Cele doua pierderi majore ale Romaniei dupa intrarea in UE

Petrișor Peiu | Ziare.com | 17.02.2017

Sintetizand evolutia Romaniei dupa 2007, putem spune ca am redus decalajele fata de Vest, desi inca suntem prea departe fata de acesta, dar am pastrat sau crescut decalajele fata de vecinii nostri din Est.

Doar contraperformanta de necrezut a Bulgariei si Croatiei mai atenueaza lipsa noastra de rezultate.

Principala pierdere a Romaniei dupa 2007, de nimeni anticipata si inca incomplet acceptata, este pierderea catastrofala a unei sesimi din populatia noastra (3,5-4 milioane de oameni), in procentaj mare (peste 70%) persoane tinere si active pe piata muncii (restul fiind copiii acestora).

Aceasta pierdere a generat efectul de saturatie pentru puterea economica a tarii si pentru ritmul de reducere a decalajelor; probabil ca sunt, an de an, cateva procente bune de PIB “pierdute”.

Este drept ca, in schimb, remiterile trimise din strainatate acasa au reusit sa echilibreze deficitul comercial si, implicit, pe cel de cont curent, in toti acesti ani.

Ca sa avem o imagine doar a ceea ce am pierdut, trebuie spus ca cei plecati din tara au trimis, in zece ani, 52 miliarde de euro, aproape dublu fata de cele nici 30 miliarde de euro investitii straine directe.


In toti acesti ani, Polonia si-a crescut populatia cu 300.000 de cetateni (usor e drept), Ungaria a pierdut numai 2% din cetateni, Cehia si-a marit populatia cu 2%, iar Slovacia si-a pastrat acelasi numar de cetateni.

Toate aceste tari au avut politici de salarizare unitare, de crestere a ponderii salariilor fata de castigurile de capital, de promovare a antreprenorilor locali si de stimulare a natalitatii.

A doua pierdere majora a Romaniei dupa 2007 a constat in diminuarea ponderii industriei in PIB. O tara cu un sistem educational eminamente tehnic a fost deviata spre o piata a serviciilor, cu pondere nejustificat de mica a industriei in PIB (26%), peste media europeana, este drept, dar sub cea din Slovacia, Ungaria, Polonia si la mare distanta de cea din Cehia.

Romania a pierdut industrii intregi aproape fluierand si nimanui nu i-a pasat, fiind cu totii anesteziati de cea mai stupida minciuna a anilor ’90: “industria – un morman de fiare vechi”.

Am avut a noua cea mai mare flota a lumii si astazi nu mai avem loc nici in primele 75 de natiuni maritime; am avut a opta industrie siderurgica a lumii si acum ne situam pe locul 38, depasiti fiind recent de Pakistan.

Am avut a cincea cea mai mare petrochimie a lumii si acum nu mai avem nicio capacitate de productie din aceasta industrie. Cea mai mare companie poloneza este de cinci ori mai mare decat cea mai mare companie romaneasca, iar cea mai mare companie maghiara este de trei ori mai mare decat cea mai mare firma romaneasca.

Bursa de la Varsovia are un rulaj zilnic de 23 de ori mai mare, iar cea de la Budapesta de sase ori mai mare decat bursa de la Bucuresti.

Republica Ceha este a noua cea mai complexa economie a lumii (ICE-indicele de complexitate economica este 1,7), Ungaria a 14-a (ICE este 1,43), Slovacia a 16-a (ICE este 1,35), Polonia a 24-a (ICEeste 1,19) iar Romania a 38-a (ICE este 0,72). Acest indice masoara “gradul de sofisticare” a unei economii si, cu cat este mai mare, exportul acelei tari este mai diversificat si ca structura si ca destinatii.

Lipsa unei viziuni proprii, nationale a condus la pierderea unor industrii intregi la noi in tara sub bagheta unor ageamii care ne mai si explica cu pieptul plin ca ar trebui sa le facem statui, pentru ca au inchis fabricile si au adus in locul acestora supermarketuri.

Sa fie oare de bine ca la noi cel mai mare angajator (22.000 oameni) este un lant de supermarketuri, iar in Polonia este o companie energetica (26.000 oameni- PKN Orlen), in Ungaria este o companie petrochimica (MOL, 31.000 oameni), iar in Cehia este un grup industrial (Skoda – 31.000 oameni)?

Cel mai mare investitor strain de la noi este un lant de supermarke turi, iar in Ungaria este General Electric (care angajeaza 16.000 lucratori).

Sa ne mai miram atunci ca decalajele de avere (pana la urma, scopul ultim al politicii este imbogatirea cetatenilor) dintre romani si vecinii vestici au crescut astfel incat ungurii sunt de aproape doua ori mai avuti decat noi, polonezii cu 50% mai avuti, cehii tot de doua ori mai avuti decat noi?

Si, din toata averea noastra, doua treimi (63%) sunt active imobiliare (locuintele noastre cele vechi) si numai 20% sunt active financiare.

Toate aceste statistici indica, de fapt, o lipsa a “statului roman” de pe piata strategiilor, a constructiilor de viitor. Acolo unde toti realizeaza si perfectioneaza politici nationale de dezvoltare, noi asteptam sa pice din cerul inactivitatii investitori in domeniul IT si, surpriza!, vin tot supermarketuri si, mai rar e drept, si cate una-doua fabrici de legat fire la borne (adica tot industrii cu valoare adaugata mica).

Noi asteptam degeaba pe IBM, iar ungurii ii aduc acasa la ei pe Mercedes si Audi.

Pentru a avea, totusi tara, pe care ne-o dorim si o meritam, statul nostru trebuie sa iasa din carapacea unde s-a ascuns, sa inceapa sa fie activ pe piata investitiilor si a dezvoltarii, sa atraga si sa capaciteze banii romanilor care stau degeaba in seifurile bancilor, sa conceapa si sa sustina proiecte proprii de expansiune.

Niciodata un strain (fie el si investitor) nu se va gandi cum sa modernizeze Romania, asta numai romanii o pot face. De altfel, noi nu ne putem supara pe straini ca nu au facut aici ceea ce noi aveam nevoie, acesta era de fapt rolul statului roman daca era puternic si daca se respecta pe sine.

Bruxelles-ul nu are de ce sa protejeze si sa dezvolte Romania, degeaba asteptam asta de acolo.

Bruxelles-ul poate sa greseasca orice in Romania, nimeni nu ii va imputa nimic, iar el isi va gasi scuzele perfecte. Romanii insa sunt datori sa isi construiasca propria politica, pentru ei orice greseala are un cost enorm si, de aceea, sunt mai putin dispusi sa greseasca. Numai sa isi asume acest rol…