Mesajul domnului Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe la lansarea volumului “The Black Sea Geopolitical Encyclopedia” – prima enciclopedie dedicată geopoliticii Mării Negre

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat luni, 5 octombrie 2020, la evenimentul de lansare a volumului “The Black Sea Geo-Political Encyclopedia” – prima enciclopedie dedicată geopoliticii Mării Negre, coordonat de Prof. univ. dr. Dan Dungaciu, Director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, şi publicat de editura Cambridge Scholars Publishing.

Regăsiţi mai jos transcriptul discursului ministrului afacerilor externe susţinut în cadrul acestui eveniment.

Discursul ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu ocazia lansării volumului The Black Sea Geo-Political Encyclopedia

5 octombrie 2020, Academia Română

“Domnule Vice-preşedinte al Academiei Române,

Mulţumesc foarte mult pentru cuvintele dumneavoastră amabile.

De asemenea, îi mulţumesc domnului profesor Dungaciu pentru invitaţie şi vreau să îl felicit pentru munca pe care a depus-o în calitate de coordonator al acestui volum, dar, în acelaşi timp, vreau să felicit ansamblul echipei care a lucrat la fiecare dintre definiţiile pe care le găsim în această enciclopedie şi vreau să vă spun de la început că împărtăşesc, alături de dumneavoastră, cele două convingeri care, cred eu, stau la baza acestui proiect editorial.

În primul rând, faptul că geopolitica Mării Negre reprezintă un factor determinant pentru politica externă a României, fiind mai importantă decât oricând, în ciuda percepţiilor publice de aparentă lipsă de interes, pentru că, aşa cum veţi vedea în ceea ce voi spune mai departe, dacă se scrie relativ puţin în bibliografia de specialitate, asta nu înseamnă că importanţa Mării Negre nu a crescut progresiv în ultimii ani şi, în al doilea rând – exact ceea ce spunea mai devreme şi profesorul Dungaciu – bibliografia de referinţă în domeniu este prea puţin dezvoltată.

Această combinaţie de factori are efecte. Pe de o parte, am un subiect extrem de important pentru politica externă a României şi nu numai, pentru ceea ce înseamnă politica de securitate a NATO în general, un subiect care creşte în relevanţă şi pe agenda Uniunii Europene, şi pe agenda Statelor Unite ale Americii. Am, pe de altă parte, mai puţine documente de tip academic care se ocupă de acest areal, ceea ce produce, cum spuneam, anumite consecinţe.

De aceea, consider că această Enciclopedie este un pas extrem de necesar în direcţia cea bună. Îmi doresc să-l văd continuat, aprofundat, mai ales pe acele subiecte care au relevanţă mai apropiată pentru interesele naţionale ale României şi, în opinia mea, mai ales aceste subiecte trebuie să fie teme pentru cercetarea sistematică, riguroasă, în mediile academice româneşti. Şi aici, cu siguranţă, vom avea un parteneriat între Ministerul Afacerilor Externe şi colectivul de autori al acestui volum, pentru că, aşa cum se spune, în momentul în care o carte apare, deja trebuie să lucrăm pentru ediţia următoare.

Este un moment cum nu se poate mai potrivit, având în vedere faptul că, în ultimii ani, cu o deloc neglijabilă contribuţie din partea României şi a diplomaţiei române, regiunea a beneficiat de o atenţie tot mai crescută pe agenda UE, a NATO şi a SUA, materializată prin multiple iniţiative care au legătură cu această regiune.

Multe dintre conceptele, instituţiile şi iniţiativele prezentate în volum au beneficiat de susţinerea şi de contribuţia Ministerului Afacerilor Externe. Aş merge chiar mai departe şi aş spune că o parte din conceptele care sunt abordate în această enciclopedie, iniţiativele, instituţiile care sunt incluse aici reprezintă idei şi iniţiative ale Ministerului Afacerilor Externe, chiar dacă acest lucru este cunoscut mai puţin de către publicul larg, sau, în orice caz, au beneficiat de o susţinere consistentă din partea diplomaţiei române.

Sigur însă, este natural ca analiştii să aibă o abordare de problematizare, o abordare critică asupra tuturor aspectelor, evoluţiilor, conceptelor şi instituţiilor, iar, prin natura profesiei, diplomaţii trebuie să le promoveze în aşa fel încât să se obţină rezultate bune, eficiente pentru obiectivele de politică externă ale statului respectiv, în cauză – România. De aceea, sper să echilibrez cumva, prin intervenţia mea, această balanţă între analiză şi acţiune.

Aş da două exemple pro-memoria, diferite între ele, dar care sunt reprezentative pentru structurarea unor soluţii şi formate care sunt reflectate în această publicaţie şi care au beneficiat de sprijinul diplomaţiei române. De exemplu, în 2007, înfiinţarea unei filiale a German Marshall Fund al SUA la Bucureşti, prin Black Sea Trust, demers care la momentul respectiv nu a fost deloc facil, sau adoptarea, tot în 2007, de către UE, a unei Comunicări a Comisiei privind Sinergia Mării Negre, sub Preşedinţia germană a Uniunii Europene, exact ca acum, la iniţiativa României şi cu eforturi diplomatice susţinute.

De fapt, Ministerul Afacerilor Externe este actor şi, în egală măsură, susţinător şi parte interesată în demersurile de mai bună înţelegere a regiunii Mării Negre, pentru că evoluţiile din regiune au constituit întotdeauna o prioritate pentru activitatea noastră, iar tematica Mării Negre rămâne, prin natura lucrurilor, o dimensiune definitorie, atemporală, aş spune, a profilului strategic al României.

Realităţile geografiei strategice din prezent, dacă ne uităm la ceea ce reprezintă astăzi Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice care, în partea sa de sud, include regiunea Mării Negre, interconexiunea geo-politică şi geo-economică cu Mediterana de Est, cu Orientul Mijlociu, cu Caucazul de Sud – toate fac din Marea Neagră, în continuare, o parte dintr-un arc de instabilitate, până la urmă, care preocupă şi trebuie să preocupe în cel mai înalt grad şi NATO şi UE. Acest arc de instabilitate este adesea alimentat, instrumentalizat de oponenţii traseului nostru european şi euroatlantic, ceea ce creează dificultăţi şi pentru partenerii noştri din regiune, partenerii noştri apropiaţi, care încearcă să obţină, prin eforturi deseori mai puţin cunoscute publicului larg, un viitor mai bun, mai prosper şi mai european. De aceea, cred că este un obiectiv comun să insistăm prin demersurile noastre, prin munca noastră, atât diplomatică, cât şi academică, analitică, pentru confluenţe regionale benefice pentru cât mai mulţi, care să prevaleze asupra logicii de sumă nulă pe care deseori o întâlnim şi care transpare, de altfel, din paginile enciclopediei.

Momentul actual şi complexitatea acestor conexiuni nu fac decât să crească mizele, să sporească imperativele politice şi diplomatice. De la Minsk la Damasc, vedem o serie de provocări persistente la adresa stabilităţii şi securităţii regiunilor afectate. Avem o criză politică în Belarus, conflicte îngheţate şi reaprinse în funcţie de context, adesea cu aceiaşi salvatori auto-proclamaţi, cu obiective care nu sunt deloc aliniate cu ceea ce ne dorim noi, acutizarea unor diferende în Mediterana de Est – toate acestea au implicaţii asupra Mării Negre. Stabilitatea democratică, drepturile fundamentale ale cetăţenilor, integritatea teritorială a statelor, securitatea, toate sunt ameninţate de abordări care încalcă norme şi principii de bază.

În anul în care aniversăm 75 de ani de la fondarea Organizaţiei Naţiunilor Unite, nu putem să nu constatăm cum, sigur, în acest punct de intersecţie a unor plăci geopolitice diverse, dar şi pe un fond complicat de criza pandemică actuală, cresc riscurile care derivă din subminarea, programatică uneori, a dreptului internaţional, a ordinii globale bazate pe reguli, a multilateralismului principial şi eficient. Modul în care abordăm aceste provocări este, prin urmare, un moment definitoriu pentru politica externă a României. Nu degeaba la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române am dedicat întregul concept al reuniunii analizei lecţiilor învăţate în urma pandemiei şi efectelor pe care pandemia le-a produs la nivel global în ceea ce priveşte accelerarea unor tendinţe existente sau apariţia unora noi; una dintre concluziile pe care le-am tras în urma acestor dezbateri fiind aceea că România trebuie să continue să susţină în mod pragmatic, în mod sistematic, în mod programatic, soluţii fondate pe norme şi practici de drept internaţional şi de ordine globală deja consacrate, să ne bazăm pe multilateralism, pe cooperare, pe drept internaţional, pe formule deja testate, care ne ajută să ne atingem obiectivele şi să continuăm să găsim noi formule care să ne permită coagularea energiilor pozitive din această regiune.

Succesul acestui tip de abordare, în spiritul respectului pentru cadrul multilateral bazat pe reguli, este evident şi în direct contrast cu abordările unilaterale. Vă dau un exemplu din propria mea experienţă profesională, şi anume, diferendul pe care România şi Ucraina l-au avut pentru delimitarea platoului continental şi zonelor economice exclusive în Marea Neagră, unde avem, prin soluţiile obţinute, o dovadă că, dacă folosim instrumente paşnice care ajută la soluţionarea diferendelor prin mecanisme de drept internaţional consacrate, putem să găsim soluţii eficiente atunci când alte tipuri de abordări, de natură politică, de natură unilaterală, nu dau rezultate.

Pentru că beneficiul depăşeşte chiar şi dimensiunea bilaterală a unui astfel de caz, prin exemplul pe care îl oferă pentru modul în care se poate găsi o soluţie într-o problemă complicată într-o astfel de regiune care, în sine, este complicată. Instabilitatea, riscurile de securitate, ameninţările, diferenţele de viziune – nu pot fi soluţionate prin forţă, pentru că aceasta are costuri pe care părţile implicate şi regiunea în ansamblul său nu şi le pot permite.

Marea Neagră are, sigur, din această perspectivă, aşa cum rezultă din paginile enciclopediei, trăsături specifice, care sunt definite de tot felul de elemente care s-au acumulat de-a lungul timpului: unele mai vechi, cum este, de pildă, Convenţia de la Montreux privind statutul strâmtorilor, unele mai noi, care derivă, de exemplu, din Tratatul privind forţele armate convenţionale din Europa sau din alte documente care au consacrat măsuri de creştere a încrederii şi securităţii în regiune şi, pe lângă acestea se mai pot adăuga şi alte instituţii şi iniţiative, proiecte regionale – toate acestea conturează un regim specific pentru această regiune.

Încălcarea sistematică a principiilor şi normelor de drept aplicabile de către o ţară riverană complică, însă, realităţile şi pune în joc securitatea tuturor ţărilor riverane, inclusiv pe cea a României. Şi aici vorbim despre exemple pe care toată lumea le ştie: de la criza georgiană, la anexarea ilegală a Crimeei, la diverse încălcări ale spaţiului maritim sau aerian ale ţărilor riverane sau, iată, acutizarea conflictului din Nagorno-Karabah. Toate acestea sunt resimţite şi mai acut în contextul global actual.

Ca reacţie la invadarea şi anexarea Peninsulei Crimeea, NATO a adoptat o postură de apărare şi descurajare cu o prezenţă consolidată pe Flancul Estic, inclusiv cu o prezenţă înaintată la Marea Neagră, România fiind atât contribuitor, cât şi beneficiar al acesteia. Inclusiv datorită implicării şi eforturilor României, în cadrul Summit-ului NATO de la Varşovia din 2016, deci acum patru ani, Alianţa a transmis un mesaj politic clar, prin care s-a reconfirmat faptul că regiunea Mării Negre rămâne o componentă importantă a securităţii euro-atlantice. Este o contribuţie importantă pe care Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut-o în cadrul acelui summit, în pregătirea lui şi în cadrul summit-ului propriu-zis. De asemenea, vreau să menţionez adoptarea pachetului privind Marea Neagră, anul trecut, Pachetul Cuprinzător privind Marea Neagră, adoptat la reuniunea miniştrilor de externe din aprilie 2019, de la Washington.

Nu vreau să uit să menţionez aici faptul că, în Declaraţia comună din august 2019, pe care Preşedintele României şi Preşedintele Statelor Unite au adoptat-o în cadrul vizitei Preşedintelui Iohannis la Washington, se găseşte o frază care este iarăşi revelatoare pentru modul în care importanţa securităţii Mării Negre este percepută de către dimensiunea politică şi de securitate a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite. Acolo se vorbeşte despre faptul că Marea Neagră are o importanţă strategică pentru securitatea transatlantică. Iată cum a crescut, de-a lungul timpului, prin eforturi diplomatice consistente, importanţa Mării Negre în percepţia aliaţilor noştri.

Vom continua, sigur, să susţinem activ nu doar această dimensiune de securitate, avem şi o dimensiune de interconectare economică, care duce la creşterea coeziunii în cadrul Uniunii Europene, la dezvoltarea economică a regiunii şi, evident, la întărirea relaţiei transatlantice. Mă refer aici la Iniţiativa celor Trei Mări care, prin Summit-ul de la Bucureşti, găzduit, de asemenea, de Preşedintele Iohannis în septembrie 2018, această iniţiativă a dobândit maturizare politică şi conceptuală, precum şi instrumente concrete de acţiune, în vederea atingerii acestor obiective de interconectare regională, mai ales pe axa nord-sud.

În materie de combatere a dezinformării, mă uit şi la ceea ce face Uniunea Europeană, mă uit la StratComEst, la EUvDesInfo – instrumente pe care SEAE le foloseşte, dacă vreţi, cu “target” pe această regiune, de unde vin cele mai importante provocări în materie de dezinformare şi fake news. Prin urmare, România va continua să sprijine activ aceste eforturi aliate, ale Uniunii Europene, ale partenerilor din vecinătate, în favoarea unei regiuni a Mării Negre cu o cooperare regională intensă, care să aducă beneficii politice şi economice cetăţenilor. Pentru că noi credem că este posibil să imaginăm şi o astfel de perspectivă pozitivă, constructivă, a dezvoltării regiunii.

Sigur că, pentru asta, trebuie să folosim instrumentele pe care le avem deja şi să încercăm să le îmbunătăţim permanent. Mă refer la instrumentele pe care le avem în interiorul Parteneriatului Estic, în cadrul Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN), a cărei Preşedinţie, în acest an, o deţine România – şi o să mă mai refer un pic la acest subiect. Sau să ne uităm la ceea ce am obţinut anul trecut – două instrumente foarte importante în timpul Preşedinţiei României a Consiliului UE, şi anume, la Agenda Maritimă Comună pentru Marea Neagră şi la Agenda Strategică de Cercetare şi Inovare la Marea Neagră. Sunt două succese notabile ale României, anul trecut, în 2019, în timpul Preşedinţiei Consiliului UE. Sau putem să ne uităm în continuare şi la o implementare mai substanţială a Sinergiei Mării Negre, de la care cele două agende din 2019, de altfel, se revendică. Rămâne, de asemenea, de o valoare specială şi aportul societăţii civile, cum este cazul Forumului ONG-urilor la Marea Neagră, iarăşi o iniţiativă a MAE român, care a fost sprijinită din primul an de UE şi de Black SEA Trust, şi care se bucură de continuitate din 2008, de la prima ediţie, şi până în prezent.

Nu vreau să uit aici să menţionez şi un instrument pe care noi nu l-am folosit încă, deşi noi suntem cei care l-am inventat. Este vorba despre conceptul din 2015, pe care l-am propus, şi care se chema, atunci când era în fază de proiect, Security Trusts şi care, în Comunicarea comună a Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate şi a Comisiei, din noiembrie 2015, a dobândit denumirea de Thematic Frameworks, şi anume “cadre tematice”. Este o formulă sau o propunere de platformă de cooperare şi dialog regional, pe teme neconflictuale, care să permită o mai bună interacţiune între statele riverane la Marea Neagră, de exemplu, sau putem să folosim acest concept şi în alte zone de interes, acolo unde sunt conflicte sau diferenţe notabile, pentru a încerca, prin dialog, să găsim formule de ieşire din impas.

Referitor la OCEMN, vreau să spun că, în calitate de Preşedinţie-în-Exerciţiu, pe 25 septembrie, în marja Adunării Generale a ONU, am prezidat o reuniune informală a miniştrilor de externe din statele membre, care au urmărit, de fapt, să discute despre lecţiile învăţate în urma pandemiei şi modul de adaptare al statelor membre ale acestei organizaţii regionale la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ne-am concentrat asupra modalităţilor prin care OCEMN poate să răspundă pe dimensiunea regională de cooperare în vederea gestionării implicaţiilor socio-economice ale pandemiei, fiind, iarăşi, un bun prilej de a reconfirma interesul pentru acest areal, pentru această organizaţie, pe dimensiunea economică.

De asemenea, trebuie spus aici – ceea ce am mai amintit, de-a lungul timpului – şi anume faptul că, dacă România, în acest an, a exercitat două mandate succesive ale acestei organizaţii ca Preşedinţie-în-Exerciţiu, asta se datorează faptului că am reuşit să soluţionăm nişte probleme pe care le avea această organizaţie, în ceea ce priveşte asumarea succesivă a preşedinţiilor organizaţiei. Era un blocaj din punctul ăsta de vedere – şi am reuşit să identificăm o soluţie pachet care să fie acceptată de toată lumea şi, în felul acesta, să deblocăm impasul instituţional.

Vreau să închei prin a spune că această carte pe care astăzi o discutăm aici, deşi nu este încă în materialitatea ei, în formă fizică, dar ea vă asigur că există, pentru că am citit-o, face o trecere în revistă foarte importantă, aş spune, o primă trecere în revistă a unui număr mare de evoluţii relevante, de actori, de probleme, de formate, de iniţiative. Şi revin asupra a ceea ce spuneam la început – cu siguranţă, este un format care poate să fie îmbunătăţit, poate să fie adus la zi. Avem deja o serie de sugestii pentru a doua ediţie şi sper ca acest parteneriat pe care îl propunem să fie acceptat de către colectivul de autori.

Nu am nicio îndoială, însă, că viitorul stabilităţii, securităţii şi prosperităţii României şi regiunii depinde inclusiv de efortul celor care se apleacă asupra dimensiunii teoretice şi analitice. Chiar dacă deciziile politice au un alt traseu şi un alt parcurs procedural de adoptare, şi uneori, nu putem să vorbim deschis la momentul la care facem toate demersurile diplomatice pe care le facem, însă, vă asigur că, în continuare, Marea Neagră rămâne extrem de sus pe agenda de politică externă a României – ceea ce, sper că am reuşit să şi demonstrez un pic, prin inventarul foarte sumar de iniţiative, de proiecte şi de demersuri pe care le-am făcut, precum şi prin rezultatele pe care le-am obţinut în ultimii ani.

Vom continua parteneriatul cu instituţiile academice, cu cercetătorii, vom continua acest exerciţiu de reflecţie prospectivă care şi pentru noi reprezintă – pentru Ministerul de Externe, pentru diplomaţie – un parteneriat extrem de profitabil.

Vă mulţumesc foarte mult!”

Direcţia Purtător de Cuvânt şi Relaţii cu Mass-media