Din descoperirile ediţiei. Cu Darie Cristea despre derivele democraţiilor liberale

De Petre Munteanu | Interviu publicat pe Adevărul.ro | 25.07.2013

Descoperirea ediţiei curente a FP România a fost Darie Cristea, sociolog, universitar şi autor al mai multor cărţi şi articole, atât ştiinţifice cât şi pentru marele public.

Cu plecare de la facturile care au vărsat paharul furiei anti-guvernamentale în Bulgaria, în ediţia curentă a FP România, autorul invitat a analizat, de fapt, din câteva perspective şi împotriva câtorva curente, statutul politic al companiilor de utilităţi şi energie, ca şi protestul prin auto-incendiere.

Alte observaţii tăioase, în marja subiectelor.

Legat de energie şi preţul ei: „Dacă te bazezi 100% pe curent electric, abia atunci înţelegi cât costă energia electrică. Un coleg suedez îmi spunea că e anormal să încălzeşti casa cu lemne şi mâncarea cu gaze. Gazul ar trebui să intre în producţia de electricitate, care ar trebui să fie ieftină şi accesibilă cam peste tot. La noi e uneori mai rentabil să foloseşti gaze sau lemn decât electricitate, ceea ce e aberant.”

Şi legat de Bulgaria: „Am fost de vreo două ori, nu în staţiuni, nu la conferinţe, pur şi simplu cu maşina personală, prin ţara vecină. Două lucruri îţi sar în ochi: maşini puţine şi 90% dintre ele din anii ‘90, începutul anilor 2000. Ceea ce m-a făcut de fiecare dată să mă gândesc la câteva mituri legate de Bulgaria şi vehiculate în ultimii ani. Că a evitat criza şi prăbuşirea economică, de exemplu. Toată lumea a uitat că la sfârşitul anilor ‘90 Bulgaria nu mai avea practic nici dreptul la monedă naţională. Bulgaria a reuşit să prezinte sărăcia drept stabilitate. A evitat o oarecare prăbuşire a consumului în ultimii ani pentru că nu prea a avut de unde să se prăbuşească. În final, s-a prăbuşit sub ce nu putea să nu consume: energia.” Faţă de articolul publicat în revistă, discuţia cu FP România a fost mai lungă şi mai lată. O completare:

FP România: Ideile vehiculate în timpul protestelor anti-sistem din ultima vreme, mai ales cele din ţările cu ‘democraţie consolidată şi economie de piaţă’, indică o deraiere a ‘democraţiilor liberale’? Au devenit aleşii inamicii alegătorilor? Este situaţia din Ungaria – criticată, în exterior, ca tot mai nedemocratică şi mai neortodoxă economic – un accident politic sau mai curând un model politic în devenire şi replicabil? După paraşutarea tehnocratului Monti în locul indezirabilului Berlusconi, preşedintele Italiei a propus, pe fondul impasului post-electoral, ca ‘un grup de înţelepţi’, experţi şi oameni din afaceri, să conducă ţara până la stabilirea unei coaliţii de guvernare. Este guvernarea tehnocrată un model politic în devenire? Pot accepta cetăţenii europeni de astăzi un aranjament de conducere tehnocratică pe o durată mai lungă?

Darie Cristea: Crizele socio-economice pun întotdeauna probleme identitare şi politice. Sistemele democratice suferă întotdeauna în timpul acestora. Explicaţia este simplă şi uşor paradoxală: în primul rând, în perioadele de prosperitate, statele democratice se confruntă cu apatie politică. Cetăţenii nu văd o legătură directă între ce fac politicienii şi nivelul de trai al societăţii. De multe ori se văd doar părţile negative ale politicii democratice: corupţia expusă de libertatea presei şi de rotaţia partidelor la guvenare, discuţiile lungi din parlamente, certurile dintre politicieni, campaniile electoale prea dese. Evident, guvernele autoritare iau mai uşor decizii decât cele democratice. Nu trebuie să ţină cont de alte păreri şi nu trebuie să se gândească prea mult la consecinţe. Guvernările dictatoriale presupun propagandă. Guvernările democratice presupun cultură politică.

Atât apariţia celor mai cunoscute regimuri dictatoriale din secolul 20, cât şi căderea acestora nu au fost prevăzute de ştiinţele politice şi sociale. Se scrie mult şi se fac puţine prognoze reuşite în domeniu. A existat o mare presiune ca Uniunea Europeană să absoarbă, totuşi, repede ţări care nu ieşiseră chiar de multă vreme din dictatură. Mă refer la ţările est-europene. Că s-au îndeplinit indicatori politici, economici şi sociali este în regulă. Problema este cultura politică. Atâta timp cât ţările est-europene au văzut că pe măsură ce se apropie de UE trăiesc mai bine nu a fost nicio problema. Prima criză serioasă a devenit şi primul test serios al noii construcţii europene extinse. Să nu uităm că, raportat la istoria Europei, cel mai mare succes a fost nu unul economic, ci unul de securitate colectivă – 65 de ani fără niciun război între statele occidentale.

Dacă Ungaria a lăsat ideologiile, cum le spuneţi, mai neortodoxe să profite de dezamăgirea cu politica democratică, Italia a ales un regim tehnocratic. Cumva, este şi un medicament placebo. Într-o Europă sătulă de politicieni, tehnocratul este noul lider charismatic. El „ştie cu administraţia”. Totul va depinde de cât va mai ţine criza structuală. Fie că vorbim de tehnocraţi, fie că vorbim despre rotirea doctrinelor la guvernare, soluţiile nu mai pot întârzia să apară. Democraţiile nu pot obţine pentru mult timp suportul unor populaţii nemulţumite. Suportul din partea Comisiei Europene este crucial pentru statele membre cele mai grav afectate.

La începutul crizei s-a pus problema a ce salvăm – băncile sau oamenii? Infrastructura economică sau locurile de muncă? S-a mizat în mod repetat pe o criză de scurtă durată: unii au crezut că o depăşesc mutând costurile asupra cetăţenilor, alţii împrumutând bani şi stând liniştiţi până revin vemurile bune şi „pomenile” de la UE. Ambele filosofii s-au dovedit greşite. Sistemul internaţional este suprainterconectat. Nu mai are supapă. Criza este recirculată în interiorul sistemului. Nu mai putem merge pe logica simplistă – sacrificăm ori economia, ori oamenii. Trebuie găsită o teorie care să se adapteze lumii de azi. Nu avem de unde scoate o lume care să ne valideze teoria.

Mai multe „lucidisme” de la Darie Cristea, pe blogul pe care îl are pe platforma adevarul.ro.

Citeste mai mult: adev.ro/mqhqby