Petrişor Peiu, Universitatea Politehnică Bucureşti: România are nevoie de cel puţin încă o centrală electrică. Este bine că investiţia Romgaz de la Iernut se întâmplă

Cristina Bellu | Zf.ro | 21.02.2018

România este al treilea producător european de gaz, al treilea de petrol şi ocupă locul cinci la producţia de cărbune şi cu toate acestea, ocupă abia locul 13 ca producător de energie electrică. Anul trecut, pe fondul unui consum de energie ridicat, s-a importat energie electrică. Este clar că avem nevoie de cel puţin încă o centrală electrică şi este foarte bine că investiţia Romgaz de la Iernut se întâmplă, a spus Petrişor Peiu, Universitatea Politehnică Bucureşti, în cadrul conferinţei ZF Power Summit.

În legătură cu gazoductul european BRUA (Bulgaria, România, Ungaria, Austria), anul trecut, o delegaţie a FGSZ, operatorul maghiar de transport gaze, care de altfel este parte a grupului MOL, a venit la Bucureşti pentru o discuţie cu mai mulţi operatori, inclusiv cu cel din România şi a informat operatorul local că intenţioneză să oprească acest gazoduct în Ungaria. pentru că şi-a dezvoltat capacităţi de interconectare şi doreşte să distribuie acest gaz.

Nimeni nu a reuşit să explice până acum cine a luat decizia ca operatorul roman să meargă mai departe doar împreună cu operatororul maghiar în acestă construcţie, probabil că a fost şi o decizie politică. Ideea este că astăzi se va face acest coridor din Marea Neagră până la graniţa cu Ungaria, iar aceasta va face partea sa de coridor şi, deocamdată, nu este foarte clar dacă aceste gaze vor ajunge la hub-ul central de gaz de la Baumgarten, care este deţinut în proporţie de două treimi (cca. 65%) de OMV.

Până la urmă asistam la o bătălie pe resurse data între OMV şi MOL. Dar pentru că aceste companii nu au finalizat cu ANRM o licenţă de exploatere, statul roman încă îşi poate pune amprenta asupra a ceea ce se va întâmpla,

Dacă noi, în 2018, după atâtea progrese tehnice şi tehnologice în acest sector ne punem problema să exportăm gaz şi nu să îl folosim aici, înseamnă că nu avem o politică corectă şi nu suntem conectaţi la realitate.

Ucraina tranzitează circa 80 mld. metri cubi de gaz rusesc şi încasează 3 mld. de dolari anual. Să nu ne închipuim că banii pe care o să-i obţinem din acest tranzit vor fi foarte mulţi, poate că vor fi redevenţe substanţiale, dar suma obţinută din tranzit este mica în comparaţie cu ce am putea face prelucrând acest gaz.