Dan Dungaciu: „Noi suntem transnistreni!” Capcana echivalării „etniei” cu „naționalitatea” în recensământul din R. Moldova

De Dan Dungaciu | Articol publicat pe Timpul.md | 20.05.2014

Recensământul din R. Moldova (12-25 mai a.c.) a început sub auspicii proaste, marcat de ambiguități legislative, bâlbe, amânări. Dincolo însă de acest preludiu nereușit, problemele majore pe care le va genera acest recensământ vor veni mai ales după desfășurarea lui. Și asta din cauza unei neîntemeiate și insidioase echivalări ale „etniei” cu „naționalitatea” în chestionarele de recensământ. În ciuda numeroaselor avertismente, autoritățile au insistat cu obstinație să păstreze întrebarea în forma ei inițială, menținând confuzia între doi termeni care nu se suprapun ca semnificație nici în dicționarele de specialitate, nici în uzul administrației publice, nici în percepția publică din stânga Prutului. Să vedem care este prețul acestei confuzii deloc inocente, menținută în chestionarul unui recensământ pentru care, după cum afirma recent un înalt oficial, „România este unul din principalii donatori”. Culmea ironiei!

O chestiune de terminologie. Ce spune literatura de specialitate?

Fără să intrăm în analize fastidioase de sociologie a națiunii, vom spune doar că apelul la literatura de specialitate în ceea ce privește semnificația termenilor, chiar străină și consacrată, trebuie făcut cu precauție. Deja în faimosul Raport dedicat chestiunii națiunii și naționalismului din 1939, elaborat de membrii ai Institutului Regal de Relații internaționale din Londra – practic, primul de acest gen -, problema principală pe care o constatau autorii ținea tocmai de multitudinea de sensuri și semnificații pe care le au termenul „națiune” și derivatele sale. Este clar că nu există suprapuneri limpezi între „Volk”, „people”, „Nation” sau „nation”. La fel și cu derivatele sale, inclusiv cele la care ne raportăm în acest articol, respectiv „etnie” sau „naționalitate” („nationalité” sau „Nationalität”). De aceea, pentru o mai judicioasă înțelegere a conceptelor, trebuie să mergem inclusiv la uzul curent al limbii, dar și a semnificațiilor cu care aceste concepte au fost acreditate în societate. Ceea ce trebuie să facem, orientativ, și în cazul pe care îl discutăm aici. DEX-ul ne indică, la termenul „NAȚIONALITATE”, următoarele semnificații: „1. Apartenență a unei persoane la o anumită națiune; cetățenie (subl. N.). 2. Totalitatea însușirilor specifice unei națiuni; caracter național. 3. Apartenență a unei persoane juridice, a unei nave sau aeronave la un anumit stat”. Sesizăm deci că semnificația principală a acestuia este, mai degrabă, asociată cu „cetățenia”, nu cu „etnia”, cum vor să ne facă să credem diriguitorii recensământului, iar suprapunerea „naționalității” cu „etnia” este mult mai vagă. Oricum, fie și numai acest aspect ar fi trebuit să ridice legitime semne de întrebare decidenților de la Chișinău care ar fi trebuie să trateze chestiunea echivalării „etnie”/„naționalitate” cu mai multă precauție. Nu au făcut-o. Problema apare cu atât mai inexplicabilă cu cât sensul și semnificația „etniei” și a „naționalității” sunt net diferite în uzul administrativ al birocrației de stat de la Chișinău. Niciodată, administrația R. Moldova nu a echivalat acești termeni. A făcut-o, pentru prima dată, cu ocazia recensământului.

imagine recensamant „Etnia” nu e „naționalitate” în buletinele de identitate

Iată primul exemplu, cel mai relevant cu putință în ceea ce privește utilizarea termenilor adoptată la nivel de stat: perfectarea buletinelor de identitate pentru cetățenii R. Moldova. Formularul pe care solicitantul îl completează este foarte clar, iar printre rubricile care apar acolo – nume, prenume, data nașterii, locul nașterii etc. – există și cea a „aparteneței etnice”. Atât. Nici vorbă să fie echivalată cu „naționalitatea” în respectivele formulare oficiale ale statului R. Moldova. Întrebarea care apare este legitimă: de ce în cazul buletinului de identitate este limpede ce înseamnă „etnie”, deci nu mai este nevoie de echivalarea ei cu „naționalitate”, dar în cazul recensământului, nu? Răspunsul îl vom avea selectând al doilea exemplu din uzul administrativ al R. Moldova, respectiv identificarea cetățenilor în pașaportul statului R. Moldova.

Cine este de etnie „Republica Moldova”?

Pașaportul este un al act de identitate esențial pentru cetățeanul statului, care, precum buletinul de identitate, identifică sensurile conceptelor administrative, dar și creează obișnuințe pentru cetățean. Ce scrie în pașaport devine, tacit, explicație, sens al termenilor, uz curent și cotidian. Pe pașapoartele cetățenilor din R. Moldova, de 20 de ani, nu apare rubrica „etnie”, însă apare rubrica „naționalitate”. Și aici se clarifică semnificațiile – dar și intențiile – autorităților care gestionează acest recensământ. Căci sensul „naționalității” nu are nicio legătură cu „etnia” în pașapoartele cetățenilor din R. Moldova, și asta din motivul că, la rubrica „naționalitate” apare scris, cu majuscule, „REPUBLICA MOLDOVA”. Nici mai mult nici mai puțin.

pasaport Concluzia este evidentă pentru oricine cu minim bun simț: pentru autoritățile republicii, „naționalitatea” nu are nimic de-a face cu „etnia”, pentru că, indiferent de „etnia” subiectului, pe pașaportul emis de autoritățile statului, la rubrica „naționalitate”, scrie același lucru: „REPUBLICA MOLDOVA”. Semnificația pe pașaport este aceea a „cetățeniei”, nu „etniei”. Apartenența la statul R. Moldova, prin urmare, este cea care indică „naționalitatea”, care, la rândul ei, indică apartenența la statul R. Moldova.

O confuzie nu tocmai inocentă sau legitimarea „etniei” moldovenești

În realitate, acesta este secretul lui Polichinelle. Răspunsul este evident pentru oricine urmărește cât de cât evoluția statului vecin după dobândirea independenței. Miza majoră a guvernărilor, indiferent de culoarea politică, a fost – tacit sau explicit – una identitară, respectiv de perpetuare a moștenirii identitare sovietice a unui „popor moldovenesc” diferit de cel român, fie că diferențierea vine pe canal „sovietic” (moldovenismul sovietic până în 2009) fie pe canal „european” (moldovenismul europenist de după 2009). Diferențele sunt doar nuanțe, pe fond efectul este același. O nuanță ar fi că actuala guvernare nu susține aberația „limbii moldovenești”, doar că nici nu o dezavuează până la capăt. Nu o admite, dar o lasă, tacit, să atârne în Constituția republicii și nu face nimic pentru a o schimba de acolo. Aceasta este grila de lectură corectă inclusiv a actualului recensământ. Care, la rândul său, va fi utilizat, tacit sau explicit, în acest registru, al proiectului identiar moldovenesc, diferit de cel românesc. Despre asta este vorba și aici este secretul lui Polichinelle despre echivalarea „etnic/naționalitate” în recensământ. Miza este politică, în nicun caz științifică. Miza nu este să lămurească subiecții recensământului sau să colecteze informații corecte (atât cât se pot obține prin asemenea instrumente), ci, mai degrabă, să inducă percepții și echivalențe false, care, ulterior, vor intra în poartofoliu și discursul politic. Echivalarea „etniei” cu „naționalitatea” (în realitate, cum am văzut, este vorba despre echivalarea „etniei” cu „cetățenia”) va induce ideea că imensa majoritate a cetățenilor sunt, „etnic”, „moldoveni”, deci nu români, prin urmare orice insistență pe acestă chestiune este inutilă și nerezonabilă. Pe banii lor, politicienii din România vor primi mesajul să mai înceteze discuțiile despre glotonim/etnonim, pentru că datele recensământului, nu-i așa, ne arată limpede în ce direcție identitară se îndreaptă republica vecină. Chiar dacă nu va fi utilizat chiar așa în registrul politic, „opinia publică” din R. Moldova va marșa abundent pe această chestiune furnizând zgomotul de fond pe care politicienii „rezonabili” și – cum altfel? – europeni de la Chișinău îl vor invoca tacit în dialogul cu partea română, dar nu numai. Zgomotul de fond pe care, de fapt, ei înșiși l-au generat inclusiv prin confuziile deliberate ale chestionarului de la recensământ. Care sunt consecințele acestor rezultate? În realitate, dincolo de faptul că rezultatele vor fi puse în slujba proiectul identitar moldovenist și, de aici, utilizarea lor politică în raport cu Vestul (inclusiv România), două sunt consecințele care trebuie evidențiate.

Prima consecință: Minciunea stă cu regele la masă sau iluzia „națiunii civice”

Prima vizează chestiunea „națiunii civice”, formulă utilizată cu precădere de politicieni sau lideri de opinie din R. Moldova, mulți dintre ei fără să realizeze, deseori, ridicolul situației. Dincolo de problemele cu care se confruntă definiția însăși a „națiunii civice” în literatura de specialitate – asupra cărora nu insistăm aici -, situația e cel puțin comică: un stat care a apărut pe hartă în numele unor revendicări identitare, care aveau în prim plan limba și alfabetul, și care sărbătorește, în fiecare an, de 31 august, „Ziua limbii” – adică un stat care a apărut pe hartă ca urmare a unor revendicări ce țin de etnic, nu de civic – se îmbățoșează prin vocile unor reprezentanți și insită că el promovează „națiunea… civică”! Civicul e cinic în R. Moldova! A doua consecință a recensământului vizează regiunea transnistreană.

A doua consecință: dacă transnitrenii vor face un recensământ similar?

Revenim acum la ideea principală a acestui articol și la posibilele consecințe ale recensământului. Legătura este următoarea: în realitate, deși e greu de acceptat pentru unii, destinul tânăr al R. Moldova poate fi citit în aceeași grilă ca cea de mai sus. După cum remarca cineva, efortul R. Moldova din punct de vedere identiar a fost „al părții care vrea să devină întreg”. Sau, în alți termeni, ai etosului (specific regional) care vrea să devină ethnos (popor cu identitate specifică). Procesele sunt relativ similare între cele două maluri ale Nistrului, doar că în cazul așa-zisei RMN durează de 20 de ani, iar în cazul R. Moldova de… 70 de ani. Acesta este motivul pentru care trebuie să subliniem aici și a doua consecință, neprevăzută de către autoritățile de la Chișinău, ale recensământului în curs de derulare. Acest instrument, care este, în cazul Chișinăului, cum am văzut, inclusiv un instrument de construcție identitară, poate fi, la rândul său, foarte ușor adoptat de regiunea separatistă și utilizat în scopurile propriului proiect identitar. Mai concret. Cine deschide, de pildă, pagina de pe Wikipedia a lui Mihai Burlă, actualul președinte al așa zisului Soviet Suprem de la Tiraspol, poate citi în dreptul rubricilor de identificare următoarele. Etnia: român; cetățenia: Transnistria. Mihai Burla este din Cernăuți și așa se explică etnonimul român (după rețeta sovietică după care în RSSM trăiau moldoveni, iar la Cernăuți… români!). Dincolo de asta, sesizăm că formula de identificare este relativ similară cu cea din pașapoartele R. Moldova unde, după cum am arătat deja, la rubrica naținalitate scrie: Republica Moldova. Întrebarea este următoarea: ce se va întâmpla dacă așa zisele autorități de la Tiraspol vor decide să construiască într-un recensământ rubrica de autoidentificare identitară a locuitorilor de acolo în manieră identică cu cea de la Chișinău? Respectiv, să formuleze întrebarea în așa fel, încât cei investigați să răspundă la întrebarea legată de apartenența etnică în termeni de cetățenie, așa cum se va întâmpla/se întâmplă în realitate cu recensământul din R. Moldova? Rezultatul nu este greu de ghicit: vom avea în final „validarea” „etniei transnistrene”, care, la limită, va putea deveni fundamentul „națiunii civice transnistrene”, cu așa-zisul ei specific post-modern etc. etc. „Poporul transnistrean” s-a născut, nu-i așa, din moment ce datele recensământului de acolo au „validat” identitatea lui indelebilă! Problema nu este enormitatea unei asemenea întreprinderi, ci cum va mai putea Chișinăul răspunde sau respinge coerent și credibil o asemenea potențiale provocări identitare? În realitate, nu ar putea… 0,,16133135_303,00

Etosul care vrea să devină ethnos sau concluziile unui eșec propagandistic anunțat

Concluziile de etapă ale recensământului derulat în acest moment în stânga Prutului și a consecințelor sale pot fi sumarizate după cum urmează: 1. Actuala guvernare marșează pe același proiect identitar diferențiator față de România, fie că o face în forme soft, „europene” sau camuflate de stindardul integrării europene (așa cum s-a petrecut și în manifestația proeuropeană din Piața Marii Adunări Naționale din 3 noiembrie 2013, unde orice referire la România a fost exclusă); 2. Relația cu Româna se va „etniciza” de aici încolo, fie și tacit, căci proiectul „austriac” de construcție identitară a actualului guvern de la Chișinău va fi cel prevalent în R. Moldova, cu recunoașterea tacită a identității de limbă, dar fără eforturi de a o modifica în Constituție; 3. Iluzia „națiunii civice” va rămâne și va fi promovată și de aici înainte, din două rațiuni: fie incultură academică crasă a promotorilor politici sau din spațiul public fie camuflaj ideologic, căci conținutul așa-zisei „națiuni civice” în R. Moldova este, în realitate, cel al „națiunii etnice moldovenești”; 4. Strategiile identitare de acest fel nu vor rămânea fără urmări pe malul stâng al Nistrului, pentru că regiunea separatistă transnistreană le va replica, în oglindă, dată fiind similitudinea între procesele de tip „partea care vrea să devină întreg” specifice ambelor maluri ale Nistrului; 5. R. Moldova și autoritățile guvernamentale au, firește, tot dreptul din lume de a alege și promova proiectul identitar și politic spre care tind. Singura problemă este minima onestitate, singura care ne va permite să înțelegem succesele, eșecurile și viitorul relației bilaterale. Este însă profund regretabil ca un recensământ extrem de util statului R. Moldova și al cărui principal finanțator este statul român să fie utilizat ca instrument de manipulare și promovare identitară menite nu să apropie, ci mai degrabă să răcească identitar relațiile dintre cele două state care, pe vremea Podurilor de flori, erau numite, cu adâncă semnificație, „maluri de Prut”.