Cealaltă „Rusie”. Chestiunea maghiară în Barometrul de opinie publică

Dan Dungaciu | larics.ro| 17.05.2019

Între agenda cetățeanului și agenda politicianului nu există de fiecare dată suprapuneri, decât într-o lume ideală. Dar nici discrepanțele majore nu sunt firești într-o societate democratică. O situație de acest fel reprezintă o anormalitate, un nefiresc al lucrurilor care se exprimă electoral printr-un singur mod: respingerea ofertei politice, respectiv o slabă participare la vot a categoriei de public căreia i se pare că agenda sa este ignorată ostentativ de cei care se presupune că ar trebui să o reprezinte.

În România zilelor noastre, conform cercetărilor sociologice, tematica politică cu un ridicat nivel de așteptare publică, dar cel mai puțin discutată în spațiul public– inclusiv în actuala campanie pentru europarlamentare – este chestiunea maghiară.

Barometrul de opinie publică prezentat pe 13 mai în Aula Academiei Române dezvăluie pe deplin această contradicție flagrantă și dă un tablou amplu al percepției chestiunii maghiare la nivelul publicului din România. Aceasta este, până la urmă, miza și misiunea unui Barometru de Opinie Publică care realizează cea mai amplă și profundă fotografie a societății românești de azi.

Ungaria nu a renunțat la Transilvania. Într-o formă sau alta…

Începem cu ce știam. 64,4% din populația României crede că „Rusia rămâne principala amenințare la adresa României”. E limpede și predictibil. Iar faptul că politicienii României abordează subiectul în ieșirile lor publice e perfect logic și coerent. Răspund unei îngrijorări firești a unei populații care nu își uită istoria în raport cu Estul.

Apoi apar, imediat, surprizele. Căci, pe de altă parte, aproape același procent (62,6), crede că „Ungaria acționează pentru a obține controlul asupra Transilvaniei, într-o formă sau alta”. Aici nu discutăm nici „adevăruri” nici „neadevăruri”, discutăm cum simte populația României astăzi. Exact ca în cazul Rusiei. Dar cum se face că, în cazul acestor temeri, nimeni nu vine cu niciun răspuns? Tăcerea în legătură cu subiectul este totală dar, conform datelor Barometrului, asurzitoare.

Și încă: peste 58% din populația României crede că „Ungaria se amestecă într-un mod nepermis în treburile interne ale României”. În presă au mai răzbătut, pe alocuri, episoade evidente care nu fac decât să confirme această temere. Dar politicienii, intelectualii publici, cu rarisime excepții, au tăcut și tac în continuare, cu capetele adânc împlântate în nisipul patriei. Problema, pur și simplu, nu există!

Ce trebuie să facă electoratul să primească măcar un răspuns de la cei care diriguiesc politica externă românească? Publicul are dreptate? Atunci să facă cineva ceva. Publicul se înșală? Politicienii trebuie să explice și să lămurească această „eroare” care atinge cote de avarie.

Și într-un caz și în celălalt, tăcerea este inadmisibilă, impardonabilă și vinovată.

Statul care nu ne vrea binele

Faptul că opinia publică este extrem de consolidată pe această chestiune o dovedesc și răspunsurile referitoare la prietenii/neprietenii României. Rusia este pe ultimul loc la prieteni, cu 65%. Știm asta și ne-am obișnuit cu ideea. Dar îi suflă în ceafă, foarte aproape, cu 60,2%, un stat care este și membru NATO și membru UE. Adică Ungaria. Cum se face că, la 30 de ani de la căderea comunismului și la mai bine de 20 de ani de la Tratatul de la Timișoara (Tratatul cu Ungaria), un stat coleg cu România în UE și NATO ajunge, în percepția publică românească, să fie aproape egalul Rusiei la în rândul celor care ne vor răul? Și nimeni să nu rostească nicio o vorbă despre asta.

Vecinul în care nu te poți încrede

Modul în care se distribuie temerile românilor în raport cu vecinii este iarăși relevant. Serbia, Bulgaria și R. Moldova ne sunt prieteni, având peste 50% grad de încredere (cu R. Moldova, firesc, pe primul loc), pe când două state, Ucraina și Ungaria, nu sunt considerate „prietene” de peste jumătate dintre locuitorii României.

Însă diferențele sunt majore. Dacă Ucraina nu este considerată prietenă de 36,8%, cu Ungaria lucrurile sunt dramatice: aproape 62% cred că țara cu care ne învecinăm la Vest nu poate fi considerată o țară prietenă. În termeni de percepție publică, Ungaria este cel mai problematic vecin al României. Doar 10% nu au o opinie formată, ceea ce arată că atitudinile față de Ungaria sunt puternice și consistente.

Concluzii. „Rusia” de la Vestul României


Foto: premierul ungur Viktor Orban alături de președintele rus Vladimir Putin

Datele Barometrului de opinie publică relevă câteva aspecte care nu pot fi ignorate:

  1. Profilul percepției Ungariei așa cum se degajă din Barometrul de Opinie Publică arată așa: circa 62% din populația României crede că Budapesta dorește, într-o formă sau alta, controlul Transilvaniei, se implică nepermis în treburile interne ale României, are interesul ca România să fie un stat slab și nu poate fi considerată un prieten al țării noastre.
  2. În același timp, Rusia este privită negativ și în termeni inamicali de circa 64-65% dintre români. Păstrând proporțiile, în termeni de percepții publice, avem de-a face cu o altă „Rusie”, aproape la fel de negativ privită de către populația românească. Sigur, Ungaria nu este Rusia, dar, repetăm, dacă ne uităm la percepții, este cel puțin nefirească focalizarea discuției strict pe Federația Rusă și ignorarea completă a temerilor românilor față de vecinul din Vest, culmea, coleg în UE și NATO cu țara noastră! Tocmai pentru că Ungaria nu este Rusia, temerile aproape egale ale românilor față de Budapesta și Moscova ar trebui obligatoriu să devină subiect de clarificare publică.
  3. Cum s-a ajuns aici și de ce se tace ostentativ pe această chestiune este, aparent, un mister. Cu atât mai mult cu cât avem de-a face cu o temă la care se uită cu îngrijorare peste 60% dintre români și niciun actor politic nu o abordează, fie că suntem în campania electorală fie că nu. Nici chiar în campania pentru alegerile europarlamentare tema nu este abordată de nicio voce, în ciuda faptul că europarlamentarii români vor trăi 2020, adică Centenarul Trianonului, în fotoliile Parlamentului European. A crede că tema va ocoli instituțiile europene este o naivitate și, la limită, o iresponsabilitate. Ungurii, spre deosebire de noi, românii, își vor lua Centenarul în serios.
  4. Consensul ignorării chestiunii maghiare astăzi indică nu doar o situație nefirească, ci o criză mai adâncă a societății românești. O vom numi canibalizarea politicii externe românești de către politica internă. Canibalizarea politicii externe de către politica internă a devenit astăzi semnul unei crize profunde, de proiect, al României. Abordarea față de chestiunea maghiară, sau mai degrabă lipsa ei, este doar un simptom al acestei crize al unei Românii carente în termen de proiect. Această criză face ca, în realitate, nici un proiect românesc de anvergură regională sau globală să nu poată fi de succes. Politizarea completă, pe verticală și orizontală, a vieții publice este cea care trebuie să ne îngrijoreze. Niciodată, în istoria recentă a României, lucrurile nu au căpătat o asemenea amploare.
  5. În această situație, se ridică încă o întrebare fundamentală pentru sănătatea societății românești: în condițiile de azi, care sunt instituțiile, dacă mai sunt, care pot depăși această criză a politizării și mai pot ridica la nivel public probleme acute, profund resimțite de societatea românească, precum chestiunea maghiară, oferind răspunsuri sau cel puțin o tribună echilibrată, probă și coerentă? Din această perspectivă, un Barometru de Opinie Publică trebuie să fie nu doar o oglindă socială, dar și o provocare cotidiană.

*Dan Dungaciu este membru în Consiliul de Experți LARICS.