O tragedie spaniola – lectie obligatorie pentru noi toti

Petrișor Peiu | Ziare.com | 04.10.2017

Odinioara o boala specifica Estului, separatismul a atins inima Europei.

Dupa ce a “ucis” intr-un deceniu doua tari de dimensiunea Romaniei (Cehoslovacia si Iugoslavia), acest flagel a inceput sa se manifeste in statele puternice si prospere ale Vestului, unele dintre cele mai vechi de pe continent fiind puse in situatia de a fi devorate de catre mirajul insularismului regional.

Trei tari mari (Italia, Spania si Marea Britanie), ultimele doua printre cele mai vechi si mai puternice state ale lumii cunoscute, sunt astazi atacate de acest flagel, care contribuie la schimarea lumii pe care o stiam. Daca presiunea pe statul italian s-a diminuat, Londra si Madridul (din motive diferite si in contexte nationale diferite) se afla pe punctul de a le fi amputate teritorii si populatii importante.

Desi referendumul scotian a impus vointa celor care doresc ramanerea in Marea Britanie ca fiind vointa majoritatii, politicienii regionali isi agita in continuare amenintarile la integritatea britanica.

Spania, insa, este in mijlocul unei crize reale, de proportii istorice si care este de natura sa dea frisoane intregii Europe occidentale. Politicienii separatisti de la Barcelona preseaza pentru a rupe definitiv Catalonia de statul spaniol, cu o disperare si o incrancenare greu de explicat.

Spania este o tara mare, cu 47 de milioane de locuitori; este a cincea economie a Europei (a depasit valoarea de 1.000 miliarde de euro a PIB nominal), a 15-a putere economica a lumii si a 20-a tara in topul calitatii vietii dupa clasamentul OECD. Si, totusi, fara a avea o motivatie credibila, politicienii locali catalani vor sa declanseze secesiunea si sa isi scoata regiunea dintr-o astfel de tara mare, prospera si unde se traieste cel mai mult de pe glob (speranta de viata este aproape 83 de ani).

Care este motorul acestei incrancenari nebunesti de a parasi o tara care ti-a oferit o atat de mare prosperitate, siguranta si dezvoltare?

Ei bine, secesionistii de la Barcelona invoca faptul ca, desi Catalonia contribuie cu aproape 19% la PIB-ul si la bugetul Spaniei, primeste inapoi de la Madrid numai 15% din bugetul national.

Este aici, oare, suficienta indreptatire pentru separare totala si definitiva?

Din PIB-ul total de 1.118 miliarde de euro al Spaniei, Comunidad de Cataluna produce 212 miliarde de euro (aproape 19%), mai mult decat Comunidad de Madrid (211 miliarde de euro), sau decat Comunidad Valenciana (105 miliarde de euro).

Acum, trebuie remarcat ca cele trei mari aglomerari urbane spaniole dau impreuna jumatate din PIB-ul tarii si, normal, majoritatea regiunilor mai putin performante sunt favorizate la impartirea bugetului national.

Daca vorbim despre indicatorul PIB/capita, madrilenii sunt cei mai performanti(cu 32.700 de euro/locuitor), urmati de basci (31.800 euro/locuitor), navarrezi (30.000 euro/locuitor) si apoi de catalani (28.500 euro/locuitor), valencienii producand “numai” 21.000 euro/locuitor, sub media nationala (cam 23.000 euro/locuitor).

Comparand aceste cifre, madrilenii ar trebui sa fie mult mai frustrati decat catalanii, deoarece primii produc cam tot atat cat cei din urma, dar primesc inapoi de la bugetul national mai putin de 12% (mult sub cei 15% “returnati” catalanilor).

Pe de alta parte, Comunitatea Autonoma Catalana nu are o performanta financiara prea grozava: provincia are o datorie de 75 miliarde de euro (cam 10.000 euro/locuitor, 35% din PIB), mult mai impovaratoare decat cea a Comunitatii Madrilene (32 miliarde de euro, sub 5.000 euro/locuitor, sub 15% din PIB), dar mai putin severa decat cea a Comunitatii Valenciene (44 miliarde de euro, aproape 8.000 euro/locuitor sau 44% din PIB).

Totusi, indatorarea publica a guvernului regional catalan este cea mai apasatoare pe capul fiecarui locuitor, fiind singura regiune spaniola cu o datorie/capita de peste 10.000 euro.

Acum, daca avem in vedere si datoria publica imensa a guvernului central spaniol, de 1.100 miliarde de euro, datoria publica totala care apasa in mod real pe umerii catalanilor este de 250 miliarde de euro (dintre care 175 miliarde provin din datoria publica nationala), ceea ce ar face dintr-un eventual stat catalan unul dintre cele mai indatorate din Europa (120% din PIB), un nivel aproape insuportabil.

Trebuie remarcat si faptul ca politica Uniunii Europene de dezvoltare regionala a creeat un monstru in inima Europei: despicand statele in regiuni de dezvoltare, diferentele de dezvoltare intra-nationale au crescut, nu s-au redus, alimentand frustrarile unor regiuni foarte sarace, precum cele din Mezzogiorno (Sicilia, Calabria, Campania, Puglia) sau Andalucia in Spania si punand paie pe focul secesionismului de la nord de Pad sau din Catalonia.

Sa nu uitam ca Spania a primit, de la Uniunea Europeana, cu aproape 100 miliarde de euro (peste 2.000 euro pe cap de spaniol) mai mult decat a contribuit, bani care au crescut diferentele de dezvoltare dintre Catalonia si comunitatile sarace ale tarii (Andalucia, Galicia, Extremadura), pentru ca banii au curs cu predilectie tot spre proiectele de infrastructura din zonele bogate (Madrid, Catalonia, Navarra, Aragon, La Rioja).

In fine, sa mai remarcam ca, de foarte multi ani, guvernul central de la Madrid a “pompat” foarte multi bani in obiective catalane (in afara celor 15% din bugetul central): inca din vremea regimului Franco si pana astazi, Madridul a investit in Catalonia cam 25% din bugetele de investitii, realizand aici o vasta retea feroviara si rutiera, doua din cele 5 centrale nucleare spaniole (Vandellos, din anii 70 si Asco din 1984), cu 3 reactoare din 7 la nivel national, sase din cele 48 de aeorporturi din tara (inclusiv El Prat, cel mai mare din Spania cu 44 milioane pasageri in 2016,cu cel mai vechi terminal realizat in 1968, altul finalizat in 1976 inca doua in 1992), linii feroviare de mare viteza (AVE), care leaga Barcelona, Girona si Tarragona de Madrid, Valencia si (!) Paris si chiar cel mai mare stadion al Europei (celebrul Camp Nou, inaugurat in 1957, cand tara avea cel mai inalt ritm de crestere de pe glob).

Poate ar fi interesant de vazut pentru ce fel de “catalani” vor secesionistii “independenta” Cataloniei. Din cei 7,5 milioane de locuitori, numai o treime declara catalana limba materna, doar 60% stiu sa o scrie, iar peste 1 milion nu sunt spanioli (aproape 100.000 sunt romani). 

Apropos de limba, mie mi se pare cel putin straniu ca, invatand, in anii ’70, la scoala, limba spaniola (care atunci se numea “el castellano”), pot intelege absolut orice fraza scrisa si majoritatea celor vorbite in catalana.

In 2006, socialistii lui Zapatero au organizat un referendum prin care s-a inlocuit mai vechiul “Estatut de Sau”, cu o autonomie mult extinsa peste normal, trecut cu votul a doar 35% din votanti si invalidat apoi partial de catre Curtea Constitutionala.

Concluzionand, zilele teribile pe care astazi Spania le traieste sub amenintarea secesiunii ar trebui sa fie o lectie pentru toti europenii: cat de aproape ne aflam de distrugerea unei mari natiuni, din ratiuni artificiale, inventante de politicieni iresponsabili si populisti, beneficiind de bunavointa somnolenta a marilor partide de stanga spaniole, insensibile la problema nationala/identitara.

Duminica, Uniunea Europeana (in plin proces de crestere a gradului de integrare) poate ajunge mai aproape de micsorare numai pentru capriciile unora prea mici pentru pozitiile pe care le ravnesc…