Orizont european: Petrișor Peiu despre jocul ambiguu al R. Moldova între Est și Vest

Expertul FUMN, Petrișor Peiu, a participat pe 25 februarie, 2017, la emisiunea „Orizont European”, de la TVR Moldova, unde a comentat  peisajul politic din Republica Moldova.

Domnul Peiu a declarat că nu există motive să ne îndoim de faptul că Guvernul de la Chișinău va încerca să implementeze o parte din prevederile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană așa cum sunt ele formulate.

Petrișor Peiu: Nu există nici un fel de intenție a Guvernului Filip de a denunța acest Acord. În ceea ce privește viteza de implementare, depinde numai de convenabilitățile persoanelor care conduc republica. Este destul de clar că Partidul Democrat și Partidul Liberal care formează coaliția de guvernare sunt destul de bine acomodate cu ideea acestui Acord de Asociere. Sigur că acest lucru este criticat de Partidul Socialiștilor, de către Igor Dodon, dar aceste critici sunt în marja care a fost convenită sau permisă de conducerea efectivă a statului, a spus domnul Peiu.

 

În privința legii care asimilează furtul miliardului de dolari din cele două bănci, domnul Peiu a declarat că este o lege care preia la datoria publică această sumă la o anumită dobândă.

Petrișor Peiu: Legea respectivă a fost o condiționalitate nu numai pentru FMI, ci și pentru partenerii de dezvoltare, inclusiv România, care după cum se știe a fost singurul finanțator al Republicii Moldova în anul 2016, dând 110 milioane de euro.

VIDEO