De la Trump la Putin sau Dodon, același homo politicus fake news maker

Nicolae Țîbrigan | LARICS | 19.06.2017

Alegerile din Statele Unite din toamna anului trecut au determinat publicul să abordeze într-o altă manieră fenomenul tot mai răspândit de fake news. Încheierea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din SUA a intensificat discuțiile cu privire la modul în care noile tehnologii social-media au influențat opinia și percepțiile publicului cu privire la cei doi contracandidați la Biroul Oval.

De exemplu, Facebook a fost acuzat de faptul că distribuirea știrilor false și a dezinformării pe platforma de socializare au influențat într-o oarecare măsură opțiunile politice ale americanilor. Chiar și motorul de căutare Google nu a scăpat de critici aduse din cauza ordinii afișării în rezultatele căutărilor. Analizele ulterioare au demonstrat ipotezele: știrile false erau distribuite periodic în mediul online american, iar conținutul acestora nu numai că au captat interesul, dar și a generat un răspuns activ din partea utilizatorilor de internet.

Astfel, cercetătorii americani Hunt Allcott și Matthew Gentzkow de la Stanford University cred că ultimele cercetări confirmă următoarele date factuale:

  • 62% din persoanele adulte din Statele Unite accesează știri distribuite pe rețele sociale;
  • cele mai multe știri false au fost distribuite prin intermediul rețelelor sociale, comparativ cu presa mainstream din SUA;
  • tot mai multe persoane expuse fluxului constant de știri false tind să creadă în narativele acestora;
  • cele mai multe știri false l-au favorizat pe Donald Trump în detrimentul contracandidatei sale Hillary Clinton.

Pornind de la toate aceste ipoteze de lucru, cercetătorii americani au reușit să demonstreze prin intermediul unei analize că rezultatul lui Donald Trump ar fi fost altul dacă nu ar fi existat știri false promovate pe Facebook sau afișate de motorul de căutare Google.

Au existat mai multe motive ale creșterii numărului de știri false publicate online, printre acestea și expunerea enormă pe care o oferă rețelele sociale. Un alt rezultat indirect al acestui fenomen se referă la atragerea atenției din partea jurnaliștilor și experților în comunicare publică cu privire la problema narativelor false, interes manifestat atât de conducerea Facebook, cât și publicul larg.

Se pare că ultima categorie urmează se se descurce din ce în ce mai greu în hățișul informațional creat de era digitalizată. Ori, de acum încolo utilizatorii vor fi nevoiți să învețe să navigheze online, sortând „gunoiul informațional” sau minciunile (in)voluntare de știrile verificate și informațiile calitative.

Ulterior s-a demonstrat că rețelele sociale și noile tehnologii informaționale au devenit principalele instrumente de comunicare nu numai ale instituțiilor guvernamentale, ci și ale decidenților politici cu un grad mare de carismă și vizibilitate publică. Chiar președintele Trump și-a făcut un obicei să-și expună propriile mesaje direct pe Twitter, și asta pentru a ocoli presa, acuzată că ar fi „părtinitoare”: “They hate that I can get the honest and unfiltered message out”, scria președintele Trump nu demult într-o postare pe Twitter.

Captură Twitter

Nu e o noutate că presa a pierdut demult pariul cu social-media în ceea ce privește gatekeeping-ul, mai ales că în ultii ani mass-media poate fi ocolită prin intermediul conturilor deținute pe rețelele sociale, unde poți distribui absolut orice subiecte și despre oricine (chiar știri false și manipulări), important e să ții cont de mecanismele și tehnicile speciale pentru a-ți crește vizibilitatea și numărul de subscriberi. De aceea, cei mai eficienți emitenți de subiecte, inclusiv de narative false, sunt decidenții politici sau politicienii, formând o nouă specie a ciberspațiului – homo politicus fake news maker (fără a avea vreo legătură cu conceptul aristotelic).

Aceștia, la fel ca și Donald Trump, tind să ridice „politica adevărului alternativ” la rang de onoare, fiind dispuși să acuze presa de răspândirea de fake news doar pentru a-și scuza derapajele comportamentale și limbajul. Un soi de „anti-anti-fake news” care te poate roti la 180° ajungând treptat la efectul de gaslighting – manipulare prin minciuni și informații contradictorii, cu scopul de a crea îndoială în rândul publicului. Important e ca presa (partinică și opozantă) să te țină permanent în vizor și să-ți multiplice mesajul, oricât de aberant ar fi.

Captură Twitter

Spre deosebire de alți lideri de stat, președintele Putin nu administrează niciunul din numeroasele conturi de pe rețele sociale. Chiar și în aceste condiții, în urma acoperirii mediatice intense, Putin nu a ezitat să apeleze la fake news-uri, lansând în public dezinformări și reactualizări ale miturilor anti-occidentale cu scopul de a substanțializa liniile directoare ale războiului informațional rus – un soi de „Lord Sith al propagandei”, așa cum l-au poreclit militarii letoni.

Impactul mesajelor sale este unul major și se poate extinde pe trei niveluri: național, regional (spațiul CSI) și internațional, datorită mașinăriei sale complexe de propagandă/dezinformare – o rețea restrânsă formată de hackeri, mass-media controlate direct sau indirect de stat, troli pe rețele sociale, boți și bloggeri,; care pompează un flux constant de fake news-uri și manipulări digitale cu scopul de a-i crește popularitatea lui Putin în Rusia, și a destabiliza „inamicii” occidentali. Totuși, obiectivul pe termen mediu și lung constă în asocierea imaginii lui Putin cu Federația Rusă, mergând până la inocularea, într-un mod insidios, a cultului personalității față de liderul de la Kremlin (vezi cazul mișcării de tineret „Nașî”).

Recentele fake news-uri putiniste se referă la sursa atacului cibernetic cu ransomware-ul WannaCry și așa-numitul „angajament NATO față de Rusia” privind extinderea spre est, ambele demontate de echipa CheckMedia.ro.

Captură YouTube

 

Fake news makers din toate țările, uniți-vă…

De la top cele 5 știri false lansate de Donald Trump în timpul celor 100 de zile de mandat prezidențial, la dezinformările lui Vladimir Putin, și până la informațiile false lansate de candidatul PSRM și apoi președintele Dodon de la Chișinău, există doar o distanță geografică, nu și de calitate sau obiective. De altfel, toate au putut fi demontate de jurnaliștii implicați în fact checking, inclusiv prin intermediul platformelor online specializate.

Designerii dezinformărilor și ai știrilor false folosesc aceleași tactici nesofisticate, similare oarecum cu cele ale personajelor din filmul „Înscenarea” (1997) în regia lui Barry Levinson. Diferența constă doar în tehnici, iar pe atunci regizorului n-avea cum să-și imagineze impactul dezinformării asupra unui public atât de vast și diversificat cum e cel al utilizatorilor de internet.

Potrivit centrului analitic Pew Research Center, peste 80% din americani citesc știri din mediul online, iar 62% le accesează prin intermediul rețelelor sociale. Peste 70% dintre cetățenii Statelor Unite manifestă un oarecare interes față de noutăți. Totuși, interesant e faptul că publicul american, din care 74% etichetează presa mainstream ca fiind părtinitoare, manifestă o mai mare încredere în știrile online, în contextul în care doar 35% dintre respondenți au declarat că acestea ar avea un conținut tendențios.

Astfel, homo politicus fake news maker din timpul campaniei prezidențiale din SUA a avut la dispoziție o nișă neexploatată îndeajuns pentru a-și forma propriul public sensibil la anumite mesaje sau semnale transmise prin intermediul știrilor online.

În ceea ce privește campania prezidențială din R. Moldova (desfășurată oarecum paralel cu cea din Statele Unite), aceasta nu avusese o bază online atât de puternică, deoarece publicul rămânea în continuare expus în proporție de 62,1%-74% la mesajele transmise de televiziunile cu acoperire națională și posturile retransmise, majoritatea dintre ele cu afiliere/finanțare partinică locală sau rusească. Potrivit Barometrului Opiniei Publice din octombrie 2016, internetul (inclusiv social media) se bucura de încrederea a doar 16,7% din cetățeni.

Barometrul Opiniei Publice – octombrie 2016 (www.ipp.md)

Astfel, internetul nu avea cum să depășească televiziunea nici ca sursă primă de informare a cetățenilor. Doar doi din zece cetățeni din R. Moldova se informau de pe site-urile agențiilor de presă (18,9%), iar 11,5% de pe rețele sociale (cele mai populare fiind Odnoklassniki și Facebook).

 

Barometrul Opiniei Publice – octombrie 2016 (www.ipp.md)

Pentru anul 2016, experții Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) au prezentat un raport privind situația presei din R. Moldova, subliniind câteva aspecte importante privind conformitatea cadrului juridic național cu normele internaționale, interferența mediului politic și economic în presă, etc. Iată câteva evaluări ale experților relevante pentru studiul dat:

  • „Nu există reglementări referitoare la online, iar acest lucru face imposibilă responsabilizarea administratorilor de conținut ai unor portaluri. Și anume, nu există obligația de a indica cine sunt proprietarii portalurilor, cine sunt administratorii de conținut și autorii materialelor plasate”;
  • „Codul Audiovizualului a suferit, până în prezent, aproape o sută de modificări la mai mult de jumătate din cele 68 de articole pe care le conține, dar nu a devenit mai bună nici legislația, nici situația reală în domeniu”;
  • „Analiza acordării, de către CCA, a licențelor de emisie pentru clienții cu relații ʼla vârfʼ demonstrează mari deficiențe. Dovadă și faptul că, într-un timp destul de scurt, un deputat socialist s-a căpătuit – cu trei posturi TV”;
  • „Pozițiile dominante pe piață, deținute de politicieni (persoane afiliate), aucreat condiții prielnice pentru divizarea mass-media și a jurnaliștilor, antrenarea lor în războaie informaționale politice, utilizarea pieței de publicitate în calitate de pârghie de influență”;
  • „Implicarea politicului în mass-media și dependența presei de banii politici conduc la degradarea sectorului. Contextul politic a favorizat, direct sau indirect, media ʼde partidʼ sau pe cele ʼangajate politicʼ ”;

Cele două tururi ale alegerilor prezidențiale din octombrie-noiembrie 2016 au evidențiat și mai mult faliile între realitate și interpretarea mediatică a presei controlate de partide (în special presa controlată de „General Media Group” – companie aflată în proprietatea lui Vlad Plahotniuc, președinte al Partidului Democrat, precum și o serie de agenții de presă online și posturi TV deținute de persoane afiliate Partidului Socialiștilor). Ori, majoritatea dintre acestea au difuzat în campania electorală narative false sau intoxicări mediatice, încălcând flagrant orice fel de norme ce țin de deontologia jurnalistică.

 

Despre mecanismul fake news al rețelei PSRM-Dodon

Astfel, cea mai importantă problemă semnalată în ultimul studiu realizat de Asociația Presei Independente (API) cu privire la pericolul reprezentat de capturarea presei din R. Moldova de către oameni de afaceri, partide şi alte formaţiuni politice, grupuri de politicieni, şi/sau alte grupuri sau persoane care acționează „din umbră” pentru a institui propriul monopol pe piața mediatică din republică.

Printre constatările enunțate de echipa de autori API descoperim că, de-a lungul campaniei electorale a PSRM-ului, fostul candidat Dodon a avut două televiziuni principale de distribuire a dezinformărilor și falsurilor în spațiul informațional – NTV Moldova și Accent TV. Ambele canale au conexiuni cu capitaluri din Federația Rusă, duc o propagandă pro-rusă și anti-occidentală, reușind, în același timp, să exploateze asocierea imaginii liderilor ruși (în special cea a lui Vladimir Putin) cu imaginea candidatului Dodon ca „statalist şi patriot, gata să stabilească un parteneriat strategic cu Federaţia Rusă”. Designerii manipulărilor nu s-au oprit în a utiliza cele mai josnice tactici de propagandă, cum ar fi „etichetarea”, „ai noștri vs. ai lor”, „logica falsă”, poze trucate, etc.

Pe lângă cele două posturi de televiziune, PSRM deține și o serie de portaluri de știri și bloguri, unde narativele candidatului și ulterior al președintelui sunt amplificate în mediul online (rețele sociale, forumuri, comentarii, filmulețe, memeuri, etc.). În ansamblu, grupul de presă al difuzorilor mesajului socialist arată astfel:

Televiziunile și site-urile „utile” PSRM

Cu un nivel de 35,8% de „multă” și „oarecare încredere” în rândul populației (octombrie 2016), fake news-urile „emanate” de candidatul Dodon în spațiul public și distribuite de „cutiile de rezonanță” din presa afiliată partidului, au avut un efect devastator asupra imaginii politice a contracandidatei Maia Sandu. Cea mai mare parte din aceste site-uri a distribuit dezinformarea cu cei „30 mii de imigranți sirieni” lansată, la rândul ei, de portalul GuraLumii înregistrat pe 7 septembrie 2016 pe numele Mariei Ursu (?) de un off-shore   – Wild West Domains LLC, iar IP-ul este în San Francisco, California, SUA. Tot în San Francisco se află şi IP-ul Moldovandream.com și Presaindependenta.com (momentan inactiv).

Captură DOMAINTOOLS

Cazul dezinformării cu sirienii a scos în evidență efectul transformării unui simplu narativ dintr-un pamflet, într-o dezinformare lansată programat de postul cu cea mai mare audiență din republică (PRIME.MD) în cadrul unui buletin  de știri. De altfel, alături de alte trei posturi de televiziune (Canal 2, Canal 3 și Publika), Prime este deținută de Telestar Media SRL, administratorul căreia este un consilier al liderului PD.

Captură Gura Lumii (https://guralumii.net/)

În altă ordine de idei, narativele emise de politicieni, viteza și impactul acestora asupra publicului este direct proporțional cu încrederea/popularitatea de care se bucură „emițătorul” în rândul publicului.

Potrivit modelului „fluxului comunicării în două trepte”, schițat de Paul F. Lazarsfeld, Bernard R. Berelson și Hazel Gaudet în 1944 și dezvoltat în continuare de alți cercetători, cei mai mulți oameni ar dobândi cele mai multe informații formându-și opiniile prin comunicarea directă cu liderii de opinie din grupul lor, dar au relevat și faptul că liderii de opinie nu sunt doar relee în fluxul informației, că ei selectează și interpretează informațiile pe care le transmit celor mai puțin atenți la mesajele mass-media.

Personal, sunt de părere că, în contextul noilor tehnologii de comunicare și transmitere a informațiilor, modelul nu mai poate fi aplicat în explicarea transmiterii narativelor pe teme socio-politice în societate, în condițiile în care orice utilizator de internet poate folosi o serie de instrumente online pentru a-și transmite mesajul cu privire la anumite teme importante pe agenda publică. Mass-media au fost practic substituite de personaje mai mult sau mai puțin expuse mesajelor din presă. În tot acest „hățiș” informațional, reprezentanții sferei politice rămân în continuare privilegiați, jucând rolul de „lideri de opinie” care influențează cristalizarea judecăților evaluative ale persoanelor cu un grad oarecare de încredere față de „emițător”.

Avalanșa informațională determină publicul să nu mai aibă răbdare cu informația, îndemnându-l doar să selecteze datele pentru el după titluri, poze sau conținut video. „Leneșul cognitiv” de astăzi face rapid inferențe, dar nu întotdeauna corect, pentru a putea trece cât mai rapid la alt flux informațional deoarece rețelele sociale/presa online nu-i permite să prelucreze toate informațiile în timp util, chiar și pe cele relevante. De aici vin și fenomenele de clickbait, citirea pe diagonală a știrei (maxim 20%), titluri exclusiviste în presa tabloidă și de fake news, trolling, bule informaționale, etc.

În era „post-truth”, a național-populismului, ascensiunii mișcărilor extremiste din Europa, a celor mai stupide conspirații și a propagării de știri false fără niciun filtru etic, politicianul sau așa-numiții „lideri de opinie” din online, pot emite orice, fiindcă publicul îi taxează prin prisma unor scheme prestabilite și al afectelor.

Într-o societate cum e cea din R. Moldova, cu o cultură politică predominant de supunere (70% din populație consideră că prosperitatea economică este „mult” și „oarecum” mai importantă decât sistemul democratic – Public Opinion Survey Residents of Moldova, March 2017), impactul comunicării elitelor guvernamentale este mult mai mare, mai ales în condițiile în care mesajul politic dispune de o acoperire largă atât în online, cât și la TV. În aceste condiții, prezența datelor factuale în mesaj devine irelevantă, iar adevărul devine ceva redundant, neinteresant și plictisitor pentru „receptor”. În goana după like-uri și share-uri, narativele emise de homo politicus fake news maker sunt amplificate de mai mulți factori ai căror relație poate fi redată sub forma unui „algoritm prestabilit”:

Din cauza complexității fenomenului fake news, pot exista și alte elemente suplimentare cu efect de multiplicare a dezinformărilor, iar pentru identificarea acestora fiind nevoie de o serie de alte cercetări sociologice, mult mai exhaustive.

Pentru a demonstra amploarea și consecințele efectului dezinformării prin fake news lansate de politicieni, vom folosi mostrele unuia dintre „campionii” știrilor false din R. Moldova – președintele Igor Dodon.

 

Top 5 fake news marca Dodon

Fake news nr. 1: În ianuarie 2016 Maia Sandu l-a votat pe finul lui Vlad Plahotniuc (Adrian Candu – n.r.) în funcția de președinte al Parlamentului.

În realitate, candidatul Dodon nu avea cum să știe cine a votat în cadrul ședinței din 23 ianuarie 2015 deoarece votul a fost secret, iar pentru alegerea singurului candidat înscris în cursă din partea PD au participat la vot 60 de deputați PD, PLDM și PCRM, dintre care doar un deputat a votat împotrivă. Așadar, nu a existat o unanimitate de voturi, iar poza prezentată de Dodon nu demonstrează clar că ar fi vorba de ședința din 23 ianuarie 2015.

Captură ProTV Chișinău (http://protv.md/)

Fake news nr. 2: Maia Sandu a zburat cu Vlad Filat la Doha, după care la Bruxelles, cu un avion privat achitat din banii furați din Banca de Economii (circa 60 000 de Euro).

Aici este vorba despre un zbor al unei delegații guvernamentale în Qatar cu ocazia vizitei oficiale a fostului premier Vlad Filat. Componența delegației a fost făcută publică prin hotărârea de guvern nr. 985 din 24 decembrie 2012, iar cheltuielile de transport, cazare și diurnă pentru membri fusese acoperite de guvernul Republicii Moldova/instituțiile delegatare (ministere).

Fake news nr. 3: În perioada cât Maia Sandu a fost Ministru al Educației, în premieră, în anii 2012-2015 au fost înregistrate peste 400 de cazuri de suicid și tentative de suicid la copii. Acesta este rezultatul reformelor.

Potrivit datelor furnizate de Biroul Național de Statistică prelucrate de Centrul de Resurse pentru prevenirea suicidului în R. Moldova, rata suicidului nu crește, iar statistica oficială nu include informații despre suicidul în rândul minorilor. Așadar, candidatul Dodon nu avea cum să aibă acces la astfel de cifre. Imediat după lansarea dezinformării, Liuba Ceban, psihologul și fondatoarea „Liniei Verzi pentru Prevenirea Suicidului”, a infirmat declarația politicianului printr-o postare pe Facebook: „Statistic în rezultatul suicidului decedează anual până la 30 de copii. Este o cifră mare. O viață de copil este deja mult. Majorarea intenționată a cifrei suicidelor are ca efect majorarea de facto a numărului acestora, ca urmare a efectului Werter. Vă rog să-mi oferiți sursele de unde v-ați documentat. Eu cunosc alte date furnizate de Biroul Național de Statistică. 2 Factorul psihologic. Nimeni nu se sinucide doar dintr-o singură cauză!!! Cauza numărul unu este un motiv interior, cum ar fi percepția de singurătate, boală psihică, boală fizică. Și în nici într-un caz camerele video. Eu nu înțeleg cum poți să faci declarații publice atât de iresponsabile și nepregătire pe un subiect atât de sensibil”.

Fake news nr. 4: De exemplu, după semnarea Acordului de Asociere cu UE, noi am deschis piaţa noastră. Nu am primit nimic semntificativ de pe piaţa europeană, dar am pierdut piaţa rusă. Noi, în ultimii doi ani, am pierdut aproximativ 400 de milioane de dolari, astea-s zeci de mii de locuri de muncă […] Noi ne-am deschis piața în timp ce voi (UE – n.r.) ne-ați spus că deschideți piața voastră, numai că nu știm de ce exportul produselor moldovenești pe piața europeană n-a crescut.

Nu știm cu exactitate la ce pierderi s-a referit președintele Igor Dodon în cadrul unui interviu pentru postul de televiziune NTV, însă vom presupune că este vorba despre reducerea volumului de export al R. Moldova către Federația Rusă. Conform datelor oferite de Biroul Național de Statistică (BNS), soldul exportului către Rusia s-a redus în ultimii doi ani (2014-2016) nu cu 400 de milioane, ci cu 190 milioane de dolari, în timp ce exporturile spre UE, în ultimii doi ani, au înregistrat o creștere de 86,4 milioane de dolari (Tabelul 1).

Tabel 1: Valoarea exporturilor R. Moldova în UE și Federația Rusă pentru perioada 2014-2016 (mii USD)

Sursa: BNS

 Tendința ascendentă a exporturilor moldovenești în UE a demarat încă din 2012, ajungând ca timp de patru ani soldul exporturilor pe piața europeană să crească cu 319 milioane de dolari (reprezentând o creștere de 11%).

În schimb exportul R. Moldova în Federația Rusă a cunoscut o scădere încă din perioada guvernării comuniste, odată cu primele embargouri ale Rusiei la importul de vinuri moldovenești din 2006, urmate ulterior de alte interdicții la mere și vinuri, cum ar fi, de exemplu, embargoul din septembrie 2013, când serviciul sanitar rus Rospotrebnodzor blochează importul de vinuri moldovenești pe un termen nedeterminat. Cauza reducerii volumului de exporturi țin de mai mulți factori, cum ar fi situația politică internă, și nu neapărat de semnarea Acordului de Asociere dintre R. Moldova și UE (document semnat în iunie 2014 și intrat în vigoare abia în 2016):

În aceste condiții, R. Moldova depinde acum de piața UE de cinci ori mai mult decât de cea rusească.

Fake news nr. 5: Au trecut trei ani (de la semnarea Acordului de Asociere – n.r.) și iată rezultatul: ne-au inundat piața moldovenească mărfurile europene.

Datele statistice arată o realitate mai diferită, deoarece atât volumul importurilor din țările UE, cât și cel al importurilor din Federația Rusă au înregistrat scăderi începând cu anul 2014. Astfel, în intervalul 2014-2016, volumul importului din țările UE s-a redus cu peste 593 milioane de dolari, iar din Federația Rusă – peste 182 milioane de dolari. Vezi graficul de mai jos:

Măsuri anti-fake news

Probabil că este unul dintre cel mai dezbătut subiect nu numai la nivelul mediului academic. Cred că nu putem vorbi de măsuri exclusive, ci de un set de instrumente/acțiuni ce pot fi corelate în funcție de conținutul falsului narativ și al contextului politico-social.

În cazul fake news-urile emise de reprezentanți ai spectrului politic, acestea pot deveni instantaneu știri și ar trebui să le tratăm cu mare circumspecție. Iată câteva sfaturi utile:

  • Consultă sistematic surse de încredere, deci verificabile;
  • Evită să distribui știrea având sursa primară doar declarația unui politician;
  • Limitați utilizarea rețelelor sociale (Facebook, Odnoklassniki, Twitter, etc.) drept surse primare de informare;
  • Abonați-vă la un ziar sau accesați direct site-urile de știri relevante și consacrate;
  • În timpul utilizării rețelei de Facebook, selectați cu acuratețe știrile și noutățile din News Feed;
  • Accesați periodic platformele de fact checking: Snopes, org, PolitiFact, STOP FALS!, sic!, Factual.ro, CheckMedia.ro, etc.

Dincolo de toate aceste „măsuri” de combatere a fake news-urilor lansate de politicieni, probabil cea mai eficientă este umorul, fapt confirmat și în cadrul unei analize ample realizate de experții de la StratCom. Astfel, un bun exemplu de demontare a falsurilor îl constituie și proiectul-pamflet inews Donduras coordonat de Alexandru Vakulovski pe platforma DESCHIDE.MD.

 

*Nicolae Țîbrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală de Sociologie. Are experienţă în domeniul realizării proiectelor europene, participând la numeroase iniţiative de voluntariat atât în Republica Moldova cât şi România. Începând cu 2013 este colaborator al revistei Foreign Policy România şi asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române.