DAN DUNGACIU – “Mâna pe care o întinde Chişinăul Bucureştiului nu este o mână de prietenie, ci o mână care are solicitări foarte precise, financiaro-politice

Dan Dungaciu | Formula-As  | 14.04.2018

Directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale “Ion I.C.Brătianu”, al Academiei Române

Începutul primăverii coincide în România şi în Basarabia cu un val neaşteptat de en­tuziasm unionist. Să credem cu adevărat că Basarabia s-ar putea întoarce la ţara mamă? Atât la Bucureşti, cât şi la Chişinău, drumurile politicii sunt atât de murdare, încât am apelat la un spe­cialist al relaţiilor internaţionale, să ne explice da­că visul unirii celor două state româ­ne are vreo şansă sau ne confruntăm, iarăşi, cu un joc de măşti.

Pentru Unire nu e nevoie de referendum

– Aniversarea Unirii Basarabiei cu România a stârnit de ambele părţi ale Prutului un sen­ti­ment ce părea îngropat: dorinţa reunificării ce­lor două jumătăţi de inimă românească. Ce se as­cun­de în spatele acestui eveniment emoţionant? Pu­tem să ne bucurăm şi să credem în el?

– Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să vedem la ce ne referim, cu mai multă precizie. Şti­rea este că, oficial, Republica Moldova nu a or­ga­nizat nici un eveniment dedicat special cente­narului unirii Basarabiei cu România. Nu există nici o manifestare oficială pentru 27 martie, fapt cel puţin bizar, pentru că 27 martie 1918 este eve­ni­mentul în numele căruia, cu o sută de ani mai târ­ziu, clasa politică de la Chişinău solicită României ajutoare speciale, politice şi financiare, pe care nu le-ar putea solicita altui stat. Le cere României, pen­tru că se pleacă de la premiza că relaţia dintre România şi Basarabia este de altă natură decât re­laţiile cu alte state. Mâna pe care o întinde Chi­şi­năul Bucureştiului nu este o mână de prietenie, ci o mână care are solicitări foarte precise. De obicei, financiaro-politice. Deci, asta este ştirea principală! Dincolo de ea, urmează celelalte evoluţii, dar să nu confunde cititorii dvs. reacţia cetăţenilor R. Mol­dova, a ONG-urilor, a Bisericii, cu atitudinea ofi­cială a Chişinăului, care este rece şi care tace asurzitor.

Foto: Iurie Leancă (Vicepremier), Vladimir Plahotniuc (Președintele PD), Adrian Candu (Președintele Parlamentului)

Pe 27 martie, s-a refuzat explicit de către Ba­sarabia o reuniune a celor două parlamente, fie la Chişinău, fie la Bucureşti, fie la Iaşi, fie şi la Bucureşti şi la Chişinău. Motivul este simplu: Chişinăul nu a dorit ca Bucureştiul să confere acestei zile o semnificaţie importantă. Ca urmare, s-au deplasat câţiva oficiali de la Chişinău la Bucu­reşti, în parlament, unde, aproape stupefiaţi, s-au confruntat cu o întrebare legată de unirea dintre Ro­mânia şi Republica Moldova. La această întrebare, pe care a pus-o preşedintele Camerei, Liviu Drag­nea, răspunsul a fost foarte clar. Adrian Candu, preşedintele parlamentului moldovean, a răspuns: “Nu discutăm de acest subiect, pentru că nu mai vrem să trecem prin ce-am trecut în 1992, la răz­boiul din Transnistria”. “Pe noi ne interesează mai mult integrarea Transnistriei (transnistrizarea Ba­sa­rabiei, până la urmă), decât unirea cu România. Pe de altă parte, a precizat: dacă se va pune vreo­dată problema unificării R. Moldova cu România, trebuie să existe, obligatoriu, un referendum. Dom­nul Candu este complet lipsit de orice fundament juridic! Când a existat, din partea Federaţiei Ruse, o solicitare de acest gen? La 1821, la 1878, la 1940, la 1944? În 1991, când R. Moldova şi-a solicitat independenţa? Niciodată nu a existat vreun refe­rendum! Mai mult: nici unirea Germaniei, în 1990, nu s-a făcut pe baza unui referendum. Domnul Candu vrea să sugereze că unirea Germaniei este ile­gitimă, pentru că n-a avut la bază un referen­dum? Au mai făcut ruşii chestia asta, recent, în Crimeea, dar nu cred că Adrian Candu vrea să spună aşa ceva… Deci, obsesia referendumului este o idee impusă de Federaţia Rusă, şi preluată de autorităţile de la Chişinău. Ideea de referendum este o idee falsă. Acordurile finale de la Helsinki spun că reunificarea se poate face dacă există voinţa politică a celor două părţi. Aşadar, domnul Candu, după ce a refuzat întâlnirea comună a celor două parlamente, a venit la Bucureşti ca să trans­mită că “nu ne interesează unirea”.

Revoluţie cu voie de la poliţie

– Entuziasmul uinionist a pornit, totuşi, din Basarabia. Cine l-a declanşat? Ne putem încrede în adevărul lui? Cum au ajuns cele 140 de pri­mă­rii basarabene să semneze declaraţiile de unire?

– Vă referiţi la mişcarea primarilor? Există, de­sigur, o manipulare a curentului în R. Moldova, fă­cută, în primul rând, de autorităţi. Aş numi-o “unionismul plahotnicist”. Tipul ăsta de unionism func­ţionează precum Conul Leonida faţă cu reac­ţiunea, a lui Caragiale: revoluţie cu voie de la po­liţie. Deci, ăsta este un unionism cu voie de la po­liţie. Unionism pe care d-l Plahotniuc l-a inventat şi îl întreţine pentru că speră ca, prin creaţia unui partid marionetă, care este Partidul Unităţii Naţio­nale (PUN), condus de Şalaru, va reuşi să rupă voturi de la principalii săi adversari politici: Parti­dul PAS, al doamnei Maia Sandu, Platforma DA, al lui Andrei Năstase, şi Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu.

Foto: Traian Băsescu (Președinte onorific al PUN), Anatol Șalarul (Președinte PUN)

Inventarea acestui partid unionist, PUN, este, de fapt, o creaţie politică, pentru a prin­de în capcană electoratul unionist. Tot ce se întâm­plă în R.Moldova, din acest punct de vedere, poartă amprenta acestei manipulări. Din păcate! Nu în­seamnă că toţi unioniştii sunt apropiaţi de PUN. După părerea mea, electoratul unionist nu va intra în această capcană, pentru că este cel mai citit, cel mai informat şi cel mai atent la evoluţiile politicii din R. Moldova. Acolo există şi un sentiment unio­nist autentic, un unionism care are două com­po­nente: unionismul inimii, al sufletului şi unionismul minţii – o nouă formulă de unionism, pragmatică, prin care se doreşte reunificarea cu România, pentru că constată că R.Moldova este aproape un proiect eşuat. Este acel unionism care îşi dă seama că, de fapt, R.Moldova nu are şanse reale, nici de integrare în UE, nici de integrare în alte structuri internaţionale, nici de prosperitate. Atunci, preferă reunificarea cu România, nu neapărat ca un proiect pozitiv, ci chiar ca unul negativ! Este răul cel mai mic. Pe scurt, cu cât statul R.Moldova dă semne că e nefuncţional şi nu reuşeşte să transmită cetă­ţe­nilor ceea ce ei au sperat după 1990 încoace, cu atât mai mult această formă de unionism creşte.

– Unde s-au ascuns rusofilii? Cum de n-au ieşit în stradă, să protesteze contra Unirii, în frun­te cu preşedintele Basarabiei, Dodon?

– Dodon este susţinut de două categorii: şi de rusofili, şi de moldovenii care nu se declară pro-europeni. La alegerile prezidenţiale, Dodon a fost susţinut şi de Vladimir Plahotniuc. Toată reţeaua lui de televiziuni l-a susţinut cu mesaje de tipul: dacă Maia Sandu ajunge preşedinte, va aduce 30.000 de sirieni în Basarabia. Unde sunt rusofilii? Povestea asta cu rusofilii de la Chişinău este mult exagerată. În R.Moldova sunt 5,8% etnici ruşi. Ei au înţeles foarte bine că şmecheria în această ţări­şoa­ră este să călăreşti, nu curentul rusesc, că e foar­te mic, ci curentul moldovenesc, moldovenist. Ăla este instrumentul principal de manipulare al Fede­raţiei Ruse. Se inculcă ideea că moldovenii nu sunt români, că vorbesc altă limbă decât limba română, că România e rea, că Uniunea Europeană este rea. Ce trebuie să facă ei? Să-şi păstreze “suvera­ni­tatea”! Şi faţă de România, şi faţă de UE. Lucru pe care Rusia îl transmite nu prin ruşi, ci mult mai abil, prin moldoveni. Deloc întâmplător, d-l Igor Dodon nu vorbeşte limba rusă în public, pe facebook sau pe blog, iar mama lui este profesoară de limba română. El se prezintă ca un patriot moldovean, vrea să apere Republica Moldova de intruziunile, fie româneşti, fie europene.

“Nu trebuie să inventăm roata. Avem modelul german”

– Ce ar trebui să facă Bucureştiul pentru a pregăti Unirea, nu doar în vorbe, ci şi în fapte?

– Principalul lucru pe care trebuie să-l facă politicienii de dincolo şi de dincoace de Prut este să vrea. Nu doar să facă declaraţii la festivităţi. Atunci când spui că unul dintre proiectele mele este reunirea celor două jumătăţi de ţară, trebuie să fi capabil să transmiţi partenerilor tăi că tu eşti ca­pabil, instituţional şi politic, să susţii Republica Mol­dova, inclusiv prin reintegrare. Am sentimentul că Occidentul s-ar uita atent la un asemenea pro­iect, dacă România ar fi capabilă şi credibilă să con­vingă cu el. Să spună foarte clar: nu avem o agen­­dă ascunsă, dar, dacă R.Moldova eşuează în toate tentativele ei de a se moderniza şi toţi ce­tăţenii activi se pregătesc să plece în Europa, atunci România vrea să aducă R.Moldova în UE şi NATO, aşa cum Germania a adus la ea, Republica Demo­crată Germană. Ca într-un paradox, ultima extin­de­re a UE spre Est, România-Basarabia, ar fi reluarea primei extinderi tot spre Est, a Germaniei – RDG. Deci, România asta ar trebui să spună. Nu trebuie să reinventăm roata, avem modelul german. Şi ne-ar lua tot 20 de ani până la liniştirea situaţiei eco­nomice, sociale şi politice.

– Credeţi că minunea aceasta, a unirii Ba­sarabiei cu România, se va putea împlini? Cum ar privi Rusia un astfel de eveniment?

– Depinde cum ştie România s-o prezinte. E com­plicat să vorbim în actualul context interna­ţional. Fără îndoială, unul dintre actorii cu care tre­buie vorbit este Rusia. Dacă va fi vorba de o reuni­ficare, e cert că Transnistria nu va face parte din viitoarea Românie. Apoi, România nu are valoarea Ucrainei pentru Rusia. Deci, situaţia ar fi mai uşoa­ră, mai ales dacă politica românească va fi cinstită şi vizibilă. Pe scurt, aşa cum a spus cândva preşe­dintele Iohannis, dacă Republica Moldova vrea să se unească cu România, nimeni nu o poate opri, iar da­că nu vrea să se unească, nimeni nu o poate obli­ga.