Dan Dungaciu: proiectul domnului Dodon este ca această guvernare care include și pro-esticii, și pro-vesticii, să se transforme printr-o împerechere bizară post-sovietică în „națiunea moldovenească civică”

FUMN.eu | 08.07.2019

Duminică, 7 iulie, Realitatea.net a dedicat R. Moldova o emisiune specială dedicată evoluțiilor din stânga Prutului.

Există trei evoluții majore: 1. dezoligarhizarea și democratizarea societății; 2. proiectul „națiunii civice moldovenești” și 3. proiectul „statutului special” pentru regiunea transnistreană.
Primul domină astăzi spațiul public, dar ultimele două sunt, deocamdată, latente.

Dan Dungaciu a declarat în cadrul emisiunii că la Chișinău toată lumea așteaptă să vadă ce se va întâmpla după ce dezoligarhizarea se va finaliza.

La întrebarea ce se va întâmpla în Republica Moldova după dezoligarhizare și dacă populația de acolo mai este împărțită în două, Dan Dungaciu a dat următorul răspuns:

„Aici găsim unul dintre elementele perverse încă nediscutate ale actualei guvernări. Unul este dezoligarhizarea. Toată lumea este de acord că Vladimir Plahotniuc trebuia să plece și regimul lui trebuia demantelat. A doua dimensiune pe care nu o discutăm până la capăt este care e dimensiunea strategică a plecării lui Plahotniuc și a consecințelor politice și geopolitice, iar trei, care este dimensiunea „națiunii moldovenești”.

Acum două săptămâni, domnul Igor Dodon, a avut o emisiune la un post de la Chișinău în care a spus așa: eu voi lupta ca această guvernare să dureze trei sau patru ani pentru ca să transmitem mesajul că în Republica Moldova nu mai există diviziuni identitare, numai există diviziuni geopolitice, nu mai există diviziuni care țin de limbă. Deci, proiectul domnului Dodon este ca această guvernare care include și pro-esticii, și pro-vesticii, să se transforme printr-o împerechere bizară post-sovietică în „națiunea moldovenească civică”. Acesta este un proiect pe care, acolo, o jumătate a guvernării, Blocul ACUM, nu o discută, dar pe care cealaltă jumătate, PSRM, o discută.

În acest moment nu doar Igor Dodon discută de „națiune civică moldovenească” care pentru prima data se poate naște sub ochii noștri. Ar fi culminația maximă a proiectului sovietic pentru că pentru prima data ai la guvernare cele două falii ale societății moldovenești care se întâlnesc într-un guvern. Domnul Dodon a spus o chestiune pe care rușii o spun demult, dar nu știau cum s-o facă. Dacă stăm cât mai mult la guvernare acum, patru ani, poate și mai mult, în final, nu va mai exista diferența între pro-român, pro-rus, vorbitor de „moldovenească”, vorbitor de română și unioniștii vor rămâne marginali” a subliniat președintele FUMN.  

Puteți urmări emisiunea AICI