Donald Trump e vinovat. E vinovat ca nu e prost

Petrișor Peiu | Ziare.com | 02.08.2018 

Mai sustinut ca niciodata, corul bocitoarelor de la Bucuresti si-a inaltat spre vazduh cugetarile copiate de prin site-urile care „dau bine”, informandu-ne asupra iminentei prabusiri a lumii in haosul unui razboi comercial global, declansat de catre necontrolatul presedinte al statelor Unite, Donald Trump.

Si ce aflam, ingroziti, de la armata de sinecuristi care au trecut brusc de la senzationalul cotidian dambovitean la viziunea pesimismului global, care a cuprins omenirea de cand la Casa Alba s-a instalat posesorul celui mai neconventional limbaj diplomatic din istoria Americii? Ca lumea intreaga va fi distrusa, ca toate tarile vor avea de pierdut, ca Trump este irational, ca Trump i-a jignit pe prea-nevinovatii germani, ca Trump s-a predat nemilosului Vladimir Putin, caruia i-a oferit pe tava Crimeea la pachet cu ridiculizarea FBI-ului; in fine, in ultima luna, Trump a devenit si pentru romani, gratie televiziunilor, analistilor si doctorilor in securitate, pericolul suprem, diavolul care dezbina omenirea unita in jurul valorilor globaliste.

Nu am nicio indoiala ca gloriosii globalisti autohtoni, probabil hraniti intensiv cu rosii turcesti importate din Italia si cu zmeura produsa in Portugalia si importata din Olanda, au neglijat perimata indeletnicire a cititului sau si mai antica practica a recursului la cifre si au preluat, din dorinta de a nu deranja axiomele comode ale modernismului, toate frazele ditirambice insirate de propaganda anti-Trump raspandita de armata birocratilor universali.

Lumea traieste inca cu credinta oarba ca toate statele lumii trebuie sa aiba reglementari comerciale asimetrice cu prea-puternica America. Adica, noi cu totii, europenii, chinezii, rusii, japonezii trebuie sa avem voie sa punem taxe vamale mari produselor americane, dar americanii sa fie, in schimb, nevoiti sa cumpere tot ceea ce noua ne prisoseste; toti avem datoria sfanta sa ne subventionam branza, vinul sau graul, dar americanilor le este strict interzis sa o faca.

Mai mult, toti putem sa impunem ce restrictii vrem pe propriile piete, sa subventionam gazul sau electricitatea industriei proprii, numai americanii nu au dreptul moral sa o faca, in numele echitatii mondiale. Ba mai mult, americanii sunt si obligati sa plateasca si sa sustina securitatea unei Uniuni Europene a carei birocratie are ca sport favorit demonizarea Washington-ului si lupta impotriva intereselor acestora; aceiasi americani trebuie sa ii apere pe europeni de rusi si nu au voie sa ii stranga mana odiosului ocupant de la Kremlin, dar europenii au voie sa isi faca ce conducte vor pentru a aduce gazul de la rusi. In fine, americanii sunt condamnati de nemiloasa opinie publica mondiala intruchipata de Federica Mogherini la a asista inerti cum chinezii le ocupa piata, bancile si tara cu produse contrafacute sau subventionate.

Ei bine, aceeasi opinie publica „impartiala”, devotata dezvoltarii globale, i-a fraierit pe americanii lui Clinton sa accepte (in 2000, cu efect din 2001) intrarea Chinei in Organizatia Mondiala a Comertului (WTO-World Trade Organization), desi nici pe departe chinezii nu respectau regulile internationale. De atunci si pana acum, desi a ajuns a doua putere a lumii si prima economie a acesteia, in cifre comparabile (PPP), China tot o sarmana tara in curs de dezvoltare a ramas si trebuie sa i se ierte micile derapaje de la regulile comertului liber. Iata, de exemplu, cum a evoluat comertul bilateral dintre americani si chinezi din 2001 si de ce este Trump ingrijorat:

taxe vamale China SUA

Adevarul este ca politica oficiala de la Beijing are inca (dupa 17 ani de la aderarea la WTO) ca prioritati hartuirea celor care vor sa vanda in China produse fabricate in afara Chinei si impiedicarea investitiilor straine care nu asociaza parteneri chinezi (mai ales firme de stat) . Mai mult, obiectivul major oficial al guvernului chinez se numeste „Made in China 2025” si se refera la inlocuirea produselor de import cu produse chinezesti!

In pofida credintei stupide ca firmele occidentale investesc in China pentru ca acolo sunt salarii mai mici sau pentru a fi mai „aproape de piata”, adevarul crud este acela ca nu poti vinde in China mai nimic daca nu ai un parteneriat (joint-venture) cu o firma locala si nu poti avea un astfel de parteneriat daca nu accepti sa cedezi tehnologie partenerului local: de exemplu, nicio firma europeana, canadiana sau japoneza nu a putut sa vanda trenuri de mare viteza in China daca nu avea semnat un parteneriat cu compania publica chineza de cai ferate dar, pentru a semna un astfel de parteneriat, trebuia sa accepti sa faci „transfer tehnologic” pentru a produce cea mai mare parte a trenului in fabrici chinezesti!

In mod similar, companiile auto care vor sa vanda sau sa produca masini electrice in China o pot face numai daca le echipeaza cu baterii produse de o fabrica locala, dar singurele fabrici locale de baterii care beneficiaza de subventii guvernamentale (ofera, deci, produse cu pret mai mic) sunt cele cu actionariat chinezesc!

China utilizeaza cu mare succes subventionarea produselor sale atat prin credite bancare preferentiale, cat si prin uriase fonduri de investitii guvernamentale care, chipurile, isi determina investitiile dupa „reguli de profitabilitate”. De exemplu, autoritatile locale (guvernele provinciale) au infiintat nu mai putin de 30 de fonduri distincte de investitii care plaseaza in industria semiconductorilor peste 100 miliarde USD, inducand o crestere a productiei globale de 25% in cativa ani; dupa doi ani de confiscare a pietei cu produse ieftine, competitorii chinezilor vor falimenta, permitand firmelor chinezesti sa ramana dominante pe piata. Beijingul a incercat sa faca acelasi lucru pe piata mondiala a panourilor solare in anii 2010-2011, dar a pierdut, iar companii precum Suntech sau Chaori au generat pierderi gigantice, imediat acoperite de sistemul bancar chinezesc.

Aici trebuie sa spunem ca, spre deosebire de bancile occidentale, cele chinezesti beneficiaza de o rata a economisirii din partea populatiei de cateva ori mai inalta, datorita unei frugalitati excesive a consumatorului chinez: daca un american mananca, in medie, un steak de 250gr. pe zi, chinezul mananca aceeasi cantitate in doua saptamani…

Companiile energetice de stat din China sunt responsabile de peste 90% din achizitiile in domeniu si nu achizitioneaza decat produse fabricate local, in fabrici cu parteneri locali, iar planul „Made in China 2025” prevede, de exemplu, cresterea achizitiilor de produse locale in spitale cu 70% pana in 2025.

Toate exemplele de mai sus indica modul pervers in care China si-a construit vastul excedent comercial cu Statele Unite si explica si actiunile de represalii decise de catre POTUS (President of the United States).

Un alt front deschis de catre Trump in conflictul comercial global este cel cu Uniunea Europeana. Al patrulea cel mai mare deficit comercial de bunuri al Americii este in favoarea Germaniei (65 miliarde USD), in conditiile in care americanii cumpara peste 1,3 milioane de automobile germane pe an. Ei bine, taxa vamala pentru automobilele europene vandute in SUA este de doar 2,5%, pe cand orice masina americana vanduta in UE trebuie sa suporte o taxa vamala de 10%.

Mai pare Trump nebun sau irational acum? Unde mai pui ca actualele niveluri de taxe vamale asimetrice au fost convenite in timpul rundei Uruguay, din vremea GATT (precursorul WTO), cand Uniunea Europeana avea doar 12 membri, nu 28 ca acum si o industrie auto exploziva in noile state membre.

Ca sa intelegem si mai bine discrepanta de care vorbeste Donald Trump, iata cum arata media ponderata a taxelor vamale impuse de catre principalii actori comerciali occidentali:

taxe vamale China SUA comert

(sursa AICI)

Cu alte cuvinte, SUA au o medie a taxei vamale de 1,7%, UE de 2% si Japonia de 2,5%, China neincapand in scala graficului, cu peste 10%!

In raportul anual pentru 2017 USTR (US trade Representatives), se atrage atentia asupra unei multitudini de cazuri concrete care „saboteaza” soliditatea celui mai amplu spatiu comercial din istorie: schimburile dintre SUA si UE (excedent european la comertul de bunuri de 151 miliarde USD si excedent american la comertul de servicii de 31 miliarde USD): de la impunerea, in detrimentul standardelor internationale, a standardelor armonizate UE, botezate bombastic „New Legislative Framework” la Bruxelles, in 2008, pana la impunerea standardelor frantuzesti in domeniul civil nuclear in detrimentul celor americane, acceptate international; europenii, sub masca luptei pentru energie regenerabila, submineaza exportul american de pelete de lemn, de exemplu sau interzic inscriptionarea ca „whiskey” a unor produse americane, ca sa nu mai vorbim de impiedicarea accesului pe piata europeana a medicamentelor americane, multe mai ieftine si mai eficiente decat cele locale. Europenii impun tot felul de bariere netarifare, care mai de care mai comice, precum interzicerea mentionarii pe etichetele vinurilor americane a unor „termeni traditionali” precum „tawny„, „ruby” sau „chateau, dar si bariere tarifare, adica taxe vamale ridicate pentru anumite produse, cum ar fi 26% pentru peste si fructe de mare, 22% pentru camioane, 14% pentru aparatura audio-video etc. Avocatii si auditorii americani nu au drept de practica in UE, iar unele tari interzic o nationalitate non-UE chiar si farmacistilor (Austria, Franta, Ungaria, de exemplu), toate acestea fiind un alt set de restrictii.

Parcurgand toate aceste date si exemple, este evident ca Donald Trump nu face decat sa preia si sa exploateze nemultumirile crescande ale fermierilor, otelarilor sau ale celor din industria auto americana, iritati de un tratament discriminatoriu care a indus Americii un deficit enorm, mai ales in relatia cu cei care sfideaza America. Cum sa explici americanilor ca trebuie sa plateasca sute de miliarde de dolari pentru siguranta unora care injura valorile americane dimineata, la pranz si seara si care interzic SUA folosirea cuvantului „whiskey” pe etichete?

Cum sa le explici contribuabililor ca trebuie sa plateasca pentru securitatea celor 10 milioane de slujbe din industria europeana auto, iar europenii sa iti ceara un tarif vamal de 4 ori mai mare in schimb? Cum sa le explici americanilor ca nu au voie sa vanda gaz lichefiat in Europa pentru a proteja piata Gazprom din Germania?

Ei bine, cam asta e in esenta ceea ce i se reproseaza lui Trump la Bucuresti sau in restul Europei: ca nu e suficient de prost sa se lase ironizat, criticat sau chiar ridiculizat de unii care sunt aparati de armata americana, care prospera de pe urma accesului la piata americana, dar care le inchid usa in nas exportatorilor americani! Pai oare cat de lovit de sciatica sa fii sa il crezi pe unul ca Donald Trump, care a ajuns miliardar si presedinte al Americii fiind tocmai Donald Trump, sa accepte aceasta realitate?