Donald Trump este despre razboiul cultural

Petrișor Peiu | Ziare.com | 03.06.2017

Donald Trump nu este nici cel mai bun, nici cel mai rau presedinte american.

Se spune despre el ca este anti-european. Ei bine, toti cei patru bunici ai sai sunt nascuti in Europa, tatal sau (Fred) fiind german, iar mama sa (MaryAnne) este scotianca, emigranta in SUA la doar 18 ani.

Se spune despre el ca este un “agent incult de imobiliare”. Ei bine, Donald Trump a fost admis, in anul 1964, la Universitatea Fordham, cea mai veche universitate catolica din SUA, o adevarata scoala pentru lideri, a 16-a din lume ca numar de absolventi care conduc companii din topul Fortune Global 500, in acelasi timp furnizoare a 119 bursieri Fulbright.

Mai apoi, Trump a absolvit Warton School (Universitatea din Pennsylvania), numarul 1 in lume pentru programele MBA de “Business Insider” si “Executive”, aceeasi institutie fiind absolvita si de presedintii (CEO) urmatoarelor companii: Google, Apple, LinkedIn, CBS, General Electric, Boeing, Pfizer, Comcast, Oracle, DHL, UPS, Pepsi, Time, Inc, BlackRock, Johnson Johnson, UBS AG, Wrigley Company si Tesco.

Donald Trump insumeaza toate “defectele” de neiertat ale unui conservator adevarat: este alb, este crestin practicant (participa duminica la liturghie), se bucura de o sanatate de fier, a fost/este inca un “barbat bine”, este bogat, este casatorit cu o femeie frumoasa (a fost insurat cu una si mai frumoasa), a absolvit scoli excelente, are multi copii si este popular. Toate aceste atribute il fac indezirabil in ochii taberei “progresiste”, care conduce lumea astazi, in numele corectitudinii politice.

In realitate, jocul politic global este “razboiul cultural”, care opune tabara conservatoare celei “progresiste” si miza este, desigur, economica in primul rand.

Razboiul cultural i-a facut pe multi europeni si americani sa se rusineze ca sunt albi si crestini, sau ca sunt prosperi si i-a impins spre distrugerea paradigmei fondatoare a lumii occidentale. Lumea “progresista” nu il iubea pe fostul presedinte Obama pentru ca era un geniu geopolitic sau pentru ca era un master-mind al politicilor economice de dezvoltare, ci pentru ca era primul presedinte de culoare, pentru ca il chema si Husseyn, pentru ca sotia lui Michelle planta dovlecei si ceapa pe peluza Casei Albe si pentru ca a supus America tuturor cliseelor stangiste.

America este o tara covarsitor de puternica economic, cu un impact global neegalat in lume dar, in acelasi timp, este cea mai dinamica si mai bogata piata culturala, este locul primordial unde se ciocnesc ideile si conceptiile, este scena unde stanga si dreapta reale se infrunta “pe bune”. Sa nu uitam niciodata ca Donald Trump a castigat, in urma unei astfel de infruntari, nominalizarea Partidului Republican si apoi a castigat alegerile, invingand un candidat care reprezenta exact opusul sau.

Daca Donald Trump nu ar fi avut viata actuala ci ar fi fost un tip scund, grasut, transpirat, cu chelie si ochelari, absolvent de UBB, posesor de apartament si Dacie (ma rog, Ford), tot nu ar fi fost iertat de tabara cealalta.

Toate actiunile si ideile sale sunt contrariul celor crezute si raspandite de oponentii sai.

Presedintele american crede sincer in piata libera si in “statul minimal”, motiv pentru care si-a facut o prioritate din reducerea poverii fiscale si din ajustarea drastica a dimensiunilor asistentiale ale statului. Liderii europeni care i se opun (si carora li se alaturase Obama) au creat si perfectioneaza continuu “statul asistential” si statul a-toate-hotarator. Sa nu uitam ca Uniunea Europeana impune statelor membre cat zahar sau lapte sa produca, ce curbura sa aiba castravetele si chiar numarul de migranti pe cap de locuitor.


Presedintele american mai crede sincer ca ar trebui sa ne oprim un pic din proslavirea mieroasa a Chinei pentru a o obliga sa joace dupa aceleasi reguli ca si democratiile liberale. Asta in vreme ce liderii europeni se intrec in curtarea asidua a drumetilor matasii, iar noi avem inconstienta sa ne dorim o centrala nucleara-chinezarie.

Presedintele american crede sincer ca Israelul este partenerul Occidentului in Orientul Mijlociu, iar Iranul este puterea care trebuie ingradita, in vreme ce europenii se intrec in a deplange soarta asa-zisului “popor palestinian” si stipendiaza luxul orbitor al liderilor Al-Fatah ba, mai mult se intrec in a duce impozante delegatii “economice” la Teheran.

Cele mai complicate dosare in care se infrunta Trump si juncker-imea europeana sunt Acordul de la Paris si cheltuielile pentru aparare ale statelor europene din NATO.

In ceea ce priveste acordul pentru combaterea schimbarilor climatice, se stie ca cea mare parte a conservatorilor americani nu crede in teoria “incalzirii globale”, care, pe fondul iernilor geroase din ultimii ani, s-a transformat in teoria “schimbarilor climatice”.

De fapt, este o lupta intre doua tipuri de investitori: unii (cei fara resurse naturale) vor sa investeasca si sa castige bani din exploatarea noilor tehnologii energetice (solara, eoliana etc.) iar altii (bogati in resurse naturale) vor sa perefectioneze tehnologiile energetice clasice (bazate pe hidrocarburi, energie nucleara si caderi de apa). Problema este ca cei fara resurse nu vor sa schimbe paradigma energetica doar la ei acasa, ci peste tot in lume.

Noi, romanii, de exemplu, am fost siliti sa falimentam mineritul si sa ne umplem campiile patriei cu turbine eoliene (pe care le platim insa nu la pretul pietei, ci prin scumpirea energiei clasice, adica mutam banii din Romania spre Germania).

Dezbaterea privind acordul de la Paris nu se face intre prietenii naturii si capitalistii poluatori, ci intre ideologii tehnologice. Altfel cum s-ar explica faptul ca ecologica Angela Merkel a interzis enrgia nucleara (cea mai eco-prietenoasa), dar a redeschis propriile exploatari de carbune? Sau cum se explica faptul ca rata cea mai abrupta de reducere a emisiilor de dioxid de carbon este in America, nu in Germania sau Franta?

In fine, spinoasa problema NATO: Trump le cere europenilor sa investeasca in propria securitate (minimul de 2% pe care toti l-am convenit) iar acestia nu prea se lasa. De ce? Au devenit liderii europeni mai pacifisti? Nici pe departe. A devenit Europa mai sigura? Nici gand. Numai ca o crestere a bugetelor apararii in statele europene ar avea doua efecte colaterale: unul ar fi achizitia preponderenta de sisteme militare americane (ca, deh, sunt mai bune si mai verificate in lupte reale) si celalalt ar fi reducerea corespondenta a generozitatii platilor sociale catre asa-zisii “defavorizati”, inclusiv catre birocratia bruxelleza care il injura pe Trump, aparati fiind de armata americana din Europa. Pai cum sa mai platesti programe exotice de “training” pentru ONG-uri anti-americane, stangiste si pro-palestiniene daca ai de cumparat avioane si tancuri?

Asa ca, dragi analisti de la Bucuresti si Cluj, mai lasati indignarea mimata si mai intrati si in fondul problemei. Si nu uitati: este foarte “trendy” sa balansezi intre marii romancieri rusi si clientii de la McDonalds atunci cand stai sub soarele iberic sau cand te plictisesti de ploi la Berlin. Dar de la Constanta parca se vede cu ochiul liber Crimeea, caminul temutei “Chernomorsky Flot”…