Președintele FUMN a participat la dezbaterea “Energy in Black Sea” de la Istambul

FUMN | Evenimente | 09.05.2017

Președintele FUMN, Prof. Dan Dungaciu, a participat, pe 5 mai a.c., alături de o delegație a New Strategy Center și un reprezentant al Ministerului de Externe, la dezbaterea „Energy in Black Sea”, ce a avut loc la Istanbul. Tema evenimentului a fost securitatea energetică, participanţii subliniind că acest domeniu se bucură de multă atenţie, dar, în mare măsură, este perceput mai degrabă ca o provocare decât ca o oportunitate pentru dezvoltarea regională. Mai mult decât atât, discuţiile au adus în atenţie faptul că domeniul energetic depinde în mod direct de situaţia politică şi militară în regiune.

New Strategy Center a fost reprezentată de Dl. Sergiu Celac, membru al Consiliului Ştiinţific; Prof. dr. Dan Dungaciu, membru al Consiliului Ştiinţific şi director al Institutului pentru Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale din cadrul Academiei Române; şi Dr. Cosmin Ioniță, director programe de cercetare in cadrul New Strategy Center şi profesor asistent la Facultatea de Istorie – Universitatea Bucureşti. Ministerul Afacerilor Externe român a fost reprezentat de Dl. Mihnea Constantinescu, ambasador cu însărcinări speciale pentru probleme energetice.

Evenimentul a fost organizat de Marmara Group Foundation în cooperare cu New Strategy Center, ca parte a protocolului de colaborare dintre cele două organizaţii. Evenimentul precedent organizat în parteneriat de cele două instituţii a avut loc la Bucureşti, pe data de 1 februarie 2017, avînd ca titlu „Vulnerabilities and Opportunities in the Black Sea. Romanian perspective; Turkish perspective”.