De ce sa ne temem mai mult: de rachetele rusesti sau de guvernantii diletanti?

Petrișor Peiu | Ziare.com | 23.06.2019

Ne-ar fi mai util sa renuntam sa numaram cate divizii are armata rusa, cate rachete cu raza scurta sau lunga de actiune, cate submarine sau cate avioane Suhoi. Oricum nu vom afla niciodata un numar exact. Ne-ar fi mai util, insa, sa stim cate milioane de metri cubi de gaz natural are Gazprom, pe unde trec conductele de tranzit al gazelor, cat titei sau cat carbune au rusii si cati diplomati au acestia si ce stiu sa faca acesti diplomati.

Luna iunie este extrem de potrivita pentru a reflecta asupra modului in care ne raportam la cea mai mare si mai puternica tara de pe continent, situata in vecinatatea noastra, cand imediata cand mai departata. Mai ales pe 22 iunie. De altfel, aceeasi luna este extrem de potrivita pentru a reflecta despre granita subtire dintre irationalitate si vitejie sau curaj. Mai ales pe 22 iunie.

Cand vorbim despre Rusia, totul devine problematic si totul este privit in nota emotionala, fara urme de rationalitate sau realism. O istorie trista ne desparte iremediabil de rusi, ei ramanand pentru noi puterea care ne-a luat Basarabia si Nordul Bucovinei. Dar geografia si geopolitica ne plaseaza impreuna intr-una dintre regiunile complicate ale lumii.

Ce ne desparte? Cateva sute de mii de victime, in razboiul pornit pentru eliberarea Basarabiei si Bucovinei: peste 70.000 morti, peste 150.000 de raniti si peste 200.000 de prizonieri (chiar dupa actul de la 23 august 1944, incepand cu 24 august, sovieticii au dezarmat si luat in prizonierat 97.732 de militari romani, pana la semnarea armistitiului, pe 12 septembrie, la Moscova).

Multe sute de mii de victime. Si totusi am ramas, strict geografic, in aceeasi regiune ca si inainte de aceste sute de mii de victime. Geografia s-a schimbat cu dimensiunea Basarabiei, glisand-o pe aceasta, suspendata, intre lumea slava si romani. Lumea slava insasi pare mai complicata acum, cu o Ucraina in afara orbitei cu centrul la Kremlin.

Romania de pana la Prut a devenit parte a Occidentului, aflandu-se in NATO si Uniunea Europeana, iar Rusia a ramas o putere care gandeste global, dar actioneaza regional. Militar, insa, forta rusilor este coplesitoare pentru intregul nostru continent si numai americanii contrabalanseaza aceasta putere gigantica.

Au trecut, iata, 92 de ani de cand Ionel Bratianu, in chiar pragul trecerii sale la Domnul, avertiza, profetic, intr-un interviu din 1927, raspunzand intrebarii jurnalistului Joldea Radulescu (daca vom raspunde unei agresiuni rusesti): „Daca voi fi eu la guvern, nu vom raspunde rusilor; daca vor fi altii si acestia vor comite greseala sa raspunda, iti spun de pe acum ce se intampla: vom fi zdrobiti si insasi fiinta statului va fi in primejdie de moarte. Rusii ne vor coplesi cu numarul si ne vor invada intregul teritoriu. Suprema intelepciune recomanda sa nu ne batem niciodata, in nicio imprejurare si oricum s-ar prezenta coalitia. Fiindca odata terminat razboiul, prietenii de arme se vor intoarce acasa, iar noi vom ramane iarasi singuri, fata-n fata cu haotica, naucitoarea amenintare„.

Ionel Bratianu continua, la fel de lucid: „Vecinatatea cu Rusia – iata principiul de la care trebuie sa porneasca nu numai politica noastra spre Rasarit, dar toata politica noastra externa. Vecinatatea cu Rusia – nu sentimentele, nu afinitatile rasiale sau culturale, nu interesele economice comanda politica noastra externa” (sursa: Romanii din arhive, autori Gh. Buzatu, Stela Acatrinei, Gh. Acatrinei, Bucuresti, 2011).

Ceea ce il facea pe Bratianu sa faca aceste remarci era contextul in care se afla Romania atunci, lipsita de o alianta militara, care sa garanteze ceva intr-un conflict cu Uniunea Sovietica. De altfel, Polonia, fericita posesoare a unei garantii de securitate de la anglo-francezi, avea acea garantie doar referitoare la un atac german, nu si la unul din partea URSS. Cu alte cuvinte, chiar Parisul si Londra, nesigure de un potential sprijin american, nu se incumetau sa garanteze nimanui nimic militar in raport cu rusii.

Asistam, in ultimii ani, la o statornicire printre elitele noastre politice a unui sentiment periculos, ca suntem datori sa sfidam continuu si din ce in ce mai agresiv Federatia Rusa. La adapostul unei aliante militare extrem de solide (NATO), oficialii si oficiosii de la Bucuresti cultiva o periculoasa ofensiva verbala impotriva Moscovei. In lipsa unor idei mai sanatoase si mai sofisticate, Romania si-a redus demersul international la o retorica nejustificat de agresiva impotriva unei puteri uriase, aflata in imediata noastra vecinatate. Critica intemeiata fata de Moscova ca urmare a incalcarii dreptului international din anul 2014 nu ar fi avut de ce sa fie transformata intr-o retorica anti-ruseasca lipsita de ratiune si care ne expune foarte tare in fata cui nu trebuie.

Ceea ce socheaza in primul rand la comportamentul elitelor noastre politice este lipsa de intelegere a fenomenului. Ei nu pot pricepe ca alianta militara NATO nu ne apara decat de rachetele, avioanele si tancurile ruse, dar nu ne ofera nicio protectie in plan economic, politic sau de alta natura. Ministrii Les sau Fifor nici nu realizeaza ce ridicoli par invocand pericolul rachetelor instalate in Crimeea sau al submarinelor din Marea Neagra. In loc sa isi vada de treaba lor si sa realizeze efortul de inzestrare necesar armatei, ministrii nostri se dau in spectacol pe la conferinte si seminarii, in fata camerelor de luat vederi si a unui public generalist, fara mari profunzimi de perceptie. Daca ministrii politici pusi sa conduca apararea nationala ar avea un dram de minte, nu s-ar comporta precum comentatorii politici, dandu-si cu parerea pentru a poza prin reviste in postura unor cruciati anti-Putin.

Domnule Les, chiar crezi ca rachetele rusesti vizeaza biroul tau confortabil sau cafenelele pe unde te falesti cum te lupti tu cu pericolul rusesc? Pai atunci apuca-te si inzestreaza armata de care zici ca-ti pasa cu corvete, cu avioane multi-rol, cu baterii de coasta, cu drone, cu blindate. Fa-ti datoria de membru NATO si cumpara armament modern pentru armata pe care o conduci. Nu umili armata, lasand-o fara sef de stat major dintr-o ambitie personala. Nu incepe un conflict cu presedintele doar pentru a impune in posturi generalii pe care i-ai primit pe lista de la partid. Altminteri, domnule Les, ramai un vajnic luptator cu fripturile si sarmalele pe la atat de previzibilele chermeze botezate pompos „security forum”-uri.

Se creeaza la Bucuresti o cultura institutionala nerealista, bazata pe un anti-rusism de parada, pagubos si lipsit de orizont. Anumite organizatii oficioase culeg banii generos drenati de pe la diverse „companii” interesate pentru a organiza ritualuri megalomane de invocare a „pericolului rusesc” si a unor cuvinte pe care nici participantii nu prea le pricep, cel mai nou fiind si cel mai des pomenit: „rezilienta”. Oare chiar crede cineva ca ocultarea multelor probleme ale lumii reale si reducerea contemporaneitatii la „rezilienta in fata pericolului rusesc” va rezolva vreuna din problemele Romaniei? Ne va aduce in dotare avioane sau corvete? Ne va inzestra trupele terestre cu transportoare amfibii blindate? Se pare ca tactica rezilientilor nu prea functioneaza, motiv pentru care rusii nu se prea ingrozesc de puterea noastra militara.

Pana sa ajungem, insa, sa ne confruntam „on the ground” cu teribila forta militara rusa, ne confruntam pe alte taramuri: economic si politic. Si nu numai ca nu castigam, dar se pare ca nici nu prea avem aliati printre partenerii nostri. Faptul ca in centrul politicii noastre in regiune se afla declamarea antagonismului cu Rusia ne-a adus deocamdata cel mai mare pret la gazele naturale importate de la Gazprom dintre toate tarile estice, inclusiv mai mare decat pretul gazelor importate de Polonia, un oponent recunoscut al Kremlinului. Mai mult, toate conductele proiectate de rusi in regiune ne ocolesc, prin Bulgaria, Serbia si Ungaria. Dar parca tot merita pusa o mare intrebare: daca pericolul rusesc e atat de mare incat cheltuim milioane prin conferinte sa ne luptam cu el, de ce nu ripostam cumva in razboiul gazelor? De ce nu exploatam gazele de la Marea Neagra? Sau, daca le vom exploata vreodata, de ce vrem sa le ducem fix la Budapesta, plocon celui mai fidel aliat al Moscovei? Ei, lasa, ca am gasit si aici un alt raspuns genial: noi ii rugam sa ne exploateze gazele tocmai pe austriecii de la OMV, companie legata ombilical de Rusia sau tocmai pe rusii (!!!) de la Lukoil. Subtil, nu?

Cat priveste dimensiunea politica, dupa cinci ani de glorioase confruntari cu sarmalele pe la galele festivismului anti-rusesc, am reusit performanta notabila de a fi „decuplati” (e un eufemism, desigur) in cel mai important dosar, cel privind Republica Moldova. Aici am iesit total din joc dupa o intelegere ruso-germano-americana. Unde era oare curajosul Les, unde erau curajosii Fifor si Melescanu, unde erau curajosii generali si analisti, caliti in grelele lupte cu somnul pe la simpozioane despre rusi? Pai nu v-ati prins, genialilor, ca rusii din viata reala nu prea seamana cu aia despre care vorbiti voi la conferintele voastre? E drept ca nici nemtii de la simpozioane nu prea seamana cu ministrul de externe Heiko Maas, cel care s-a zbatut sa mentina Rusia la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, dupa o strangere de mana cu Lavrov…

Poate n-ar strica sa ne intrebam care este miza unei atitudini de ostilizare a unui asemenea gigant precum Rusia lui Putin? Este oare Republica Moldova? Pai am avut Republica la picioare pe vremea lui Plahotniuc, de ce nu am realipit-o tarii? Iar acum, aflam de la genialul Traian Basescu-Petrov, la Chisinau avem un guvern de cetateni romani. De romani ce sunt, prima masura luata a fost sa ii puna pe tava serviciile de informatii lui Igor Dodon

Acum, sa vedem cam cum ne corelam noi cu „partenerii nostri europeni”. De exemplu, cu Germania, al doilea partener comercial al Rusiei (60 miliarde de dolari in 2018, in crestere cu 20% fata de 2017) . Sau cu Olanda, al treilea partener comercial al muscalilor (47 miliarde de dolari in 2018, cu o crestere de 19%) . Sau cu Italia lui Salvini, al cincilea partener comercial al Rusiei (27 miliarde de dolari, in crestere cu 13%).

Romania, urmare a politicii „pericolului rusesc”, exporta cu putin peste 1 miliard de dolari si importa cam 2,5 miliarde dolari din Rusia. Adica 1 din 10 dolari din deficitul nostru vine de la rusi. In vremea aceasta, polonezii au un comert bilateral de patru ori mai mare: importa de 11,5 miliarde de dolari si exporta de 7 miliarde de dolari. Ungurii vand dublu decat noi catre rusi si au importuri de 3,3 miliarde de dolari.

De fapt, incepand cu anul 2017, vestul Europei a „redescoperit” piata rusa si a inceput o perioada de crestere a investitiilor si comertului: Mercedes a inaugurat o fabrica langa Moscova, gazoductul Nord Stream II a inceput sa fie construit, Germania se alatura Italiei pentru a furniza Rusiei tehnologie, Italia, Franta si Germania au cele mai consistente participari la Forumul Economic International anual de la Sankt Petersburg (anul trecut au fost acolo presedintele Macron si premierul Conte), iar anul acesta ministrul Altmaier.

Sunt semne pe care numai un orb nu le vede: Occidentul european a redevenit ambivalent fata de Moscova, lucru pe care il face excelent de mai multe decenii; cu o mana semneaza declaratii de solidaritate cu Ucraina si cu alta mana semneaza contracte de miliarde cu rusii. Bucurestiul a ramas precum un soldat japonez uitat pe o insula pustie, care nu a aflat decat dupa 20 de ani ca razboiul se terminase. Un cititor de stiri de inteligenta medie ar fi descoperit, pe 3 iunie 2019, si la Bucuresti, ca razboiul s-a terminat: pactul Kozak-Hahn de la Chisinau si tot ceea ce a urmat sunt semne clare. Ei, dar nu si pentru simpozionologii nostri. Ei au ramas ferm ancorati la malul Marii Negre, scotand limba la bateriile de rachete amplasate pe cele 3 noi fregate de clasa „amiral Grigorievici”. Sau poate, din solidaritate cu ministrul Teodorovici, corifeii bataliilor pe eclere au ramas sa reciteasca in bucla nesfarsita aceleasi analize ca in 2015.

In loc de concluzie, sper sincer ca cititorii sa aprecieze umorul involuntar continut intr-o intrebare pusa la o televiziune de la Chisinau unui reputat expert roman in „stiintele securitatii si razboi hibrid”: „Cum cu rezilienta la dumneavoastra?” Era, evident, inainte de 3 iunie 2019…