Drumul matasii, ignorat sau supra-apreciat?

Petrișor Peiu | Ziare.com | 16.09.17

Inghesuita in Est de niste vecini inspaimantati de istoria si de dimensiunile sale, China realizeaza, cu meticulozitatea proprie unei puteri multi-milenare, o expansiune tulburatoare spre Vest.

Aceasta expansiune poarta diverse denumiri (fie „One Belt One Road”, fie „Belt and Road Initiative”) si este, in esenta, un nou si modern drum al matasii, pe apa si pe uscat.

Aceasta miscare este principalul subiect pe agenda economica globala, incepand de la lansarea sa de catre presedintele Xi Jinping, in 2013.

Toate natiunile continentului euro-asiatic se raporteaza euforic la acest proiect si spera sa se aleaga cu ceva din el.

Initiativa, in sine, este gigantica: investitii (cu predilectie in infrastructura si energie) in valoare de 5 trilioane (5.000 de miliarde) de dolari americani, care sa pozitioneze China ca intaiul promotor al globalizarii. 5 trilioane de dolari inseamna, nici mai mult nici mai putin, decat aproape jumatate din PIB-ul nominal al gigantului asiatic (11 trilioane dolari)!

Numai ca aceasta suma imensa se va investi in urmatorii 32 de ani, finalizarea acestui plan urmand a se consemna la centenarul Republicii Populare (in 2049).

Practic, chinezii isi planuiesc sarbatorirea centenarului printr-un proiect care sa intreaca in grandoare Marele Zid. Privita din perspectiva timpului, suma respectiva ramane impresionanta, dar devine si credibila: de fapt, China va investi 1,5% din PIB in fiecare an (in medie) pentru un program investitional care sa duca marfurile chinezesti mai adanc intr-o piata care reprezinta trei sferturi din populatia lumii si aproape doua treimi din economia globala.

Iar o treime din suma se va investi chiar pe teritoriul chinez, caci noul drum al matasii va incepe in estul, indepartat dar bogat, al Chinei.

Peste 60 de state s-au alaturat Chinei in aceasta initiativa uriasa, sperand sa beneficieze cumva de uriasele investitii chinezesti.

Pilonii pe care se sprijina noul drum al matasii sunt patru:
Un coridor de infrastructura, energie si telecomunicatii care va uni China si Pakistanul, estimat astazi la 50 de miliarde de dolari (1% din cei 5 trilioane); O cale ferata de mare viteza de 3.000 de km care sa lege China de Singapore;O retea uriasa de cale ferata, de 81.000 km, care sa lege piete uriase de produsele chinezesti (Europa, Federatia Rusa, Iran, Vietnam etc); Un sistem colosal de conducte de transport al gazelor, care sa traverseze Asia Centrala.
Uniunea Europeana cu cei peste 500 milioane de consumatori bogati ai sai (un sfert din piata mondiala, ca putere de cumparare) este tinta principala a expansiunii colosului asiatic; urmeaza Federatia Rusa, Iranul (80 milioane de consumatori), Pakistanul (aproape 200 milioane de consumatori) etc.

Europa Centrala si de Est (incluzand Romania) priveste cu un nedisimulat entuziasm noul drum al matasii, ca pe o mana cereasca, o alternativa de dezvoltare capabila sa completeze resursele UE.

Speranta de a pune banii chinezesti sa lucreze pentru dezvoltarea fostelor state socialiste este reala si este mare. Dar este si realista asteptarea acestor state?

Ei bine, in primul rand, China se vede nevoita sa isi finanteze singura acest program urias:
Japonia si Coreea de Sud participa simbolic la program, aflandu-se intr-o stare de neutralitate tensionata fata de statul comunist care finanteaza si sprijina amenintarea nucleara din Coreea de Nord;statele occidentale sunt sceptice fata de planurile chinezesti;cealalta super-putere emergenta asiatica, India, este alarmanta de realizarea coridorului sino-pakistanez.

Poate China sa finanteze acest program ambitios?

Greu de spus: investitiile chinezesti in afara granitelor au ajuns (dupa cresteri accelerate in ultimul deceniu) la un nivel de aproximativ 130 de miliarde de dolari anual, fiind inca sub nivelul investitiilor straine in China.

Cum vrea China sa finanteze aceste investitii? Printr-un fond special (Silk Road Fund), in care va pompa 40 de miliarde de dolari, prin Banca de Dezvoltare a Chinei si prin Eximbank (care finanteaza exporturile si achizitiile chinezesti de peste hotare) si prin doua noi banci internationale: AIIB (Banca Asiatica de Investitii in Infrastructura, cu un capital de 100 de miliarde dolari si Noua Banca de Dezvoltare, cu un capital de 50 miliarde dolari).

Trebuie spus ca, frustrata de ponderea mica a votului propriu (sub 7%), in comparatie cu cea a votului american (peste 16%) din sistemul FMI, China a creat AIIB ca pe un instrument pe care il controleaza (detine peste 25% din sistemul de decizie).

Numai ca aceasta banca este inca mica (doar o treime din Banca Europeana de Investitii si jumatate din Banca Asiatica de Dezvoltare).

Un sfert din investitiile chinezesti in strainatate (35 miliarde dolari in 2016) merg catre Uniunea Europeana- impresionant! Numai ca 60% din acesti bani ajung in primele trei economii ale Uniunii (Germania, Marea Britanie si Franta) si inca 25-30% merg catre statele mediteraneene, pentru Europa de Est si Centrala ramanand doar ce pica de la masa bogatilor.

Din cele 8 miliarde dolari investite pana acum in regiune, Ungaria si-a tras partea leului (4 miliarde), iar Romania o urmeaza cu putin peste 1 miliard de dolari.

Au investit chinezii in infrastructura europeana? Da, dar nu in Est, ci in porturile Barcelona, Napoli si Pireu si in aeroporturile Manchester si Toulouse.

Romania are un mare minus pe relatia cu China

Romania participa la formatul „16+1”, care asociaza China statelor foste socialiste, dar nu are semnat un parteneriat strategic cu China, spre deosebire de Polonia, Ungaria, Cehia si Serbia. Avem, in schimb, un parteneriat strategic cu Ungaria!

In 2013, Guvernul Ponta a semnat o intelegere cu guvernul chinez, care ar fi urmat sa aiba ca rezultat mari investitii chinezesti in Romania: reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, doua noi grupuri la termocentrala de la Deva, doua la cea de la Rovinari, un pod peste Dunare, un parc tehnologic, un parc eolian si un cartier de cateva mii de apartamente la Craiova. Niciuna dintre aceste investitii nu s-a inceput macar!

De ce? Pentru ca chinezii vor sa realizeze aceste investitii vanzandu-ne niste credite, mai „scumpe” decat banii europeni sau decat creditele date de institutiile europene.

Adica, noi, naivi, asteptam investitii chinezesti facute din motive politice, iar ei vor de fapt sa isi „vanda” propriii bani, sprijinind astfel internationalizarea yuan-ului si realizand profituri bune. Singurii din regiune care au „muscat momeala” sunt sarbii (nu aveau acces la banii europeni) si vesnicii rebeli unguri, care au deschis un nou razboi cu Bruxelles-ul pentru banii pe care vor sa-i ia cu imprumut de la chinezi pentru realizarea caii ferate de mare viteza Budapesta-Belgrad (avand menirea de a ocoli Romania).

Jumatatea plina a paharului este povestea de la Petromidia, unde banii chinezesti (CEFC) au cumparat KazMunayGas si au determinat investitii de 400 milioane de dolari in rafinarie (astazi cu o capacitate de 5 milioane de tone, precum in 1989) si 110 milioane dolari intr-un terminal off shore.

Jumatatea goala a paharului este imaginea unei gropi uriase, pline de otel beton care rugineste la Craiova, acolo unde chinezii de la Ninjing Shandong au abandonat proiectul cartierului de peste 50 de milioane de dolari, dand bir cu fugitii…


Foto: Cartierul chinezesc de la Craiova preluat între-timp de Primărie

Tragand linie si adunand ne da un mare minus: avem cel mai mare deficit comercial (2,5 miliarde dolari in 2016) cu China, iar aceasta vrea sa-l mareasca, adaugand unul bugetar similar, prin vanzarea de credite scumpe.

In plus, ungurii si polonezii ne iau fata in relatia cu China, vanzandu-se mai bine: in mai anul acesta, premierii de la Budapesta si Varsovia s-au dus la Beijing la forumul dedicat drumului matasii, iar Grindeanu a ramas acasa sa-si pazeasca biroul de invadatorii din propriul partid…