Cum percep ruşii sancţiunile economice ale Occidentului?

De Nicolae Țîbrigan | 08.09.2014

Summitul NATO din Newport (Marea Britanie) a avut ca rezultat înființarea unui centru regional de reacție rapidă în fața amenințărilor Rusiei cu comandamentul central în Polonia și alte patru unități în patru state din Europa de Est, unul dintre ele fiind în România. Pe măsură ce situația din estul Ucrainei rămâne instabilă până când Kievul și Moscova (cu participarea separatiștilor la masa de negocieri) reușesc să ajungă la un minim consens în ceea ce privește soarta regiunii, regimul președintelui Putin este angajat într-un joc cu miză mare și pe plan intern. În lipsa unei democrații reprezentative, regimul autoritar poate oricând tranzacționa libertatea cetățenilor în schimbul „binelui comun”. Din păcate, acest scop a rămas cramponat în depășirea „sindromului Războiului Rece” – termen consacrat de profesorul american Branislav L. Slantchev de la University of California și se referă la percepția publică a societății ruse față de căderea blocului militar al Uniunii Sovietice, ducând la o încercuire occidentală a Rusiei prin aderarea unor state ex-comuniste și sovietice din Europa de Est la NATO. Evident că „această pastilă amară” a fost resimțită de populație și la nivel socio-economic. Nu în zadar circulă și în prezent, la nivel public, sintagma „Binecunoscuții anii ʼ90” („Лихие 90-e” – rus.). Putin a mizat și va miza, în primul rând, pe sprijinul popular în efectuarea oricăror mutări pe plan extern pentru a-i conferi Rusiei „gloria pierdută”. Cu alte cuvinte, președintele rus va trebui să acționeze, de acum încolo, pe plan internațional pentru a-și menține trendul de popularitate. În acest caz, legitimitatea în faţa propriilor cetăţeni devine mult mai importantă decât menţinerea la guvernare prin slăbirea forţelor din opoziţie. Altfel, guvernul riscă să-şi implementeze politicile sale anti-democratice cu costuri imense. De aceea sancţiunile economice aplicate nu au influenţat Kremlinul pe plan extern, însă acestea pot influenţa opinia publică dacă societatea va fi nevoită să repete drama anilor 1990. Temerile deja se resimt la nivelul sondajelor, acum să vedem care sunt procentele.

Așadar, din martie anul acesta, când oficialii de la Kremlin cu greu se abțineau să nu râdă când erau întrebați despre sancțiunile economice impuse de Occident Moscovei după anexarea Crimeei de către Rusia, și până în prezent, când zâmbetul silovicilor a fost șters odată cu anunțul făcut de Statele Unite și Europa privind aplicarea unor sancțiuni mai dure, ca reacție la escaladarea conflictul din estul Ucrainei, au trecut mai bine de şase luni. Pentru companiile implicate, penalizările reprezintă o lovitură semnificativă, în condițiile în care a devenit dificil să se atragă finanțare și pe piața din Rusia, din cauza retragerilor de capital din țară efectuate în ultimele luni de investitorii locali și străini.

RUSSIA-UKRAINE-POLITICS-CRISIS-PUTIN

Rusia este afectată de blocarea importurilor de alimente din Occident, nu şi populaţia

Rusia, a opta mare economie a lumii, începuse să se confrunte cu probleme și înainte de introducerea sancțiunilor economice, iar FMI a redus estimarea de creștere a PIB-ului țării de la 1,3% la numai 0,2% pentru acest an și de la 2,3% la 1% pentru 2015.

Decizia lui Putin de a bloca importurile agricole din UE și SUA ar putea provoca o creștere a prețurilor alimentelor, lovind prin ricoșeu populația. În spațiul public din Rusia au apărut din ce în ce mai des sintagme precum „Noul Război Rece” și „Cortina de Fier economică”. Evident că tensiunile ruso-occidentale au avut drept pretext conflictul din estul Ucrainei, însă profilul anti-occidental în mentalul colectiv rusesc este mult mai profund şi are propriile repere istorice. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că decizia privind izolarea economică reprezintă, de fapt, o strategie pur politică, deoarece confruntarea dintre un stat și restul lumii este, mai degrabă, un fenomen ciclic și un indicator al faptului că elita politică din statul respectiv reușește cu greu să-și câștige legitimitatea cetățenilor în afara unor situații de criză. Pentru mobilizarea societății elita este nevoită să recurgă la crearea unor situații artificiale: izolare, militarizare, sancțiuni și multe altele. Prin urmare, primul lucru pe care ar trebui să-l reținem e că această „Cortină de Fier economică” nu apare  de la sine într-o țară dezvoltată. „Cortina” cade atunci când situația internă e și așa degradantă și are implicații masive la nivelul societății. Desigur că sancțiunile economice se suprapun cu o situație politică sau economică nefavorabilă, și atunci devine și mai greu de estimat ce influențe au acestea asupra populației.

Cel de al doilea aspect privind situația internă din Rusia ține de existența celor două tipuri de izolare. Spre deosebire de izolarea internă, când mediul internațional extern este mai mult sau mai puțin indiferent față de actorul și motivul izolării, izolarea externă apare în contextul unui conflict al statului cu mediul extern. Așadar, Federația Rusă devine izolată prin două „ziduri” ale „Cortinei”, așa cum a fost în perioada Uniunii Sovietice. Într-un timp relativ scurt, Rusia a reușit să reconstruiască „zidul economic” dărâmat în anii ʼ90, ceea ce a și marcat percepția rușilor asupra evenimentelor. În ciuda acestui fapt, întotdeauna a existat și va exista în continuare un segment al cetățenilor cu viziuni mai liberale. O parte dintre aceștia se foloseşte de liberalizarea circulaţiei pentru a călători în afară, alții nu, însă și aceștia din urmă apreciază principiul „graniţelor deschise pentru toţi”. Totodată, există cel de al treilea segment al populației, mult mai semnificativ (44%), care se consideră izolat și înconjurat de „dușmanii” sugerați de Kremlin. Ultimele sondaje au demonstrat faptul că numărul statelor considerate prietene ale Rusiei este semnificativ mult mai mic decât al celor considerate „state-dușman”. Sondajul realizat în august de „Levada-Center” a arătat că Rusia „e prietenă” doar cu Belarus, Kazahstan și China. Dacă în cazul Republicii Belarus și a Kazahstanului situația este explicabilă (parteneriatul în cadrul Uniunii Vamale și a Uniunii Economice Eurasiatice), acceptarea Chinei în topul „statelor-prietene” demonstrează reacția populației față de un Drang Nach Osten al guvernului – abandonarea Europei degradante în favoarea Asiei mult mai puternice. Putem remarca, totuși, că și acest atașament al rușilor față de China este destul de șubred, deoarece, nu demult, o mare parte a populației îl percepea pe vecinul din Est drept sursa directă de amenințare la adresa Extremului Orient (Siberia). Acum, imaginea de „potențial invadator” al Estului rusesc a rămas destul de opacă în mentalul colectiv, mai ales că în ultimii douăzeci de ani Rusia a recurs la cedări teritoriale doar în favoarea Chinei. To mai mulți experți nu iau în considerare și faptul că relațiile bilaterale Rusia-Uniunea Europeană și Rusia-China nu sunt asemănătoare. Pentru Rusia, oricare ar fi regimul de la Kremlin, UE reprezintă o miză mult mai importantă decât China, anume datorită vechiului parteneriat consolidat între cei doi actori. Totodată, Moscova nu e percepută de Beijing drept „prieten”, și cu atât mai mult drept „partener strategic”, de aceea șantajul între cele două ar putea fi la ordinea zilei. China poate oricând găsi o alternativă față de hidrocarburile rusești, iar când rușii vor înțelege asta, numărul „statelor-prietene” va fi din ce în ce mai mic. În contrapondere, atitudinea față de „partenerii occidentali” capătă nuanțe din ce în ce mai negative. Doar 17% din ruși au o atitudine pozitivă față de SUA, restul de 74% au o atitudine mai degrabă negativă față de acestea. Față de UE, atitudinea e mai pozitivă – 26%, în schimb ponderea cea mai mare o ocupă, și de data aceasta, atitudinea negativă (60%).

Situația internă în Rusia nu e fără precedent în istorie, însă pentru actuala generație aceasta devine una excepțională. Dacă segmentul moscoviților din clasa de mijloc va fi nevoit să renunțe la unele produse occidentale, plătind mai mult pentru produse substituente, oamenii de rând, între timp, ignoră sau susțin reacția președintelui rus față de comunitatea internațională. Totuși, acest sprijin popular față de liderul de la Kremlin poartă mai degrabă un caracter simbolic, acesta nu reprezintă altceva decât un indicator al coeziunii sociale față de nucleul autoritar al statului (Figura 1).

Figura 1_popularitatea lui Putin&Medvedev

Figura 1. Evoluția răspunsurilor la întrebările „Sunteți de acord cu politica dusă de Putin/Medvedev?” (aug. 1999 – aug. 2014).

Drept regulă generală, variabila diferenței „Acord”-„Dezacord” cu politica președintelui Putin oscilează între 60-65%, ceea ce pentru mulți sociologi ruși reprezintă un fenomen normal. În ciuda așteptărilor, ratingul lui Putin rămâne, în continuare, sub 90%, aproape egal cu cel din septembrie 2008, după războiul ruso-georgian. Așadar, cu cât populația se izolează în fața „dușmanilor externi”, cu atât aceasta se apropie de liderul autoritar. Efectul neașteptat e că fluxul de simpatie al rușilor s-a răspândit atât asupra Dumei de Stat, cât și asupra Guvernului, deși cetățenii au fost recent deposedați de fondul public de pensii. Putem spune că atitudinea generală e una optimistă, fiind alimentată de un soi de patriotism orb. Cu cât mai dure vor fi declarațiile liderului de la Kremlin, cu atât va crește și popularitatea lui Putin, iar fenomenul devine valabil atât pe plan intern, cât și extern.

Luând în considerare această setare mentală a publicului, sancțiunile occidentale și izolarea internațională par a fi inofensive, cel puțin la prima vedere. Fiind întrebați dacă sunt îngrijorați de izolarea internațională a Rusiei ca urmare a poziției adoptate de conducere față de criza ucraineană, doar 38% din respondenții ruși sunt îngrijorați, iar 58% nu resimt nicio îngrijorare. La întrebarea directă „Sunteți îngrijorați de sancțiuni?”, găsim aceeași distribuire a răspunsurilor: 38% – da și 60% – nu (Figura 2) și (Figura 3).

Figura 2_sanctiuni_economice

Figura 2. Distribuția răspunsurilor privind îngrijorarea față de sancțiunile aplicate Rusiei de statele occidentale (martie 2014)

Răspunsurile relevă un fenomen paradoxal: mai mult de jumătate din populația Rusiei preferă să se trăiască în continuare de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. De fapt, marea majoritate a populației nu și-a propus să călătorească sau să se stabilească în străinătate. De aceea, două treimi din ruși nu au călătorit niciodată în Occident. Puterea de cumpărare a acestora nu e atât de mare încât să-și permită produse de import. De aceea, marea majoritate se consideră simpli „spectatori” ai sancțiunilor impuse.

Figura 3_sanctiuni_economice

Figura 3. Distribuția răspunsurilor privind îngrijorarea față de sancțiunile aplicate Rusiei de statele occidentale (iulie 2014)

Cei mai lipsiți de griji rămân a fi tinerii și de aceea nu trebuie să ne facem false iluzii că imediat ce Kremlinul va demara o intervenție militară, aceștia vor ieși cu pancarde anti-război. Doar 23% din populația tânără a Rusiei este îngrijorată de izolarea internațională a acesteia, iar 73% din tineri sunt convinși că populația va depăși cu ușurință această provocare. Interesant rămâne de studiat cine anume rămâne a fi îngrijorat de „Noul Război Rece”. Se pare că doar oficialii de rang înalt: 56% dintre aceștia sunt cu adevărat îngrijorați și 43% declarase că își vor păstra calmul. Probabil că sunt conștienți de gravitatea situației create.

De pierderea posibilității de a călători în străinătate sunt îngrijorați mai puțin de o treime din ruși (exceptând populația Moscovei, unde segmentul celor îngrijorați față de un astfel de scenariu e de 44%).

RUSSIA-UKRAINE-POLITICS-CRISIS-HISTORY-WWII-ARMY

Calcule electorale

În toamna acestui an (14 septembrie 2014) în Rusia vor fi organizate alegeri ale guvernatorilor şi deputaţilor în organele legislative locale. Pe listă se află 30 de regiuni. Desigur că această confruntare a Rusiei cu „boom”-ul electoral nu e întâmplătoare.

Am putea identifica patru motive ale programării acestor alegeri în toamnă, mai ales că o parte dintre alegerile regionale se va desfăşura înainte de expirarea mandatelor actualilor guvernatori.

În primul rând, se încearcă manipularea prin intermediul fenomenului „Crimeea e a noastră” („Крымнаш” – rus. reprezintă o sintagmă popularizată în mediul virtual) ce a căpătat amploare imediat după anexarea peninsulei ucrainene. Și aici nu vorbim doar de ratingul liderului de la Kremlin, ci și de presiunea informațională exercitată de mass-media. Orice inițiativă a opoziției este blocată deoarece contracandidații puterii au argumente patriotarde: „Ce, nu ești patriot? Eu vin din partea lui Putin? Ești cumva împotriva lui Putin?”.

Cel de al doilea motiv ține de necesitatea guvernului federal de a le asigura actualilor guvernatori încă un mandat până la înrăutățirea situației socio-economice ca urmare a „revenirii” Crimeei și a politicii agresive duse în estul Ucrainei. E de la sine înțeles că imediat ce populația din regiunile federale vor resimți criza, alegerea guvernatorilor din partea partidului „Rusia Unită” va fi mult mai complicată.

Următorul motiv se referă la păstrarea actualei legislații electorale înaintea de operarea „marilor reforme”. Ori, în ultimul timp, în Federația Rusă  „schimbarea regulilor de joc”, chiar și în timpul campaniei electorale, a devenit un fenomen constant. Aproape toate alegerile din Rusia se desfășoară după noi reguli, iar acum acestea sunt cele mai draconice defavorizând din start pe contracandidații din partea opoziției.

Încă un motiv ține de încercarea de a „descărca” anul electoral 2015. Altfel, anul viitor am fi asistat la un număr impresionant de regiuni în care s-ar desfășura alegeri ale guvernatorilor deoarece le expiră mandatul. Așadar, identificarea guvernatorului „util” devine esențială pentru Partidul „Rusia Unită” datorită modificării legislației privind alegerea deputaților în Duma de Stat. Amintesc că următoarele alegeri legislative programate pentru anul 2016 vor avea loc pe baza unui sistem electoral mixt – o parte a deputaților se va alege pe liste de partid, iar altă parte în circumscripții electorale. Drept consecință se va produce o creștere a dependenței autorităților regionale față de guvernul federal.

Guvernatorul va obține automat un rol important în verticala puterii putiniste. Anume de acesta va depinde numirea candidatului pentru Dumă sau Adunarea Legislativă din cadrul anumitei circumscripții electorale. Guvernatorul va deține pârghiile importante în regiune deoarece comisiile electorale, numite la nivel local, sunt de obicei „fidele” liderului din gubernie.