Nicolae Țîbrigan: „Pentru a schimba lucrurile dincolo de Prut este nevoie de o credibilitate în spațiul public, de un dosar al României pentru R. Moldova” (AUDIO)

Simona Popescu | Radio Antena Satelor | 09.06.2016

Iată că, în vreme ce noi aici în România ne alegem astăzi viitorii primari, pe agenda publică a preocupărilor românilor de pretutindeni se află și subiectul referitor la unire. Din această perspectivă, vă prezint astăzi un interviu ce analizează sociologic sondajele de opinie din România și R. Moldova. Vedem cum este percepută Unirea în sondajele realizate pe ambele maluri ale Prutului, cum s-a dezvoltat mișcarea unionistă și care sunt perspectivele ei, aflăm care sunt diferențele între Generația Y (Generația Mileniului) și clasa politică actuală.

Radio Antena Satelor: Diferitele sondaje de opinie din R. Moldova și România relevă date interesante despre Unire, dragi ascultători. Iată că un cercetător pe numele său Nicolae Țîbrigan a avut ideea de a analiza toate aceste sondaje realizate de-a lungul vremii, iar concluziile la care a ajuns ni le va împărtăși în continuare. Bună ziua d-le Țîbrigan și bun venit la emisiunea „Departe de acasă”.

Nicolae Țîbrigan: Bună ziua. Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a oferi acest interviu.

RAS: Sunteți și dvs. departe de acasă, însă, totuși, acum sunteți acasă. Dvs. ați venit din R. Moldova, ați terminat aici, în România, și liceul, și facultatea și masteratul, iar acum sunteți doctorand. Cu ce gând și care au fost motivele care v-au determinat să veniți în România în 2004, acasă așa cum spunem noi?

N.Ț.: Decizia de a veni în România și a-mi continua studiile aici a fot una accidentală. Și aici mă refer la faptul că atunci îmi doream foarte mult să fac liceul, iar în localitatea unde locuiam exista doar un singur liceu. Concurența era foarte mare, iar sistemul de învățământ era inaccesibil, mai ales din cauza corupției endemice. Întâmplător am auzit la radio că statul român invită elevi basarabeni să-și continue studiile în România. Acest anunț a fost o oportunitate pentru mine și am decis să aplic, în ciuda faptului că în 2004 procedura era una complicată din cauza lipsei de dialog între guvernele de la Chișinău și București. Țin minte că atunci Chișinăul nu a dorit prelungirea Acordului pe Educație cu Guvernul România, iar elevii erau obligați să meargă personal la Iași să-și depună actele de studii.

RAS: Și ați terminat liceul și ați absolvit și facultatea aici în România, iar acum vă dedicați foarte mare parte din activitate studiilor, cercetărilor care se referă la situația din R. Moldova și România. Cu precădere, cele dedicate Unirii. De altfel, analiza despre care vom vorbi în continuare a fost distribuită de Fundația Universitară a Mării Negre, unde activați acum – organizație aflată sub egida Academiei Române. Care sunt principalele date referitoare la Unire, așa cum sunt ele prezentate de diferitele sondaje din România?

N.Ț.: În primul rând ideea realizării studiului „Sondajele de opinie din R. Moldova și România despre Unire” a venit din dorința de a coagula toate studiile sociologice efectuate atât în R. Moldova, cât și în România. Fenomenul unionist este prezent în mentalul colectiv atât în stânga Prutului, cât și în dreapta lui. Deci vorbim despre un fenomen prezent în ambele societăți. Diferența principală constă în desincronizare. Dacă în România ideea reunirii cu R. Moldova (Basarabia) nu a ocupat niciodată primul loc în ierarhia temelor dezbătute în spațiul public după 1990 încoace, mai exact până în noiembrie 2013, în R. Moldova tema unirii a fost prezentă pe agenda publică doar într-o perioadă relativ scurtă – până în a doua jumătate a anului 1993. De atunci, exponenții „nomenclaturii sovietice” (așa-numiții „agrarieni”) revin la putere și demarează o campanie anti-unionistă. Automat, la nivelul întregii societăți, se instituie o „spirală a tăcerii” pe subiectul Unirii. Imediat ce erai perceput în spațiul public drept unionist, automat erai etichetat negativ: „provocator”, „trădător”, „anti-național” etc. În aceste condiții, ideea unionistă a intrat într-o sferă a latențelor în mentalul colectiv. Minoritatea unionistă resimțea o presiune din partea celorlalți și, drept efect, a abandonat dezbaterile publice pe acest subiect, optând pentru formula eufemistică a „regăsirii împreună cu România”. Se punea mai mult accent pe dezvoltarea legăturilor culturale, ceea ce ne îndreptățește să vorbim despre un soi de „unionism al inimii”, denumit și „unionismul poeziei” sau „unionismul intelectualilor”.

Din păcate, mesajul acestui tip de unionism nu reușea să ajungă la nivelul celorlalte categorii sociale, cu precădere în mediul rural. Totuși, acest „ideal al părinților” este preluat de noile generații, denumite generic și Generația Y (Generația Mileniului).

RAS:  Am văzut tineri, zeci de mii, nu puțini. Uneori chiar și o sută de mii participând la manifestații de stradă, întinzând steaguri foarte mari, chemând oamenii alături de ei.

N.Ț.: Aici vorbim despre un angajament unionist al tinerilor și, implicit, pro-occidental, fiindcă a deține cetățenia română și a te declara român reprezintă în R. Moldova cea mai puternică afirmare pro-occidentală. Revoluția Twitter din 7 aprilie 2009 poate fi interpretată și prin grila implicării politico-civice a unei generații care „nu mai avea răbdare”, parafrazând din celebrul roman al lui Marin Preda. Și aici vine cea mai importantă întrebare. Această generație va mai avea răbdarea să aștepte acei 20-25 de ani de tranziție pentru integrare europeană a R. Moldova? După cum știți, Guvernul R. Moldova a hotărât că va depune cererea de aderare la UE abia în 2019, când România va prelua Președinția Consiliului. Trebui să amintesc aici că procesul de integrare poate fi unul îndelungat. Potrivit unor estimări demografice, până în 2050 populația republicii va scădea până la cifra de 500.000 de locuitori.

RAS: Spuneați anterior că acest proces este unul îndelungat, totuși remarcăm diferențe foarte mari între ceea ce solicită Generația Y, care și-a stabilit ca dată a Unificării anul 2018, și agenda politicienilor, care se prelungește pe parcursul a multor zeci de ani. Ce este de făcut în această situație?

N.Ț.: Conform sondajului realizat de INSCOP Research în iulie 2015, în România, 68% din români susțin unirea R. Moldova cu România până în 2018, în timp ce doar 15% nu susțin acest proiect și realizarea acestuia în termen de trei ani. În R. Moldova, însă, cercetări sociologice pe această temă nu s-au efectuat. Ultimele sondaje care s-au realizat acolo arată că aprox. 21-23% din populație ar vota în cadrul unui referendum pentru unirea republicii cu România. Marea majoritate, adică 2/3 din populație ar vota „Nu” în cadrul unui astfel de referendum. Problema e că acești 21-23% nu sunt reprezentativi pentru populația unionistă din republică și asta din cauza faptului că una e să răspunzi că vei aplica ștampila pe „Da” la un viitor referendum, și alta e să te declari unionist. De asemenea, ar putea exista și anumite rețineri în a spune adevărul în fața unui sondor. Deci, există și un segment care nu a declarat intenția adevărată de a vota „pentru” sau „împotriva unirii”, preferând să ascundă acest fapt din diferite considerente. Momentan, în R. Moldova, nu există o cultură a sondajelor, oamenii fiind de obicei reticenți în a oferi răspunsuri sincere în cadrul unui studiu sociologic.

RAS: Sigur că acest procent mic ar intra în contradicție cu participarea la diferite manifestații, unioniste chiar.

N.Ț.: Exact. De ce spun că acei 21-23% nu reprezintă populația unionistă din R. Moldova în ansamblul său? În 2011 Institutul Republican Internațional coordona un sondaj realizat de Baltic Surveys/The Gallup Organization și au ajuns la concluzia că 31% din populația republicii își declara acordul total și parțial față de „reunificarea cu România”. Dacă e să citim prin grila ultimelor sondaje, interpretarea eronată ne-ar determina să afirmăm că procentul unioniștilor a scăzut.

RAS: Da, în loc să crească, ar fi scăzut, în ciuda acțiunilor acestor tineri.

N.Ț.: …chiar și în ciuda contextului actual. Să ne gândim doar la actuala criză politică și socială prin care trece R. Moldova, care trebuie să stimuleze această opțiune pro-unionistă a populației. De ce? Fiindcă cetățenii statului vecin au încercat mai multe proiecte: cel al independenței, al comuniștilor, și ultimul, proiectul europenist, acesta din urmă a dus la devalorizarea leului și celebrul „furt al miliardului”, ducând și la înrăutățirea condițiilor de trai. Practic, cetățenii R. Moldova mai au o singură opțiune pentru integrarea imediată în UE – Unirea cu România.

RAS: Sistemul uninominal de aici, din România, i-a determinat pe candidați să frecventeze diaspora și comunitățile de români cu drept de vot, printre care și pe românii din R. Moldova. Care au fost rezultatele în cele din urmă?

N.Ț.: Într-adevăr, uninominalul a avut acest efect. Abia după alegerile din 2009, basarabenii intră în viața politică a României și pe viitor ne așteptăm la un trend ascendent…

RAS: Și în atenția politicienilor de aici.

N.Ț.: Deoarece, dacă ne raportăm la prestația politicienilor din dreapta Prutului vom vedea că rezultatele sondajului INSCOP din noiembrie 2013, deci, în perioada când R. Moldova se afla în prag de parafare a Acordului de Asociere cu UE, care arătau că 61% respondenți erau de acord cu unirea R. Moldova cu România, dacă proiectul integrării europene a acesteia eșua. Anume aceste rezultate l-au determinat pe președintele de atunci, Traian Băsescu, să pună pe masa dezbaterilor publice de pe ambele maluri ale Prutului ideea celui „de-al treilea proiect de țară: Să ne reîntregim Țara”. Dezbaterea a fost preluată, ulterior, și de presa din R. Moldova, fiind puternic mediatizată la posturile de televiziune din republică. Evident că acolo există și un specific al publicului. Ori de câte ori vorbim despre R. Moldova trebuie să ne raportăm la o populație preponderent rurală (66% din populația totală), unde predomină cultura politică parohială-de supunere.

RAS: Și cum vede ruralul din R. Moldova ideea aceasta a unirii cu România?

N.Ț.: Conform analizei secundare făcute pe datele furnizate de Barometrul Opiniei Publice din noiembrie 2015, am reușit să identificăm faptul că populația rurală este mai degrabă nehotărâtă și reticentă față de proiectul unionist.

RAS: Ceea ce nu înseamnă neapărat abținere.

N.Ț.: Asta înseamnă că populația rurală din R. Moldova e nehotărâtă în a vota „pentru” sau „împotriva” unirii republicii cu România, de aceea avem și o corelare puternică cu non-răspunsuri. Efectiv, persoanele din mediul rural nu înțeleg ce ar însemna Unirea, iar dacă proiectul s-ar realiza există puține șanse ca această populație să se opună.

RAS: Foarte interesant. Însă de la acea „spirală a tăcerii” la nevoia schimbării mentalităților dincolo de Prut, iată că este o cale nu foarte lungă. De ce anume este nevoie?

N.Ț.: În primul rând, trebuie să ne amintim că ambele populații trec prin anumite procese și se află într-un anumit context istoric. Momentan, există mari deficiențe în ceea ce privește spațiul informațional comun. Cetățenii R. Moldova nu mai au un acces direct la spațiul informațional al României și viceversa. Practic, ambele populații se cunosc destul de puțin, în ciuda faptului că trăim într-o eră digitalizată. Noua generație, care este mult mai implicată și interconectată cu ceea ce se întâmplă fie în R. Moldova, fie în România. Și cred că, pe viitor, această generație își va spune cuvântul. Deocamdată, nu există o asumare la scară oficială a unui proiect național pe tema Unirii, iar rezultatele sondajelor efectuate pe cele două maluri ale Prutului riscă să se desincronizeze și mai mult în umbra unor așteptări neîmplinite.

Deci, proiectul unionist, cu siguranță, nu se va afla nici pe agenda politică a generației de astăzi, nici pe agenda celei de mâine, fără a exclude faptul că Unirea ar putea fi prioritară pentru generația de poimâine. Iată de ce, în primă instanță, e nevoie și de un consens politic în România pe dosarul R. Moldova.

De altfel, pe viitor, tot ce se va întâmpla în statul vecin ar putea deveni și o chestiune de politică internă a României. Fiindcă statul român se învecinează în est cu un stat fragil, aflat permanent sub amenințarea declanșării unui „război hibrid”, și aici vorbim despre regiuni cu un puternic potențial destabilizator. Să nu uităm că Bucureștiul și-a asumat gestiunea a trei frontiere în Est: cea națională, nord-atlantică și europeană, de aici vine și importanța aplicării unei politici mai pro-active în est pentru a evita orice destabilizare a regiunii de graniță. Există și pericolul federalizării R. Moldova prin „integrarea” regiunii transnistrene, iar alegerile prezidențiale din 30 octombrie vor reprezenta un prim test al acestui proiect rusesc.

RAS: Așa încheiem interviul cu dvs. chiar cu o concluzie rezultată din analiza pe care ați prezentat-o public zilele trecute. Și spuneați așa că „pentru a schimba lucrurile dincolo de Prut nu este nevoie numai de un discurs convingător, ci și de o credibilitate în spațiul public, de un dosar al României pentru R. Moldova”.

N.Ț.: Aici m-am referit la faptul că această credibilitate poate fi câștigată la nivelul decidenților politici. Vorbim despre încrederea populației atât în propriile instituții, mai ales că în ultimul timp se vehiculează des ideea „unirii în doi pași”. Prima dată vorbim despre integrarea europeană a republicii, ceea ce înseamnă și întărirea instituțiilor R. Moldova, urmând cel de-al doilea pas, în care populația ar putea fi pusă să aleagă, în cadrul unui referendum, proiectul politic al unirii cu statul român, care nu contravine nici Constituției R. Moldova – Art. 142, și nici Actului Final de la Helsinki – Art. 8. Argumente în favoarea unirii pot fi găsite și la nivel economic și financiar. De exemplu, potrivit unui sondaj efectuat tot de INSCOP în aprilie 2016, 40% din respondenți – o majoritate semnificativă din cetățenii români, consideră că unirea R. Moldova cu România ar aduce mai multe avantaje, deci vorbim despre acea categorie de unioniști optimiști, în timp ce doar un sfert confirmă contrariul – 28,5%. Într-adevăr, unirea presupune și anumite costuri economice, dar acestea sunt doar pe termen scurt, în timp ce pe termen lung România ar beneficia de avantaje considerabile de pe urma Unirii.

Din păcate, acum decalajele dintre cele două maluri ale Prutului pot fi sesizate cu ochiul liber. Dacă vreți să vedeți cum ar fi arătat România acum dacă nu s-ar fi integrat în NATO și UE, trebuie să vă uitați peste Prut. Și aici vorbim despre o populație care trăiește cu un sentiment permanent de insecuritate și care se confruntă cu lipsa unei identități bine definite.

RAS: Vă mulțumesc foarte mult d-le cercetător pentru faptul că astăzi am discutat despre această analiză.