Nu alungati Marea Britanie din Europa! O veti sili sa-si redescopere vocatia globala

Petrișor Peiu | Ziare.com | 23.01.2017

Pe 21 octombrie 1805, in batalia de la Trafalgar (cea mai mare victorie repurtata de Royal Navy), flota britanica sub comanda charismaticului Horatio Nelson distrugea complet flota franco-spaniola.

Raspunzand suprematiei asupra marilor instaurate de Marea Britanie, Napoleon emite pe 21 noiembrie 1806 Decretul de la Berlin, prin care se instituie blocada continentala impotriva curajosilor britanici: „Insulele britanice se afla sub blocada… Comertul cu insulele britanice si orice alte relatii cu ele sunt interzise„. Tarile europene care au aderat la blocada erau organizate in asa-numitul „sistem continental”.

Rezultatul a fost dezastruos pentru Franta: a saracit porturile si comerciantii francezi, a generat campania lui Napoleon din Rusia, a generat infrangerile umilitoare din Portugalia si apoi din Spania ale armatei franceze si a condus la prabusirea Imperiului Napoleonian.

Franta a pierdut pentru totdeauna suprematia continentala, lasand locul Prusiei si a pierdut orice speranta de a mai concura Marea Britanie pe mare. Lumea a intrat in era dominatiei britanice pentru urmatoarea suta de ani.

Dupa capitularea Frantei, pe 26 iunie 1940, Germania lui Hitler avea la picioare intreaga Europa continentala si singura tara nesupusa sau care nu era aliata ramasese Marea Britanie. Motiv pentru care, la 10 iulie 1940, tot de la Berlin se instituie a doua blocada impotriva britanicilor, de aceasta data una activa, aeriana, intitulata „Battle of Britain”, prin care Luftwaffe urmarea sa distruga total puterea aeriana britanica si sa determine Guvernul lui Churchill sa incheie un armistitiu echivalent cu o capitulare.

Pe 31 octombrie 1940, Hitler recunoaste indirect faptul ca nu a reusit sa ingenuncheze Marea Britanie anuntand amanarea invaziei (operatiunea Sea Lion) pentru anul urmator. In timpul acestei batalii, Germania a pierdut jumatate din flota aeriana, pierzand definitiv si irevocabil suprematia aeriana pe frontul de Vest; Germania a pierdut astfel si initiativa si aureola de invincibilitate in fata britanicilor; operatiunea Sea Lion nu a mai avut loc niciodata si Marea Britanie a fost a treia mare putere invingatoare la sfarsitul razboiului, devenind definitiv unul dintre marii decidenti in ansamblul politic global, fiind unul din cei 5 membri permanenti ai Consiliului de Securitate ONU.

Astazi, Marea Britanie este o tara cu o populatie de 65 milioane de locuitori (a 22-a cea mai populata tara din lume si a doua din Uniunea Europeana), are un PIB nominal de 2.650 miliarde de dolari (a cincea cea mai mare economie a lumii) ; dupa metodologia PPP, Marea Britanie este a noua cea mai mare economie a lumii.
In Uniunea Europeana, britanicii detin a doua cea mai mare economie reprezentand cam o sesime din economia UE. Marea Britanie este al doilea cel mai mare investitor de pe glob cu un stoc de 2.000 de miliarde de dolari, detine a zecea marina comerciala din lume si este a sasea putere militara a lumii (a doua din NATO), cu un buget de aparare de peste 60 miliarde de dolari si avand (printre altele) o forta impresionanta: 13 fregate, 6 distrugatoare, 10 submarine, aproape 100 de avioane de vanatoare, 168 de avioane de atac, 49 de elicoptere de atac, peste 400 de tancuri, 6.000 de vehicule blindate de lupta, peste 40 de sisteme de lansatoare multi-racheta.

Puterea nucleara britanica se bazeaza pe 215 focoase termonucleare, 4 submarine de clasa Vanguard, echipate cu pana la 16 rachete Trident II. Dintre tarile UE, Marea Britanie este cea mai mare putere de inteligence si una dintre primele cinci din lume.

Dar excelenta britanica este in primul rand una culturala, identitara. Limba engleza este a doua cea mai vorbita limba pe glob si este, fara indoiala, lingua franca pentru afaceri, pentru relatii internationale si pentru majoritatea schimburilor culturale globale; poate mai important decat orice statistica, engleza este limba oficiala in cea mai influenta si puternica tara de pe mapamond, Statele Unite.

Limba engleza reprezinta, fara indoiala, liantul ultim al celei mai prospere comunitati a democratiilor de tip anglo-saxon: Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelanda; a doua cea mai mare economie emergenta a lumii (si probabil cea mai populata), India, comunica in limba engleza.

Educatia este o alta emblema puternica a influentei britanice in lume: din primele 100 universitati de pe glob, 8 sunt britanice (a doua forta educationala dupa Statele Unite cu 57 de universitati), din urmatoarele 200 (locurile 101-300), 17 universitati sunt britanice, din urmatoarele 200 (lucrurile 301-500), 13 universitati sunt britanice, etc.

In mod evident, Marea Britanie este cea mai performanta putere educationala din Uniunea Europeana.

Bursa de la Londra este a treia cea mai mare a lumii (dupa New York Stack Exchange si NASDAQ) cu o capitalizare bursiera de peste 6.000 de miliarde de dolari (comparabila cu NASDAQ) si cu un volum lunar de tranzactionare de peste 170 miliarde. Tot Londra gazduieste si referinta pentru piata globala de materii prime – London Metal Exchange.

Privind in ansamblu toate aceste date, suntem indreptatiti sa credem ca Marea Britanie reprezinta a doua putere economica si prima putere culturala a Uniunii Europene.

Dupa referendumul din iunie 2016, cand votul popular a obligat Guvernul de la Londra sa decida iesirea (in viitorul imediat) tarii din Uniune, un tavalug de vorbe de ocara, de insulte si de ironii grosiere s-a abatut asupra bietelor insule britanice, cerand pedeapsa exemplara pentru trufia insularilor.

In varful tuturor tribunilor anti-britanici troneaza cu zambetu-i teuton Jean
Claude Juncker, de o veselie ingrijoratoare pentru un om cu asemenea raspunderi.

Ceea ce nu inteleg inchizitorii germanofoni de la Bruxelles este ca dimensiunea Marii Britanii este prea mare pentru a te juca cu ea precum cu Grecia.

Pentru a „pedepsi” Marea Britanie, trebuie sa fii ori China ori Statele Unite, nu prea merge sa fii o armata peticita si limbuta. Ca sa intelegem proportiile, excluderea Marii Britanii din ansamblul pietelor europene ar echivala cu excluderea Bucurestiului din Romania sau cu cea a Parisului din Franta.

Mai mult, odata silita sa iasa cu totul din piata comuna europeana, tara insulara va fi silita sa isi recastige statutul de jucator global, schimband orientarea economiei proprii dinspre complementaritate cu continentul spre concurenta cu continentul.

Obsedatii de „mai multa Europa” uita ca atunci cand Londra a aderat la Uniunea Europeana in 1973 a fost nevoita sa renunte la statutul privilegiat comercial pe care il avea cu lumea de influenta britanica a Commonwealth-ului.

Adica, alungandu-i pe britanici din Europa, fanaticii junckeri din armata prusaca ii vor sili sa redeschida portile pentru comertul cu India, Australia si in primul rand vor determina transpunerea axei axiologice Washington-Londra in plan economic, crescand forta si atractivitatea blocului atlantic in dauna continentului imobil.

Si atunci, de ce atata ura si inversunare impotriva britanicilor? Pentru ca diviziile birocratilor bruxellezi au capatat constiinta propriei importante traind numai intre frazele pompoase ale limbii de lemn „europene”, stapani pe bugete uriase cheltuite necontrolat pentru instaurarea „noii ordini europene”.

Pentru ca stand picior peste picior in birourile confortabile, incepi sa devii autist, sa nu mai percepi realitatea strazii si, mai ales, incepi sa nu mai vrei sa ai de-a face cu lumea.

Birocratii lui Juncker au inceput sa se teama ca virusul britanic se poate raspandi in corpul european si vor sa curme din fasa acest lucru.

Numai ca si-au ales sa blufeze tocmai cu cei care au si forta si determinarea sa-i infrunte. Din acest motiv, Bruxelles-ul trebuie oprit de oamenii cu ratiune care conduc inca natiunile europene.

Entuziasmul de a extrage din piata comuna a sasea parte din aceasta nu este semn de sanatate, el trebuie evaluat cu rapiditate si tratat cum se cuvine.

Ranchiuna impotriva unei intregi natiuni nu este nici macar tolerabila darmite de incurajat; tratamentul crizei Uniunii Europene nu se poate reduce la biciuirea publica a leului britanic, acesta va fi silit sa se apere; Uniunea nu se va salva daca va ignora nationalitatile si particularitatile acestora ci tocmai incercand sa convietiuasca cu ele.

Sa nu transformam continentul intr-o padure a natiunilor spanzurate, asta nu va impiedica dezertorii!