(COMUNICAT) Lichidarea BEM, BS și Unibank este o chestiune de timp

FUMN | 08.06.2015

În săptămâna proaspăt încheiată, Pirkka Tapiola, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău spunea, într-un interviu pentru „Europa Libera”: „acum cel mai important este ca ancheta să continue şi şi, totodată, să se găsească, prin lichidarea celor trei bănci, o metodă de protejare a depozitelor şi un mijloc de transfer al acestora spre alte bănci”.

În același interviu, dl. Tapiola declara că: „Acum toţi ar trebui să se focalizeze pe restabilirea economiei, astfel încât să dea o siguranţă pentru orice investitor care vrea să susţină bugetul Republicii Moldova. Şi un exemplu de acţiune bună în acest sens ar fi obţinerea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional, pentru că orice acord de acest gen reprezintă de fapt un program de reforme. Un astfel de acord ar fi o măsură-cheie pentru soluţionarea problemelor economice cu care se confruntă Republica Moldova”.

A doua zi după apariția acestui interviu, Prim-ministrul Chiril Gaburici a trimis o scrisoare preşedintelui ţării, Nicolae Timofti, şi preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, în care solicită demisia conducerii Procuraturii Generale, a Băncii Naţionale şi a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, apreciind că : „Dincolo de faptul că Moldova este sugrumată de corupţie, sistemul financiar al acesteia sângerează, iar preţul este plătit de fiecare cetăţean, mai puţin de către cei vinovaţi. În urma şedinţei de ieri a Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară, am realizat că întregul sistem financiar al Republicii Moldova este sub asediu şi mai multe instituţii financiare sunt în pericol. Guvernul este lipsit de pârghii, iar instituţiile abilitate ezită să soluţioneze aceste probleme”.

Aceasta secvență indica urmatoarele fapte:

  1. Atât Uniunea Europeana cât și Guvernul Gaburici consideră că semnarea unui accord stand-bye cu FMI este singura soluție de rezolvare a crizei financiare profunde în care se zbate Republica Moldova;
  2. O condiție esențială a acordului cu FMI este acea ca Guvernul, împreună cu Banca Națională, să inițieze procedura de lichidare a celor 3 bănci care au îmbolnăvit sistemul financiar: Banca de Economii, Banca Socială și Unibank;
  3. Acest lucru nu este dorit de partidele actualei coaliții de guvernare , cel puțin nu în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale; ca atare, delegația FMI este programată să vină la Chișinău pe 15 iunie iar domnul Gaburici asteaptă demiterile celor 3 șefi de instituții până la sfârșitul lunii iunie, termen care coincide cu plecarea delegației FMI;
  4. Cu alte cuvinte, între Chiril Gaburici și partidele coaliției PLDM-PDM –PCRM are loc următorul joc: sau se acceptă decapitarea celor 3 institutii și lichidarea celor 3 bănci, implicit și un nou accord cu FMI, girat de către UE sau guvernul va demisiona și se va deschide o cale pentru o nouă coaliție de guvernare cu un alt premier care sa demareze lichidarea celor 3 bănci.

Practic, din cele ieșite până acum în spațiul public deducem că UE sprijină ideea lichidării celor 3 bănci cangrenate și ca partidele din coaliție vor da vina eșecului  pe șeful Guvernului și vor justifica astfel formarea unei noi coaliții și a unui nou guvern care să încheie acordul cu FMI în aceleași condiții (inclusiv lichidarea celor 3 bănci), lucru pe care FUMN l-a prevăzut încă din luna februarie 2015, la scurt timp după instalarea guvernului Gaburici.

 

 Departamentul de Analize Economice al FUMN