fără precedent la adresa clasei politice din R. Moldova” – o abordare total eronată dacă luăm în calcul și comentariul făcut de președintele Iohannis într-o postare pe Facebook: „Cererea de reexaminare asupra Legii pentru ratificarea Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova nu înseamnă o ușă închisă și nici renunțarea la ajutorul pe care îl dăm românilor de peste Prut. A fost singurul instrument juridic avut la dispoziție pentru ca împrumutul de 150 de milioane de euro să fie reportat până după clarificarea evoluțiilor de la Chișinău. În funcție de aceste evoluții, legea se poate întoarce oricând la promulgare. România rămâne în continuare același susținător al Republicii Moldova în parcursul său pro-european”. Decizia a reieșit dintr-un calcul strategic, marcând o nouă etapă în relațiile româno-române dintre cele două maluri ale Prutului, iar Palatul Cotroceni a dat tonul. Vorbim despre o formulă mai pragmatică, o logică enunțată de sociologul Dan Dungaciu: „nu doar România sau partenerii Republicii Moldova trebuie să facă ce trebuie și Republica Moldova să facă ce vrea, ci și Republica Moldova să facă ce trebuie atunci când partenerii ei fac ceea ce trebuie”. Președintele nu a făcut altceva decât să tragă de timp pentru a le oferi partidelor, așa-zis europene, șansa să cadă de comun acord în privința alegerii unui nou guvern pro-european, fără girul PCRM și PSRM. Dacă oficialii moldoveni se țin de cuvânt și până la sfârșitul acestei luni reușesc să semneze un acord de constituire a unei noi coaliții pro-reforme, nu există niciun dubiu că Parlamentul României va retrimite legea spre promulgare către Administrația Prezidențială. Problema e că timp de mai bine de 25 de ani, liderii R. Moldova nu au făcut altceva decât să scufunde micul stat în promiscuitate și corupție. Astăzi șefii de partide, guvernele succesive, instituțiile publice, justiția, sistemmul economic din republică se află la cheremul unor interese oligarhice interne, care oricând se pot transforma în pârghii de influență externă.

Recent, spațiul public din România a fost contrariat de știrile venite de peste Prut, iar sintagme precum „stat falimentar”, „jaful secolului” sau „stat captiv” a inundat spațiul public românesc, crând neliniști și în rândul partidei „europeniste” care au investit atât de multe resurse și eforturi în ceea ce a fost odinioară „povestea de succes a Parteneriatului Estic”. De fapt, în spatele progreselor mici înregistrate de R. Moldova în anii 2010-2013 (creșterea 6-7% a economiei pe contul asistenței externe), se ascundea un sistem corupt subordonat unor interese private. Dacă până acum tensiunile acumulate se manifestau doar la nivel intern, în prezent există riscul ca agenda de politică externă privind parcursul european al statului să se modifice în favoarea altor proiecte integraționiste.

 

Două sondaje spre (ne)liniștea tuturor

Ultimele două sondaje realizate în R. Moldova ne prezintă cifre alarmante, însă contextul în care s-a organizat culegerea datelor schimbă detaliile problemei pe care trebuie s-o descifrăm. În sondajul realizat de CBS-Axa în luna septembrie, datele arată o pondere semnificativă a celor care au declarat că lucrurile din republică merg într-o „direcție greșită” – 87%. Aproape același rezultat (Fig. 1) îl găsim și în cazul altui sondaj efectuat între 29 septembrie și 21 octombrie de către Magenta Consulting pentru Institutul Republican Internațional – 79% din populația R. Moldova consideră că lucrurile din țară se îndreaptă într-o direcție greșită, și doar 13% spun că se îndreaptă într-o direcție bună.

2015-11-09_survey_of_moldovan_public_opinion_september_29-october_21_2015-page-004

Fig. 1. Dinamica răspunsurilor „Direcția bună”, „Direcția greșită” și „Nu știu/Nu răspund” (2004-2015) la întrebarea „În general, credeți că în R. Moldova lucrurile merg într-o direcție bună sau una greșită?” (Magenta Consulting, septembrie-octombrie 2015, p. 4)

În toți acești 11 ani publicul din R. Moldova a trecut prin două crize politice majore, iar răspunsul la întrebarea despre orientarea statului este strâns legată de sentimentul de incertitudine. Acest sentiment atinge cote maxime doar în perioadele de criză socio-politică, cum ar fi Revoluția Twitter (Iunie 2009: 66% din cetățenii moldoveni considerau că lucrurile merg într-o direcție greșită) și criza politică marcată de neureșitele Parlamentului de a alege un președinte (decembrie 2011-ianuarie 2012). Despre direcția în care se îndreaptă statul lor (în general pe termen scurt), cetățenii, în acest caz, formează o opinie din presă sau din discursurile politicienilor care valorizează anumite aspecte ale crizei. De fapt, acest lucru demonstrează neîncrederea pe care o au cetăţenii faţă de politicienii de vârf (nici unul nu beneficiază de mai mult de 9%), această neîncredere fiind chiar efectul percepţiei populare a faptelor lor. Tot astfel, observăm că niciun partid din fosta AIE nu va putea ieși învingător la următoarele alegeri, acestea ar putea fi înlocuite cu noi forțe politice precum Partidul Nostru (PN), Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Partidul Popular European din Moldova (PPEM) și noua formațiune politică a Platformei Civice Demnitate și Adevăr (Platforma DA).

Desigur că trebuie să ținem cont de faptul că sondajul a surprins efectele propriu-zise atât ale dispariției a 14 miliarde de lei din conturile băncilor Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, cât și ale plasării în arest preventiv a fostului premier Vlad Filat, acuzat de fraude bancare şi luare de mită în același dosar. Este de aşteptat ca toate aceste circumstanţe, precum și reflectarea lor mediatică să accentueze nemulţumirea cronică a unei părţi semnificative a populaţiei.

De altfel, această creștere constantă în ultimii ani a ponderii nemulțumiților de situația actuală din țară nu poate fi explicată doar prin „erodarea încrederii” în guvernare sau nemulțumiri sistemice, ci și prin influența mass-media care au bombardat publicul cu știri despre falimentului și eșecul statului. Criza reflectată în presă capătă, de cele mai multe ori, nuanțe paroxistice.

Primele trei variabile, care deschid lista surselor de îngrijorare/probleme ale populației, identificate în cele două sondaje, se referă la creșterea prețurilor/inflația (CBC-Axa: 53,2%, respectiv Magenta Consulting: 12%), diminuarea veniturilor (Magenta Consulting: 43%), șomajul (CBS-Axa: 34,2%; Magenta Consulting: 18%), sărăcia (CBS-Axa: 51,5%; Magenta Consulting: 10%) – temeri tipice în cazul unei crize economice profunde (de menționat totuși că diferența semnificativă între cele două sondaje constă în faptul că Magenta Consulting a utilizat la acest item răspunsuri spontane). Posibilitatea unui război în zonă (CBS-Axa: 20%) – temere persistentă și în trecut din cauza vecinătății cu zona transnistreană, dar impusă acum în clasament de războiul din estul Ucrainei și, mai nou, probabil, de resuscitarea separatismului din UTA Găgăuzia și regiunea Odesa (așa-numita „Republică Basarabeană Bugeac”).

Referitor la topul încrederii în instituții, acesta este condus de Biserică – 78% din cei chestionați declarau că au încredere foarte multă și oarecare  (CBS-Axa), și aici vorbim nu numai de interfața sa instituțională, ci și cea a solidarității sociale. Pe locul al doilea se situează, la mare distanță, Primăria, care se bucură de încrederea a 48% din respondenți. Totuși, în acest caz, există supoziția că respondenții au tendința de a personaliza puternic relația cu instituția prin interfața primarului și experiența lor directă cu acesta. Având o populație preponderent rurală (de 65,8%), nu excludem nici faptul că, pe lângă mass-media (care se bucură de o încredere spectaculoasă de 45%) și liderii din comunitățile rurale (inclusiv primarii) au un rol important în cristalizarea opiniei publice. Modelul consacrat în domeniul psihosociologiei sugerează că, cel mai adesea, ideile migrează din presa scrisă, radio sau televiziuni către liderii de opinie și de la aceștia ajung la segmente mai puține active politic ale populației, cum ar fi, spre exemplu, mediul rural.

television-manipulation

În ceea ce privește instituțiile executive, Armata ocupă locul al patrulea, cu un scor al încrederii de doar 40%, iar Poliția are, momentan, un capital al încrederii foarte scăzut – doar 28%. Explicațiile sunt multiple, și transcend disfuncționalitățile instituționale, încrederea în persoanele din conducere, ajungând la problema structurală la nivelul întregului aparat de stat – corupția și interesele individuale ale unor persoane interpuse.

Până la urmă, explicația sociologică a acestui top nu ține nici de un atașament față de instituțiile fundamentale pentru nation-building, și nici de identitatea națională. Am putea evidenția mai degrabă o explicație „localistă”: încrederea populației din R. Moldova se îndreaptă mai degrabă spre instituții sociale, cu valențe locale. Altminteri spus, avem o populație „alienată” față de noțiunea de stat și instituțiile sale executive și politice (partidele politice, justiția, guvernul, parlamentul, președintele – toate nu depășesc pragul de 10%).

Puși în situația de a alege între sistemul/regimul democratic și economia prosperă, majoritatea absolută de 68% a ales ultima variantă, în detrimentul formei democratice de guvernare. Acest rezultat nu ar trebui să ne surprindă, mai ales că memoria colectivă a populației este depozitarea uor vaste reziduuri și mituri politice cristalizate în timp. Desigur că cele mai eficiente regimuri sunt cele autoritare sau dictatoriale, însă populația din R. Moldova nu pare a avea probleme cu acest aspect (doar un segment de 25% din populație a valorizat sistemul democratic de guvernare), mai ales că sentimentul dezamăgirii față de ultimii 24 de ani de tranziție spre democrație și mimare a acesteia, se transformă într-o opțiune nostalgică cu efecte electorale: 56% din respondenți cred că destrămarea URSS este un lucru negativ, 32% că e un lucru pozitiv și 11% nu știu sau nu răspund (Fig. 2). Abia ieșită dintr-un sistem autoritar, populația resimte dezavantejele dezbaterilor politice autentice, iar efectul crizei social-economice, amplificat și de presă, dezamăgește publicul, care vrea mesaje ferme și impresia de stabilitate și eficiență.

Potrivit interpretarii datelor oferite de cele două sondaje, aparenta mobilizare a populației de a participa la acțiuni de protest sau greve legale/ilegale a ajuns la pragul critic de 47,5% (CBS-Axa). Însă acestea sunt doar cifre, în spatele cărora se ascunde, mai degrabă, un sentiment de solidaritate cu protestatarii din PMAN – 59% din respondenți au fost totalmente de acord cu mitingul organizat de Platforma DA pe 6 septembrie a.c., decât o cultură politică participativă, caracteristică statelor democratice. Cultura politică de supunere a populației din R. Moldova se individualizează în prezent printr-o relativă neutralitate față de viața politică, dezinteres și cedarea inițiativei politice unui lider sau formațiuni puternice. Sunt de altfel trăsăturile dominante ale comportamentului electoral în Republica Moldova.

2015-11-09_survey_of_moldovan_public_opinion_september_29-october_21_2015-page-031

Fig. 2. Distribuția răspunsurilor la întrebarea „Credeți că destrămarea Uniunii Sovietice a fost un lucru bun sau rău?” (Magenta Consulting, iunie 2014-octombrie 2015, p. 31)

Astfel, 40% dintre respondenţi pretind că sunt puţin sau deloc interesaţi de viaţa politică. Alți 28% își declară neutralitatea în raport cu fenomenul politic autohton. În contradicție cu modelul de gândire al culturii politice de supunere vine răspunsul a peste 70% dintre chestionaţi, care susţin că ar participa la vot dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul R. Moldova. Dar asta interpretăm ca fiind doar aparent, deoarece intenţia de a se prezenta la vot (în mod obişnuit supraestimată), este stimulată mai curând de un vot de blam pentru actuala alianţă politică pro-europeană şi mai puţin de un impuls civic.

Va urma.

*Opiniile exprimate în acest articol sunt responsabilitatea autorului și nu reprezintă neapărat poziția oficială a Fundației Universitare a Mării Negre sau a Academiei Române

———————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————-

Nicolae_TibriganNicolae Țibrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală de Sociologie. Are experienţă în domeniul realizării proiectelor europene, participând la numeroase iniţiative de voluntariat atât în Republica Moldova cât şi România. Începând cu 2013 este colaborator al revistei Foreign Policy România şi asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române.