Nada mas que el „ciento cincuenta y cinco”

Petrișor Peiu | Ziare.com | 27.10.2017

In anul 1989, Iugoslavia era o tara la care ne uitam cu invidie.

Desi avea aceeasi populatie ca Romania, Iugoslavia era a 24-a economie a lumii, cu un PIB nominal de 120 miliarde de dolari, mult inaintea noastra, care cazusem pe locul 31 in ansamblul economiilor lumii.

Din punct de vedere al performantei economice, masurata cu indicatorul PIB/capita la paritatea puterii de cumparare (PPP), Iugoslavia era mult peste Romania, dar si peste Polonia si Bulgaria, fiind depasita doar de Cehoslovacia si Ungaria (dintre tarile pe atunci socialiste):

PIB 1989

Decalajele de dezvoltare economica intre republicile componente erau uriase, asa cum sintetic sunt prezentate in lucrarea lui Mills Kelly, „GDP in Yugoslavia: 1980-1989,” Making the History of 1989:

GDP Iugoslavia

Slovenia era de doua ori mai performanta decat Serbia, de trei ori fata de Bosnia si de opt ori fata de Kosovo.

Ei bine, la 25 iunie 1991, Slovenia isi declara independenta, sfidand avertismentul lui James Baker (secretarul de Stat al SUA), de pe scara avionului care urma sa decoleze de la Liubliana, iar la 8 octombrie Croatia o urmeaza; intre timp, avusese loc un razboi de 10 zile in muntii sloveni (tancurile sarbesti au fost invinse de slovenii „echipati” cu bolovani pe carari inguste de munte) si croatul Stipe Mesici devenise presedintele federatiei, permitand un transport masiv de armament de infanterie din Ungaria la Zagreb.

Reprezentantii sarbi in presedintia colectiva, comicii dr. Iovici si dr. Kostici (un fel de doctori de ANI de la noi, fierari betonisti specializati in „istoria miscarii muncitoresti”) se balbaiau prosteste, Milosevici se radicaliza, iar Germania (proapat reunificata) recunoaste Croatia si Slovenia independente, distrugand practic Iugoslavia.

Rezultatul, astazi, dupa 26 de ani? Toate statele fostei Iugoslavii au un PIB cumulat de numai trei sferturi din cel al Romaniei.

Slovenia (slovenii reprezinta numai 10% din fostii iugoslavi) este singural stat care are o performanta economica buna (83% fata de media UE, PIB/capita PPS fata de 60% Romania).

Croatia (20% din fostii iugoslavi) a devenit cea mai afectata de coruptie tara din UE si a preluat recent penultimul loc in UE de la noi in clasamentul performantei.

Serbia (o treime din fostii iugoslavi) este putin peste jumatate din nivelul Romaniei (36% din media UE la PIB/capita PPS), iar fosta republica macedoneana (38%), Muntenegru (42%), Bosnia (31%) si Kosovo (25%) au ajuns in coada clasamentului european.

Lectia separarii a fost dura: practic 90% din fosta Iugoslavie se zbate in saracie si acumuleaza intarzieri si frustrari majore fata de grupul fostelor tari socialiste.

Nebunii care vor sa rupa Spania

Ei bine, in pofida acestei lectii usturatoare, altcineva vrea sa „incendieze” un alt stat european, Spania, a cincea economie a Uniunii si a cinsprezecea a lumii, un exemplu de dezvoltare si prosperitate pentru lumea intreaga.

Un grup de oameni irationali, dar zgomotosi manipuleaza istoria si psihologia publica pentru a se infiinta un stat doar pentru a se inscauna pe ei insisi in functiile supreme. Liderii separatisti ai Cataloniei tin cu tot dinadinsul sa rupa propria regiune de Spania si sa creeze un nou stat.

Ceea ce se intampla acum la Barcelona este un caz clasic de manual al manipularii istoriei: un grup minoritar, dar galagios a ajuns aproape de a demola solida Spanie. Desi in Comunitatea Autonoma Catalana, catalanii sunt putin peste o treime (34% au limba materna catalana), iar partidele secesioniste sunt votate doar de putin peste 40% din electorat, provincia este pe cale de a trece prin calvarul unui haos incredibil si de a provoca recesiunea proprie si pe cea spaniola.

Catalonia este una din regiunile bogate ale Spaniei (19% din PIB cu 16% din populatie), dar nu este cea mai bogata (fiind depasita de Comunitatea Madrilena, de Tara Bascilor si de Navarra).

Cu toate acestea, toate guvernele spaniole, inclusiv regimul diabolizatului general Franco, au facut in Catalonia investitii publice uriase (cam un sfert din totalul realizat in tara), incluzand centrale atomo-electrice, autostrazi, cai ferate de mare viteza, cel mai mare aeroport spaniol si chiar cel mai mare stadion din Europa (Camp Nou, simbol al secesionistilor).

Ei bine, separatistii lui Puigdemont vor sa se separe de Spania, invocand motive artificiale si radicalizand in strada un conflict care pana mai ieri parea unul de saloane politice.

Guvernul central al Spaniei (el Gobierno) se intruneste pe 21 octombrie pentru a invoca articolul 155 (celebrul „ciento cincuenta y cinco”) din Constitutie, care permite demiterea guvernului local (el Govern) si organizarea de noi alegeri regionale in ianuarie 2018.

Separatistii anunta ca, drept raspuns, vor declara formal independenta provinciei, ignorand avertismentele Madridului si amenintand cu represalii de sorginte trotkista (confiscarea lichiditatilor din banci si din conturile companiilor).

Pericolele unei Catalonii independente

O Catalonie independenta are de infruntat un „intuneric” economic teribil, dar „omuletii” lui Puigdemont vor sa mearga inainte:

  • In primul rand, o Catalonie independenta ar iesi din UE si din zona euro, nemaiavand moneda Euro;
  • Bancile locale nu ar mai fi protejate de Banca Centrala Europeana (BCE), iar depozitele de sub 100.000 de euro nu ar mai fi garantate;
  • O Catalonie independenta s-ar naste cu o datorie uriasa de 75 de miliarde (o treime din PIB-ul actual) de euro catre Banca Spaniei, care a finantat plata datoriilor guvernului regional.

Deja, spectrul haosului sau al independentei a produs primele efecte: peste 700 de companii mari si-au mutat sediul social si fiscal din Catalonia, pentru a ramane in Uniunea Europeana, oamenii au inceput sa isi retraga cele 180 miliarde de euro din depozitele bancare din provincie, pentru a pastra garantia BCE, primele doua banci de aici (La Caixa, a treia banca spaniola cu active de 350 miliarde de euro, isi va muta sediul la Madrid, iar Banco Sabadell, a cincea banca spaniola cu active de peste 200 miliarde de euro, s-a mutat la Alicante) au fugit de tsunami-ul financiar care va veni la Barcelona.

Intre timp, pentru a pune paie pe foc, Oriol Junqueras, vicepresedintele regiunii, ameninta cu „controlul fluxurilor de capital” pentru a strange bani de salarii. Reuniunea pe care a convocat-o cu multinationalele locale n-a mai avut loc, fiind sabotata chiar de primele doua, Microsoft si Alstom.

Vineri, cu o zi inainte de invocarea articolului 155, 268 de firme au parasit regiunea catalana, intregind imaginea unei prabusiri spectaculoase.

Indiferent de evolutiile din 21 octombrie, lucrurile au ajuns prea departe: Madridul va suspenda autonomia Cataloniei, separatistii vor declara „independenta”, strazile vor fi ocupate de manifestanti, dreapta va cere fermitate, stanga internationala va deplange invariabil „brutalitatea politiei” si o singura certitudine va mai ramane: economia catalana se va prabusi, aducand asupra separatistilor un „1939” economic.

Rezultatul final va fi iarasi bun de pus in manuale: irationalitatea unui grup mic, dar galagios poate distruge prosperitatea si poate aduce saracia unei populatii intregi.

Iar un stat poate sa cada oricat de jos, nu exista limita de jos in prabusiri, vezi cazurile Argentinei si Greciei…