Dan Dungaciu: Republica Moldova a ajuns la sfârșitul iluziilor

Infoprut.ro | 29.04.2015

Republica Moldova a ajuns la sfârșitul iluziilor, singurele două opțiuni pe care le are sunt România sau Rusia, reiese din dezbaterea organizată de Fundația Universitară a Mării Negre.

Directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI), Dan Dungaciu, spune că pentru prima dată în Republica Moldova opțiunea europeană a scăzut, este într-o zonă complet dezechilibrată față de opțiunea estică, potrivit ultimului barometru al opiniei publice.

„Republica Moldova nu a luat decizii până în prezent, au luat alții decizii pentru Republica Moldova de cele mai multe ori, s-a scuzat de fiecare dată când a fost vorba să pună punctul pe i”, spune Dungaciu.

În momentul în care Republica Moldova va realiza că este în criză va avea de ales doar între România și Rusia. Integrarea europeană ține de un discurs indus de o corectitudine politică diplomatică, discurs care a devenit din ce în ce mai puțin credibil pentru cetățenii Republicii Moldova.

Înainte de integrarea europeană, Chișinăul ar trebui să fie preocupat de integrarea regiunii transnistrene. „Dacă înainte credeam că integrarea europeană va aduce după sine soluționarea conflictului transnistrean, astăzi plecăm de la ipoteza că până la integrarea europeană, trebuie să rezolvăm conflictul transnisrtean”, spune Dan Dungaciudungaciu (1)