Ayatolahii nu stiu economie

Petrișor Peiu | Ziare.com | 07.01.2018

In martie 1989, cand regimul Ceausescu a anuntat finalizarea platii intregii datorii externe a tarii, romanii au trait o mare speranta: cu totii visam la o relaxare vizibila a restrictiilor, acum daca disparuse sursa acelor restrangeri ingrozitoare. Toate asteptarile noastre au fost inselate si s-au transformat in frustrari violent manifestate in decembrie acelasi an.

Exact asta s-a intamplat si incepand cu 14 iulie 2015 (ziua a 23-a a lunii Tir a anului 1394): grupul P5+1 (membrii permanenti ai Consiliului de Securitate plus Germania) au incheiat un acord cu Iranul pentru limitarea activitatilor nucleare ale acestuia din urma, declansand o explozie de speranta pentru zecile de milioane de iranieni, care au crezut ca va urma o ralaxare semnificativa a sanctiunilor si o imbunatatire considerabila a nivelului de trai.

Iranul nu se incadreaza in tiparul statelor musulmane.Al 17-lea cel mai intins stat al lumii (1.650.000 kmp, de aproape 7 ori mai mare decat Romania) si al 18-lea cel mai populat stat al globului (aproape 81 milioane locuitori, de dimensiunea Turciei), Iranul este a cincea cea mai bogata tara: resursele sale naturale sunt estimate la aproape 30.000 de miliarde USD, adica peste 7% din valoarea resurselor naturale globale; Iranul detine peste o zecime din rezervele de titei ale lumii si aproximativ o sesime din cele de gaze naturale.

In plus, natiunea iraniana este una dintre cele mai vechi si mai puternice civilizatii umane, fiind si astazi una dintre natiunile educate (intreaga populatie este alfabetizata, femeile au dreptul sa urmeze orice nivel de educatie si o si fac, rata de ocupare a populatiei feminine fiind cea mai inalta din statele musulmane).

Iranul, desi izolat de regimul sanctiunilor, este o mare putere intelectuala: se afla intre primele 10 tari in domeniul cercetarilor pentru celule stem si intre primele 15 natiuni in domeniul nanotehnologiei; primele cinci universitati sunt: Universitatea de Stiinte Medicale din Teheran (locul 478 in lume), Universitatea Teheran (514), Universitatea Tehnologica Sharif (605), Universitatea Tehnica Amirkabir (726) si Universitatea Tarbiat Modares (789).

Ca numar de publicatii cotate, Iranul este a patra cea mai mare sursa din lume si are viteza de crestere cea mai puternica din ultimele doua decenii. Forta de munca a tarii este nu numai bine educata, ci si foarte tanara: trei sferturi din populatie are sub 30 de ani.

Iranul a plasat pe orbita propriul satelit (Omid) in anul 2009, utilizand un vehicul lansator, de asemenea de productie proprie, Safir, devenind, astfel, a noua tara din lume care detine simultan ambele tehnologii (de constructie a unui satelit si de constructie a unui vehicul propulsor).

Cu toate acestea, Iranul este o economie mediocra: a 27-a cea mai mare din lume (440 miliarde USD) in termeni nominali si a 18-a de pe glob in termeni comparabili (PPP- aproape 1.600 miliarde USD), depasita fiind de puterile sunite Turcia (peste 2.100 miliarde USD, la aceeasi populatie, desi o tara mai putin educata si mult mai saraca) si Arabia Saudita (peste 1.750 miliarde USD, o tara la fel de bogata in resurse, dar mult mai putin populata, 32 milioane locuitori si mult mai putin educata, cu femeile practic excluse din circuitul economic).

Frustrarea este cu atat mai mare cu cat, la revolutia islamica din 1979, Iranul era a 14-a economie a lumii, mult peste Turcia, desi avea o populatie de doar 35 milioane locuitori. In ceea ce priveste nivelul performantei economice, Iranul este abia a 67-a tara a lumii, cun un indicator PIB/locuitor (PPP, in cifre compoarabile) de doar 18.000 USD, departe de Turcia (25.000 USD, locul 54) si imediat dupa Liban.

Ei bine, populatia iraniana a atins un nivel maxim de frustrare acum, la finalul anului 1396, dupa multi ani in care este speriata cu “reforme”: inca din anul 2001, tara este supusa diverselor “planuri de reforma a economiei”, care, in esenta, promit toate aceleasi lucruri: eliminarea subventiilor la energie, combustibili si alimente, privatizarea uriasei retele de companii de stat si eliminarea coruptiei.

Majoritatea presedintilor alesi dupa 1989 aveau agende “reformiste”, prin care se incerca normalizarea economiei si reducerea dependentei de petrol si gaze (80% din veniturile bugetului de stat se datoreaza acestor doua resurse si cvasi-totalitatea rezervelor in valuta straina, de peste 135 miliarde USD).

Timpul se scurge inca, pentru rabdatoarea populatie iraniana, in planuri de reforma de cincinale, ultimul inceput in 2016 si axat pe trei mari directii:

  • Dezvoltarea “economiei reziliente”
  • Excelenta culturala
  • Progresul stiintific si tehnologic.

Bugetul de stat ajunge la suma exorbitanta de peste 260 miliarde USD (peste jumatate din PIB), pentru anul 1396 (incheiat in martie 2017), incluzand companiile de stat (care detin aproximativ trei sferturi din economie). 65% din venituri provin din impozitare si 35% din venituri provin din vanzarile de hidrocarburi (doua treimi din aceste vanzari, restul mergand catre Fondul National de Dezvoltare si catre compania nationala de exploatare); 100 de miliarde USD se duc pe subventii pentru energie si alimente si inca aproape 40 miliarde USD pe cheltuieli militare (inclusiv pe implicarea militara din Orientul Mijlociu).

Practic, 36% din cheltuielile bugetare acopera pensii si salarii, 15% cheltuielile de aparare si ordine publica si un colosal procentaj de 22% acopera subventiile directe (fara cele indirecte, aproape la fel de mari)!

Dupa stat, cele mai mare proprietar din economie este un grup de 100 de fundatii religioase, infiintate de regimul sahului, dar nationalizate dupa 1979. Aceste fundatii, “Bonyad” in limba farsi, detin peste 20% din active in economie, sunt scutite de impozite, se ocupa teoretic cu acte de caritate, dar de fapt sunt forme mascate de utilizare discretionara a banilor de catre puternicii clerici siiti;ele detin uriase terenuri cultivate cu soia sau bumbac, fabrici auto, fabrici de procesare a fructelor pentru sucuri (bautura favorita a localnicilor), hoteluri, lanturi comerciale.

Cele mai mari doua BonyadBonyad-e Mostazafen va Janbazan (active de peste 10 miliarde USD, controleaza 20% din productia de textile, 40% din productia de sucuri, doua treimi din productia de sticla si domina industriile ceramica, chimica, de anvelope si alimentara) si Astan Quds Razavi (a templului Imamului Reza – active de peste 15 miliarde USD).

Daca reteaua de Bonyad reprezinta una din gaurile negre ale economiei iraniene, a doua este reprezentata de catre Setad“, o organizatie parastatala, care a fost inzestrata de catre Imam (sub a carei unica autoritate se afla) cu active de peste 95 miliarde USD, reprezentand proprietati si companii confiscate de la oamenii fostului regim, al sahului Reza Pahlavi. Setad se afla in afara controlului parlamentar si judiciar, raportand direct doar Ayatolahului.

A treia “gaura neagra” pentru economia republicii siite este Corpul gardienilor Revolutiei, Sepaah in farsi, aparatorii revolutiei islamice, impreuna cu militia Baseej, aparatoarea ordinii publice, ambele entitati fiind direct legate de Liderul SupremSepaah are 125.000 gardieni (pasdarani), aflati in afara armatei regulate, Artesh, care controleaza peste 100 de firme cu venituri de peste 12 miliarde USD anual.

Efectul nefiscalizarii multor venituri si al fraudelor imense desfasurate sub apararea statutului de fundatii a condus la o controversata performanta economica: desi cresterea economica a depasit in 2016 6%, iar bursa de la Teheran a avut cea mai mare ascensiune din Asia, inflatia a ramas ridicata (9% in 2016, peste 11% in 2017), somajul se afla de ani buni la valori de peste 12%, deprecierea monedei este de peste 10%, iar dezechilibrele regionale sunt in crestere, cu 42% din PIB concentrat in capitala Teheran (peste 8 milioane locuitori, 10% din populatie).

Ca urmare a functionarii tenebroase a economiei, Iranul pierde venituri uriase prin nefiscalizarea acestora si tara este foarte des zguduita de scandaluri de coruptie incredibile: sunt deja celebre cazurile de frauda bancara din 2011 (in valoare de cateva miliarde USD), centrate in jurul personalitatii lui Mahafarid Amir Khosravi, de altfel executat pentru aceasta in 2014; cazul respectiv a depasit in magnitudine scandalul creat de scoaterea din tara a unei sume de peste 3 miliarde USD de catre familia si apropiatii sahului Reza Pahlavi. A ramas, de asemnea, cu o trista faima “cercul Fatimi”, un grup de oficiali implicati in devalizarea Companiei de Asigurari Nationale, grup condus de catre Esfandiar Rahim Mashaei, unul dintre consilierii fostului presedinte Mahmoud Ahmadinejad.

Ei bine, aceste rasunatoare scandaluri de coruptie, impreuna cu decizia guvernului de a reduce pana in 2021 subventiile de la buget cu un procentaj incredibil de 20% din PIB, conducand la scumpirea alimentelor si combustibililor cu pana la 50%, au alimentat revoltele populatiei. In mod paradoxal, revoltele acestea nu au niciun fel de lideri, nu au izbucnit din Teheran si nici din mediul studentesc. Ele au inceput violent in centrul spiritual al tarii, la Mashhad, al doilea oras din Iran (3 milioane de locuitori), locul templului care adaposteste osemintele Imamului Reza (al optulea Imam al siismului) si pe cele ale califului abassyd Harun-Al-Rashid.

Imamul Reza, al optulea descendent al profetului Mohamed, a fost ucis prin otravire de catre Al-Ma’mun, fiul lui Harun-Al-Rashid in anul 818 (203, dupa calendarul iranian) la Mashhad, hranind astfel credinta siitilor ca sunt urmasii martirilor (al treilea Imam, Husein, nepotul lui “Nabi Muhammad”-profetul, fiul lui Ali si al Fatimei,fiind martirizat la Karbala, in Irak). Mashhad este primul centru turistic al tarii, cu 25 milioane de turisti anual si peste jumatate din hotelurile iraniene, dar si un important centru al industriei auto sau al pielariei.

Protestatarii din Mashhad au iesit in strada impotriva coruptiei. De ce? Aici se afla sediul celui mai mare Bonyad (dupa marimea activelor), Astan Quds Razavi, cel care administreaza si moscheea Al-Aqsa din Ierusalim (Quds, in araba).

Acest Bonyad si-a marit suprafata de teren ocupata de peste 4 ori din 1979 incoace, detinand toate spatiile comerciale din oras si fixand ca atare chiriile pentru toti comerciantii si hotelierii de aici. Tot aici se afla si sediul bancii islamice (institutie financiara) Samenolhojaj, una dintre cele care au “pierdut” banii deponentilor in ultimii ani. Si, in fine, tot aici se afla si sediul firmei Padideh Shandiz, detinatoarea clubului de fotbal Padideh FC; aceasta firma este investigata pentru o frauda de peste 34 miliarde USD (a opta parte din bugetul de stat)!

Concluzionand, putem spune ca protestarii din ianuarie 2017 sunt tineri crescuti integral dupa revolutia din 1979, din centrul religios al tarii, frustrati de lipsa de sanse si de saracie, inspaimantati de coruptia endemica. Orice plan de “reformare” se va lovi de defectul structural al economiei iraniene: cel putin o treime din economie se afla in afara circuitului legal si fiscal, parazitand munca cinstita a zecilor de milioane de iranieni. Orice plan de “reformare” va aduce dupa sine scumpiri greu de suportat la alimente si combustibili.

Si astfel, cine protesteaza impotriva coruptiei si scumpirii, protesteaza de fapt impotriva dictaturii clericilor siiti, hrapareti si incompetenti.