La centenar, lectia jubileului. O natiune poate sa cada oricat de jos, de oricat de sus

Petrișor Peiu | Ziare.com | 20.08.2018

Jubileul (יובל, yoḇel) = anul de la finalul a 7 cicluri de shmita (an sabatic), an declarat sfant care cadea la fiecare 50 de ani, in care trebuia restituita egalitatea tuturor fiilor lui Israel, oferind noi posibilitati familiilor care au pierdut proprietatile lor si libertatea personala.

In anii ’60, Uniunea Sovietica, o forta globala si in plina ascensiune, sprijinea excesiv puterea emergenta a acelor zile, Egiptul, si il cultiva asiduu pe liderul „providential” al acestui stat, Gamal Abdel al Nasser.

Tehnica militara sovietica (mitraliere, tancuri si avioane de lupta), consilieri sovietici si bani sovietici, totul era aruncat in sprijinul lui Nasser; in plus, toti satelitii sovietici din Tratatul de la Varsovia, plus Iugoslavia „nealiniata”, il sprijineau moral pe Nasser, desi acesta isi fixase un obiectiv greu de sustinut: lichidarea statului Israel.

Incurajat de suportul total aratat de lumea „progresista”, Nasser a luat decizia, in mai 1967, de a inchide, manu militari, golful Aqaba, ceea ce a provocat mari pierderi economice Israelului; in plus, a solicitat retragerea trupelor UNEF (contingente sub egida Natiunilor Unite care stationau in zona granitei dintre Egipt si Israel) stationate in Peninsula Sinai.

Ca urmare, pe 5 iunie 1967, Israelul a lansat un atac fulgerator asupra Egiptului, nimicind, prin lovituri aeriene, baze militare, si mai ales aeroporturi si avioane, cu scopul de a-i paraliza capacitatea de aparare. Siriei i-au fost aplicate aceleasi tipuri de lovituri, astfel incat israelienii au obtinut o victorie totala impotriva adversarilor, nimicind practic fortele armate ale inamicului in doar sase zile!

Innebunit de furie, Brejnev ii convoaca, la Moscova, pe liderii satelitilor sovietici din Tratatul de la Varsovia si ii pune sa adopte „Declaratia de la Moscova”, prin care rup relatiile diplomatice cu Israelul. Nicolae Ceausescu (care era insotit la Moscova de catre Ion Gheorghe Maurer) declanseaza spargerea „frontului sovietic”, anuntand pastrarea relatiilor diplomatice cu statul evreu, chiar in pofida sfaturilor si criticilor primite de la mai noii sai aliati de la Belgrad si Beijing (partenerii lui Nasser in asa-numita „Miscare a Statelor Nealiniate”).

In luna iulie 1967, Maurer (pe atunci premier) il viziteaza, la Beijing, pe omologul sau chinez, Ciu Enlai, pentru a-i declara explicit ca scopul Bucurestiului era distantarea de Moscova, devenita inamicul comun al romanilor si chinezilor.

De asemenea, ambasadorul monarhiei iraniane la Bucuresti, Soltan Hossein Vakili Sanandaji, a fost primit in audienta de Ceausescu, la cererea sa, pentru a transmite aprecierea guvernului sau pentru pozitia adoptata de Romania si pentru a-l invita pe liderul roman la Teheran.

Intoarcerea lui Ceausescu spre Vest

Iunie 1967 a reprezentat momentul inceputului unui an de gesturi simbolice, prin care Ceausescu a rupt, ritualic, legatura de vasalitate fata de Moscova si a reconectat Romania la aliatii sai traditionali, statele vestice.

Sigur ca Ceausescu nu s-a transformat peste noapte in adept al capitalismului si nu a cerut sa intre in NATO, dar, indiferent de nuantele si de diluarile subliniate de catre criticii sai, Romania si-a schimbat esential paradigma geopolitica in decurs de un singur an, intre iunie 1967 si 22 august 1968.

In perioada 14-18 mai 1968, Nicolae Ceausescu a trait primul mare triumf personal. Vizita generalului Charles de Gaulle insemna reintrarea tarii in circuitul international al aliatilor traditionali.

De Gaulle a fost primul lider strain intampinat spontan de mii de bucuresteni entuziasti, pe 14 mai; apoi, generalul a tinut un discurs memorabil in Aula facultatii de Drept din Bucuresti si a vizitat Slatina, Pitesti, Targoviste si Craiova; la Craiova, in finalul unui miting urias, a rostit in limba romana fraza „Hai sa dam mana cu mana”, iar la Pitesti, presedintele francez a vizitat uzina care, astazi, reprezinta cea mai mare companie romaneasca, Dacia Pitesti, unde se faceau ultimele retusuri pentru prima masina romaneasca, licenta a firmei franceze Renault.

Intre timp, in 1967, un alt moment important din intoarcerea Bucurestiului catre Vest se consumase: vizita candidatului republican la presedintia SUA, Richard Nixon, la Bucuresti. Pe atunci, putini anticipau istorica victorie a candidatului conservator impotriva unei Americi la picioarele familiei Kennedy…

Regimul a trait triumful absolut pe 21 august 1968: in ziua in care o jumatate de milion de soldati sovietici, bulgari, polonezi, est-germani si maghiari au invadat Cehoslovacia, cu 29 divizii, 7.500 de tancuri si 1.000 de avioane (o forta echivalenta celei americane din Vietnam), Ceausescu convoaca un mare miting popular si, de la tribuna, condamna agresiunea sovietica impotriva statului central-european.

A doua zi, Marea Adunare Nationala a adoptat „Declaratia cu privire la principiile de baza ale politicii externe a Romaniei”, iar doua zile mai tarziu, pe 23 August, la festivitatea prilejuita de Ziua nationala, defileaza, in premiera, garzile patriotice, semn ca romanii erau pregatiti sa lupte impotriva unei agresiuni de proportii.

Multi istorici, critici fata de personalitatea lui Ceausescu, au atenuat ulterior si amplitudinea si semnificatiile acelor gesturi, dar, indiferent de cat de critici am putea fi fata de dictatorul comunist, 21 August 1968 inseamna chiar ce au simtit imediat si sovieticii si chinezii si americanii: solidarizarea intregii Romanii impotriva inamicului istoric si redeschiderea catre aliatii istorici. Sa nu uitam ca, 6 luni mai devreme, tara revenise la organizarea pe judete si disparuse Regiunea Autonoma Maghiara…

Nixon a dezghetat relatiile romano-americane

1968 a marcat o uriasa schimbare pentru Romania, nu numai in plan diplomatic, ci, in primul rand, in paradigma de dezvoltare a tarii: Romania accelereaza o internationalizare remarcabila a economiei sale, favorizata de un acord cu FMI, de firme mixte cu companii vestice, de preluarea unor licente occidentale si de cresterea comertului international.

Vectorul politic a sprijint acest efort: Richard Nixon s-a aflat in Romania, a doua oara, pe 2 august 1969, in calitate de presedinte al SUA. Dupa ce a mancat struguri romanesti in Piata Obor, el a dezghetat relatiile romano-americane, in conditiile in care Romania parea hotarata sa iasa de sub conul de influenta al URSS.

Nixon a convins Congresul SUA sa acorde Romaniei clauza natiunii celei mai favorizate, pe care nu o mai primise, pana atunci, nicio alta tara comunista.

Nicolae Ceausescu a vizitat de patru ori Statele Unite ale Americii si a avut discutii oficiale cu trei presedinti americani, Richard Nixon, Gerald Ford si Jimmy Carter.

Prima calatorie a lui Nicolae Ceausescu in SUA a avut loc in octombrie 1970, iar ultima a avut loc in perioada 11-17 aprilie 1978, la invitatia presedintelui Jimmy Carter. In discursul oficial de receptie al liderului roman, presedintele Jimmy Carter constata: „Schimburile dintre tarile noastre au crescut de peste 10 ori in ultimii 10 ani. Si datorita cresterii existente in relatiile dintre noi, ne asteptam ca volumul sa se dubleze in urmatorii trei ani!

In mod simbolic, cu doar o zi inainte de istorica 21 august 1968, se consumase un moment care se va dovedi in timp la fel de crucial: pe 20 august 1968, s-a produs la Pitesti primul automobil romanesc, Dacia 1100, licenta a modelului Renault R8.

Romania a devenit membra a Fondului Monetar International la 15 decembrie 1972; primul acord „stand-by” intre Romania si FMI a fost aprobat la 3 octombrie 1975 si finalizat cu succes la 2 octombrie 1976, Romania primind 95 milioane DST (Drepturi Speciale de Tragere), iar al doilea acord „stand-by” a fost aprobat la 9 septembrie 1977 si incheiat la 8 septembrie 1978, tara noastra primind 64,1 milioane DST. Tot din 1972, Romania a devenit membra in BIRD (banca din grupul Bancii Mondiale).

Internationalizarea a adus si cresterea comertului exterior: la un curs al dolarului SUA actualizat la valoarea din 2015, exporturile Romaniei au crescut de patru ori, de la 8 miliarde dolari 2015 in 1965, la 33 miliarde de dolari in 1979 (sursa AICI).

In aceeasi perioada, importurile au avut o dinamica si mai mare, de la 6 miliarde de dolari 2015 in 1965 la peste 34 miliarde de dolari in 1979. Exporturile tarii mergeau intr-o proportie de o treime catre Comunitatea Europeana, la paritate cu destinatia tarilor socialiste din CAER, iar cu Germania si Italia impreuna aveam un comert mai important decat cu URSS.

Ca urmare a acordurilor cu FMI, Romania s-a onorabilizat pe piata financiara globala si a primit finantari uriase, care au permis o dezvoltare rapida a tarii, ceea ce va face ca Romania sa ajunga, in 1980, a 24-a cea mai mare economie a lumii, in cifre comparabile (PPP – la paritatea puterii de cumparare):

GDP based on PPP valuation

Sursa: AICI.

Practic, spirala virtuosa pe care s-a inscris Romania in 1967-1968 a fost: desprinderea de tutela URSS – reintoarcerea catre Occident (in primul rand catre SUA) – intrarea in clubul economiilor finantabile – finantar e- dezvoltare- cresterea nivelului de trai.

Greseala lui Ceausescu

Din pacate, reactia nesabuita a lui Ceausescu la declansarea crizei mondiale din deceniul ’70 a condus Romania la iesirea din aceasta spirala si la intrarea in tunelul prabusirii economice: al treilea acord al Romaniei cu FMI, aprobat la 15 iunie 1981, acord prin care Romania trebuia sa primeasca 1.102,5 milioane DST, a fost reziliat la 14 ianuarie 1984, in urma deciziei lui Ceausescu de a nu realiza reforme economice care sa permita revenirea economiei.

Ca urmare a incetarii de plati in care a intrat tara, accesul la finantare s-a pierdut; Ceausescu a dorit sa suplineasca acest lucru prin obtinerea unor excedente comerciale uriase si plata intregii datorii externe, dar aceasta decizie a prabusit total o economie dependenta de tehnologie vestica si de importuri.

In 1988, Ceausescu renunta si la clauza natiunii celei mai favorizate, astfel incat in decembrie 1989, Romania era izolata total pe plan politic si economic de catre aliatii sai vestici.

SUA nu incetau sa critice Bucurestiul, iar cel mai vocal critic din Europa devenise chiar presedintele Frantei, Francois Mitterand, care transformase Parisul dintr-un suporter al Romaniei intr-un sponsor al actiunilor care vizau chiar actiuni impotriva unitatii teritoriale a tarii.

Practic, in numai cativa ani, ruperea de Occident a condus Romania pe drumul izolarii si al caderii economice continue: ca un amar exemplu, tara care avea 33 de fabrici functionale de zahar (azi mai sunt doar 3!) impusese ratii lunare pentru consumul de zahar al populatiei.

Si azi facem aceleasi erori

Tara noastra se afla, astazi, in fata unui moment asemanator celui de dupa 1968: noul 21 august 1968 a fost marcat la 9 iunie 2017, pe peluza Rose Garden de la Casa Alba, atunci cand presedintele Iohannis era primul sef de stat est-european primit de catre Donald Trump; de atunci, am cunoscut cea mai mare crestere economica anuala din UE, exporturile (dar si importurile) au atins noi recorduri, multi vorbeau de Bucuresti ca de principalul pilon al euro-atlantismului din estul Europei.

In ultima perioada, insa, nori negri vin sa umbreasca acest peisaj, nori care pot marca o noua intoarcere a istoriei: Dragnea si Tariceanu boicoteaza ” 4th of July” si „le 14 Juillet „, anumiti lideri europeni se indoiesc de capacitatea noastra de a asigura presedintia rotativa a UE, un influent ziar american propune sanctionarea Romaniei, iar reprimarea primitiva a demonstratiei din 10 august face inconjurul televiziunilor pe tot globul, umbrind sarbatoarea care ar fi trebuit sa fie Centenarul Marii Uniri.

In toata aceasta perioada, Guvernul a ajuns sa fie condus de personaje de bancuri, iar presedintele sforaie din greu pe canapelele de la Cotroceni. Oare nimeni sa nu fi invatat nimic dupa 50 de ani?