În ce limbă se desfăşoară şedinţa comună de guvern România – Republica Moldova?

În ce limbă se desfăşoară şedinţa comună de guvern România – Republica Moldova din 22 noiembrie 2018?… În limba română, fireşte.

(Articol în memoria maestrului Constantin Tănase, de la a cărei trecere la cele veşnice s-au împlinit, în toamna aceasta, patru ani.)

Dar, dacă aşa stau lucrurile, cum se facă că partidul care şi-a trimis guvernul la Bucureşti (Partidul Democrat al dlui Plahotniuc) pentru continuarea proiectelor finanţate de partea română a refuzat şi refuză să accepte acest fapt şi, cu cinismul regimului Voronin de tristă amintire, a preferat să lase în Constituţia R. Moldova denumirea „limbă moldovenească în grafie latină” (Art. 13), în loc să valideze decizia Curţii Constituţionale (nr. 36 din 5 decembrie 2013) şi să îi spună, limpede, clar şi cinstit – limbă română?

Am tot scris în această pagină despre refuzul autorităţilor R. Moldova al oricărei manifestări dedicate Unirii cele Mari, la care Basarabia a participat la 27 martie 2018. Dar iată că, indirect, au făcut totuşi gesturi de Centenar: la 27 de ani de la Declararea independenţei, puterea de la Chişinău, partener strategic (?) al României de azi, refuză, pe 1 noiembrie 2018, cu ostentaţie, să valideze în Parlament numele corect al limbii vorbite de majoritatea cetăţenilor de peste Prut.

Şi aici nu e vorba numai de limbă. Căci refuzul acceptării limbii române la Chişinău merge mână în mână cu refuzul acceptării aderării republici la Uniunea Europeană şi la spaţiul occidental de valori. Nu e niciun secret că, dacă citeşti cu atenţie istoria tânărului stat R. Moldova, firul roşu este evident: orice îndepărtare de România a însemnat şi înseamnă şi o îndepărtare de spaţiul euro-atlantic, şi invers. Relaţia cu Bucureştiul din perspectivă identitară este hârtia de turnesol a europenităţii spaţiului de peste Prut.

Dar să o luăm cu începutul.

Puterea de la Chişinău refuză (din nou) limba română. „M-am răzgândit! Ştiinţific sunt un bou!” Există un episod faimos la Chişinău legat de denumirea limbii, foarte actual şi astăzi. Este vorba despre o polemică a regretatului Constantin Tănase cu Marian Lupu, fost lider al Partidului Democrat, acum undeva în umbra lui Vladimir Plahotniuc.

M-am răzgândit: ştiinţific, omul nu mai este o creaţie divină, cum spuneam anterior, ci o maimuţă puturoasă.

M-am răzgândit: ştiinţific, Stalin nu mai este un criminal, cum spuneam anterior, ci un părinte drag şi scump.

M-am răzgândit: ştiinţific, doi ori doi nu mai fac patru, cum spuneam anterior, ci cu mult mai mult.

M-am răzgândit: ştiinţific, Moldova nu mai este situată în Europa, cum credeam anterior, ci în Asia.

M-am răzgândit: ştiinţific, Soarele nu se mai numeşte Soare, cum spuneam anterior, ci Lună.

M-am răzgândit: ştiinţific, mama mea nu se numeşte mamă, cum spuneam anterior, ci căţea.

M-am răzgândit: ştiinţific, nu mai sunt om, cum spuneam anterior, ci bou.

Pe 25 septembrie 2012, cel mai mare gazetar român de dincolo de Prut, şi cel căruia îi este dedicat acest material, publica acest text ca replică la declaraţiile anterioare făcute de Maria Lupu. Iată toată povestea. Pe 8 februarie 2012, Marian Lupu, pe atunci liderul PDM, spune la o emisiune televizată că limba română şi limba moldovenească sunt aceleaşi, dar există o nuanţă la denumirea ei. Rugat să precizeze cum se numeşte limba pe care o vorbeşte, liderul democrat a precizat că aceasta se numeşte „română din punct de vedere ştiinţific, moldovenească – din punct de vedere politic”.

Zece luni mai târziu, pe 24 septembrie 2012, în cadrul aceleiaşi emisiune televizate, Marian Lupu se răzgândeşte şi spune că limba română nu mai este, nici ştiinţific, limba care se vorbeşte în R. Moldova.

Acum vine replica lui Constantin Tănase ilustrată mai sus care conchide că s-a răzgândit şi el şi că, ştiinţific, e un bou.

De ce este semnificativ acest episod? Pentru a arăta că, de fapt, niciodată chestiunea identitară, cu rarisime excepţii, nu a depăşit la nivel politic etapa sovietică. Că moldovenismul liderilor de la Chişinău nu mai era sovietic, ci a devenit chiar moldovenism europenist, asta e altceva, dar, identitar vorbind, tot moldovenism a rămas. Suntem şi azi în aceeaşi realitate. Politico-identitar, URSS a învins.

Suntem şi azi sub semnul „boului” lui Constantin Tănase.

Limba română şi (ne)integrarea europeană

Cum spuneam mai sus, nu e vorba doar de limbă. Ci de un complex mai amplu, care cuprinde inclusiv orientarea strategică a R. Moldova şi jocul ei periculos, la două capete, din punct de vedere strategic. O să vedem mai jos că, în realitate, limba română a fost pretextul excelent al autorităţilor de la Chişinău să scoată din discuţie, în perspectiva alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, ideea de „integrare europeană” a statului din stânga Prutului. Înainte de a înţelege de ce s-a petrecut asta, să descriem faptele.

Pe data de 18 octombrie 2018, puterea de la Chişinău propunea votul în Parlament pentru introducerea în Constituţie a sintagmei „integrare europeană”. Într-un material publicat pe blogul LARICS, la 17 octombrie 2018, anticipam rezultatul votului din 18 octombrie din Parlamentul R. Moldova, respectiv eşecul introducerii sintagmei „integrare europeană” în Constituţia R. Moldova. Nu era nicio şansă pentru a trece votul, pentru că asta s-a dorit de la început. Votul a fost solicitat de către PDM tocmai ca să nu treacă, pentru ca Partidul Democrat să scape de problema aceasta bifând o victorie pe ambele fronturi, Bruxelles şi Bucureşti, mai ales spre cel de-al doilea, căci la Bruxelles oricum nu îl mai ascultă nimeni. Scopul era să se auto-proclame european şi, concomitent, să dea drumul la o ruşinoasă campanie de presă după care PDM condus de Vladimir Plahotniuc a rămas singurul partidul european din republică. În al doilea rând, să dea un semnal către Est, Rusia şi Transnistria, că din moment ce a căzut la vot, chestiunea europeană este închisă şi că, odată înlăturat acest obstacol, proiectul de integrare al regiunii transnistrene poate continua nestingherit inclusiv după alegerile parlamentare.

De ce a avut nevoie PDM de acest joc de scenă? Să nu uităm că dl. Plahotniuc, liderul PDM şi al întregii republici, a început să guverneze jonglând, concomitent, cu cinci bile pe care spera că le poate ţine în aer: bila moldovenească, bila rusească (inclusiv Transnistria), bila americană, bila europeană şi bila românescă. Prima a căzut din mână, respectiv credibilitatea internă a acestui partid s-a surpat complet. Dl. Plahotniuc nu a reuşit să păcălească pe nimeni la Chişinău (raiting-urile sale sunt tot foarte jos), iar legitimitatea lui internă este bazată în continuare strict pe controlul pârghiilor de putere. Frica e atât de mare, că nici măcar nu mai e nevoie de plată sau mituire pentru a obţine ceea ce doreşte.

Bila europeană a căzut şi ea, rapid, Bruxelles-ul închizând uşa cu duritate Chişinăului care nu mai are niciun credit acolo.

Bila americană nici nu se mai vede, deocamdată e irelevantă. R. Moldova nu există, în realitate, pentru Washington, urmează să vedem instrucţiunile noului ambasador trimis de Donald Trump la Chişinău.

Noutatea care apare este că nici bila românească nu se simte foarte bine, dă semne că până la alegerile din 24 februarie ar putea să cadă din mâna dlui Plahotniuc. Şi asta nu e ceva de neglijat, căci dl. Plahotniuc ştie foarte bine că dacă este un actor extern care ar putea prin mesaje politice clare să decidă soarta alegerilor din 24 februarie 2019 aceasta nu este nici America, nici UE, ci… România!

Noutatea care apare este că nici bila românească nu se simte foarte bine, dă semne că până la alegerile din 24 februarie ar putea să cadă din mâna dlui Plahotniuc. Şi asta nu e ceva de neglijat, căci dl. Plahotniuc ştie foarte bine că dacă este un actor extern care ar putea prin mesaje politice clare să decidă soarta alegerilor din 24 februarie 2019 aceasta nu este nici America, nici UE, ci… România!

Cât priveşte bila rusă, ea este manipulată de către dl Plahotniuc inclusiv cu ajutorul lui Igor Dodon. Ruşii ştiu bine acest joc dar, cât timp le convine, iar negocierile cu Tiraspolul curg în favoarea clară a Transnistriei, îl tolerează. Ei obţin ceea ce doresc. Şi tocmai pentru ca să nu scape bila rusească/transnistreană din mână, dl, Plahotniuc nici nu poate să fie făţiş cu UE. Pur şi simplu nu se poate. Şmecheria pe care au inventat-o este distincţia clară, evidentă, care este un reper de politică externă la Chişinău, între „integrare europeană” şi „integrare în UE”.

Această şmecherie ieftină este traducerea modernă a vechii formule „şi cu slănina în pod şi cu sufletul în Rai”.

Merită să o dezvăluim aici. În „limba moldovenească”, „integrare europeană” NU înseamnă integrare în UE!


Foto: Marian Lupu, în Parlamentul RM, 18.10.2018, făcând teoria distincţiei între „integrarea europeană” şi integrarea în UE.

Să revenim acum la şedinţa din parlament din 18 octombrie 2018. Primul pas fusese propunerea PDM de includere în Constituţia R. Moldova a sintagmei „integrare europeană”, propunere făcută cu o săptămână înainte, pe 12 octombrie. A venit pasul doi, adică al partidelor de opoziţiei din Parlament, Partidul Liberal şi PLDM, care au condiţionat votarea de includerea în Constituţie şi a sintagmei limbă română (era nevoie de acelaşi număr de voturi pentru ambele propuneri). PDM refuză obstinat orice punere în discuţie sau la vot a limbii române şi le mai lasă o săptămână să se gândească. Dar e inutil, căci PL şi PLDM nu votează nici pe 18 octombrie propunerea de „integrare europeană”.

Să revenim acum la substanţa „integrării europene” sau, mai exact, la traducerea acesteia în „limba moldovenească” (a Partidului Comuniştilor lui Vladimir Voronin, a Partidului Socialiştilor lui Igor Dodon şi a Partidului Democrat al lui Vladimir Plahotniuc).

În viziunea PDM, „integrarea europeană” nu înseamnă deloc ceea ce pare că ar însemna. Teoretizarea distincţiei între integrarea în UE şi „integrarea europeană” a făcut-o tocmai în aceea zi fostul lider PDM, Marian Lupu. A fost cel mai important moment al zilei de 18 octombrie 2018 din Parlamentul R. Moldova. Marian Lupu spune de fapt, explicit, ce înseamnă pentru PD „integrarea europeană”. Şi iată ce înseamnă: „Acest exerciţiu nu are doar importanţă simbolică, politică. Azi vreau să spun că această nou sintagmă NU vine cu ideea de integrare ÎN Uniunea Europeană. Nicio integrare în structurile UE nu se poate produce fără referendum. Este o mare diferenţă. Rog ca nimeni să nu speculeze şi să inducă în eroare”.

E clar, nu? Deci nu discutăm despre integrare în UE, ci vag, despre „integrare europeană”, care înseamnă pentru dl Lupu doar modele de dezvoltare, principii de dezvoltare, pe ideea demult discutată la Chişinău că integrarea trebuie să o facem „la noi acasă”. Plus, în continuare, etichetarea în bloc a PAS, PD, PL şi PLDM că nu ar mai fi pro-europene, că au devenit „partide unioniste”.

Aici este cheia de înţelegere a acţiunii dlui Plahotniuc: integrarea europeană în Constituţie nu înseamnă integrarea ÎN Uniunea Europeană. Despre asta e vorba, până la urmă. Este de fapt inovaţia terminologică a guvernării de la Chişinău de a juca şi cu Estul şi cu Vestul. Dacă ar fi să rezumăm, după şedinţa parlamentului din 18 octombrie 2018, doctrina politică a PD-ului, ea are trei puncte:

1. Nu limbii române în Constituţie;

2. Partidele de opoziţie din stânga Prutului (PAS, PD, PL şi PLDM) nu sunt pro-europene, sunt unioniste, deci devin vinovaţii de serviciu;

3. Integrarea europeană NU înseamnă integrare în UE.

Aici este şmecheria care scapă multora. De fapt, şiretlicul ideologic a fost inventat pentru două motive:

1. ca să anuleze suspiciunile Estului (Tiraspolul şi Moscova să stea liniştite că nu are nimeni de gând să se integreze cu adevărat) şi

2. vorba ruşilor, să pună„macaroane pe urechile decidenţilor de la Bucureşti sau ale unor europarlamentari de la Bruxelles care încă se mai îmbată cu apă rece şi să-i iluzioneze în continuare cu ideea că bila integrării europene este tot în aer. Evident că la Bucureşti distincţia între „integrarea europeană” şi integrarea în UE e de neconceput, e o aberaţie care nu poate trece prin mintea cuiva, şi pe asta se bazează şi tehnologii dlui Plahotniuc. E, de fapt, praf în ochi…

„Integrarea europeană” dispare subit din peisaj

Foto: Vladimir Plahotniuc, liderul PDM, sărbătorind pe 9 mai, alături de veteranii sovietici şi urmaşii lor, Ziua Victorie.

Cea mai bună probă că ideea de „integrare europeană” era doar praf în ochi este rapiditatea cu care a dispărut de pe agendă. La sfârşitul zile de 18 octombrie, în parlamentul RM, dl Adrian Candu, speakerul din partea PDM, tuna şi fulgera ameninţând opoziţia cu un referendum pentru integrare europeană chiar în ziua votului din 24 februarie 2019. Nu ne vom opri aici! Vom duce totul la referendum! Vom întreba poporul! Vom demonstra că partidele care nu au votat azi sunt duşmanii „integrării europene”.

Cam aşa vitupera în Parlament vijeliosul speaker. Aţi mai auzit ceva de asta? Evident, nu. Băţoşenia s-a stins când s-a înţeles ce capcană ar fi fost un referendum. Primul risc ar fi apărut în Parlament, când urma să se decidă întrebarea la referendum. PL şi PLDM ar fi putut foarte clar să ceara ca întrebarea să fie legată explicit de „integrarea ÎN UE”, nu generică, despre „integrare europeană”. Ce ar fi spus cei de la PD? Ar fi refuzat, desigur. Dar cum ar fi argument? Acum minciuna lor ţine pentru unii naivi, pentru că lumea nu are timp să urmărească şedinţele parlamentului de la Chişinău ca să priceapă distincţia aberantă a partidului dlui Plahotniuc între „integrarea europeană” şi integrarea în UE. Acum sunt protejaţi de propria noastră ignoranţă. Dar odată cu anunţarea şi lansarea procedurilor pentru referendum cortina ar fi căzut. PD ar fi identificat de toată lumea aşa cum e în realitate: nu îl interesează, de fapt, integrarea în UE! Şi asta ar fi dat o muniţie politică enormă celor patru partide – PAS, DA, PL şi PLDM, pe care dl Lupu le considera „unioniste”. Riscul se va amplifica cu cât duci referendumul mai aproape de alegerile din 24 februarie sau concomitent. În timpul campaniei electorale, când toţi politicienii sunt extrem de prezenţi public, când lumea urmăreşte ce se întâmplă, să fii întrebat în direct ce înţelegi prin integrare europeană şi de ce nu pui la referendum integrarea în UE este mult mai grav. Iar acolo nu va mai merge cu discursuri gen Marian Lupu de azi…. Aici e problema. Ceea Adrian Candu credea că va fi o armă redutabilă prin care vor combate şi anihila tabăra anti-Binom, adică PAS, DA, PLDM, PL etc. se va întoarce împotriva lui. Bâta referendumului ar fi devenit bumerang şi i-ar fi lovit dureros în creştet. De aceea au renunţat urgent la idee.

Ca să sporească însă şi mai mult ridicolul situaţiei – şi a personajelor implicate – Vladimri Plahotniuc anunţă intempestiv… tot un referendum! Şi tot în ziua alegerilor! Dar despre cu totul alt subiect: „Prima propunere a PD-ului privind optimizarea Parlamentului este de a reduce nr. de deputaţi de la 101 la 61 de deputaţi. Credem că un parlament optimizat va deveni mult mai eficient. Deputaţii vor fi mult mai responsabili, iar activitatea lor va fi supravegheată mult mai uşor. A doua propunere este instituirea controlul cetăţenilor asupra deputaţilor. Cetăţenii vor putea retrage mandatele deputaţilor atunci când aceştia i-au dezamăgit”.

Ca să sporească însă şi mai mult ridicolul situaţiei – şi a personajelor implicate – Vladimri Plahotniuc anunţă intempestiv… tot un referendum! Şi tot în ziua alegerilor! Dar despre cu totul alt subiect: „Prima propunere a PD-ului privind optimizarea Parlamentului este de a reduce nr. de deputaţi de la 101 la 61 de deputaţi. Credem că un parlament optimizat va deveni mult mai eficient. Deputaţii vor fi mult mai responsabili, iar activitatea lor va fi supravegheată mult mai uşor. A doua propunere este instituirea controlul cetăţenilor asupra deputaţilor. Cetăţenii vor putea retrage mandatele deputaţilor atunci când aceştia i-au dezamăgit”.

Curat murdar, coane Fănică! „Integrarea europeană” s-a evaporat din peisaj! Să mai spunem în treacăt, pentru a contura penibilul situaţiei, că ideea cu reducerea numărului de parlamentari este de fapt o ideea mai veche a lui Igor Dodon, care propunea cu ceva vreme în urmă o scădere a numărului de aleşi ai poporului de la 101 la 71.

Limba română şi integrarea european cad împreună

Să amintim aici un episod extrem de relevant. Pe 14 septembrie 2018, s-a reunit la Chişinău Consiliul Politic Naţional al Partidului Democrat din Moldova. În cadrul unui briefing de presă, liderul Vlad Plahotniuc, a prezentat o serie de modificări extrem de sugestive din perspectivă strategică. Cea mai importantă schimbare este un „plan de acţiuni prin care PDM să se definească mai categoric ca un partid pro-Moldova“. Nu pro-european, pro-occidental sau orice altă adeziune geopolitică. Nici cu Estul nici cu Vestul. Simplu, „pro-Moldova“!

Iată „argumentaţia“: „PDM va trece prin mai multe schimbări privind modul în care activează, precum şi poziţionarea pe scena politică. Până acum cetăţenilor li s-a creat falsa impresie că trebuie să fie pro-european, pro-rus etc. şi să se mişte într-o direcţie. Nici un partid nu a acţionat pentru Moldova, s-a creat falsa impresie că cineva din exterior are grijă de noi… Am discutat cu colegii un plan de acţiuni prin care PDM începe de azi să se definească un partid pro Moldova, care acţionează pentru cetăţeni şi problemele cu care aceştia se confruntă“. Şi încă: „Vrem să ne asigurăm că PDM îndeplineşte voinţa poporului. Întreaga echipă a PDM va lucra pentru a colecta aceste propuneri de la cetăţenii din localităţile ţării“, a mai specificat Vlad Plahotniuc. „Guvernul îşi va adapta lucrul la cerinţele populaţiei. PDM va veni cu o serie de propuneri şi proiecte apărute în urma consultărilor cu oamenii în teritoriu“.

Pe 21 octombrie, al mitingul din Piaţa Marii Adunări Naţionale, Vladimir Plahotniuc anunţa, în faţa unei mulţimi de simpatizanţi, ce-a de-a patra cale pentru Moldova.

S-a pus punct la Chişinău, cel puţin până la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, şi „integrării europene” şi, concomitent, limbii române în Constituţia republicii.

Republica Moldova azi. Ghid de utilizare

Foto: Dmitri Kozak (stânga), reprezentant special al Rusiei pentru R. Moldova, şi preşedintele Vladimir Putin

Cum să înţelegi carul de contradicţii, duplicităţi şi incoerenţe pe care îl reprezintă astăzi R. Moldova? Într-un singur fel: schimbând radical perspectiva. Căci toată această incoerenţă este de fapt expresia şi rezultatul unei poziţionări defectuoase. Ne uităm la R. Moldova dinspre România şi dinspre Vest şi nu înţelegem nimic. Nimic din ceea ce ştiam noi că ar fi trebuie să reprezinte o R. Moldova apropiată de UE sau de România nu se potriveşte. Totul este pe dos. Şi confruntaţi cu asemenea aporii, refuzăm să mai înţelegem subiectul.

De fapt, privirea corectă asupra R. Moldova este astăzi dinspre Est (Tiraspol şi Moscova). De acolo, şi numai de acolo, se poate înţelege ce se petrece la Chişinău. Şi dinspre Est privind, totul de vine coerent. Miza evoluţiilor de la Chişinău este una strategică, geopolitică, nu simplu politică. În realitate, se confirmă un lucru limpede de multă vreme: în RM nu se face politică, ci geopolitică. Partidele nu sunt partide politice, ci partide geopolitice.

De aici şi consecinţele. Pentru că Binomul Plahontiuc-Dodon, pe care noi, cei de la LARICS, îl teoretizăm de mai bine de un an şi jumătate, are un proiect strategic, respectiv reintegrarea regiunii transnistrene, care astăzi NU se poate face decât în condiţiile ruseşti şi sub supravegherea Kremlinului, are şi o serie de linii roşii pe care nu le poate trece.

Repetăm, dinspre Est, totul devine coerent:

  • Limba română: nu se poate face reintegrarea regiunii separatiste cu limba română în Constituţie. E inutil să mai explicăm de ce. Statutul limbii române în R. Moldova NU este doar identitar: este unul politic şi geopolitic. A-ţi asuma limba română şi identitatea românească este o declaraţie strategică de asumare a Vestului. De aici şi refuzul categoric al Binomului Plahotniuc-Dodon pentru un asemenea proiect.
  • Integrarea în UE: pe aceeaşi logică, nu te poţi duce la Tiraspol cu ideea integrării în UE, aşa cum nu poţi flutura pe la Moscova aşa ceva. De fapt, proiectul reintegrării Transnistriei înseamnă tocmai opusul, adică asigurarea Moscovei că aşa ceva nu se va mai petrece niciodată! Prin urmare, pentru a menaja sensibilităţile în primul rând ale Bucureştiului, Chişinăul a purces la tertipul ieftin al „integrării europene” (imediat şi prompt teoretizat de către Marian Lupu în Parlament ca nu cumva să fie greşit interpretat la Tiraspol sau Moscova). Au făcut PLDM şi PL o falsă ofertă, care nu se putea accepta (să voteze „integrarea europeană” fără limba română). Iar prin refuzul votului în Parlament, PDM şi Binomul au răsuflat uşuraţi pentru că au scăpat de problema integrării europene până la alegerile din 24 februarie 2019 (iar ei speră că şi după!).
  • „Pro-Moldova”: validarea deplină şi formală a faptului că RM nu are de gând să meargă spre Europa este formula politică adoptată recent de către PDM sub denumirea de „Pro-Moldova” sau doctrina celei de-a patra căi: nici UE, nici Eurasia, nici România. Ideologia „Pro-Moldova” este de fapt patul nupţial aşternut pentru cuplul Plahotniuc-Dodon care se va aşeza în el după alegerile parlamentare din 24 februarie şi va zămisli o republică reintegrată cu Transnistria sub privirile severe şi atente ale moaşei din Federaţia Rusă.
  • Unionismul: evident că nici măcar nu se discută. Aceasta a fost în realitate raţiunea pentru care Partidul Liberal a fost decimat de către PD, în pofida faptului că, pe fond, nu reprezenta nicio ameninţare politică. Era de fapt un sacrificiu aproape ritualic, un semnal că PD-ul lui Plahotniuc se căieşte în faţa Moscovei şi a Tiraspolului că a coabitat atâta vreme cu PL şi indezirabilul – pentru orice proiect de tip răsăritean! – Mihai Ghimpu.
  • Cetăţenia moldovenească pentru fostul preşedinte Traian Băsescu: intră în aceeaşi logică. Este tot o linie roşie. Fostul preşedinte al României, care a ratat naiv şi spectaculos relaţia „personală” cu Vladimir Voronin după 2005, a călcat din nou pe aceeaşi greblă, cu Vladimir Plahotniuc de data asta. A crezut că îl poate folosi şi s-a înşelat (din nou). De fapt liderul PDM l-a folosit într-un joc pervers al „unionismului plahotnicist” – pe care îl va face şi în perspectiva alegerilor din 24 februarie. Dar fără Traian Băsescu! A da cetăţeni moldovenească unui fost preşedinte român care este asociat la Est cu unionismul şi anti-rusismul e o linie roşie a Moscovei pe care, evident, Vladimir Plahotniuc NU o putea trece. Şi nu a trecut-o, lăsând în ofsaid un proiect naiv al unui fost preşedinte care a crezut – şi nu e singurul! – că politica din R. Moldova se poate baza strict pe relaţii personale. Ironia este la ea acasă: Mihai Ghimpu şi Traian Băsescu, inamici politici ireconciliabili, sunt de fapt, victima aceluiaşi proiect rusesc implementat la Chişinău prin Binomul Plahotniuc-Dodon. Ambii au crezut la un moment dat că poţi dansa cu diavolul. Dar când începi să faci asta, în realitate diavolul dansează cu tine.
  • Refuzul obstinat al Centenarului: Chişinăul nu poate, tocmai pentru că este prizonierul – asumat! – al unui proiect estic, să pomenească măcar ideea de Centenar, de 100 de ani de la Unirea la care Basarabia a participat spectaculos şi emoţionant! Unirea şi pomenirea ei ţin de un eventual proiect vestic, occidental şi pro-românesc, pe când acum R. Moldova a Binomului Plahotniuc-Dodon este implicată într-un proiect opus, de reintegrare patriotică a regiunii separatiste. Dar patriotismul moldovenesc de acest tip este opusul a oricărui proiect strategic occidental. Transnistria este cheia strategică a Rusiei şi esenţa patriotismului moldovenesc – care e ne-român, chiar anti-român, şi, prin consecinţă, pro-rus, chiar dacă el nu este pro-rusesc sau pro-Putin prin definiţie. Tragedia românilor moldoveni este că dacă devin patrioţi moldoveni intră automat în braţele lui Putin. Mulţi dintre ei nici nu înţeleg asta, nu înţeleg drama lor existenţial statală şi cred că dacă integrează acum Transnistria câştigă o bătălie cu Rusia. De fapt o pierd. Şi se pierd. Ruşii ştia asta şi îi joacă pe degete. Sovieticii au pus bazele patriotismului moldovenesc, politicienii de la Chişinău în imensa majoritate l-au perpetuat după 1990, Putin culege roadele. Deci asta e şmecheria pe care o fac ruşii, iar occidentalii puţin o înţeleg, inclusiv pentru că Bucureştiul oficial nu a fost în stare să le-o explice.
  • Autocefalia: nu v-aţi întrebat de ce în toiul discuţiilor despre autocefalie ca instrument de confruntare geopolitică şi „eliberare” din braţele Rusiei (cazul Ucrainei de azi) Chişinăul a tăcut şi tace asurzitor? De ce, adică, nimeni de la conducere nici măcar nu murmură vreo sugestie legată de autocefalia aşa numitei „Biserici moldoveneşti”? Şi nu fac asta nici membrii corului de susţinători ai PDM şi ai dlui Plahotniuc, care cântă de obicei pe tonalităţi multiple, mai nuanţate sau mai grobiene, mai inculte sau mai „spălate”, mai profesioniste sau mai diletante – fiecare după capacităţi şi după buget! – pe diverse teme de interes pentru liderul de la Chişinău. De ce oare? Dintr-un singur motiv. Acelaşi. Autocefalia moldovenească, chit că unii patrioţi moldoveni şi-o doresc, este însă o linie roşie în orice perspectivă de reintegrare a Transnistriei. Aşa cum nu te poţi duce la Tiraspol cu limba română în Constituţie tot nu te poţi duce acolo cu propunerea să îi rupi de Biserica Ortodoxă Rusă. Căci Biserica Ortodoxă Rusă este un odgon puternic care te ţine ancorat de portul Kremlinului.