Drumul de la București la Budapesta durează 72 de ani

Petrișor Peiu | Q Magazine | 22.03.2017

De ce prietenia franco-germană nu poate inspira relația româno-ungară? Răspunsuri în cifre.

Modelul franco-german

Dacă ne-am propune să ajungem de la București la Budapesta, în mod normal am avea de parcurs un drum lung, 824 km pe șosea sau 643 km pe calea aerului, trecând prin Râmnicu Vâlcea, Deva, Arad, Szeged sau zburând peste Râmnicu Vâlcea, Deva, Gyula și Szolnok. Numai că, din motive de mult știute și discutate, noi am ales să facem un drum lung de peste 40.000 km, ocolind globul pământesc în sens opus (de la vest la est) de-a lungul unui drum care întretaie cel puțin trei paralele (corespunzător latitudinilor de 45, 46 și 47 de grade).

Drumul nostru de la București la Budapesta nu durează doar o oră de zbor sau 10-12 ore de șofat, ci durează cel puțin 72 de ani (din 1945, finalul ultimului conflict armat dintre cele două state vecine) și ocolul pământului tot nu este încheiat.

S-a spus, nu de puține ori, că ar trebui ca România și Ungaria să urmeze calea reconcilierii franco-germane (care a succedat ultimului război dintre cele două state vestice); și așa cum garantul spiritual al reconcilierii franco-germane a fost armata americană, eliberatoarea de fapt a ambelor state, garantul militar al reconcilierii ungaro-române ar fi trebuit să fie Armata Roșie, ocupanta de fapt a ambelor state. Numai că francezii și germanii și-au asumat împreună cu seriozitate acest obiectiv și au ajuns să își perfecționeze într-atât de bine „reconcilierea” încât aceasta a ajuns să aibă deseori accente anti-americane. Pe când românii și maghiarii, în ciuda unor tentative timide de normalizare efectivă, au eșuat într-un formalism internaționalizat de apartenența ambelor state la blocul transatlantic (UE plus NATO), formalism decent respectat; în spatele formalismului diplomatic nu stă însă decât o imensă neîncredere reciprocă, o evitare tactică reciproc asumată.

Franța și Germania au dus mai departe reconcilierea începută în 1945 și, după 1963 (ca urmare a semnării Tratatului Adenauer-de Gaulle de la Elysee) au construit o relație specială, considerată prietenia franco-germană, unul dintre pilonii Uniunii Europene de astăzi.

Cele două state au:

Dimensiuni demografice comparabile

82 milioane germani
67 milioane de francezi

Performanțe economice apropiate

45000 EURO PIB/capita în cazul germanilor
41000 EURO în cazul francezilor

Majorități etnice clare

80% germani în Germania
84% francezi în Franța

Majorități religioase clare

58% creștini în ambele state

Minorități importante atee

31% în Franța
37% în Germania

 

În ceea ce privește „alianța” franco-germană, reținem trei importante simboluri:

  • publicarea în 2003 a planului Lamy –Verheugen (după numele a doi comisari europeni, francezul Pascal Lamy și germanul Gunter Verheugen), un plan de semi-unificare a celor două state, cu ambasade comune, cu forțe armate comune și cu un loc împărțit în Consiliul de Securitate ONU; acest plan a fost urmat de instituționalizarea unei ședințe bianuale a Consiliului de Miniștri franco-german;

  • înființarea și dezvoltarea unui gigant comun al industriei, Airbus Grup SE (fost EADS), un holding cu trei companii uriașe (Airbus, Airbus Defence și Airbus Helicopters), simbol al cooperării europene (axat pe miezul franco-german), un grup industrial imens cu 145000 angajați și peste 60 miliarde EURO cifră de afaceri;

  • înființarea și dezvoltarea unui canal cultural de televiziune comun, ARTE.

Germania are un indice de complexitate economică de 2,05, fiind al treilea cel mai mare exportator mondial cu 46% din PIB exporturi. Franța are indicele respectiv în valoare de 1,46 (locul 13 pe glob), fiind al șaptelea exportator mondial cu 30% din PIB exporturi.


Peste 2800 de companii franțuzești activează în Germania, având 352.000 angajați și generând o cifră de afaceri de aproape 140 miliarde EURO; 3200 companii germane activează în Franța angajând 310.000 francezi și generând o cifră de afaceri de puțin peste 140 miliarde EURO.

 

Puțină cronologie istorică

Este interesant și util de a pune în „cheie franco-germană” relația româno-ungară, fie și numai pentru a putea identifica poziția de referință, funcție de care putem măsura și intensitatea legăturii între București și Budapesta.

Încă din perioada ocupației sovietice asupra estului continentului, s-a simulat o „reconciliere de tip socialist frățesc” între cele două state, dar această reconciliere a funcționat numai până la moartea „tătucului” Iosif Visarionovici Djugașvili (Stalin, cum îl știm cu toții); după moartea acestuia (1953), lobby-urile din cele două țări au început să lucreze divergent la Moscova, România marcând o importantă victorie de etapă odată cu predarea „trădătorului Nagy Imre” (14 aprilie 1957) noii conduceri de la Budapesta. De altfel, atunci, în 1957, a început și prima perioadă de reconciliere reală, nemediată de ocupantul sovietic, fenomen marcat de o apropiere reală între liderii comuniști Gheorghe Gheorghiu Dej și Kadar Janos. Maghiari din România au fost trimiși să refacă structurile de securitate de la Budapesta, iar în 1958, Kadar face o vizită în România, mergând inclusiv la Târgu-Mureș.

Nicolae Ceaușescu și Kadar Janos

După 1964, între Budapesta și București apare o răcire evidentă a relației, astfel încât timp de 25 ani (până în 1989) fiecare dintre cei doi lideri comuniști, Nicolae Ceaușescu și Kadar Janos, au făcut câte o singură vizită oficială la Budapesta, respectiv București, situație unică în grupul membrilor Tratatului de la Varșovia. De altfel, antipatia personală între Ceaușescu și Kadar era atât de mare încât niciodată ei nu au stat unul lângă altul la reuniunile CAER, ale Tratatului de la Varșovia sau ale partidelor comuniste din lagărul socialist. Nici vizite de lucru nu au fost prea multe (două), iar consulatele de Debrecen și Cluj Napoca au avut viață scurtă (din 1981 până în 1984, respectiv până în 1988).

În contextul în care ambele state își reorientează politica externă spre Vest după 1990, în anul 1996 se semnează Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară, la Timişoara, la 16 septembrie 1996 și intră în vigoare la 27 septembrie 1996.

Prima vizită oficială are loc abia 18 luni mai târziu, președintele Constantinescu mergând la Budapesta, urmat la scurt timp (un an) de premierul Radu Vasile, ambii fiind reprezentanții primei coaliții de guvernare din România care include formațiunea politică proprie a minorității maghiare, UDMR.

Pentru o perioadă de 12 ani începe o a doua perioadă de reconciliere reală, nedisimulată, marcată de Declaraţia de Parteneriat Strategic dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa Secolului XXI, semnată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002.

În 2005 are loc o primă ședință de guvern, la București, urmată de încă trei (Budapesta, Sibiu, Szeged în 2006, 2007 și 2008).

Președintele Băsescu face și el o vizită oficială la Budapesta în 2009, după ce și Ion Iliescu a făcut același lucru în 2003. În general, o vizită oficială pe mandat marchează un formalism respectat de cele două părți, dar care nu poate masca lipsa de interes real în depășirea barierelor istorice.

Ultima întâlnire oficială la nivel de președinte are loc în 2010 la București, când preşedintele Ungariei Pal Schmitt se întâlnește cu Traian Băsescu. Tot în 2010 are loc și ultima întâlnire oficială a celor doi premieri. În 2011 are loc întâlnire oficială bilaterală între cei doi miniștri de externe de atunci (Baconschi-Martonyi), iar în 2015 are loc ultima întâlnire oficială între cei doi miniștri de Externe, Bogdan Aurescu și Peter Szijjarto.

Romania’s President Traian Basescu (R) gestures to Hungary’s President Pal Schmitt during an official welcoming ceremony at Cotroceni presidential palace in Bucharest October 18, 2010. REUTERS/Bogdan Cristel (ROMANIA – Tags: POLITICS)

Apoi au urmat doi ani de ignorare totală și acumularea unor tensiuni politice singulare ca amplitudine în contextul transatlantic comun: UDMR nu a mai participat formal la guvernare din 2012, menținută fiind într-o ambiguitate politică perfectă, lideri importanți ai UDMR au căzut în plasa luptei anticorupție, unul dintre foștii miniștri ai Uniunii fiind chiar în detenție (Nagy Zsolt).

De fapt, putem conchide că relațiile politice între Budapesta și București sunt pur formale, ele sunt ținute în viață oarecum artificial, nicidecum după modelul franco-german unde întâlniri bilaterale la vârf au loc cel puțin de două ori pe an; mai mult dialogul nu se face pe căi diplomatice, ci mai mult prin comunicate de presă războinice și voit ironice.

 

România și Ungaria în economie

Cum se reflectă acest aspect în economie? Primul indicator al consistenței unei relații bilaterale este comerțul și în cazul nostru iată ce spun cifrele:

  • România este a doua piață (după Germania) pentru exporturile ungare cu 4,9 miliarde EURO (2015) sau 5,4% din total și al zecelea furnizor pentru importurile Ungariei cu 2,5 miliarde EURO sau 3% din total;

  • Ungaria este a patra piață de export pentru România cu 5,3% din total (aici statisticile indică un export de 2,9 miliarde EURO) și al treilea furnizor pentru importurile în România cu 8% din total (cifrele noastre indicând importuri de doar 5 miliarde EURO), cifrele corespunzând anului 2015;
  • Ungaria reprezintă pentru țara noastră al doilea mare furnizor de deficit comercial (peste 2 miliarde EURO sau un sfert din deficitul total de 8 miliarde EURO) după China (deficit de 2,3 miliarde EURO);

  • În România funcționează peste 12.000 companii cu acționariat maghiar, responsabile de investiții de peste 750 milioane EURO (peste 2% din investițiile străine din țara noastră – locul 13 printre investitorii străini);
  • În Ungaria activează peste 7.000 de companii cu acționariat românesc.

Aceste cifre indică o intensitate puternică a relațiilor economice dintre cele două state, cu mult peste nivelul scăzut al relațiilor politice. Adică pentru Ungaria (țară eminamente exportatoare și cu comerțul exterior îndreptat spre Germania și spre vecinii membri UE), România reprezintă cea mai „bună” piață externă dintre vecini (peste țări altminteri mai atractive și cu piețe mai mari, precum Polonia, Austria sau Republica Cehă).

Și pentru România, Ungaria este o piață extrem de importantă, a treia practic după Germania și Italia. Cu alte cuvinte, economia a realizat o reconciliere vizibilă și de durată, cu un trend de creștere foarte pronunțat, în contrast evident cu relațiile politice reci, dacă nu chiar inexistente.

Relația comercială atât de dezechilibrată are două cauze majore: pe de o parte profilurile diferite ale celor două economii (Ungaria este exportator net, cu un excedent de aproape 10 miliarde EURO în 2016, iar România este importator net cu un deficit de aproape 10 miliarde EURO în 2016) și, pe de altă parte, absența firmelor mari românești de pe piața maghiară. Spre comparație, MOL România (cel mai mare business maghiar aici) are o cifră de afaceri de aproape 1 miliard EURO!

Din păcate, relațiile economice bilaterale nu sunt atât de bune cum ar fi meritat să fie din două motive:

Nu există niciun proiect de investiție comună mare care să implice fonduri și participări industriale de tipul AIRBUS din exemplul franco-german (ultima temă de acest fel fiind linia electrică de interconexiune de 400 kV Oradea-Bekescsaba, un contract semnat însă în 2005);

 

Dacă marile companii maghiare (inclusiv campionul MOL și banca OTP) au decis să aibă o prezență activă în România, companiile mari românești (în primul rând cele energetice și bancare) nu sunt deloc prezente în țara vecină, singura excepție fiind grupul RCS-RDS.

 

Cu toate acestea, relația comercială bună (în sens larg cea economică) induce speranța că, insuflând o doză bună de oportunism în politica celor două state, se poate relua oricând trendul de apropiere și de reconciliere istorică, întrerupt după 2011.

Modelul franco-german are două componente importante: obiective de convergență politică și de relaționare constantă la nivel ministerial și chiar de șefi de state și de guverne precum și obiective concrete de natură industrială, proiecte de investiții și de dezvoltare care să determine mutații pozitive în dinamica relațiilor bilaterale.

Între România și Ungaria s-a reușit, aproape în pofida politicii, o apropiere economică de durată și de intensitate mare care însă a ajuns la saturație și nu se mai poate dezvolta în cadrul perfid al ignorării politice reciproce.

Am putea să privim tabloul româno-maghiar după aceiași parametri precum cel franco-german, plecând de la identificarea generală a celor doi jucători din Estul Europei: spre deosebire de „modelul franco-german”, aici lucrurile stau diferit, România fiind de două ori mai populată și de două ori mai mare geografic decât Ungaria. Cifrele comparative ne spun totul:

Cele două state au:

20 milioane locuitori / 237.000 kmp

Performanțe economice: 22000 USD

Majorități etnice clare: 89% români în România

Majorități religioase clare: 80% creștini, cu puțini agnostici sau atei

10 milioane locuitori / 100.000 kmp

Performanțe economice: 26000 USD

Majorități etnice clare: 84% unguri în Ungaria

Majorități religioase clare: 1/3 atei

Ungaria are o economie mai sofisticată decât România, indicele de complexitate economică (1,43) plasând-o pe poziția 14 în lume, România fiind abia pe locul 38, cu un indice de doar 0,72.