Multivectorialismul lui Orbán în zona de frontieră a Europei

De Nicolae Țîbrigan | FUMN | 16.02.2015

Acum devine și mai clar că negocierile maraton între președintele rus, cel francez, liderul ucrainean și cancelarul german nu pot avea un impact imediat. Situația devine și mai incertă odată ce dispunem de imagini prin satelit cu sisteme militare rusești poziționate la Debalțeve (o localitate strategică pe linia de contact asediată timp de câteva zile de separatiștii pro-ruși), iar fostul șef al spionajului extern din Ucrainei, Nikolai Malomuj, este convins că nu se va ajunge la o încetare imediată a focului în regiunile din estul țării. Cel mai probabil că focarele de tensiune se vor menține acolo unde operează grupările radicale ale separatiștilor care dezavuează pacea de la Minsk. Așadar, ne așteptăm ca procesul de „înghețare a conflictului” din Donbas să fie mult mai complicat decât pare la prima vedere. Pe de altă parte, deși tactica sancțiunilor economice aplicate de SUA și UE la adresa Rusiei nu e prea bine percepută la Kiev, aceasta oferă un avantaj actorilor occidentali în ceea ce privește negocierile ulterioare cu Kremlinul pentru restabilirea păcii în regiunile din est ale Ucrainei.

image-2015-02-14-19379454-41-sisteme-militare-rusesti-debaltseve

           Sisteme militare rusești la Debalțeve

Foto: Twitter

Cam așa arată contextul în care se va desfășura vizita liderului rus, Vladimir Putin, în Ungaria la invitația premierului Viktor Orbán, programată pe 17 februarie curent. Este cel de-al doilea pas făcut în cadrul parteneriatului strategic Moscova-Budapesta. Prin intermediul acestei întâlniri, Budapesta lasă loc de interpretări în ceea ce privește intenția sa de a demantela coeziunea UE în utilizarea sancțiunilor economice ca instrument de presiune în reglementarea crizei ucrainene. Semnalul diplomatic dat de Putin este limpede: adversarii sancțiunilor vor beneficia de relații economice privilegiate cu Moscova, mai ales în ceea ce privește domeniul energetic.

Cu ocazia acestui eveniment, Fundația Universitară a Mării Negre, revista Foreign Policy România și ziarul Adevărul vor organiza pe 18 februarie curent, în incinta Grand Hotel du Boulevard, dezbaterea publică „Puntea Moscova-Budapesta peste Ucraina și România”, unde veți avea ocazia să discutați despre relațiile ruso-maghiare în contextul securității la Marea Neagră cu specialiști, foști diplomați, consilieri și profesori cu expertiză în domeniul relațiilor internaționale.

Drumul lui Orbán spre Moscova

Actuala politică externă a Ungariei este dictată de poziția actualului partid de guvernare „Fidezs” (Fiatal Demokraták Szövetsége) și a liderului acestuia, premierul Viktor Orbán, care se află la cârma partidului încă din anii ʼ90. Inițial, acesta a fost un partid cu o orientare liberală, însă odată cu apariția lui Orbán, retorica formațiunii politice se mută treptat spre centru. Ca și „dreapta” maghiară în general, „Fidezs” a fost mult mai sceptic față de ideile neo-liberale pentru economia statului, decât „stânga” maghiară. Probleme precum biserica și statul, politicile famililor și foștii comuniști arată acum o aliniere de-a lungul tradiționalului spectru centru-stânga. Însă, notorietatea lui Orbán capătă o ascensiune evidentă pe 16 iunie 1989, odată cu discursul ținut în Piața Eroilor din Budapesta cu ocazia reînhumării lui Imre Nagy și a altor lideri anticomuniști executați în 1958. În discursul său, tânărul Orbán manifestase curaj cerând organizarea unor alegeri libere și retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Ungariei. Anume retorica anti-rusească a propulsat partidului lui Orbán în viața politică a Ungariei, ceea ce duce într-un final la câștigarea alegerilor din 1998 și formarea unui guvern de centru-dreapta patronat de cel mai tânăr premier din istoria modernă a statului maghiar. Tot atunci, apar și primele încercări ale executivului de a reduce rolul Adunării Naționale a Ungariei în favoarea premierului, deși Ungaria rămânea o republică parlamentară. Această dorință a premierului de a reduce rolul legislativului în luarea deciziilor politice, prin sporirea propriilor prerogative, a dus la apariția unor critici dure din partea opoziției care-l acuza de autoritarism. Concomitent, în timpul primului său mandat, Orbán reușește să scadă rata inflației, economia Ungariei înregistrând atunci ritmuri de creștere în medie de 4,5%, reducând, în același timp, datoria publică la 54% din PIB și deficitul la 3%. În ciuda acestor realizări pe plan economic, la alegerile din 2002, „Fidesz” pierde în fața MSZP cu doar câteva sute de voturi, iar Orbán este nevoit să se retragă. Însă, cel de al doilea succes politic major al premierului ungar ține de anul 1999, când Ungaria aderă la NATO împreună cu Polonia și Republica Cehă. Acest pas a reprezentat sfârșitul eforturilor ungare de a deveni un pilon de securitate al Europei de Est, însă aderarea lovise indirect în economia statului maghiar din cauza embargoului economic impus fostei Iugoslavii. Cinci ani mai târziu, Ungaria devine membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, iar la alegerile din același an partidul din opoziție „Fidesz” obține o victorie decisivă. Unii experți motivau această victorie a opoziției prin așteptările mari ale maghiarilor față de beneficiile imediate ale aderării la Uniune, precum și prin acumularea unor enorme probleme economice și financiare ale țării – creșterea semnificativă a deficitului bugetar, curs de schimb supraevaluat și creșterea datoriei de stat, ceea ce a dus, într-un final, la o nemulțumire generală în rândul populației.

18148d92310d93ce9a5c88d8884ec5e84a80fdf9

Tânărul Orbán la începutul carierei sale politice

Foto: budapesttimes.hu

La rândul său, Orbán preia din nou cârma „Fidesz” în 2006, iar la alegerile din 2010 partidul său, coalizat cu creștin-democrații, reușește să obțină victorie zdrobitoare (52% din voturi) ceea ce-l propulsează din nou pe scaunul de premier al Ungariei. Având două treimi din Adunarea Națională, Orbán  revine la vechiul plan și modifică Constituția pentru a oferi mai multe prerogative premierului. Drept urmare, Budapestei i-au fost aduse acuzații grave de autoritarism, ceea ce a determinat Parlamentul European să accepte în 2013 raportul Tavares, care solicita autorităților maghiare să aplice recomandările Comisiei Europene în materie de legislație, însă PPE, solidar cu „Fidesz”, respinge raportul.

După victoria la alegerile parlamentare din aprilie 2014, liderul partidului „Fidesz” anunța la mai puțin de trei luni, prin intermediul discursul ținut la Băile Tușnad (România), schimbarea vectorului politic al partidului spre „național-conservatorism”. Astfel, Orbán își arătase intenția de a renunța la democrația liberală în favoarea unui „stat neliberal” urmând exemplele Rusiei, Chinei, Indiei și Turciei. Critica la adresa liberalismului ca factor de structurare a societății, pe baza căruia s-au dezvoltat statele occidentale, s-a bazat pe argumentul nesustenabilității politicii liberale atunci când se declanșase criza economică internațională. Șeful cunoscutei agenții Stratfor, George Friedman, scria în cadrul unei analize că „ceea ce face Orbán este de fapt izolarea partidului. Fără politicile pe care le urmează el, Jobbik ar putea prelua ușor puterea”, mai ales că la ultimele alegeri parlamentare extrema dreaptă a acumulat în jur de 20%, iar preluarea mesajului naționalist ar reprezenta o strategie de a coopta electoratul eurosceptic și conservator. În opinia analistului american, premierul maghiar este nevoit să balanseze între Rusia și Occident, pentru a supraviețui, în condițiile în care Budapesta n-ar fi încrezătoare într-o alianță România-Polonia care ar putea bloca avansul Rusiei spre vest.

Orbán și Rusia. „Mariage de raison” sau ceva mai mult?

6430b34e738af24c399c4b97b05ffa3c99af4320După venirea la putere, în 2010, a regimului Orbán, Ungaria începuse să manifeste o atitudine cel puțin „sfidătoare” la adresa Bruxellesului, cochetând, ori de câte ori a avut ocazia, cu eroscepticismul. Cam tot atunci a fost inițiată și așa-numita „strategie a deschiderii către Est”, care vizează consolidarea relațiilor cu vecinii din est, inclusiv cu cel mai mare și îndepărtat vecin – Rusia. Politica urmărește nu numai să aducă noi investiții în Ungaria, ci și reducerea parțială a dependenței economice față de Bruxelles. Aceste eforturi au culminat cu încheierea unui acord în ianuarie 2014 cu Rusatom care prevede ca între 2015 și 2023 să se construiască la Centrala Nucleară de la Paks două noi reactoare VVER 1200 (reactor cu apă sub presiune), iar 80% din costuri urmează a fi acoperite de statul rus prin intermediul unui credit de 10 miliarde de euro.

Ungaria este un stat dependent energetic de Rusia (80%), dependent din punct de vedere economic și financiar de Uniunea Europeană și dependent de NATO în ceea ce privește securitatea militară. Iată de ce, consider că „ispita rusească” din politica externă a lui Orbán, când acuza Uniunea Europeană de sabotarea proiectului „South Stream”, nu reprezintă altceva decât semnalele unei politici de balansare între cei trei actori pentru a-și reduce propria „dilemă de securitate”.

paks-nuclear_20131112145614629

Centrala Nucleară de la Paks

Foto: bbj.hu

Pe 3 noiembrie anul trecut legislativul din Ungaria aprobase un amendament care permite oricărei companii să construiască un gazoduct chiar dacă nu are licențele necesare pentru a-l opera, ceea ce i-ar permite ocolirea reglementărilor europene în domeniu. „Scopul acestui amendament este să dea un impuls ʼSouth Streamʼ și să arate Rusiei că Ungaria ia în serios acest proiect”, declara atunci Attila Holoda, expert în domeniul energiei. Adoptarea acestei legi a provocat o reacție negativă din partea Comisiei Europene care declarase că nu va sta impasibilă față de nerespectarea legislației interne a UE. Blocarea utilizării gazoductului rusesc „South Stream” pe teritoriul UE a fost anunțată la scurt timp prin vocea directorului pentru piețele energiei la Comisia Europeană, Klaus-Dieter Borchardt: „Vă spun deschis şi cu toată francheţea că ʼSouth Streamʼ nu va funcţiona pe teritoriul Uniunii Europene dacă nu este în acord cu legea UE”.

Din cauza poziționării premierului maghiar față de interesele energetice rusești în Europa de Est, a afectării investițiilor americane din Ungaria prin politica taxelor intempestive și a impunerii prețurilor reglementate, precum și practicilor corupte și lipsei de transparență a instituțiilor publice în Ungaria, SUA sunt determinate să reacționeze aproape simultan cu UE, interzicând intrarea a 6 oficiali maghiari în țară. Însă aceste măsuri nu au avut efectul scontat de descurajare, iar premierul ungar subliniase, în cadrul unei întâlniri la sediul Fundaţiei Hanns Seidel din München, că gazoductul „South Stream” şi Centrala Nucleară de la Paks sunt chestiuni care ţin de sfera economiei, însă din cauza conflictului izbucnit între Ucraina şi Rusia, acestea ar fi intrat într-un spaţiu „geopolitic, de politică militară şi de securitate”. Ambele chestiuni „sunt interpretate de Washington drept o apropiere de Rusia“, deşi „noi nu vrem nici să ne apropiem, nici să ne îndepărtăm de cineva“, preciza Viktor Orbán, fiind convins, în același timp, că gazoductul „South Stream”, ar fi „fratele” conductei de gaze „Nord Stream”, care asigură acum aprovizionarea Germaniei cu gaze naturale ruseşti, prin ocolirea Ucrainei, iar construirea „South Stream-ului” ar fi fost în interesul Ungariei, deoarece prin eliminarea riscurilor generate de situaţia din Ucraina s-ar putea astfel asigura, în mod cert, aprovizionarea cu gaze naturale, iar astfel, chiar dacă sursele nu vor fi diversificate, cel puţin ar fi asigurată diversificarea rutelor de aprovizionare cu gaze naturale. Astfel, pentru a-și maximiza șansele, șeful executivului ungar a preferat să aprobe reticent tabăra occidentală în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor economice împotriva Moscovei, motivând prin faptul că „ne vor intrați într-un conflict în care nu avem nimic de câștigat”.

hungary_energy_0

Rata aproximativă a dependenței energetice a Ungariei față de Gazprom este de 80%

Și astfel de declarații nu reprezintă numai un semnal al gravitării în jurul intereselor rusești în regiune, deoarece Orbán a început chiar să implementeze un soi de „putinism” domestic. La fel ca și liderul de la Kremlin, premierul maghiar controlează acum nu numai guvernul, ci și legislativul, autoritățile locale, banca națională și o parte semnificativă din mass-media. La asta se mai adaugă și o retorică mobilizatoare în fața „durerii” poporului maghiar nevoit să trăiască în afara statului, ca urmare a înfrângerilor suferite în decursul celor două războaie mondiale. Instrumentul „reparator” a fost „legea maghiarilor de pretutindeni”, care nu s-a bucurat de un sprijin consistent, fiind înlocuită cu acceptarea „dublei cetățenii” a maghiarilor din afara țării.

Cu toate acestea, în ciuda sprijinului popular de care se bucura regimul Orbán acum un an, încercările recente ale premierului de a apela la autoritarism a cauzat un val de nemulțumire în rândul maghiarilor. Momentul culminant l-a constituit decizia guvernului de a impozita traficul la internet pe lângă alte multe taxe speciale introduse de-a lungul timpului. Reacția nu s-a lăsat mult așteptată și la sfârșitul lunii octombrie 2014, zeci de mii de protestatari împânziseră străzile Budapestei obligându-l pe premier să renunțe la taxa pe Gigabyte. Tot atunci au răsunat și primele acuzații la adresa sa că dorește să submineze libertatea de exprimare al maghiarilor, iar valul de manifestaţii împotriva corupţiei şi apropierii lui Orbán de preşedintele rus, Vladimir Putin, menţine o presiune constantă asupra celui mai puternic om din Ungaria, care momentan se confruntă cu două provocări majore pe plan intern: prima este extrema dreaptă maghiară „Jobbik”, iar cea de a doua ține de popularitatea în sondaje a „Fidesz”.

O politică externă de echilibru care derutează

Momentan Ungaria dispune de trei opțiuni în gestionarea relațiilor sale cu Moscova și Bruxellesul: localizarea sa ca frontieră estică a NATO și a spațiului Schengen, statutul de membru al UE și stat-furnizor de gaze naturale în regim revers către Ucraina.

Poziția sa strategică în estul Europei ar reprezenta, alături de alte state din estul UE precum Țările Baltice, Polonia, România și Bulgaria, o locație perfectă pentru un alt centru de comandă NATO, deși nu s-a făcut publică intenția de demara un astfel de proiect. E de la sine înțeles că un astfel de scenariu este greu de imaginat în condițiile în care „conexiunea rusească” a Ungariei a permis infiltrarea în această țară a serviciilor secrete ruse, începând de la mediul politic și sectorul de securitate până în sfera economică, producând o „breșă” contra-informativă serioasă pentru NATO, iar bugetul alocat sectorului apărării rămâne blocat la 0,8% din PIB.

În relațiile sale cu Ucraina, Budapesta s-a arătat deschisă în ceea ce privește parcursul european al Kievului, însă asta nu împiedică regimul Orbán să adopte măsuri care ar putea periclita interesele Ucrainei în zonă. Desigur că justificarea ține de promovarea „interesului național” în contextul presiunii din partea Uniunii Europene. De exemplu, Ungaria poate pompa Ucrainei 16 milioane metri cubi de gaze naturale în regim revers. Deși cantitatea este nesemnificativă, comparativ cu cantitatea livrată de Slovacia, și, în același timp, insuficientă față de consumul total de energie al Ucrainei, fluxul de gaze în regim revers oferit de Budapesta devine important, mai ales în timpul iernii, ori de câte ori Gazprom decide sistarea livrărilor de gaze naturale către Kiev. Mai mult decât atât, Ungaria, în calitatea sa de membră a Uniunii Europene, poate influența prin veto decizii de politică externă europenă în ceea ce privește Federația Rusă, iar de aici putem deduce ușor faptul că Budapesta a devenit un „aliat” crucial pentru Moscova.

Vizita cancelarului german la Budapesta, de la începutul lunii februarie anul curent, a fost interpretată de mulți analiști ca pe un indiciu că Orbán dorește să îmbunătățească relațiile țării sale cu Occidentul. Tot atunci, guvernul maghiar a hotărât reluarea furnizării de gaze naturale în regim revers către Ucraina, anterior fluxul fiind sistat în septembrie 2014. Mai târziu, tot în acea lună, ministrul maghiar al Apărării, Csaba Hende, anunța proiectul achiziționării de noi elicoptere pentru modernizarea forței aeriene, având în vedere că durata de viaţă a elicopterelor de fabricaţie sovietică achiziţionate în anii ʼ70 şi ʼ80 sau a celor primite, ulterior, cu titlul de donaţie de la Germania şi Finlanda, urmează să expire în nouă ani.     Presa locală a speculat faptul că autoritățile maghiare ar înclina spre oferta din partea americanilor pentru achiziționarea acestor elicoptere, iar cu o zi înainte de vizita doamnei Merkel la Budapesta, ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung anunța, în mod spectaculos, că NATO ar analiza chiar și o eventuală dislocare a forțelor de reacție rapidă („rapid response forces”) în Ungaria, deși un astfel de scenariu se poate materializa daor după ce vor fi instalate centrele de comandă din Bulgaria, România, Polonia și statele baltice.

Așadar, actualul regim din Ungaria și-a propus să manevreze cu „condițiile” impuse de Occident, în special de Uniunea Europeană, pe unele aplicându-le, pentru a-și asigura securitatea economico-financiară, iar pe altele catalogându-le drept „inacceptabile” oferind, în același timp, „partenerului din Est” o oportunitate de stabilire a unor relații privilegiate pe subiecte punctuale.

Iată de ce, eforturile Budapestei de a reface legăturile sale oficiale cu Bruxellesul au fost însoțite, aproape simultan, de asigurarea continuității pe termen lung a „parteneriatului strategic cu Rusia”. Pe 3 februarie curent, la mai puțin de o zi după vizita cancelarului german, operatorul de transport al gazului pe teritoriul maghiar FGSZ a confirmat că furnizarea gazelor naturale către Ucraina nu este un proces pe termen lung. Compania arătase că această perspectivă are legătură cu cererea scăzută de pe piața energetică ucraineană. Cu toate acestea, cancelara Angela Merkel a salutat decizia Ungariei de a relua furnizarea de gaze naturale în regim revers către țara vecină în condițiile în care Kievul urmează să renegocieze contractul cu Gazprom, care expiră în martie 2015.

Chiar și după ce proiectul „South Stream” a eșuat, diplomații maghiari au continuat să se implice activ în promovarea celuilalt proiect alternativ „Turkish Stream” – un gazoduct ce urmează să transporte pe teritoriul Turciei aproape 63 miliarde de metri cubi pe an. Astfel, anul acesta ministrul maghiar de externe, Péter Szijjártó, vizitase consecutiv Serbia (14 ianuarie) și Turcia (26 ianuarie) pentru promovarea construcției unei extensii a gazoductului ruso-turc pe varianta de rută Turcia-Grecia-Macedonia-Serbia-Ungaria. Potrivit comisarului european pentru energie, Maroš Šefčovič, acest proiect energetic ar fi nefezabil, deoarece furnizorul ar transporta o cantitate de gaze ce depășește cererea pieței de energie din Turcia, Europa de Sud-Est și alte state europene din regiune, însă sprijinul oficialităților maghiare pentru acest proiect al Kremlinului, aflat abia la stadiul de negocieri, trădează intenția executivului patronat de Orbán de a pune bazele unei cooperări energetice pe termen lung cu Federația Rusă.

gas_to_eu_final_3

Noul proiect alternativ la „South Stream” este gazoductul „Turkish Stream”

Foto: Russia Today

Pe 17 februarie negocierile se vor axa pe criza din Ucraina și securitatea energetică. Astfel, pe dosarul energetic, se așteaptă ca oficialii maghiari să negocieze cu Gazprom un nou contract de furnizare pe termen lung a gazelor naturale, evident la un preț mai mic de 391 de dolari/mia metri cubi. S-ar putea ca aceste negocieri să atingă și unele aspecte privind extensia europeană a gazoductului „Turkish Stream”, precum și încheierea unui acord care să suplimenteze livrările de gaze rusești către Ungaria. În ceea ce privește criza din Ucraina, Putin cunoaște faptul că relațiile maghiarilor cu vecinii lor ucraineni variază de-a lungul spectrului „amiciție-inamiciție”, iar aici liderul de la Kremlin va dori să obțină garanții ferme că furnizarea gazului rusesc în Ucraina în regim revers nu va afecta avantajul Rusiei în negocierile sale ulterioare cu Kievul.

De asemenea, Kremlinul s-a angajat într-o cursă puternică de lobby, la nivelul UE, pentru a bloca aplicarea oricăror altor sancțiuni economice la adresa Rusiei, în contextul actual al prelungirii conflictului din estul Ucrainei. În ceea ce privește acest aspect, până acum, Ungaria a colaborat mai degrabă tacit cu europenii. Totodată, Rusia nu va ezita să testeze reacția liderului maghiar în ceea ce privește solicitarea amânării oricăror eventuale dislocări ale forțelor de reacție rapidă NATO pe teritoriul Ungariei.

Scopul lui Orbán pentru anul 2015 este evitarea cu orice preț a izolării internaționale și menținerea propriului regim pe plan intern, în ciuda derivei în care a intrat acum partidul „Fidesz”. În aceeași situație se află și popularitatea premierului, iar opoziția din Adunarea Națională își poate oricând ralia forțele pentru a provoca noi proteste. Momentan, singura strategie a oficialilor maghiari e să obțină o serie de concesii economice atât din partea UE, cât și din partea Federației Ruse, astfel încât să ajungă la o îmbunătățire a situației economice a țării care să fie resimțită la nivelul populației. De fapt, aceasta pare a fi singura opțiune pentru menținerea lui Orbán în fruntea executivului.

——————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————Nicolae_Tibrigan

Nicolae Țibrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală de Sociologie și cercetător în cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române. Are experienţă în domeniul realizării proiectelor europene, participând la numeroase iniţiative de voluntariat atât în Republica Moldova cât şi România. Începând cu 2013 este colaborator al revistei Foreign Policy România.